Simona în imaginaţia caricaturiştilor

copertaSute de caricaturişti de pe întreg mapamondul au avut-o ca muză pe jucătoarea de tenis nr. 1 a lumii. Cele mai reuşite opere vor fi expuse pe 13 noiembrie la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”, din Bucureşti

Ionuţ Barbu

Simona Halep este fără îndoială cea mai cunoscută sportivă româncă în activitate, notorietatea ei fiind una de talie mondială. Şi nu numai în lumea sportivilor, ci şi în aceea a artiştilor, dovadă în acest sens şi expoziţia al cărei vernisaj va avea loc pe 13 noiembrie, ora 13:00, la Clubul Caricaturiştilor „Sorin Postolache”. Ideea unei expoziții care să cuprindă exclusiv caricaturi cu sportiva din Constanţa i-a venit artistului Radu Iaţcu, un sucevean stabilit în Franţa de mai bine de 10 ani, cu un portofoliu bogat în acest tip de artă. „Când am vorbit prima dată de ideea unei expoziţii de caricaturi reprezentând-o pe Simona Halep, Constantin Vlădureanu, patronul de la Cuptorul cu Lemne, s-a arătat încântat. Chiar dacă, așa cum mi s-a spus, Simona mai vizita din când în când acel local, nu m-am aşteptat să se bucure de o asemenea priză în mediul caricaturiştilor. Eu am dat apoi «zvon în ţară», de fapt în lume, iar notorietatea personajului a făcut restul. Au început să vină zeci de lucrări, chiar sute, de la caricaturişti din China, Japonia, până în Brazilia, lucru cu atât mai impresionant cu cât la momentul lansării acestei provocări de către mine, Simona nu era încă liderul mondial al tenisului feminin”, ne-a mărturisit Radu Iaţcu.
Așadar, pe 13 noiembrie, la Cuptorul cu Lemne, un spaţiu neconvenţional unde se organizează periodic expoziţii de caricatură şi desen umoristic, va fi un vernisaj dedicat Simonei Halep, cu lucrări semnate de Silvano Mello, Sebastião Xavier de Lima – Brazilia, Sergio Bonavena – Argentina, Pedro Silva – Portugalia, Nana Gubernic – Slovenia, Malaia Marlene Llabres – Franţa, Lui Chia-Hui – Taiwan, Marwa Ibrahim – Egipt, Jiwenk – Indonezia, Ken Falin -SUA, Walex Alexandrov – Bulgaria, Milko Dalla Batista – Italia, Stefan Wenczel – Austria şi mulţi, mulţi alţii. Nu vor lipsi nici creaţile celor mai cunoscuţi români în domeniu, de la Bogdan Petry, Bogdan Axinte, Valentin Covaciu la inegalabilul Stefan Popa-Popa’S.
Cu acest prilej va fi lansată şi ediţia tipărită a revistei „ANTHOLOGY CARTooNS”, de 64 pagini, full culor.

Caricatura

popa-popasEste un portret, sau un desen, prin care se exagerează, sau denaturează o persoană, un grup de persoane, sau anumite lucruri, cu ajutorul ironiei. Un element comun al unei caricaturi este tendinţa de a exagera trăsăturile definitorii ale unei persoane. Aceasta distorsiune a realitaţii poate să fie subtilă, sau foarte accentuată. Dacă nu sunt înţelese corect şi nu sunt adresate persoanelor cu simţul umorului, caricaturile tind să fie, uneori, uşor insultătoare. Caricatura este considerată o artă, realizată de artişti deosebit de talentaţi, cu un simţ al umorului supradezvoltat. Pentru a fi capabil să înţelegi protagonistul şi să realizezi o caricatură, în timp ce păstrezi asemănarea cu poza model, necesită timp, multă muncă şi un talent special.

banda-jos