Nu renunţăm: Jos Naşu! Jos Mitică! NU e o campanie ProSport. O spunem răspicat, deşi poate ne-ar plăcea să fie, “Jos Mitică! Jos Naşu!” nu e o campanie ProSport, e o campanie a tuturor românilor sătui de felul în care e condus fotbalul românesc. Nu ştim câţi sunt ei astăzi, poate se va face un sondaj, până atunci ne permitem să credem din experienţă că sunt majoritari. ProSport şi-a asumat riscul de-a alege o parte în acest conflict. Uneori presa trebuie să renunţe la neutralitate şi am decis să o facem acum deschis, pe faţă, fără nicio reţinere. Au fost ani în care am crezut că doar relatarea neregulilor va provoca într-un final îndreptarea lucrurilor. S-a dovedit că nu e aşa. Din punctul nostru de vedere, astăzi singura soluţie e schimbarea conducerii fotbalului românesc.
Pagina-manifest va apărea în fiecare weekend
Aşa s-a născut pagina “Jos Mitică! Jos Naşu!”. Ea va fi publicată de ProSport în fiecare weekend până nu va mai fi util, necesar sau posibil, cu riscul ca ziarul să rămână interzis pe stadioane. Interdicţia aceasta e doar ultima dintr-o serie fără sfârşit de abuzuri, ilegalităţi sau doar măgării. Sâmbătă, prezent la Rapid – U. Cluj, am aflat mai degrabă întâmplător că în şedinţa tehnică dinaintea oricărei partide s-a transmis că este interzis accesul pe stadion cu ziarul ProSport, oricine va fi prins cu el urmând a fi evacuat. “Ce facem aici, revoluţie?”, a fost mesajul care a însoţit interdicţia. Propagarea ştirii a generat disperarea în special la LPF, cu Dumitru Dragomir străduindu-se să explice o situaţie inexplicabilă.
“Este inadmisibil ca un ziar să incite la violenţă şi la exterminare. Dacă voiau să ne dea jos, trebuia să spună «să fie schimbaţi», nu «Jos!». Ei vor moartea noastră, vor să ne extermine! Jos înseamnă când eşti mort! La stadion ai voie cu bannere «Hai Rapid, Hai Steaua, Hai Dinamo!» Dar ei vor să mă omoare! E incitare la violenţă! Dacă vrei schimbarea mea, nu strici spectacolul sportiv.Faci o cerere la primărie şi iei autorizaţie de protest. Nu trebuie să inciţi la exterminarea mea!”, Dumitru Dragomir
“Jos!” nu e un mesaj violent
Deşi nu ne adresăm copiilor de grădiniţă, pare-se că e necesar să precizăm că “Jos”, ca interjecţie, conform Noului Dicţionar Explicativ al Limbii Române “(exprimă dezaprobarea faţă de cineva sau ceva) La o parte! Să plece! Să fie destituit din post!” Nu e vorba nicăieri nici de moarte, nici de exterminare.Le dorim şi lui Dumitru Dragomir, şi lui Mircea Sandu sănătate şi pe această cale.Nu e vorba nici de incitare la violenţă, ci doar de atitudine, opinie, opţiune, libertate de exprimare, într-un cuvânt democraţie. Violenţa poate doar strica acest demers, dar asocierea ei cu opinia a sute de mii de suporteri din ţara asta este nedreaptă! NU încurajăm violenţa, NU încurajăm limbajul violent sau obscen, NU încurajăm dezordinea!
Forţele de ordine, simple unelte
Mai gravă decât aberaţia lui Dragomir este atitudinea statului, prin reprezentanţii săi. Jandarmeria se dovedeşte încă o dată unealta LPF şi FRF, ba mai mult, până la un punct este unealtă cu legea în mână! În cazul concret al mesajului “Jos Mitică!” este însă evident şi în afara Legii lui Mitică, nu doar în afara Constituţiei. Dar aberantă este încă din start decizia ca autoritatea supremă la un meci de fotbal, peste Jandarmerie, să fie un observator al LPF, între aceştia fiind în general oameni depăşiţi, a căror singură calitate este că se află în graţiile lui Dragomir.
Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă
Constituţia României
Mitică e peste Legea lui Mitică!
Conform Legii 4 / 2008, este interzis accesul cu “simboluri, sloganuri ori texte cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi violenţă”. Mesajul “Jos Mitică! Jos Naşu!” nu se încadrează nicăieri decât în imaginaţia lui Dumitru Dragomir, care visează terorişti dornici să-l extermine şi să cucerească LPF. Cu atât mai puţin se încadrează bannerul “Mitică la brutărie!”, ridicat de fanii dinamovişti la meciul cu Gaz Metan, care a fost confiscat de forţele de ordine. O idee inspirată care a atins exact ce şi-a propus – să sublinieze absurdul la care s-a ajuns în România.
