„Campionatul European va fi o mare sărbătoare a luptelor românești!”

Dumitru Graur: Stimate domnule Grigore, îmi face plăcere să am un nou interlocutor din partea federației de lupte, după ce în urmă cu aproape trei ani l-am avut aici invitat pe președintele Răzvan Pîrcălabu. Spune atunci dl. președinte, citez: „În ce privește federația, fac o echipă excelentă cu Secretarul general Alin Grigore, fost luptător de asemenea, care este omul potrivit la locul potrivit, foarte corect și uneori chiar prea energic, trebuie să-l mai strunesc câteodată”… Așa este?
Alin Grigore: Da, în mare parte așa e, facem o echipă foarte bună și timpul a validat ceea ce părea la început doar o ipoteză. Cred că ne-am dat amândoi seama că cel mai important pentru a avea rezultate de excepție este echipa. Era nevoie de o astfel de echipă tânără, care să îi înlocuiască pe predecesorii noștri, ceea ce nu era ușor. Pe maestrul Pavel, pe maestrul Urian, pe maestrul Coman – care ne-au fost antrenori. Și ne-a fost foarte greu, ținând seamă de diferența de generație. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit acest lucru, am reformat și perfecționat echipa federației, am întinerit-o în toate compartimentele, pornind de la financiar, la partea tehnică, la PR și imagine, și chiar la medical, unde am adus un medic nou la federației, am angajat masori pentru toate loturile…

Cum s-a petrecut de fapt întâlnirea dvs.?
Ne cunoșteam de multă vreme, fiindcă am fost sportivi amândoi. Dar prin 2013 m-a sunat dl. președinte și m-a rugat să vin cu el la federație. „Am un proiect ambițios”, mi-a spus, un proiect care era legat evident de revigorarea luptelor românești. Eu eram atunci ofițer în cadrul Academiei de Poliție, foarte bine văzut, cu grad și perspective. Am stat și m-am gândit vreo două ore și apoi l-am sunat și i-am spus că accept. Prima dragoste nu se uită niciodată.

Spunea că mai trebuie să vă mai și tempereze câteodată…
V-aș spune că dl. președinte este de regulă extrem de darnic și dacă promite ceva întotodeauna se ține de cuvânt. Iar în prima parte a colaborării noastre la federație au fost unele mici probleme, fiindcă trebuia să onoreze o mulțime de promisiuni, iar o parte dintre colaboratorii noștri profitau oarecum de bunănatea sa. Îl prindeau pe nu știu unde și-l făceau să le promită orice. Și a trebuit ușor, ușor să ne creăm un filtru. Și între noi, și pentru ceilelalți, pentru că nu puteam să funcționăm. Eu m-am transformat în filtrul acela, iar cu timpul dl. președinte mi-a dat dreptate.

Aș remarca de asemenea că sunteți fără îndoială una dintre federațiile cele mai dinamice din sportul românesc, reușind în bună măsură să redresați barca performanței, după mulți ani de secetă. Cum ați reușit?
Totul pornește de la echipă. După ce am asigurat la federație o echipă competitivă, am încercat, și cred că în mare măsură am reușit să formăm la loturile olimpice echipe tehnice în pas cu vremurile. N-am reușit din prima, dar începând de la jumătatea ciclului olimpic trecut am reușit să formăm echipe competitive la toate loturile olimpice: lupte grecp-romane, lupte feminine, lupte libere. Apoi am început să coborâm spre loturile olimpice de tineret, unde ne-a sprijinit foarte mult COSR-ul, apoi spre centrele de juniori, cu antrenori pe care să ne putem baza. Ei și-au creat relații în țară, astfel încât să putem aduce către centre și către loturi sportivi instruiți unitar, să nu mai fie o diferență atât de mare între nivelul tehnic al unuia și nivelul altui luptător.

