Domnul Dumitru Graur, președinte al Asociației Presei Sportive, a acordat un interviu pentru MediaAddict, consemnat de catre dl. Tudor Borcea.
# ”Asociatia Presei Sportive va apăra statutul unei bresle aflată din ce în ce mai mult la discreţia şi în batjocura unor aşa-zişi oameni de sport cu bani, ca şi a unor organisme cu ambiţii financiare care respectă tot mai puţin necesităţile de bază ale meseriei de gazetar sportiv”.
Reamintim aici faptul că Dumitru Graur a intrat în presa sportivă în 1971, atunci când s-a angajat la cotidianul ”Sportul”, unde rămâne până în 1974. Din 1973, până în anul 1984, a lucrat ca redactor la Flacăra, revista condusă de poetul Adrian Păunescu. Între anii 1984-1997 este angajat la TVR, iar începând din 1990 este redactorul şef al redacţiei sport în cadrul aceleiaşi televiziuni. Începând cu anul 1997, an în care părăseşte televiziunea naţională, este director al departamentului sportiv în cadrul televiziunii Prima TV. În anul 1999 părăseşte Prima şi activează ca şef al departamentului sportiv la Antena 1, precum şi realizator/comentator de emisiuni sportive. Începând cu 2001, până în 2003, a avut funcţia de director al cotidianului sportiv Gazeta Sporturilor şi al diviziei “Sport” din cadrul Trustului de presă Intact. Începând cu anul 2005 devine producător TV independent şi realizează prin firma proprie, „Agenţia de Publicitate Sportivă şi Marketing Balkan Football SRL”, exceptionalul program “Parfum de glorie”. Cele 64 de episoade ale programului au avut ca subiect prezentarea valorilor sportive româneşti și a primit, în 2008, premiul APTR pentru cea mai bună emisiune sportivă a anului.
Totodată, vă recomandăm cu căldură blogul personal al gazetarului: http://www.dumitrugraur.wordpress.com
-Înfiinţată în 1927, Asociaţia Presei Sportive este, sper să nu greşesc, una din cele mai vechi asociaţii gazetăreşti din România. Privind peste timp, ce resurse poate avea APS astăzi, când zilele presei scrise sunt numărate, să fie liantul şi sprijinul condeielor puse în slujba sportului?
– Asociaţia presei sportive a avut o frumoasă tradiţie, cu observaţia că lunga perioadă comunistă a distrus vechile repere şi le-a înlocuit cu forme mult alterate în conţinut şi ideologie. Abia după 1990 se poate vorbi despre reînnodarea tradiţiei, însă totodată trebuie observat un început de diminuare a importanţei asociaţiei, rămasă în urma dezvoltării explozive a presei noastre sportive. APS nu a reuşit să se adapteze rapid la aceasta dezvoltare fără precedent şi a devenit încet, încet o organizatie căreia îi cam lipseşte obiectul muncii. Din ce în ce mai puţini gazetari sportivi tineri se simt atraşi de APS, căreia nu-i prea înteleg rostul şi menirea. Ba chiar au început să observe că până şi la intrarea pe stadioane nu mai este absolută nevoie de legitimaţia de ziarist sportiv, o simplă legitimaţie de presă (oricare ar fi ea) fiind de cele mai multe ori suficientă pentru a-ţi garanta accesul. Aici se află momentul în care eu am preluat, cu numai câteva luni în urmă, postul de preşedinte al APS. În paranteză fiind spus, se împlinesc curând patru decenii de la angajarea mea în presa sportivă (petrecută în toamna anului 1971, la ziarul „Sportul”), vechime care coincide desigur cu cea de membru APS. Între timp desigur că foarte multe lucruri s-au petrecut, iar presa se schimbă la faţă de la o zi la alta. Este motivul pentru care încă de la începutul acestei nominalizări am început să fiu extrem de interesat de ceea ce nu m-aş feri să numesc „modernizarea asociaţiei”. Vă asigur că în momentul de faţă APS are planuri foarte mari. Este pe cale modificarea substanţială a statutului asociaţiei, ca şi crearea unor puternice filiale regionale ale APS, capabile să reprezinte interesele şi doleanţele tuturor membrilor din teritoriu. Preşedinţii acestor filiale regionale (în număr de opt pentru întreaga ţară) vor deveni automat, prin statut, membri cu drepturi depline în Comitetul de conducere a APS, organ superior actualului Consiliu APS, ales prin voturile membrilor. Şi alte modificări importante sunt prevăzute, nu mai insist. Este de fapt o încercare extrem de necesară de modernizare a asociaţiei, cu dorinţa de a deveni mai atractivă pentru tinerii gazetari din întreaga ţară şi pentru a apăra statutul unei bresle aflată din ce în ce mai mult la discreţia şi în batjocura unor aşa-zişi oameni de sport cu bani, ca şi a unor organisme cu ambiţii financiare care respectă tot mai puţin necesităţile de bază ale meseriei de gazetar sportiv.
