„Obiectivul meu la Rapid este ca în doi, trei ani să câștigăm Liga Campionilor!”

Dumitru Graur: Domnule Vasiliu, pentru început vă rog să îmi spuneți care sunt legăturile dvs. anterioare cu sportul. Ați practicat vreun sport în copilărie?

Bogdan Vasiliu: Am jucat handbal la mine acasă la Vrancea. La Adjud, cu celebrul profesor Emil Dumitru. Când eram mic stăteam pe gardul bunicii și mă uitam la antrenamentele de handbal, țin bine minte. Și m-a atras de la început. Apoi domnul profesor, fiind coleg cu mama mea la liceu, mama era profesoară de fizică, mereu îi spunea: „Elena, trimite-l pe <<Șoarec>> la mine, la handbal”. Eram mic, aveam 5 ani, de aia îmi spunea așa. Și când am făcut 6 ani m-am dus. Am jucat până în a XII-a, apoi când am venit la București, unde reușisem la Facultatea de automatică și calculatoare, am mai jucat vreo doi ani pe la Știința în „B”, dar apoi viața m-a purtat în alte direcții. Dar pot spune că handbalul mi-a rămas în suflet, eu practic am trăit mereu în handbal.

La Rapid fanii sunt pe primul loc

Mai recent, după 9 ani petrecuți la CSM București, la începutul anului 2019 ați hotărât să deveniți managerul echipei de handbal feminin a clubului Rapid, aflată la acea vreme în divizia secundă. Ce v-a îndemnat să faceți acest lucru?
Fanii! Ei m-au atras în proiectul pe care m-am gândit să-l construiesc pornind de la această galerie minunată a Rapidului. Și bineînțeles Valy Caciureac, președintele clubului, care este o femeie extraordinară, o doamnă care depune mult suflet în ceea ce face. Și cu care începusem să discut încă din momentul în care eram la CSM. Jucam și ne antrenam cu echipa masculină în Sala Rapid și începusem să văd cum se desfășurau lucrurile acolo. Așa am cunoscut-o pe doamna Caciureac și așa a început o relație de prietenie frumoasă, care mai târziu s-a materializat într-o relație de muncă absolut fabuloasă. Normal, ca în orice relație de muncă există și momente mai grele, și mai tensionate, dar una peste alta facem o echipă formidabilă împreună, zic eu. Dar vectorul principal, ca să vă răspund fără echivoc, a fost galeria. Era o nebunie totală când jucam cu fetele de la CSM acolo!

Cu CSM București ați cucerit Liga Campionilor în Final Four-ul de la Budapesta, în 2016. Ați fost în vârful ierarhiei handbalului european, spuneți-mi ce v-a făcut să plecați de la CSM?
(o mică pauză) În 2017 mi s-a terminat contractul. În 2016, când am câștigat titlul european eram președintele clubului. Tot atunci am câștigat și singura medalie europeană la volei feminin, Cupa CEV, care rămâne deocamdată singura cupă europeană a voleiului românesc la fete. Dar tot atunci doamna primar general Firea a dorit pe altcineva la conducerea clubului, chiar dacă obținusem cele mai bune rezultate din istoria sa și unele dintre cele mai bune din sportul românesc. A fost instalat Alin Petrache. Alin mi-a propus să rămân și să conduc handbalul, am acceptat, însă după alte șase luni a apărut Gabi Szabo și ruptura a devenit definitivă. Era o incompatibilitate totală de gândire și mentalitate între noi. Și așa m-am hotărât să încep un alt drum.

Și se pare că a fost o mișcare bună…
A fost o mișcare excepțională, nu bună! Cum obișnuiesc să zic de multe ori, Dumnezeu are grijă să pună lucrurile în ordine și să-ți rezerve ceva bun, chiar fără să știi tu. Este absolut fabulos ce se întâmplă acum cu acest proiect la Rapid.