Mi-a plăcut de la început atmosfera din sală

Vă propun să revenim spre începuturi. Cum ați ajuns la lupte?
Fiind buzoian de origine, am avut șansa să încep luptele, pe la 10 ani, cu un mare om: maestrul Ștefan Isfache, un mare om și un mare antrenor. În sensul că nu m-a îndrumat doar în lupte, ci m-a îndrumat pentru viață. Cel puțin în egală măsură cu părinții mei. După ce am început luptele m-am redresat și cu școala, fiindcă maestrul nu accepta pe vreunul care să aibă note mai proaste la școală. De la început mi-a plăcut atmosfera din sală. Era o atmosferă concurențială pe care maestrul o crea. Ușor, ușor am început să văd că sunt bun, și asta mi-a plăcut. Am promovat în grupele de performanță, am început să merg la concursuri, mi-am schimbat oarecum statutul. Cum spuneam, m-am redresat și la școală, fiindcă maestrul nu ne primea în sală dacă nu aveam note bune, mereu ne controla. Doi ani de liceu am făcut acolo și ultimii doi la Craiova, unde se antrena lotul olimpic de juniori. În ’98 am intrat la facultate la IEFS, UNEFS-ul de azi.

Care au fost performanțele ca sportiv?
Cea mai mare a fost titlul de campion balcanic. Altfel, multiplu campion național, la toate categoriile de vârstă. Dar în momentul în care am intrat la facultate m-am axat mai mult pe școală. Am mers la Rapid, dar am avut o accidentare chiar în momentul în care devenisem titular la lotul de seniori. Și a trebuit să aleg.

Ca absolvent al IEFS, i-ați cunoscut bine pe Vascu Popovici și pe Gheorghe Cișmaș. Ce fel de oameni erau aceștia?
Doi oameni extraordinari, de mare probitate profesională. Lui Cișmaș, care era rectorul institutului atunci, i-am făcut o mare bucurie. După ce a consultat listele de la admitere, a constatat că un luptător a fost primul pe listă! Așa ne-am cunoscut, fiindcă m-a chemat să mă cunoască. Am avut 9,60 sau 9,63, nu-mi aduc aminte exact. Mai târziu m-a oprit asistent la catedră. Împreună cu maestrul Vascu Popovici, Cișmaș și Popovici au fost următorii oameni care mi-au marcat dezvoltarea, după maestrul Isfache la Buzău. Le rămân îndatorat fiindcă sunt ceea ce sunt datorită dânșilor. Acum dl. Cișmaș este președintele de onoare al federației noastre, deja de două mandate. Colaborăm, fiindcă ne dorim să implementăm acea strategie unitară pentru antrenori. Ca antrenorii să nu facă cu copiii doar ce au știut ei mai bine, ci să aplice un stil unitar de pregătire, ca o bază. Pentru ca apoi antrenorii de lot să aibă pe ce construi și șlefui.

Acum câteva zile știu că ați împlinit 41 de ani. Cât cântăriți?
Acum 74 kg. De la 63 când eram sportiv. Dar acum sunt bine, am avut și 88 de kg când am venit la federație! Munca la federație m-a întărit…

De Ion Cornianu ați auzit?
Eram prea mic ca să-l fi cunoscut. Dar am auzit. A murit în ’92, așa știu, după o competiție la Budapesta, era vicepreședinte al federației internaționale. Cred că a fost un antrenor cu ochi și cu fler extraordinar. Avea o viziune fantastică, parcă vedea prin sportiv ce calități are. Perfect comparabil, pentru mine, cu dl. Octavian Bellu și cu toți antrenorii de cel mai înalt nivel. Palmaresul dlui Cornianu este după mine de neatins în zilele noastre! Nouă nu ne rămâne decât să tânjim și să visăm.

Calitățile psihice dau viitorii campioni

Aș vrea să vorbim acum despre lupte – ca sport pentru toți, un sport al educației.
Atinge toate laturile dezvoltării copiilor. Ca argument pentru răspândirea sa, pot să vă spun că este prezent în toate școlile din Statele Unite. Este în Franța, în programele școlare. În Suedia, nu mai vorbesc de Rusia, Iran, sau Turcia. Care sunt țări cu bugete nelimitate la nivel de performanță. Cum spuneam, cuprinde toate laturile; nu spun numai fizic. De la elasticitatea tegumentelor, amprentă musculară specifică, mobilitate, viteză, forță, capacități psihice, concentrare. Nu mai spun beneficiile integrării într-un mediu, disciplină, absolut toate sferele dezvoltării individuale sunt atinse. Un copil care a fost atins de acest „microb” rămâne fidel toată viața luptelor. Știu o mulțime de foști sportivi care nu au performat, dar care au trecut prin sală și au rămas alături de lupte toată viața lor.

