Și totuși, se întâmplă! Poate este greu de crezut, dar în acest moment există oameni care chiar se gândesc la viitorul sportului românesc. Și nu au doar idei utopice și proiecte visătoare, ci au pus deja pe picioare un sistem integrat prin care și-au propus să ajute substanțial câțiva tineri sportivi aflați în jurul vârstei de 14-18 ani, adică exact înaintea celei mai dificile etapă a vieții de sportiv, trebuie să însemne trecerea de la juniorat spre seniorat și spre mare performanță. Este vârsta, o știu foarte bine specialiștii, la care se pierd mai toate talentele sportului nostru, majoritatea acestor tineri fiind puși în delicata situație de a alege: ori școală, ori sport! Iar cuvântul decisiv îl au desigur părinții acestor copii, e normal să fie așa. Dar care nu au prea multă încredere în sistemul sportiv autohton. Și așa se produce abandonul sportiv, se pierd și se vor mai pierde o mulțime de talente și speranțe.
Ce-i de făcut, pare să se fi întrebat fostul mare baschetbalist Virgil Stănescu, președintele grupului de foști sportivi și specialiști în sport care se numește Sports Hub? Iar răspunsul l-a găsit destul de repede, având desigur și experiența studiilor universitare americane pe care le-a absolvit, plus o consiliere a unor specialiști englezi, experți în sportul școlar și universitar. Și așa s-a născut programul GO Scholarship, care este un proiect întins pe cel puțin 10 ani, prin care sunt sprijiniți tineri sportivi români să devină performeri și în sport, și la școală. Cu ajutorul federațiilor și a unor cluburi au fost selectați pentru început un număr de 35 de tineri între 14 și 18 ani, să le zicem vârfuri ale generațiilor lor, din zece discipline sportive: baschet, handbal, volei, fotbal atletism, scrimă, triatlon, ciclism, excaladă și box. Părinților li s-a explicat pe îndelete că acești copii primesc burse spre a deveni cea mai bună versiune a lor, atât în disciplina sportivă, cât și în viața de zi cu zi.
Practic, prin cei șapte colaboratori ai săi, doi preparatori fizici, un nutriționist, un kinoterapeut, un consilier de carieră, un psihoterapeut și un analist de date, cărora li adaugă președintele Virgil Stănescu și managerul de program Ana Luca, GO Scholarship le asigură tinerilor selecționați elemente extrem de importante pentru definirea unui sportiv de performanță, despre care foarte probabil nici nu auziseră până nu demult și la care cluburile obișnuite nici nu visează măcar. „Am văzut de nenumărate ori în țările care pun sportul pe primul loc ce poate să facă un sistem bine pus la punct, gândit să crească, însă de la început, viitorii sportivi de performanță. Îi ia de tineri și îi ajută să se dezvolte psihologic și fizic, astfel încât să înțeleagă ce presupune cariera unui sportiv și să facă față unui program de viață alert, în care pregătirea sportivă și educația sunt stâlpi de neclintit în formarea lor ca sportivi și ca oameni mai buni”, spune Virgil Stănescu, fostul căpitan al echipei naționale de baschet.
Cu alte cuvinte, cei 35 de tineri selecționați în prezent se bucură de o asistență gratuită pentru o pregătire pe care nimeni nu le-ar putea-o asigura în altă parte. Ea se desfășoară în paralel cu pregătirea de la cluburile din care fac parte, colaborând totodată cu antrenorii și cu părinții. „Dacă un tânăr are nevoie de meditații la o anumită materie, tot noi îi asigurăm aceasta, pentru ca părinții să fie mulțumiți”, mai spune Stănescu. Cu alte cuvinte, acești tineri pot să crească frumos atât ca sportivi, cât și ca elevi, îmbinând armonios cele două laturi ale personalității lor. Bugetul proiectului pentru sezonul 2021-2022 se ridică la peste 300.000 de euro, cea mai mare parte a sumei fiind asigurată de partenerul strategic SuperUnited. Vă vine să credeți? Și toate acestea chiar se întâmplă în România!
Revista noastră își propune să revină pe larg asupra acestui subiect, care poate deveni în curând unul dintre modelele de succes ale sportului românesc în privința creșterii viitorilor campioni. Pentru cei interesați direct, invitația de a accesa site-ul programului, la adresa: www.goscholarship.ro