Vă reamintesc, spuneați la acel moment: „Am ales să mă întorc în handbal pentru suporterii minunați ai clubului, pentru că am prieteni rapidiști care vor să readucă handbalul în prim-plan și nu în ultimul rând pentru Valy Caciuriac – președintele clubului și pentru Mugur Bolohan – vicepreședintele clubului, doi oameni la care țin foarte mult și care încearcă din puținul pe care îl au să mulțumească pe toată lumea”. S-a schimbat ceva între timp?
Nu, este aceeași relație de prietenie. Din contră, pot să zic că față de momentul respectiv relațiile cu cei doi s-au amplificat, s-au întărit, am trecut prim multe și normal ca orice echipă se întărește când trece prin bătălii, se călește, relația se intensifică. Ambii mă sprijină efectiv. Valy este trup și suflet lângă echipă, Mugur la fel…

Mugur Bolohan este fostul fotbalist al Rapidului?
Da. El este acum vicepreședintele clubului. Dar a jucat și la Dinamo, și mai glumim cu el… Un băiat excepțional. Am văzut că au fost de-a lungul anilor mai mulți jucători care au jucat și la Dinamo, și la Rapid. Au fost între alții Rednic, Lupu – nu mai zic de nea Mircea Lucescu…

Obiectivul e calificarea în cupele europene

În acest moment, spre surpriza generală, Rapid conduce în clasamentul Ligii Florilor, devansând echipe cu bugete mult mai mari, ca CSM București sau SCM Rm. Vâlcea, ultima fiind vicecampioana țării, pe care ați învins-o clar în derby-ul din Sala Giulești. Credeți că veți rezista pe această poziție până la finalul competiției? Ar fi un nou succes după o întrerupere de 18 ani!
Ne dorim foarte mult să rezistăm acolo până la final, e logic să ne dorim. Însă obiectivul rămâne cel fixat la începutul campionatului, clasarea în primele 4 și prin urmare calificarea în cupele europene. Ne dorim mult să jucăm în Europa, iar locurile 2-4 duc în EHF, care este la rândul ei o competiție importantă, fiind a doua competiție a handbalului european. Noi vrem să construim o echipă și mai bună pentru anul viitor, cu care chiar dacă nu vom ajunge în Liga campionilor să putem face o figură foarte frumoasă în Cupa EHF.

N-aș zice că sunteți prea optimist în privința titlului de campioană!
Sunt realist. Sigur că vom lua fiecare meci în parte și vom lupta pentru victorie, iar dacă restul de meciuri pe care le vom avea până la încheierea campionatului le vom trece cu bine, desigur că nu ne vom da deoparte să luăm titlul.

La noi antrenorul compensează diferența între bugete

Așa cum spuneam, există o mare diferență între bugetul pe care îl are la dispoziție echipa dvs. și bugetele altor ale competitoarelor la titlul de campioană. CSM de exemplu are cam 3,5 milioane de euro anual. Cum v-ați descurcat având un buget mult mai mic, din câte știu sub 1,5 milioane?
(face o mică pauză) Avem un antrenor fabulos, Carlos Viver, selecționerul naționalei Spaniei, cel care a condus prima reprezentativă iberică în finala Campionatului Mondial din 2020. Cu el care am reușit să fim ce suntem astăzi. Prin tot ce el a construit la echipă, ca sistem de joc, dar și prin contribuția nemijlocită a fanilor. Eu știu cel puțin două meciuri din primele etape, cu Buzăul și cu Cisnădie, ca să nu mai vorbesc de Vâlcea, când efectiv fanii au fost al 8-lea jucător pe teren și ne-au împins de la spate. Am zis atunci că ne-ar fi fost imposibil fără ei. Atâta presiune pe adversar și atâta forță le-au dat fetelor noastre, încât am câștigat partidele. Și cum mai există o altă vorbă, că victoriile aduc victorii, uite așa, o victorie, încă o victorie, fetele au căpătat încredere, și ne-am trezit pe primul loc.

Înțeleg că nu sperați de la început la un asemenea parcurs.
Sincer să fiu, ar fi o ipocrizie fără margini să spun că mă așteptam ca la sfârșitul turului să fim pe primul loc, la cinci puncte față de CSM. Însă, cum am zis, nu ne vom da la o parte, dimpotrivă, vom da totul pentru a câștiga titlul.