Și cam ce fel de calități trebuie căutate la copiii care vin la selecția pentru lupte?
Personal consider că calitățile psihice dau viitorii campioni. Curaj, dârzenie, tenacitate. Atenție distributivă, inteligență motrică. Recunosc că am ajuns greu la această concluzie, fiindcă mulți spun că doar forța este necesară. Eu spun că calitățile psihice fac diferența în competiție. Nu atât în antrenament, ci în concurs. Sunt sportivi care în antrenament se pregătesc excepțional, au un nivel dezvoltat, dar nu fac față competiției. Și există sportivi care, în urma testelor, nu arată așa nivel, dar care prin calitățile psihice remontează situații greu de imaginat. Marii campioni se văd la concurs. Există campioni de sală și campioni de concurs.

Acum știm cu toții că nu toți sportivii devin campioni. Dar un tânăr care trece printr-un proces de călire, fiind antrenat în lupte, devine un altfel de om pentru restul vieții.
Devine disciplinat. Capătă cunoștințe de anatomie, biomecanică, alimentație. Nutriție. Își cunoaște extrem de bine corpul. Prin antrenament reușește să-și cunoască foarte bine reacțiile corpului la tot ce face. Psihic e mult mai pregătit decât alții. Putem astfel forma oameni și pentru alte meserii, nu numai campionii. Pot da un prim ajutor, pot intra în poliție, armată și așa mai departe. Avem nenumărate exemple. Pentru performanță, știm că nu toți ies campioni, dar e foarte important ca luptătorii medii să fie cât mai sus. Să fie cât mai aproape de campioni. Astfel încât campionii vor fi și mai sus. Contează enorm ca nivelul mediu să fie cât mai ridicat. Altfel spus, nivelul ne-campionilor să fie cât mai sus. În primul rând pentru că le crează un disconfort permanent campionilor, și e logic că dacă media e foarte sus, și vârful e foarte sus. Pot să vă spun că pe plan internațional ai noștri campioni au ieșit campioni în momentul în care au avut o concurență foarte mare în țară. Nu știu dacă mai e și azi valabil, în comparație cu anii de glorie ai luptelor românești…

Cam câți luptători sunt astăzi în țară?
(zâmbește) Câteva mii. Mai exact, cam între cinci și zece mii. Înscriși activi în sistemul MTS-ului avem spre patru mii.

Ați fost o perioadă antrenor la lupte libere, antrenor federal…
Da. O scurtă perioadă, eram încă la Institut; am fost și antrenor la lotul de lupte feminine.

Există diferențe mari între stiluri, mă refer la luptele libere și greco-romane?
Diferențe tehnice între lupte libere la masculin sau la feminin nu există. Diferența este dată doar de cei pe care-i antrenezi, între fete și băieți. Fetele au multe calități, dar au și ceva slăbiciuni. La ele pot apărea des surprize în competiție. Mult mai des și mai mari decât la băieți. În schimb ele în pregătire sunt mult mai tenace și mai aplecate asupra ceea ce li se spune să facă. La greco-romane diferența este că nu avem voie să antrenăm (să atacăm – n.n.) trenul inferior, în apărare și atac. De aceea și prizele sunt altele.

Sperăm să reclădim istoria în mandatul nostru

Revenind, federația are un palmares important de apărat!
Suntem în continuare pe locul 5 în în țară la medalii olimpice din toate timpurile și situăm Romania pe locul 10, din 200 de țări, în clasamentul federației internaționale (United World Wrestling – n.n.), la medalii olimpice, mondiale și continentale. Ne batem cu câteva țări având bugete nelimitate și cu enorm de mulți sportivi. Spre exemplu, Rusia și Iran au cam câte 1 milion de practicanți pe stil! Noi avem doar câteva mii pentru toate stilurile și categoriile de vârstă, inclusiv veteranii. Vedeți și dvs., comparația e greu de făcut. Cu atât mai mult, palmaresul nostru e remarcabil: 34 de medalii olimpice, cu șapte titluri olimpice, de la Dumitru Pârvulescu, în ’60, la Roma, până la cel mai recent, nu vreau să spun ultimul, domnul Vasile Pușcașu, unicul nostru campion olimpic la „libere”, în ’88, la Seul.

