Dumitru Graur: Domnule Mihai Popovici, cât de greu este să fii tatăl campionului mondial și european David Popovici?
Mihai Popovici: (zâmbește) Nu mai e greu. După atâția ani în care am exersat „meseria” asta, nu mai e greu. E rutină. Avem și multe automatisme acum, și sunt mulți oameni implicați, nu mai e doar tatăl sau doar mama. E o întreagă echipă în spate, fiecare cu rolul lui bine definit. Și, după reglaje, totul funcționează.
Bun, dar faima; vă oprește lumea pe stradă?
Pe mine, nu. Pe el îl opresc oamenii pe stradă, însă pe mine, nu. Nu am căutat să ies în lumina reflectoarelor. A fost o strategie deliberată.
Rolul esențial al părinților pentru sport
Spuneți-mi ce fel de sport ați făcut în tinerețe?
Niciunul. Nu se poate considera că am făcut sport dacă luăm în calcul trei luni de atletism.
Nu v-a plăcut?
(ezită un moment) Aici e o poveste mai complexă. Și o să mă refer la ce înseamnă, sau mai exact cum se poate apuca un copil de sport. Cred că părintele are un rol esențial. Și părinții mei nu m-au îndrumat spre sport. Am vrut să schimb asta, și eu și soția mea – și am făcut exact opusul (în cazul copiilor – n.n.). Adică au făcut sport de mici. Cred că doar copiii ghidați de părinți vor ajunge să facă sport, pentru că e greu de crezut că un copil de cinci, șase ani se gândește într-o dimineață că ar fi cazul să se apuce de sportul X. Părintele are un rol esențial aici, iar ai mei nu m-au împins deloc spre sport.
Bun, dar aveți o alură foarte sportivă; eram convins că ați făcut sport!
Nu, n-am făcut. Sunt însă foarte atent la ce mănânc.
Și sport deloc, măcar pentru întreținere?
Mult mai puțin decât aș vrea eu, și cu mult mai puțin decât ar vrea David să fac! Este una dintre discuțiile noastre constante. David mă împinge permanent să fac și cred că o să ajung să fac ce zice, fiindcă e ultra perseverent.
Cine a ales înotul pentru David? Cum s-au petrecut lucrurile?
Cred că eu l-am ales. Și l-am ales cu mult timp înainte să apară David. L-am ales văzând un bărbat pe stradă, cu puțin timp înainte să se nască fratele lui David, care e cu opt ani mai mare. Omul respectiv arăta foarte bine din punct de vedere fizic. L-am întrebat ce sport practică, tocmai în idea de a direcționa copilul sau copiii pe care urma să-i avem. Mi-a spus că înot. Mulțumesc frumos, și am reținut. Și apoi sportul ăsta a venit natural pentru copiii noștri. Iar David a progresat de maniera pe care o știm cu toții.
Este adevărat, așa cum știu eu, că orice copil înainte de a face oricare alt sport, e bine să facă mai întâi înot?
Aș zice că este mai mult decât recomandat. Pentru că înotul este singurul sport care îți poate salva viața. Deci are o utilitate evidentă. Apoi, este sportul cu cel mai mic risc de accidentare. Last but not least, sunt studii serioase care atestă asta, ajută vizibil la creșterea imunității. Motivul de la care am plecat eu pentru a alege înotul pentru copiii noștri, înotul te ajută să îți clădești și un corp foarte solid, arătos. Deci rămâi toată viața cu imunitate, cu forma corpului, nu ai absolut nimic de pierdut dacă faci înot, dimpotrivă. Aș recomanda tuturor să facă înot, și aș recomanda părinților să se uite întâi către înot, și apoi către orice alt sport pe care copiii lor l-ar putea face.
Antrenorul potrivit, la timpul potrivit
Îmi spuneați că și fratele lui David a făcut înot. Dar de ce nu a ajuns la performanțele lui?!
De ce nu au ajuns nici celelalte opt miliarde de planetă la performanțele lui David, v-aș întreba? Nu toți suntem destinați să ajungem cei mai buni la înot, sau cei mai buni chirurgi, sau cei mai buni fizicieni. Fiecare are drumul lui. În plus, David a întâlnit exact la timp antrenorul potrivit.