Revin. Puteți să-mi spuneți cât de mult i se datorează lui Carlos Vivier succesul de care se bucură acum echipa de handbal?
Foarte, foarte mult. Eu sunt de părere că orice construcție a unei echipe trebuie să plece cu un antrenor bun spre foarte bun. Noi am avut norocul să-l aducem pe Viver. El tocmai negociase cu federația spaniolă posibilitatea de a antrena și o echipă de club, pe lângă selecționata națională. Asta pentru că timp de vreo doi ani în contract avea o clauză care-i interzicea acest lucru. A fost perioada în care cei de la Rostov Don l-au vrut insistent, dar acea clauză a fost împotrivă. Și, imediat după ce Carlos și-a renegociat contractul cu federația, am apărut noi. Se știe că școala spaniolă de antrenori de handbal este renumită. Când am aflat că este disponibil, într-o săptămână l-am adus la echipă! L-am admirat și-l admir că a venit fără ezitare la o echipă care nu avea decât două puncte în clasament la momentul aducerii lui. Un om care are acest curaj, care era antrenorul vicecampioanei mondiale, dar totuși a venit în România, la Rapid și și-a asumat întreaga responsabilitate.

Ce contract are?
În jur de 6.000 de euro pe lună. Suportabil pentru noi, mai ales ținând seama de treaba excelentă pe care a făcut-o la echipă. În foarte mare măsură lui i se datorează unde suntem acum. Și la fel cu antrenorul secund pe care l-a adus, David Ginesta, cu care mai lucrase la Granollers, o școală renumită în Spania pentru handbal. Ei fac o echipă formidabilă, iar eu mă înțeleg excelent cu ei. Zic că toată această formulă, cu Valy, cu mine, cu cei doi spanioli, cu fanii și cu fetele, au dus la formula ideală pentru succes. Vreau să vă spun că eu am fost în multe vestiare de handbal, dar am norocul anul acesta de niște fete de nota 10, caractere deosebite.

Sunt în acest moment în echipă o serie de jucătoare de valoare, ca Eliza Buceschi, Sorina Tîrcă, Julia Foggea, Fraga Fernandez, Marta Lopez, Azenaide Carlos, Hernandez Serrador, Laura Popa, Claudia Constantinescu. Mai sunt Denisa Dedu și Gabriela Perianu, dar n-au debutat încă.
Da. Sunt în lotul nostru. Dar vreau să menționați aici și ultimul nostru transfer, pe Dorina Korsos de la Gyor, extrema stânga, care a jucat excepțional în meciul cu Vâlcea. A înscris opt goluri din tot atâtea aruncări! Am fost foarte bucuroși că am putut să o aducem.

Rapidismul este un fenomen de care trebuie să se țină seama

Majoritatea echipelor din prima ligă de handbal feminin sunt susținute de la bugetele locale, prin primării și consilii județene. La Rapid de unde vin banii?
De la Ministerul Transporturilor. El este cel care susține activitatea întregului club. Avem și sponsori, sunt oameni care iubesc Rapidul, care iubesc handbalul și ne ajută de fiecare dată cu tot ce este nevoie. Știți că handbalul are o mare tradiție în Giulești, este echipa care a câștigat Liga Campionilor, în 1964. Idealul nostru este ca în maximum cinci ani bugetul echipei de handbal feminin să fie undeva la 60-70 la sută privat. Și să ajungă pe la 3,5 milioane de euro anual.

Am văzut cât de mult contează aportul suporterilor rapidiști la succesul echipei de handbal. Există un fenomen al rapidismului?
Există fără doar și poate un fenomen al rapidismului. Chiar acum citesc o carte, „Rapidismul”, a lui Pompiliu-Nicolae Constantin (volumul a fost premiat de APS pentru cea mai bună carte sportivă a anului 2020 – n.n.), și mi se pare o carte fabuloasă, se vede în ea o muncă titanică. După mine este o carte de căpătâi pentru oricine se apropie de Rapid. Așa poate cunoaște de fenomenul acesta, povestit de la începuturile sale până azi.
De puțină vreme, clubul Rapid beneficiază de un stadion nou, care va atrage fără îndoială mulți dintre copiii și tinerii din cartierul Giulești. Sunt acolo, în afara terenului de fotbal, o mulțime de săli destinate altor sporturi, care vor aduce în mod sigur o revigorare a sportului rapidist. Mie mi se pare că acest fenomen a fost la un moment dat în declin.