Și când vom mai avea un campion olimpic la lupte?!
Sperăm cât de curând. Ne dorim să fie în cursul mandatelor noastre la federație! Sper să reclădim istoria.

Am auzit despre existența unui studiu intitulat „Relansarea luptelor”, în care am aflat să v-ați pus amprenta.
Este o lucrare metodică la care am colaborat cu mai multe personalități din luptele românești, inclusiv domnul Cișmaș, care practic a creat scheletul lucrării încă din 2013. Este unul dintre principalele obiective ale mandatului nostru. Avem câteva obiective foarte importante. În primul rând formarea și perfecționarea antrenorilor, reformarea școlii românești de lupte, în special la capitolul inițierii. În ce privește antrenorii, am ajuns împreună cu dl. președinte la concluzia că ei reprezintă principala resursă pe care o avem, o resursă practic nelimitată. Trebuie doar să încercăm să aducem marea masă lângă acești antrenori, unii dintre ei extrem de valoroși, la nivel mondial aș putea spune. Și sunt în toate zonele țării antrenori extrem de dedicați, care formează generații de sportivi, îi predau loturilor naționale. Așa se face că an de an, începând din 2013, ca să vorbesc doar de noi, am avut medalii și titluri europene la cadeți, juniori, U23, și anul trecut inclusiv la seniori. La toate stilurile și la toate categoriile de vârstă – este extrem de important acest lucru, fiindcă demonstrază că n-am vrut să neglijăm niciun stil și nicio categorie.

Cum vă adresați celor mai tineri dintre luptători?
Acesta este încă un pilon al strategiei domnului președinte. Ființează în acest moment trei Centre de copii la nivel național, pe fiecare stil: Reșița, Baia Mare, Cluj-Napoca. Cu ajutorul MTS am încercat să facem puțin mai mult decât simpla inițiere, adică am luat copiii și i-am instruit, ca să avem continuitate cu centrele olimpice (finanțate de COSR – n.n.). Aici locurile sunt limitate, însă antrenorii noștri au făcut mereu o rotație între copii, periodic au reînnoit garnitura, astfel încât să poată fi văzuți cât mai mulți copii, iar ei să-și schimbe statutul, să simtă că au fost selecționați și să-și dorească să muncească mai mult. Etapa următoare sunt aceste centre olimpice, subvenționate de COSR: București – luptele feminine, Bacău – luptele greco-romane și Tg. Mureș, acum – luptele libere.

Din câte știu, vă îndreptați adesea privirea spre mediul rural.
După părerea mea, asta e unica soluție în momentul de față. Am învățat și noi de la alții, și am căutat să vedem de unde vin performerii, la cadeți și la copii. Am vorbit cu antrenorii, am făcut o statistică și am ajuns la concluzia că mediul rural poate fi soluția. Chiar dacă munca antrenorului este colosală, de multe ori neplătită. Ei fac naveta de câteva ori pe săptămână, ca să dăm un exemplu de la Onești la Berzunți sau într-o altă comună. Aduc copii cu microbuzul și fac inițiere. Cluburile care-și permit, după doi ani aduc vârfurile la nivel central, de exemplu aduc copiii la Onești, unde au camere. Ce au instruit la Berzuinți și în alte comune învecinate. Antrenorul se mai duce și pe banii lui în comune. Pune saltele la școală sau unde a găsit un spațiu. Oameni de ispravă. Și cred că avem minimum 50 de astfel de antrenori, câte doi, trei la fiecare club de lupte.

Sunt multe astfel de cluburi?
Din memorie vă spun, anul trecut știu că am avut 176, incluzând aici și asociațiile județene, care nu au practic activitate de instruire, ceva cluburi private, vreo 20-30, 30-40 de CSS-uri (cluburi sportive școlare – n.n.) și restul cluburi subordonate MTS și cele departamentale, gen Rapid, Steaua, Dinamo.