Adrian Rădulescu.
Da. Din păcate foarte mulți copii nu găsesc antrenorul potrivit, de aceea la Dinamo ne străduim să avem unii dintre cei mai buni antrenori din lume. Care au nu numai valențe tehnice, ci și valențe umane. Iar asta a contat în alegerea lor în echipa pe care o avem la Academie.
Îmi spuneți mai multe nume, în afara lui Adrian Rădulescu?
Sigur că da. Din punct de vedere tehnic Academia este condusă de Walter Bolognani. Apoi există o serie de antrenori la inițiere: Lucian Nae, Doina Potolea, Natalia Gheorghe, Bogdan Ghile, Andrei Enciu, Usama Rebai.
Împreună cu soția dvs., doamna Georgeta, faceți parte din „staff-ul” lui David, cel mai de succes român al momentului. Până unde se întinde competența dvs. și unde începe cea a antrenorului Adrian Rădulescu?
Din punct de vedere tehnic Adrian decide tot. El îi coordonează pe toți ceilalți membri din staff, și mă refer aici la antrenorii de uscat, la fizioterapeut, la analistul video, la nutriționist – e o echipă mai largă în cazul lui David. Dar el ia toate deciziile tehnice. Noi ne ocupă să existe contextul, să creăm condiții, asta facem. Nu e chiar ușor, dar greul îl fac ei, nu noi. Dacă mă gândesc acum primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune. Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. „Cum a fost astăzi antrenamentul?”, „Ce ai făcut, al câtelea ai fost?”, „Ce a făcut X?” „Ți-am spus să fii atent la Y” și așa mai departe. „Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit”. „Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!” Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani. Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune.
Din ce am aflat, se pare că David era totuși puțin leneș la antrenamente. Nițică presiune poate merita, nu se putea să iasă tot timpul ultimul!
Asta e, că nu era deloc ultimul. De aceea antrenorul lui a început să se întrebe la un moment dat ce ar fi dacă ar și munci? Unde ar ajunge dacă ar și munci la antrenamente?
În România sunt prea multe suplimente necertificate
Sunteți absolvent al Academiei de Studii Economice din București și ați lucrat în domeniul vânzărilor în industria farmaceutică. În ce moment ați hotărât să vă dedicați în totalitate fiului dvs.?
Sunt dedicat de mult timp, într-o mare măsură lui și familiei, însă total s-a întâmplat la jumătatea anului trecut. Am lucrat cum spuneați în „pharma” și am decis că întrerup complet și mă dedic integral.
Știu că în urmă cu un an, ați urmat un curs de ofițer control doping, avizat de Agenția Națională Antidoping, cu o durată de 20 de ore de teorie și 60 de ore de practică. Îmi spuneți care a fost motivația acestei calificări?
Nu eu am urmat cursul, ci soția mea. Ea a urmat cursul, iar eu am stat pe lângă ea. Am citit sute de ore pe acest subiect. A urmat cursul pentru că ne-am dorit să știm exact cum decurge un control antidoping, care sunt regulile și să-i dăm lui David toate informațiile. Care este pasul întâi, care este pasul al doilea, pasul trei – în așa fel încât să nu fie surprins de procedurile regulamentare impuse de un astfel de control. În plus, suntem foarte atenți la ce mănâncă și ce bea David. Are câteva suplimente pe care le consumă, dar toate sunt certificate antidoping. Aici este un capitol în care din păcate în România este o lipsă crasă de informații. Și mă surprinde că nu este numai la nivelul de sportivi, părinți – ci la nivel de oameni de decizie. Aș zice că nu e deloc în regulă! Din fericire avem o Agenție Antidoping activă, care vrea să schimbe lucrurile. Și atunci când găsește receptorii potriviți dă toate informațiile; de altfel și site-ul lor este bine pus la punct.
V-ați temut vreodată că David ar putea fi descoperit cu vreo substanță interzisă?