Simțiți acum că el revine?
Da, fără îndoială. Și faptul că fotbalul a ajuns iar în Liga I, apoi handbalul, un sport care a vibrat în Giulești atâția ani, chiar dacă de la ultimul titlu s-au scurs aproape 20 de ani. Toți cei care sunt acum de vârsta mea povestesc cu nostalgie de meciurile fabuloase cu Viborg. Danezele tremurau efectiv de frică, nici nu îndrăzneau să intre în sală, încălzirea și-au făcut-o pe holurile vestiarelor, atât de mare era presiunea tribunelor! Acum și când jucăm cu ultimele clasate, sala ar fi arhiplină, dacă nu ne-ar opri regulile sanitare.

Noul stadion va deveni curând un important punct de atracție în cartier, și nu numai.
Da, avem acum un stadion modern, care face cinste echipei și care cred că va da un plus și mai mare întregului fenomen.

Handbalul îi atrage ca un magnet pe copiii din cartier

V-ați propus încă de la început să creați o bază mai largă de selecție, revitalizând Centrul de copii și juniori al clubului Rapid. Ați reușit acest lucru?
Am făcut pași importanți. Deja am ales locațiile de antrenament, astfel încât zic eu că din aprilie, sau cel mai târziu la începutul lui mai, să dezvoltăm centrul nostru de copii și juniori astfel încât și cu grupele pe baby handbal (între 6 și 10 ani – n.n.) și mini handbal să pornim activitatea. Avem până acum 200 de copii înscriși. Sub tribuna stadionului avem o sală tocmai potrivită pentru instruire. Pot să vă spun că s-a produs o emulație și ea este legată fără îndoială de performanțele echipei de handbal. Asta e de fapt cheia. Fiindcă este foarte greu să atragi copiii în ziua de azi. Poate e un sofism ce zic eu acum, dar dacă nu faci ceva extraordinar cu care să atragi tinerii spre sport, este imposibil. Și normal, când vin copiii la meciuri și văd galeria, le văd pe fete – asta este emulația pe care o produce o echipă mare. A devenit acum cea mai mare atracție a cartierului Giulești, e nebunia de la fiecare meci, rămân afară numeroase persoane… Îmi pare rău pentru ele, dar astea-s regulile acum.

Fotbaliștii de la Rapid beneficiază de un stadion nou. Echipa de handbal n-ar avea și ea nevoie de o sală mai mare, în care să intre toți suporterii săi?
Da. Este un proiect pe care trebuie neapărat să-l facem. Avem și norocul ca lângă sala actuală să mai fie încă un teren destul de mare, care s-ar preta pentru o sală de dimensiuni medii, cam 3.500-4.000 de locuri. Proiectul este depus la CNI, iar acum, după ce stadionul a fost terminat, toate forțele ar trebui să fie îndreptate către acest lucru. Chiar are nevoie Rapidul de o sală nouă – nu mai vorbim de București, care ar avea nevoie de o sală mult mai mare, de cel puțin 12.000 de locuri. Nouă ne-ar ajunge și una de 3.500 de locuri. În acest moment în sala noastră nu pot intra decât maximum 1.500 de spectatori.

Înțeleg că deocamdată este un proiect îndepărtat.
Cum și în 2018, când ne-am apucat de echipa de fete eram atunci prin Liga a II-a și nimeni nu ne dădea vreo șansă, iar acum uitați unde am ajuns, tot așa poate fi și cu sala. Trebuie început la un moment dat, dacă nu începi să crezi niciodată n-ai să reușești.

Avem un lot valoros, dar ne vom întări pentru sezonul viitor

În urmă cu un an ați încercat să le aduceți pe Bella Gullden și pe Alexandra Lacrabere, fără succes însă. În perspectiva viitoarelor competiții internaționale vă gândiți să vă mai întăriți echipa?
(decis) Da. Echipa de anul viitor va fi o echipă pregătită de competițiile europene. Și Carlos Viver rămâne, avem cu el un contract pe trei ani. El este singurul antrenor cu care am avut încredere să semnăm pentru trei ani de zile. Este sigur cel mai bun antrenor cu care am lucrat, peste cei cu care am colaborat chiar la CSM. Cum vă spuneam, echipa pe care am construit-o pentru anul viitor va fi gata de bătălii europene de nivel înalt. Desigur vom păstra și un nucleu din actuala echipă, sunt multe fete foarte bune, dar cele care vor veni vor aduce în mod sigur un plus mare de valoare. Să nu zic formula aia lui Borcea (zâmbește), dar echipa va fi cu adevărat pregătită de Liga campionilor! Dacă ați vorbit de Lacrabere, pot să vă spun acum în premieră că ea va fi în echipa noastră în sezonul viitor.

