A murit „Eroul de la Sevilla”. Helmut Duckadam avea 65 de ani

Este zi de doliu în lumea sportului românesc. Helmut Duckadam, fostul mare portar român, a murit la vârsta de 65 de ani. Legendarul portar a fost supranumit ”Eroul de la Sevilla”, după ce a apărat 4 penalty-uri în finala cu Barcelona din 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

„Eroul de la Sevilla”, marele portar Helmut Duckadam, a murit, astăzi, la Spitalul Militar, din Capitală. Duckadam era internat pe secția de Terapie Intensivă. În septembrie, fostul sportiv a fost operat pe cord deschis și, ulterior, a dezvăluit că lua zilnic între 18 și 22 de pastile, iar costul anual al medicamentelor era cuprins între 5.000 și 8.000 de euro.

La scurt timp după ce a intrat în istorie cu performanța din finala CCE, Duckadam a fost diagonsticat cu o boală rară de sânge, care l-a ținut mult timp departe de terenul de fotbal. A revenit 3 ani mai târziu, la Vagonul Arad, în eșalonul secund, iar în 1991 s-a retras definitiv.

„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni, la doar 65 de ani. Un fost foarte bun fotbalist. E singurul român în Guinness Book. S-a stins Helmut. Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită.

Am vorbit acum o săptămână, Helmut, erai vesel, te-ai dus prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească. Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea când ai putut. Drum lin, prietene, drum lin!”, a spus Marcel Pușcaș.

În scurta sa carieră, Helmut Duckadam a câștigat două titluri de campion alături de Steaua, în sezonul 1984-1985, respectiv 1985-1986. De asemenea, Duckadam a fost nominalizat la câștigarea Balonului de Aur, în celebrul an 1986, când s-a clasat pe locul 8.

Dumnezeu să-l odihnească!