Știu că mănâncă și știu că n-are cum să fie descoperit vreodată pozitiv (face o mică pauză). Totuși nu există pentru nimeni de pe planeta asta certitudine sută la sută. Pentru că în momentul în care te hrănești cu ceva, orice, teoretic posibilitățile există. Sunt de altfel organisme internaționale în sport care nu recomandă, în niciun fel, consumul de suplimente. În principiu, odată ce ai înghițit ceva e responsabilitatea ta – ceea ce e corect. De aceea este foarte, foarte important ca sportivii să consume suplimentele certificate. Pe piața din România există din păcate puține opțiuni. Și există încă federații sportive la noi care recomandă sportivilor produse necertificate antidoping.
Doamna Georgeta îi duce în fiecare dimineață la pat micul dejun, în general iaurt cu miere, la ora 4:30, pe care David îl consumă cu ochii închiși pentru a-și continua ulterior somnul până la primul antrenament al zilei, programat din câte știu la 6:30.
Uneori la 4:30, alteori la 5:30, depinde de ora primului antrenament. Facem în general cu schimbul, eu și soția mea.
De când ați devenit și specialiști în nutriție?
De aproximativ cinci ani. Am citit și am ajuns să avem informații. Pot să vă spun că David bea după antrenamente lapte cu miere și scorțișoară. Un pahar mare, 250-300 ml. Și într-o vreme bea cu cacao în loc de scorțișoară. Este o sursă excelentă de proteine. Iar mierea este una dintre cele mai complexe alimente cunoscute. Dimineață are diferite combinații. Una dintre ele este într-adevăr iaurtul cu o serie de semințe, cu fulgi de ovăz, și din nou cu miere. E bun pentru traiectul intestinal și și o sursă foarte bună de carbohidrați de calitate.
Avem emoții, dar nu urlăm în tribună!
Până unde credeți că va putea progresa David?
Nu am nici cea mai mică idee. Însă îi doresc să continue progresul. Cred că nici antrenorul său nu știe. Cert este că are potențialul să continue.
Cât de mândru sunteți pentru un astfel de fiu?
Cel mai mândru.
În timpul curselor ritualul este ca și dvs. și mama lui David să vă abțineți în a striga încurajări cu voce tare! Nu vă este greu?
Ne-am obișnuit așa. Cu cât sportivul este mai mic, cu atât manifestările părinților sunt mai vizibile în tribună. Dintotdeauna nu ne-am agitat cine știe ce, știam că el va face tot ce poate să facă și n-am înțeles niciodată cum am putea să-l facem să înoate mai repede dacă am urla ca apucații în tribună (râde). Nu ar ajuta la absolut nimic. Și atunci nu făceam asta, deși de multe ori am văzut priviri ușor întrebătoare: înoată copilul tău, nu ești pe cale să reacționezi? Emoționat n-ai cum să nu fii, dar asta nu înseamnă că trebuie să urli ca apucatul.
Dar când câștigă?
Când câștigă îl felicităm, îl îmbrățișăm, ne bucurăm împreună. Dar cum spuneam nu suntem atât de vulcanici în tribună cum poate sunt alții. Fiecare trăiește cum consideră că trebuie să o facă.
Bolognani este exact ce avem nevoie la Dinamo
Relativ recent clubul Dinamo a anunțat înființarea unei Academii de înot, fiind adus la București în acest scop unul dintre cei mai valoroși antrenori din lume, Walter Bolognani, care a coordonat timp de 16 ani toate loturile de înot din Italia. David va fi de asemenea port-drapelul acestei academii, spre a atrage către înot câți mai mulți copii, iar dvs. sunteți managerul acestui centru de înot. Puteți să-mi dați mai multe amănunte?