Dumneavoastă sunteţi de părere că „zilele presei scrise sunt numărate”, dar până la a fi consfinţită această afirmaţie, mai întâi cred că ar trebui să facem toate eforturile pentru a nu ne desfiinţa singuri, pentru a păstra viabilă cât mai mult timp o îndeletnicire pe care aş numi-o drept cea mai frumoasă din lume: meseria de gazetar sportiv. Şi apoi, dacă tinerii ziarişti nu vor fi apăraţi, dacă interesele lor, în special cele pentru asigurarea condiţiilor de muncă pe stadioane şi în baze sportive, de asemenea în relaţiile cu autorităţile (sportive şi nu numai), nu vor fi protejate de organizaţia din care fac parte, cine va putea face acest lucru? Există prea multe interese în sportul de astăzi, cele financiare fiind desigur pe primul plan, iar gazetarii sportivi au încetat să mai fie parteneri pentru organizatorii sportului; ei sunt consideraţi de multe ori chiar dimpotrivă, inamici şi musafiri nepoftiţi. Asociaţia presei sportive va încerca mereu să apere interesele de breaslă ale jurnaliştilor din sport, fie ei de presă scrisă, din cea vorbită şi, de ce nu, chiar din presa on-line, adică din presa viitorului.
-Aţi lucrat în televiziune şi înainte, şi după 1989. Care credeţi că este nivelul presei sportive în audiovizual? Legat de această întrebare, vă rugăm să comentaţi faptul să suntem o ţară ce are multe canale de sport. Afectează cantitatea calitatea?
– În primul rînd trebuie să vă spun că între presa sportivă de dinainte de 1989 și cea de astăzi (mai ales cea de televiziune) aproape că nu se pot face comparaţii, diferenţele sunt uriaşe. Ca şi întreaga noastră viaţă, de altfel, nimic nu mai seamănă cu ce a fost, sunt două lumi paralele! Acum, despre nivelul presei; vedeţi dvs., dezvoltarea explozivă nu poate duce niciodată la calitate. Dacă sunt multe canale de sport, desigur că valorile se diluează, dar cine poate interzice existenţa acestora? Cine-i poate opri pe patronii care au bani de aruncat pe fereastră să deschidă încă un post sau două, şi altele şi altele, iar aici nu mă refer numai la posturile de sport. Nu o dată am fost uluit de inconştienţa cu care oamenii cu bani au înfiinţat diverse posturi Tv fără să apeleze la oamenii cu o oarecare experienţă în materie, declarând ritos ceva de genul: „n-avem nevoie de vedete, vedetele ni le facem noi!” La acest capitol (al „vedetelor”) i-aş include atât pe comentatorii de sport consacraţi, cât şi pe cei care făuresc redacţii şi cresc tineri gazetari valoroşi. Patronii au cumpărat programe scumpe, au adus cea mai performată aparatură, dar în lipsa oamenilor de calitate profesională falimentul acestor posturi a fost evitat cu foarte mare greutate. De cele mai multe ori stăpânii respectivelor posturi au renunţat la programele şi transmisiile sportive, coborând nivelul de adresabilitate şi target spre zone ale populaţiei tot mai obscure. Pe de altă parte, nu mă îndoiesc că nivelul anumitor realizatori şi comentatori sportivi Tv este foarte ridicat, perfect comparabil cu cei mai buni specialiști de televiziune din Europa. Există la noi asemenea oameni valoroşi, spre încântarea noastră, dar n-am să vă dau acum nume, ca să nu fiu acuzat de subiectivism.
-Deseori, oameni ca Gh. Becali, şi nu numai, intervin – chiar ierarhic – atunci când sunt nemulţumiţi de comentariile sau emisiunile unor realizatori tv. Pe de altă parte, destul de des, unele emisiuni având ca temă fotbalul, spre exemplu, coboară mult ştacheta, ajungând la nivelul tabloidizării. Cum comentaţi?