Selecția rămâne principalul atu al performanțelor viitoare, se spune…
Sunt de acord întrutotul. În primul rând că nu muncești, nu pedalezi în gol. Dacă muncești cu cine trebuie, șansele de a performa sunt infinit mai mari. Sincer, ne cam lipsește – nouă la lupte, și din ce am observat în general sportului românesc – selecția riguroasă și științific făcută. În general antrenăm ce ne intră în sală. Și avem pierderi enorme, mă refer la inițiere. În continuare selecția devine mult mai ușoară, fiindcă intervine principalul criteriu de selecție, competiția. Deci după un anumit nivel contează foarte mult starea de sănătate și rezultatul în competiția de obiectiv.

De la trântă la luptele pe plajă

Dar trânta noastră strămoșească vă mai preocupă?
Desfășurăm activitatea și pe acest segment. Cu sprijinul MTS, prin programul „Pierre de Coubertin”, am organizat o ediție a Campionatelor naționale de trântă. Pe care le-am făcut tot pe saltea, dar fără echipament și după regulile clasice ale trântei. Care nu diferă prea mult de luptele clasice, doar că lupta se încheie în momentul în care un concurent cade sau pune măcar un genunchi pe sol. Campionatul l-am făcut la Târgoviște și au participat aproape 800 de copii! Ar fi bine dacă am reuși să găsim în fiecare sat câte un om care să facă astfel de concursuri, la un bâlci, la ceva, ca antrenorul să poată vedea și selecționa copilul.

Interesant este că în organizarea federației se află și luptele pe plajă. Este ceva destul de nou și, dacă vreți, nițel surprinzător.
Începe să fie tradițional. Anul acesta se vor desfășura la San Diego, în California, Jocurile Mondiale de Plajă (în organizarea Asociației Globale a Federațiilor Internaționale de Sport – GAISF și a Asociației Comitetelor Nationale Olimpice – ANOC – n.n.), în care, pe lângă volei, handbal și altele sunt și luptele incluse. Au început calificările anul trecut la Campionatul Mondial, unde am obținut patru titluri mondiale la fete, din tot atâtea participante și o medalie la băieți. Suntem în pole-position în a ne califica cu cel puțin trei sportivi pentru concursul de la San Diego. Luptătorii desigur că tot cam aceeași sunt, nu avem de unde să găsim deocamdată alții, desi am înființat competiții de plajă la toate categoriile de vârstă.

În ce măsură apariția, aș putea spunea liberarizarea artelor marțiale a împiedat asupra dezvoltării luptelor la noi? Preferă copiii să meargă mai curând la sporturi cu picioarele în gură, cum le spun eu, decât la lupte?!
(pauză de gândire) În ce privește dezvoltarea luptelor nu cred că a avut vreun efect. În ce îi privește pe copiii care merg la artele marțiale, nu cred că sunt copiii care ar performa în lupte. Cred că fiecare își are locul, măcar de ar face ceva sport. E posibil să pierdem ceva copii, dar e posibil să piardă și handbalul și halterele, și toate celelalte sporturi. Personal nu am resimțit, sau poate nu conștientizez așa ceva. Văd că într-adevăr sălile sunt pline la aceste sporturi, iar asta nu e rău. Poate sunt atrași și de elementele exterioare, cum e la judo, unde copiii sunt atrași de kimonouri, de centuri, dar și judo-ul suferă la cifră de inițieri. Nu cred că am suferit noi mai mult decât alții din cauza artelor marțiale. Dar este posibil ca cei de acolo să știe să-și vândă mai bine imaginea.

Se poate trăi din lupte?
Eu așa cred. Vorbesc în primul rând de marii performeri din lupte. Am ajuns în 2016 la un nivel la care pot spune că performerii adevărați, cei din loturile olimpice, pot trăi din lupte. Își pot asigura un trai mai mult decât decent din sportul pe care-l practică. De asemenea, putem vorbi de luptătorii noștri care se antrenează în România și participa în campionatul pe echipe din Germania, aproape săptămânal. De curând și India și-a făcut un astfel de campionat, și Polonia… Federația noastră a reușit de ceva timp să convingă sportivii din primul nivel valoric să-și facă programul de așa natură încât să se subordoneze programului și antrenorului de la lotul național de seniori. Și pot spune că nu mai suferim din acest punct de vedere, sportivii noștri fruntași își fac toată pregătirea în vederea calificărilor și a Jocurilor Olimpice. Ca să spun așa, sunt mulțumiți cu ce câștigă aici și au visul olimpic. Consideră că ce au avea de câștigat de la cluburile din străinătate e prea puțin în comparație cu cea ar avea de câștigat aici pentru o medalie mondială sau olimpică.