Da, Walter a coordonat toate loturile de copii și juniori ale Italiei. Este exact ce avem noi nevoie aici. Prin mâinile lui au trecut aproape toți campionii europeni, mondiali și olimpici ai Italiei de azi. Știe exact ce are de făcut și acum este în plin proces de înțelegere a ceea ce se întâmplă în sportul din România, de a înțelege mentalitatea antrenorului român, care este puțin diferită de cea a antrenorilor din vest, de cea a antrenorilor italieni de exemplu și deja a început să creioneze liniile în care ne vom așeza. Vor fi necesare retușuri, reașezări, în așa fel încât să creăm perspectivele cele mai bune posibile pentru a ne atinge obiectivele. Iar obiectivele noastre sunt pe două linii: odată pe partea de inițiere, vrem să ajutăm să învețe să înoate aproximativ 15.000 de copii în următorii zece ani; iar din punct de vedere competitiv ne propunem să găsim cel puțin un sportiv care să se califice la Jocurile Olimpice din 2028 și cel puțin un sportiv care să prindă o finală olimpică în 2032. Poate părea puțin sau mult, nu știu cum e perceput, însă noi știm că sunt obiective extrem de ambițioase, într-o zonă destul de lipsită de rezultate. Nu atât de des se califică sportivii români la Jocurile Olimpice, uitați-vă la ultimele Olimpiade ce s-a întâmplat: în afară de Robert Glință și Daniel Martin în ultimii zece ani nu a mai ajuns nimeni la JO. Deci nu e deloc ușor. Acum sunt rezultatele lui David, care au dus înotul într-o complet altă postură decât a fost vreodată în România. Diana Mocanu a avut două medalii olimpice de aur la Sydney, a fost absolut fenomenală și totuși nu s-a vorbit despre înot cum se vorbește acum. Eu nu pot decât să mă bucur pentru că e copilul meu, și mă bucur pentru că înotul e sigur cel mai bun sport pentru un copil. Iar dacă David reușește să-și atingă obiectivul de a împinge oamenii, de a-i duce către sport, nu pot să fiu decât fericit și mulțumit.
Facem o mică paranteză: să știți că există o diferența foarte mare între cei doi. În vreme ce Diana Mocanu era o ființă foarte introvertită, David este un tip comunicativ, este expansiv, vorbește cu toată lumea…
Da, el întotdeauna a fost deschis spre lume, spre oameni. Îmi amintesc că la toate concursurile la care mergeam își făcea noi prieteni. Fie că eram în România, în Germania, Bulgaria, Italia, nu contează unde am fost, el rămânea de peste tot cu prieteni. Și l-am văzut nu o dată că s-a dus în mijlocul echipelor adverse, ca să zic așa, și a scandat cu ei încurajând un anumit sportiv. E într-adevăr foarte comunicativ, are o deschidere mai rară între oameni.
Este și foarte carismatic! Lumea îl iubește. Era nevoie de un astfel de campion în sportul românesc.
Da, eu mi-aș dori în același timp să fie mai mulți ca David. Ceea ce facem noi acum la Dinamo este să creăm premisele ca să apară mai mulți sportivi de valoare. Dacă s-ar întâmpla la nivel național asta în toate sporturile, dacă s-ar lucra sistematic, cu competență, cu transpirație și cu obiective realiste, pe termen lung, nu pe două zile, cred că ar exista premise – asta nu înseamnă garanții -, dar odată create premisele, s-ar putea să obții și rezultate. Fără aceste premise nu ai nicio șansă și vor apărea numai rezultate izolate, nu rezultatele unei strategii.
Copiii vin buluc la bazinul în care înoată și David
Când a început să funcționeze Academia?
Pe 10 ianuarie. Atunci am înregistrat și primul copil la inițiere.
Și vin copiii?
Da, vin. Deși mulți oameni din lumea înotului au spus că ianuarie este cea mai proastă lună a anului pentru inițieri, noi abia reușeam să răspundem la cereri, în două săptămâni am fost efectiv asaltați de cereri. Toți au auzit de David și sunt mândri să înoate în același bazin cu el. Acum sunt în Academie 348 de copii la inițiere. Înscrierile se pot face pe adresa noastră oficială de e-mail sau chiar la telefon
Și puteți „să-i duceți” pe toți?
Da. Încă avem loc. Am și optimizat felul în care suntem organizați, și suntem pregătiți dacă va fi nevoie să extindem echipa. Programul de la inițiere începe la 10. Mai devreme sunt grupele de performanță, avem 80 de copii în aceste grupe, nu sunt doar cei de la inițiere. Avem însă o situație puțin atipică, fiindcă împărțim bazinul cu colegii de la Academia de polo. O vreme va trebui să împărțim cu ei. Ulterior, bazinul de afară se va acoperi și va deveni casa celor de la polo.
Sunt puține bazine în România!