– Nu ştiu de ce ar trebui neapărat să comentez eu aceste lucruri, care sunt deja evidente în peisajul audiovizual românesc. Dumneavoastră cum le-aţi comenta? Este de notorietate că Gigi Becali a intervenit pentru a fi scoasă din grila ProTv o emisiune care îi ştirbea deseori orgoliul nemăsurat. După părerea mea, emisiunea lui Banciu şi Mironică era excesivă, căutând cu orice preţ batjocura şi miştocăreala. Dar asta este altă poveste. De asemenea, există presiuni care s-au făcut asupra gazetarilor din presa scrisă, fiind pedepsiţi ziarişti pentru „îndrăzneala” de a fi avut păreri care n-au convenit patronului Stelei sau altor asemenea vietăţi ale fotbalului românesc. Vedeţi dumneavoastră, tocmai de aceea trebuie să existe Asociaţia presei sportive, pentru a lua atitudine, pentru a combate astfel de apucături dictatoriale şi pentru a-i apăra pe gazetarii agresaţi pe tărâmul meseriei lor. Mie Radu Banciu nu mi-e foarte simpatic, m-a „atacat” de destule ori şi în general este îngrozitor de subiectiv, dar sunt convins că APS-ul ar fi fost obligat să le ia apărarea în cazul în speţă celor doi, lui Banciu şi lui Mironică, protestând pentru abuzul comis de ProTv. Din păcate, la acea oră alegerile din APS nu avuseseră încă loc.
Despre tabloidizare putem vorbi mult şi bine. Este tendinţa întregii noastre societăţi, a vieţii însăşi. Tabloidizarea nu se află numai în ziarele sportive sau în rubricile de televiziune consacrate sportului, ci peste tot, în mai toate cotidianele presei scrise, ca şi în nenumărate aşa-zise emisiuni de televiziune. Există însă semne că lumea a început să se cam sature, că îşi doreşte deja altceva. Până una, alta însă, cam dispare interesul oamenilor pentru sport din acest motiv, ca şi al curajului părinţilor de a-şi îndruma odraslele spre stadion, crezînd că acolo nu se află decât … Becali, Giovanni, Borcea, Iancu, Mitică sau Jenică… Este aici unul dintre motivele pentru care întreg sportul românesc se află în mare suferintă în momentul de faţă.
-Care sunt pericolele pe care le aduc Internetul, noile tehnologii, presei sportive?
– Poate este mult spus „pericole”. Este vorba mai ales de transformări, unele uriaşe, pe care nici nu le bănuiţi deocamdată. Aici este de asemenea motivul pentru în cadrul Asociatiei internaţionale a presei sportive (AIPS) a fost constituit un grup de studiu intitulat „new media”. Nimeni nu mai poate garanta că pe viitor presa sportivă, cel puţin în forma sa actuală, îşi va mai păstra întâietatea în furnizarea știrilor pentru publicul amator de sport. Rezultatul cursei de 100 metri plat de la Jocurile Olimpice va putea fi aflat, eventual, de pe terminalul tip telefon mobil/I-pad al unui simplu spectator din tribună, care se va conecta instantaneu la reţeaua de socializare Facebook sau la site-ul personal. Astfel de transformări uimitoare ne aşteaptă fără îndoială de acum înainte. Cum spuneam, AIPS încearcă deja să monitorizeze asemenea dezvoltări şi chiar să stabilească reguli noi de asociere. Fiind prezent la Seul, la ultimul Congres AIPS, am aflat că sunt prevăzute o serie de reglementări destul de stricte, în măsură să apere încă o dată breasla gazeterilor sportivi din lumea întreagă, să-i protejeze pe adevăraţii ziarişti de sport. La noi însă, despre asemenea lucruri nici nu s-a auzit încă!
– Aveţi proiecte tv noi? În caz afirmativ, vă rugăm să detaliaţi.
– Mulţumesc de întrebare! Am mai multe proiecte în momentul de faţă, unele dintre ele fiind legate de TVR, altele de postul specializat Dolce Sport. Lucrez de câţiva ani la un film documentaro-biografic despre Mircea Lucescu. După părerea mea, fără falsă modestie, va fi o revelaţie. Un asemenea film nu a fost produs vreodată în România. Sper să-l puteţi vedea cât de curînd!
-Cristian Ţopescu a refuzat să mai comenteze fotbal, invocând mizeria morală în care se îneacă fotbalul românesc. Ce părere aveţi?
– N-aş vrea să vorbesc prea mult despre asta. Cristian Țopescu a fost un excelent comentator al timpului său. Când a rostit fraza cu „mizeria fotbalului” a încercat, după părerea mea, să-şi găsească un alibi pentru o ieşire cât mai spectaculoasă din scenă.
-Pe o scară de la 1 la 10 ce notă aţi da calităţii limbii române vorbită în audiovizual?
– Depinde. Există şi 10, dar şi 3. Dacă vreţi dumneavoastră, puteţi face singur o medie. În ce mă priveşte, mă mândresc cu faptul că am reeditat la editura Humanitas trei lucrări ale tatălui meu, profesorul Al. Graur. Este vorba despre „Dictionarul greşelilor de limbă”, „Capcanele limbii române” şi „Mic tratat de ortografie”. Mi-ar făcea plăcere să aflu că măcar câteva exemplare au încăput pe mâna unor tineri gazetari de sport.