În spatele titlului european cucerit de echipa feminină a României în Luxemburg, după o pauză de 12 ani, au stat sacrificii majore.
Marius Huțu
Încă nu suntem la ora bilanţului, dar dacă ar fi să vorbim azi despre cele mai importante rezultate înregistrate de sportivii români pe plan internaţional în 2017, atunci echipa feminină de tenis de masă ar intra sigur într-un top 3 cu titlul continental cucerit luna trecută, în Luxemburg. România este din nou campioană europeană după 12 ani, într-o disciplină în care a fost nevoită să lupte cu mai multe naţionale ale … Chinei! Cum au reuşit Eliza Samara, Daniela Dodean şi Bernadette Szocs, plus rezervele Adina Diaconu şi Irina Ciobanu să fie deasupra Europei ”chinezeşti”, citiţi în rândurile ce urmează:
Azi în Luxemburg, mâine în Singapore
Pentru a ajunge în vârful Europei, tricolorele au făcut sacrificii majore şi încă le mai fac. Într-un an, dacă au două săptămâni legate de vacanţă, ele fiind mai tot timpul în mişcare, pe drumuri, în avioane, la fel ca şi jucătorii profesionişti de tenis. Azi în Luxemburg, mâine în Singapore, aşa cum a fost cazul Elizei Samara, spre exemplu, care nu a avut timp să-şi savureze victoria la Campionatul European, pentru că a şi fost nevoită să zboare spre altă destinaţie pentru a ”profesa”.
Milionul de kilometri cu maşina
La început de carieră, deplasările au fost şi mai grele. Pentru că resursele financiare au fost limitate la copii şi juniori, deplasările s-au făcut de multe ori cu maşina. Antrenorul lotului naţional, Viorel Filimon, o pregăteşte pe Eliza Samara încă de mică, poate când aceasta abia ajungea la masa de joc, şi a povestit că a condus în cariera lui peste 1 milion de kilometri: ”La început, când lumea nu te cunoaştea, când nu avea încă încredere, când nu erau banii necesari pentru a avea aceste ieşiri şi a te afirma, a trebuit să plecăm cu maşina, cu mâncarea în geantă, să dormim la prieteni, să înnoptăm prin cine ştie ce parcare. Vorbesc de primii ani cu participări la diferite competiţii internaţionale. Apoi, normal, apărând rezultatele, atât federaţia, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, cât şi sponsorii au început să ne îndulcească aceste condiţii, astfel încât în momentul de faţă nu ne putem plânge că ne-ar lipsi ceva”. Bineînţeles, toate aceste sacrificii au fost făcute la un moment dat pentru că forul de specialiate nu a avut un buget suficient pentru toate activităţile, în orice caz incomparabil cu cel al puternicelor naţiuni, care investesc de câteva ori mai mult decât cheltuie România pentru tenisul de masă.
Puţini dar foarte buni
Şi totuşi… Din 1.186 de legitimaţi, atât cât a fost numărul oficial de sportivi în 2015 (seniori, juniori, cadeţi), România a reuşit să dea cea mai bună echipă din Europa la feminin, rezultatele fiind excepţionale şi la categoriile mai mici, de juniori și cadeţi. Cifrele sunt incomparabile cu numărul de legitimaţi din China, care este de ordinul milioanelor. Tocmai din cauza concurenţei acerbe pe a prinde loturile naţionale, foarte mulţi jucători / jucătoare de top din această ţară au migrat în Europa. Astfel, s-a ajuns în situaţia ca în ultimii ani naţionala României să lupte la întrecerile continentale, pentru medaliile puse în joc, cu adevărate ”armate” formate din asiatice. În Luxemburg, tricolorele au învins Olanda şi ţara gazdă în grupă, ambele cu jucătoare din Asia, Portugalia în sferturi, cu chinezoaice în echipă, Germania în finală, cu chinezoaice în echipă. Dintre naţionalele ajunse în vârf, doar România şi Rusia au avut doar jucătoare autohtone. Iar Eliza Samara şi Daniela Dodean sunt printre puţinele jucătoare pur-europene care reprezintă o ameninţare pentru jucătoarele din Asia. Țări precum Germania, Olanda, Luxemburg, lista naţiunilor care au importat jucătoare din China fiind însă mult mai mare, au venit la întreceri şi cu staff-uri foarte puternice. ”Bineînţeles, nu ne putem compara cu marile puteri ale lumii, având în vedere că la competiţiile importante vin cu o armată întreagă de oameni, de tehnicieni, de parteneri. Este incomparabil, atât ca echipă, cât şi buget, sunt cu mult peste posibilităţile noastre. Toate astea nu se văd la prima vedere, dar dacă luăm în amănunt fiecare zi de pregătire, putem să observăm această mare diferenţă între ei şi noi”, a susţinut Viorel Filimon.
