Editorial | Sport și xenofobie

Dumitru Graur

Noțiunile ar trebui să fie antagoniste. Sportul înseamnă înainte de toate, sau ar trebui să însemne, fair play, spirit de colegialitate, toleranță și înțelegere. Xenofobia, citând din DEX, este ura față de străini sau față de tot ceea ce este străin. Este din păcate un fenomen de patologie socială care se manifestă prin teamă și ostilitate față de tot ceea ce este străin. Cum au ajuns aceste noțiuni aparent abstracte în sportul românesc este greu de înțeles și mai ales de acceptat. Însă avem acum un exemplu cât se poate de palpabil, care a făcut multe valuri în presa sportivă și nu numai. Este vorba despre deja celebrul meci de fotbal de la Sf. Gheorghe (Covasna), în care s-au întâlnit echipa locală Sepsi și FCU Craiova din Oltenia. Meci întrerupt în prima repriză de un arbitru (Andrei Chivulete) care a cam confundat rasismul cu xenofobia. De precizat că în regulamentele federației de fotbal, inspirate de cele ale UEFA, pedepsită este atitudinea rasistă, de exemplu cea a spectatorilor care aruncă cu banane spre jucătorii de culoare ai echipei adverse. Cu xenofobia este nițel mai dificil, dat fiind că la fel de josnica atitudine este practic imposibil de detectat în campionatele țărilor cu adevărat dezvoltate.

Cum însă suporterii olteni au scandat fără rușine aberația „afară, afară cu ungurii din țară!” tocmai într-un județ în care populația maghiară este preponderentă, cazul a devenit extrem de mediatizat, punând întrebări serioase. Cât de pregătită este societatea românească să respingă aceste deviații comportamentale, să sancționeze lipsa de civism a unor indivizi fără o elementară educație? În cele din urmă, strict sportiv, comisiile federale au decis rejucarea meciului, lăsând într-un fel decizia lui Chivulete în ofsaid. Reluarea partidei semnifică faptul că arbitrul a greșit întrerupând meciul. Cu alte cuvinte, nefiind vorba de rasism, el ar fi trebuit să-și astupe urechile și să se prefacă surd la scandările galeriei oltene. Întrebarea este dacă nu exista posibilitatea ca întreaga atmosferă să degenereze și să se lase cu bătaie între suporteri? Atunci da, arbitrul ar fi avut cu adevărat motivul regulamentar ca să întrerupă meciul.

România este o țară multietnică și multiculturală, în care drepturile minorităților sunt mai bine apărate decât în alte multe țări. Faptul că o echipă reprezentând zona majoritar ungurească (având și sprijin direct de la guvernul Ungariei) joacă fără probleme în campionatul național, este un exemplu de bună practică, atestând atitudinea noastră proeuropeană privind integrarea și incluziunea socială. Nu putem decât să regretăm excesele unei mici categorii de oameni, însă tocmai aceștia se fac vizibili și atrag oprobriul societății. Petele negre sunt întotdeauna mai vizibile pe un fond alb, dar ar trebui totodată să tragă un semnal de alarmă. Pe plan sportiv, Sepsi Sf. Gheorghe și-a făcut singură dreptate, zdrobind cu un 4-0 fără drept de apel echipa craioveană. Rămâne însă în continuare palma trasă pe obrazul maghiarilor, față de care trebuie să ne cerem scuze.

Dar, în același timp, sunt de părere că ambele „tabere” se află într-un moment în care schimbarea de atitudine este necesară. Mi-aduc aminte că la meciurile dintre cele două echipe naționale, facțiunea radicală a suporterilor unguri a scandat la unison „țiganii, țiganii”, dând cea mai evidentă dovadă de xenofobie la adresa cetățenilor români. Asemenea lucruri fac extrem de rău relațiilor dintre două popoare atât de apropiat geografic. Niciunui arbitru nu i-a trecut atunci prin cap să întrerupă meciul, considerând că spațiul tribunelor este permisibil oricăror „măscări”. După unii, aceleași scandări s-au făcut auzite și la Sf. Gheorghe. Este deci momentul să condamnăm orice manifestare xenofobă, păstrând sportul curat, ca un promotor al spiritului de toleranță și înțelegere. Altfel, ne așteaptă haosul.

Dumitru Graur