Luptele vor redeveni un punct de atracție la Jocurile Olimpice

Vorbind despre Olimpiadă, e de mirare că CIO a dorit la un moment dat eliminarea luptelor din programul olimpic. Unul dintre cele mai vechi sporturi olimpice! Cum a fost posibil un asemenea lucru?
Există mai multe variante; că a fost o luptă politică în care a fost implicat fostul președinte al federației internaționale (elvețianul Raphael Martinetti – n.n.), nu se știe prea bine. Personal nu cred că ar fi existat această posibilitate, chiar dacă la un moment dat s-a ajuns până la a se vota în cadrul CIO. Din fericire luptele au rămas în continuare în programul olimpic, președintele federației internaționale s-a schimbat, este acum sârbul Nenad Lalovici, prietenul nostru, care a schimbat și a rebrenduit federația, a numit-o United World Wrestling, a impus o nouă imagine, anumite reguli și o altă disciplină. Lalovici este și membru CIO, membru WADA Consider că luptele s-au schimbat evident în bine și au toate atuurile în a redeveni un punct de atracție la Jocurile Olimpice.

Dar și România are acum un reprezentant în structurile de conducere a luptelor pe plan internațional!
Da, domnul președinte a candidat și a reușit să pătrundă în Biroul Executiv al Comitetului European al UWW și lucrul acesta înseamnă extrem de mult pentru luptele românești. Trebuie spus totodată că intrarea domnului Pîrcălabu în structurile de conducere a fost permanent susținută de performanțele luptătorilor și luptătoarelor noastre la nivel european și mondial. Este foarte important să fie așa. Iar la primele alegeri ale UWW, în 2020, sperăm ca domnul președinte să facă pasul spre Comitetul Executiv al federației internaționale!

Cu Saritov am nimerit la fix

Ați fost între primele federații care au folosit idea naturalizării unor sportivi din alte țări – și în mod sigur prima care a avut și un câștig evident dintr-o astfel de naturalizare, prin medalia de bronz obținută de Albert Saritov la JO de la Rio. Vorbiți-mi mai mult despre această politică federală.
Nivelul instruirii și cel al performanțelor de la lupte libere, dată fiind diferența bagajului tehnic mult mai consistentă la această disciplină, ne-a făcut să suferim mult. Și avem categorii de greutate la seniori în care practic nu avem sportivi, deci de unde performanțe. Și am încercat ca la aceste categorii să aducem sportivi de la care să avem rezultate imediate. Astfel încât impactul la nivel național, atât pentru copiii care abia se apucă de lupte, cât și la nivelul loturilor de juniori și tineret să fie imediat. Să încercăm să ne regrupăm. Din fericire am ales foarte bine, se poate spune și că Albert ne-a ales pe noi foarte bine, după o perioadă de căutare de vreo doi ani de zile, și am reușit să performăm cu acest sportiv de excepție chiar de la prima competiție. Cu o săptămână înainte de ultimul turneu de calificare abia reușisem să-i luăm pașaportul, iar la Jocurile Olimpice de la Rio a avut o comportare ireproșabilă. Țin minte și acum, eram în tribună cu dl. președinte și cu dl. Covaliu. Și stăteam și ne uitam muți la parcursul lui Albert, care se petrecea chiar în ultima zi a Jocurilor. Noi încă nu câștigasem nimic, Alexuc a avut o finală de bronz pe care însă a pierdut-o, și speranțele rămăseseră la ultima categorie, în ultima zi de concurs! Tocmai spre seară ne-am putut bucura, inclusiv dl. Morariu, care l-a premiat pe Albert. Poate am avut și noroc, dar ne-am îndeplinit obiectivul propus. Și de aici am reușit să mișcăm și țara un pic, și apoi și alți sportivi din afara granițelor și-au manifestat intenția de a performa pentru noi.

Reeditarea unei finale după 40 de ani!