Dle. Vasiliu, este campionatul național de handbal fete mai puternic decât oricând în existența sa?
Da, anul acesta este cel mai tare din ultimii ani. Și a crescut de la an la an. Ceea ce mă bucură este că reprezentantele noastre în competițiile europene fac față cu succes și arată lumii că România joacă handbal la nivel înalt. Mă gândesc la Baia Mare, Cisnădie, CSM-ul, Vâlcea…

Și este „Liga Florilor” unul dintre cele mai tari campionate din Europa?
Cred că este în primele trei în mod sigur, n-aș vrea să zic că este chiar primul. Dar în primele trei de pe continent este sigur.

Atunci cum explicați evoluția foarte slabă a echipei naționale?
(oftează) Aș fi preferat să întrebați un antrenor. După mine, s-a pierdut foarte mult la selecție. Tot ce a venit din spate din păcate a fost la un nivel mai redus decât jucătoarele din „generația de aur”, să-i zic așa, a handbalului românesc de acum câțiva ani, când luam „bronzul” la Campionatul Mondial (în 2015, la CM din Danemarca – n.n.), jucam pentru primele locuri la orice competiție și ne calificam la Olimpiadă. Dacă nu se va regândi la nivel de federație tot sistemul Centrelor de Excelență lucrurile nu vor merge spre bine. Și mai e un aspect deosebit de important, anume că jucătoarele românce trebuie să conștientizeze că există concurență și să accepte această concurență. Acum este un lucru ciudat: ele fug de concurență. În România sunt echipe care plătesc bine, dar cred că plătim puțin cam mult unele valori îndoielnice. Salariile sunt foarte bune în handbalul feminin românesc și atunci ar trebui cumva și noi conducătorii să le învățăm că au o răspundere pentru care trebuie să se pregătească mai mult.

Cam pierd în disputa directă cu jucătoarele străine.
Pierd detașat. Dacă mi-ați da acum naționala României, n-am ce să fac cu ea! Să zicem că mi-ați da așa, printr-o magie, actuala națională a României la Rapid, vă spun că n-am ce să fac cu ea. N-aș putea face performanță.

Actuala echipă națională n-ar avea șanse să câștige campionatul!

Și dacă, să zicem, am înscrie echipa națională în campionat?
N-ar face față. Nu trece de locul 3! De calificarea în Europa nici nu mai vorbesc. Pentru mine examenul adevărat îl dai în Europa. Nu mă interesează să câștig șapte titluri în România și să nu fac nimic în competițiile europene. Obiectivul meu la Rapid este să câștigăm Liga Campionilor! Acesta este obiectivul suprem, pentru asta ne pregătim, și desigur acest obiectiv nu se poate împlini decât prin câștigarea campionatului intern.

Și cam în câți ani v-ați gândit că ați putea câștiga Liga?
În curând! Doi, trei ani. Vreau să jucăm apoi an de an în Final Four cu Rapidul.

Curând vor fi alegeri la FRH. După părerea dvs. cine ar putea să câștige postul de președinte?
O șansă importantă o are actualul președinte, domnul Dedu, pentru că vine pe un val de continuitate și dorește să-și ducă proiectele până la capăt. În discuțiile avute cu dumnealui și-a dat seama că suntem într-un punct critic în ce privește echipa națională – mă refer acum la handbalul feminin în primul rând, sunt mai departe puțin de cel masculin – și își dorește cu tot dinadinsul să revitalizeze, cum vorbeam mai devreme, Centrele de Excelență și astfel să dea un impuls echipei naționale. Sper să reușească și să readucă handbalul acolo unde era odată, când eram o forță în Europa și în lume. Trebuie neapărat să facem ceva, fiindcă este ultimul sport de echipă în care mai existăm, în rest suntem foarte jos.

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 98 (februarie 2022) al revistei Sport în România

Fotografii: Sabin Malisevschi