Samara, Dodean & Co simt… româneşte
Atât Eliza Samara, cât şi Daniela Dodean au mărturist că, de-a lungul timpului, la rândul lor au primit oferte pentru a reprezenta alte ţări. ”Când am jucat la Fenerbahce, mi s-a propus să joc şi pentru Turcia. Dar i-am refuzat, le-am spus că România este ţara mea, că avem echipă foarte bună şi nu vreau să joc pentru altă naţiune. Vreau să-mi cânte imnul României când câştig, nu al altei naţiuni”, a spus Samara, pe aceeaşi lungime de undă fiind şi Daniela Dodean: ”La început, am luat propunerile în glumă. Eu de fiecare dată am zis, rămân pentru România cât voi reuşi să joc. Sentimentul pe podium când îţi cântă imnul este foarte frumos, nu îl voi simţi pentru nici o altă ţară”. Tot pe acest subiect, Beatrice Romanescu, Manager PR & Marketing al Federaţiei Române de Tenis de Masă, a vorbit despre un spirit: ”Au fost multe oferte pentru fetele noastre venite din alte ţări. La noi există însă un spirit care nu se compară cu nimic, fiecare simte extrem de româneşte. Niciuna din fete, indiferent de oferte sau inspite, nu şi-a pus problema ca să plece”.
Federaţia le-a asigurat şi un psiholog
Poate că România nu are aceleaşi condiţii financiare ca marile puteri, dar totuşi tricolorele au avut la lot absolut tot ce a fost nevoie pentru a urca până în vârf. Inclusiv psiholog! Daniela Dodean este de părere că în tenisul de masă un meci se câştigă cu 90% psihic şi 10% fizic. Eliza Samara a fost destul de reticentă la început să lucreze cu un psiholog. ”La început nu vroiam să vorbesc cu doamna psiholog în sală. Eu spuneam că sunt bine cu capul, eu nu sunt nebună. Acesta a fost primul meu impuls. Iar după 2 zile, m-am dus la dânsa, m-am prezentat, am întrebat-o dacă se poate să vorbim şi a aşa am început colaborarea. Mi-a dat foarte multe sfaturi utile de-a lungul timpului, dar în primul rând mi-a spus să cred în mine. Am lucrat tot timpul în ultimii 4 ani şi se vede că m-am schimbat, sunt un alt om atât la meci, dar şi în afara sălii. Sunt un om mai matur, gândesc altfel, iar la masa de joc nu mă mai enervez, nu mai gesticulez. Înainte, după un eşec mereu gândeam negativ”, a relatat Eliza Samara.