Astfel de comportamente abuzive denotă mentalitatea de “stat în stat” şi poziţionarea deasupra legii pe care cele două structuri de conducere a fotbalului (FRF şi LPF) nici măcar nu se mai feresc să o afişeze. Considerăm cu atât mai grav faptul că instituţii ale statului ce au ca misiune apărarea legii se transformă în executanţii unor ordine şi reguli situate în afara cadrului legal impuse de entităţi private.
Răzvan Marin, ActiveWatch
Sigur că acum Jandarmeria neagă că a avut misiunea de a interzice accesul cu ziar, deşi Dragomir recunoaşte public că a dat-o, iar experienţa oamenilor la faţa locului o confirmă.
La şedinţa de organizare de dinaintea partidei Dinamo – Gaz Metan, observatorul LPF şi reprezentanţii clubului gazdă au hotărât, de comun acord, ca pe stadion să nu se intre decât cu bannere care au legătură cu susţinerea echipei. Stadionul nu este un loc de protest!
Georgian Enache, purtător de cuvânt Jandarmerie
Cum s-a ajuns la cenzură
Aproape că te lasă fără glas atitudinea unui banal purtător de cuvânt al Jandarmeriei. Radu Chiriţă, doctor în drept constituţional şi preşedintele Asociaţiei de Studii în Dreptul Constituţional şi Drepturilor Omului, explică extrem de clar absurdul situaţiei. “Potrivit Constituţiei, cenzura de orice fel este interzisă. Interzisă.În niciun alt domeniu al vieţii în România nu mai există aşa ceva. Sigur, nu e normal să fie afişate mesaje insultătoare sau violente sau care lezează societatea în vreun fel, dar asta nu înseamnă că un jandarm poate să îmi interzică să intru cu el la meci. Asta înseamnă că, dacă afişez un astfel de mesaj, pot fi sancţionat contravenţional sau penal, în urma unei proceduri în care ajung la un judecător. Un mesaj de genul «m… X» nu are ce căuta pe un stadion, dar asta se face prin sancţionarea celui sau celor care le afişează”, detaliază Radu Chiriţă pe blogul său, după România – Uruguay.
Este ilegal să interzici accesul cu ziare în stadion! LPF nu stabileşte cu ce are sau nu are voie un om să intre pe stadion, pentru că aceste lucruri sunt deja prevăzute de lege.
Radu Chiriţă, avocat
Ameninţări cu Codul Civil
Discursul delirant al lui Dumitru Dragomir a continuat cu ameninţarea că va da în judecată pe toată lumea, în cazul ăsta concret ProSport, pentru publicarea fotografiei lui, pe baza noului Cod civil! Atât! Hai să încercăm să lămurim pe scurt şi asta. Noul Cod Civil vorbeşte despre respectarea vieţii private, iar noi strigăm “Jos Mitică!” din viaţa publică.Chiar şi la capitolul “Publicitatea vieţii private” există o precizare – “Fac excepţie cazurile în care utilizarea prezintă un interes public”.
Nu-i putem schimba, dar îi putem contesta
Dreptul lui Dragomir de a se adresa Instanţei este însă constituţional. Aşa cum este însă şi libertatea noastră, a tuturor, de a ne exprima opinia. Cu atât mai mult cu cât la TOATE meciurile din această etapă s-au auzit scandările împotriva lui Sandu şi Dragomir! 10.000 în Giuleşti, 20.000 pe Arena Naţională, zeci de mii în total pe celelalte stadioane! Asta ne întăreşte convingerea că avem dreptate în demersul nostru şi ne dă putere să mergem mai departe. Chiar dacă, o ştim bine, decizia e mâinile altora. Şeful LPF e ales de cluburile din Liga I, şeful FRF de toate cluburile de fotbal. Ei pot să-l schimbe, ei pot să-şi dea demisia, noi avem dreptul să protestăm! Şi dacă e un for privat – deşi nu e, FRF e o Federaţie!
Vom demara iniţiativa de schimbare a Legii 4
Ca parte concretă a campaniei “Jos Mitică!”, în paralel cu cererea de schimbare a conducătorilor din fotbal, ProSport va demara iniţiativa de modificare a Legii 4 împotriva combaterii violenţei pe stadioane, astfel încât să respecte Constituţia şi să nu mai permită abuzuri. Vom consulta avocaţi, vom contacta parlamentari, vom strânge semnături, vom face tot ce stă în dreptul cetăţenilor pentru a îmbunătăţi o lege necesară, dar abuzivă în acest moment.
ProSport