Sunt, dar Dinamo ar o poziție privilegiată, fiindcă la nivel de București sunt deja trei, două în această clădire (bazinul mare de înot și polo – n.n.) și unul afară, cel care va fi acoperit. În București sunt trei bazine olimpice, dintre care două sunt la Dinamo! Ar fi mai mult decât indicat să se renoveze și bazinul de la „Lia Manoliu”, e mare păcat că nu se investește acolo. Mai ales că te costă mult mai mult să construiești de la zero un bazin, decât unul pe care îl renovezi și îl modernizezi.
A cui a fost ideea creării Academiei de înot la Dinamo?
A fost a președintelui clubului, Ionuț Popa. Care, după ce a văzut realizările lui David, a decis că acesta este pasul logic următor și mi-a propus să conduc acest proiect. Am acceptat cu plăcere. Eu renunțasem deja de câteva luni la orice altceva și mă ocupam numai de David.
De fapt, ce face managerul acestei Academii?
Multe. De la a se asigura că echipa funcționează, până la a ține un contact permanent cu managementul clubului și cu parteneri actuali și potențiali în viitor. Clubul și implicit Academia sunt finanțate dinspre Ministerul de Interne, dar căutăm și am obținut deja finanțări private. Și fără îndoială că vom căuta să dezvoltăm zona asta.
Vrem să respectăm calitatea, nu căutăm cantitatea
Proiectul este pe zece ani. Se va putea susține financiar la un moment dat Academia, sau va avea în continuare suportul clubului Dinamo?
Sunt sigur că vom putea să ne autosusținem. Semnalele sunt foarte pozitive. Avem deja un partener cu nume, vorbim despre Zentiva România, lider în piața farmaceutică din țara noastră. Și vor mai fi și alții. Ca priorități ne dorim să stabilizăm ce înseamnă echipa, toate procesele din interiorul ei, să ajungem să introducem în bazin un număr cât mai aproape de numărul maximal de copii pe care îi vedem pe un culoar, care este de zece copii, vorbim de inițiere și de bazinul mic. Asta ar însemna să stăm în standardul internațional. Nu vrem să ieșim nicicum din el, ce vrem să facem noi aici este în primul rând calitatea. Nu ne interesează cantitatea, cât ne interesează calitatea! Deci, fără compromisuri. Vor avea în final 15.000 de copii inițiați, dar respectând calitatea.
Se pare că este un proiect care va aduce mulți înotători de valoare în România!
Aparte de rezultate pentru clubul Dinamo, pe mine mă interesează să aduc rezultate pentru România. Acest proiect va avea ca finalitate rezultate pentru înotul din țara noastră. Va deveni ceea ce corporatiștii numesc „pipe-line”. Va fi conducta de alimentare a echipei naționale, eu așa văd acest proiect. Vom fi furnizorul echipei naționale de înot a României!
Este evident că vor fi atrași mulți copii, aduși de mână de părinți. Cât de mult se va implica David în acest proiect?
David a venit pe aici, și o să mai vină atunci când sunt lecții de inițiere. Și oricând un copil sau părinții lui se pot întâlni pe hol sau în bazin. Este deja o procedură standard să facă poze cu copiii sau să dea autografe. Incredibil de mulți puști își doresc să fie David Popovici când vor fi mari. Iar lui David îi place foarte mult chestia asta.
Mi-ați spus că veți avea în această seară o ședință cu părinții. Despre ce fel de părinți este vorba și ce le veți spune?
Sunt părinții copiilor de la Dinamo și în seara asta subiectele sunt despre doping și antidoping, alimentație și suplimente. Sunt copii de 12-16 ani, care merg deja în concursuri. Inclusiv reprezentanții Agenției Naționale Antidoping vor fi de față, sunt invitații noștri la ședință. Cred că vor fi între 60 și 70 de părinți în sală.
Din fire sunteți un om optimist?
Cel mai optimist. Sigur, nu știam de la început ce va fi, cum va fi, dar am sperat întotdeauna că David va fi un mare campion.
Nu-mi mai rămâne decât să vă urez mult succes în continuare.
Vă mulțumesc.
Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 111 al revistei „Sport în România”
Fotografii: Sabin Malisevschi / sportpictures.eu