Medalie de aur fără a avea nici măcar o sală de tenis de masă
Federaţia Română de Tenis de Masă s-a străduit în ultimii ani să asigure jucătoarelor cel mai bun cadru pentru a ajunge la medalia de aur la Campionatul European. Şi în ciuda performanţelor obţinute, nu numai în Luxemburg, căci echipa a fost mereu în top, forul condus de Cristinel Romanescu nu a fost auzit de autorităţi atunci când a tot strigat că tenisul de masă are nevoie şi de o sală cu specific, pentru a performa. România este singura naţiune dintre cele care se bat la medalii care nu deţine o sală pentru tenis de masă. Pe parcursul unui an, lotul este deplasat ba la Constanţa, ba la Bistriţa, ba la Buzău, ba la Slatina, acolo unde găseşte un loc propice de antrenament. ”Nu avem această bază elementară. Nu cerem bani, nimic în plus, ci doar o sală fără de care nu putem performa. Cum să faci performanţă fără o minimă bază materială? Noi oricum ne vedem de treabă şi încercăm să obţinem o poziţie cât mai înaltă la întrecerile de anvergură. Suntem unica ţară din Europa care nu avem o sală de tenis de masă. Îi ducem pe sportivi numai în locuri improvizate. Avem stagii comune cu adversari peste tot în străinătate, niciodată la noi. Uneori ne este jenă pentru că noi nu putem să chemăm pe nimeni în România pentru o pregătire în comună”, a susţinut Beatrice Romanescu.
Oficialul forului de specialitate a explicat şi de ce este nevoie de o sală special amenajată pentru acaestă disciplină: ”Tenisul de masă este un sport în care, dacă nu te pregăteşti centralizat, rişti să nu devii o echipă. Nu poţi să te pregăteşti fiecare numai la club şi fiecare în străinătate. Trebuie din când în când să ai această pregătire centralizată, noi suntem dependenţi de aceasta. De aceea se impune această sală, se impune un loc în Bucureşti unde se strâng de fiecare dată loturile naţionale, căci nu e vorba numai despre senioare aici, ci despre toate loturile, unde să ne putem pregăti 5 zile, 7 zile, două săptămâni. Ne lipseşte sala, nu este un moft”.
Cu ajutorul MTS, al sponsorilor, al autorităţilor loocale, tenisul de masă speră să rezolve într-un viitor nu foarte îndepărtat şi această problemă, o piesă extrem de importantă într-un puzzle care descrie marea performanţă. Până atunci, cu sală sau fără, sportivii şi-au făcut pe deplin datoria. Fetele sunt nici mai mult, nici mai puţin decât campioanele Europei!
Fetele de aur, caracterizate de Beatrice Romanescu
”Înainte de orice, sunt nişte persoane grozave. În afara sportului, fiecare are un suflet mare. Eliza este una din puţinele jucătoare ale Europei care reprezintă o ameninţare pentru cele din Asia. Daniela Dodean este o jucătoare inteligentă care a ajuns să speculeze momentele esenţiale din cariera ei şi asta e foarte important. Bernadette Szocs este one women show, un produs de marketing perfect. Îi place să facă show, să cocheteze cu chestiunea asta. Încă are foarte mult de muncit pentru a ajunge la nivelul maxim pe care poate să-l atingă. Nu reuşeşte să menţină un ritm constant de concentare, de asta se mai şi produc răsturnările de scor. Adina Diaconu este o sportivă de mare perspectivă, are şi ea foarte mult de muncă. Stilul ei e foarte dinamic, are nevoie de mai multă forţă, de picioare. Irina Ciobanu este o jucătoare care completează lotul naţional şi cu multă muncă poate fi acolo, în grupul fruntaş”.
Ce au jucătoarele asiatice în plus?
Viorel Filimon a oferit un răspuns la această întrebare: ”Nu există nicio diferenţă. Doar că în China, concurenţa este mult mai mare, iar modul de selecţie este mult mai dificil, se ajunge foarte greu sus. Iar pentru a străbate toate etapele, sportivii trebuie să parcurgă toate cerinţele antrenamentului. Cine a greşit, este eliminat”.
”Fetele au o altă stăpânire de sine, parcă la ultimul Campionat European am avut o altă faţă în comparaţie cu alte perioade în care am jucat aceleaşi meciuri.”
Viorel Filimon, antrenor România
”La noi, în tenisul de masă, genunchii sunt puţin cam sensibili deoarece şi suprafeţele opresc de multe ori tenişii. Dar până la urmă, am trecut cu brio peste fiecare accidentare şi asta este cel mai important.” Daniela Dodean