Ne aflăm la mai puțin de o lună de unul dintre cele mai mari evenimente sportive care vor fi găzduite în acest an de țara noastră – Campionatul European de lupte pentru seniori. A fost o mare cinste să obțineți acest eveniment sportiv, dar și o mare obligație. Spuneț-mi, cum vă pregătiți pentru organizarea acestui European?
Am să încep cu altceva. Vreau să vă spun că și acesta a fost unul dintre obiectivele noastre în momentul în care domnul președinte a preluat federația: aducerea a cât mai multor competiții de nivel mondial, european în România. Am început cu turneele internaționale; funcționăm cu trei turnee internaționale de anul acesta în România, la nivel de cadeți, la nivel de juniori și la nivel de seniori, care poartă numele unor foști mari luptători români. La nivel de seniori poartă numele domnului Cornianu și al unicului campion mondial la lupte libere, Ladislau Șimon. Celelalte turnee poartă numele lui Ștefan Rusu, Vascu Popovici, Vasile Iorga, Constantin Alexandru. Am reușit să facem din aceste turnee, pot să spun cele mai puternice din Europa și chiar la nivel mondial, ca participare, și de câțiva ani și ca valoare. Avem peste 800 de sportivi la nivel de juniori și cadeți la fiecare turneu și peste 400 la nivel de seniori. Asta înseamnă enorm! Le-am oferit condiții și acum nivel concurențial. Foarte mulți vin ca să-și facă selecțiile pentru campionatul mondial la turneele noastre. Am continuat cu Campionatul european de juniori din 2016. Apoi Campionatul mondial U23, în 2018. Iar acum, într-adevăr cu mare cinste și răspundere am primit organizarea Campionatului European pentru seniori. După 40 de ani de la precedenta, și unica ediție organizată de România, în 1979, la București. Încercăm să marcăm acest moment istoric prin reeditarea unei finale din anul 1979, între doi campioni olimpici: Ștefan Rusu și Andrei Sopron din Polonia, care e și președintele actual al federației. Vrem să reedităm atmosfera de acum 40 de ani, în care am obținut performanțe remarcabile, cu trei titluri europene, Rusu, Draica și C. Alexandru, plus medalii la ambele stiluri. Va fi o mare sărbătoare, îi avem invitați pe toți participanții de acum 40 de ani, toți campionii olimpici, toți medaliații mondiali români, alți performeri, toți vor fi la București pe perioada competiției. O mare sărbătoare a luptelor românești. Sper ca în afara organizării la nivel înalt să punctăm la final și cu îndeplinirea obiectivelor.

Și care sunt speranțele României în lupta pentru medalii la acest concurs?
Ne dorim una, două medalii la fiecare stil, dacă se poate din cele cât mai strălucitoare! Dar trebuie să știți că acest concurs va fi de un nivel concurențial extrem de mare, întrucât va însemna și concurs de calificare pentru Jocurile Europei de la Minsk, în luna iunie.

Suntem în plin an preolimpic, dle Grigore. În afara concursului european de la București, ce alte competiții de amploare vă așteaptă și – mai ales – cu ce gânduri porniți pe drumul care duce la Tokio 2020?
În ce privește luptele, primul turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice va fi abia în toamnă, la Campionatul Mondial de la Astana. Desigur, pentru mine principalul obiectiv rămâne calificarea pentru Tokio. Dar trebuie să știți că federația internațională și CIO au restricționat numărul de participanți pentru turneul de la Jocurile Olimpice, unde doar 16 sportivi pe categorie de greutate vor concura la lupte! Extrem de puțini, înainte erau 20-21 de sportivi pe categorie. Iar calificarea va fi foarte grea: doar primii cinci clasați la Campionatul Mondial, deci doar cei care luptă în finale se vor califica! În anul olimpic, 2020, vor mai fi două turnee: câte unul pentru fiecare continent și unul mondial, de la care nu se vor califica decât primii doi pe categorie. Și așa se fac 16. Va fie extrem de greu, în condițiile în care sorții nu îi așează pe cei favoriți pe primele locuri de la început.

A murit cam de mult vorba lui Coubertin cu „important este să participi”…
Da. Dar nu numai la noi, cred că la toate sporturile. În ce ne privește, obiectivul nostru este de cel puțin o medalie. Vrem să avem doi, trei calificați la toate stilurile și cel puțin o medalie în final.

Doamne ajută!