Un articol scris de Andreea Giuclea – Povești din sport
Luni seară, după primul tur al alegerilor prezidențiale care i-au dus în turul doi pe Călin Georgescu și pe Elena Lasconi (cel puțin până la decizia fără precedent de renumărare a voturilor), a avut loc un eveniment de celebrare a istoriei olimpice a României. S-au serbat performanțele de la Paris, s-au dat premii și mașini și s-a vorbit despre politică, pentru că un subiect așa important în aceste zile nu putea fi evitat. Sportivi aflați în activitate, conducători de federații sau legende retrase au fost întrebați de jurnaliști cum văd rezultatele alegerilor, și unii au răspuns mai evaziv, alții mai direct.
Nadia Comăneci a spus că „Politica nu este ceva care m-a fascinat. Nu o înțeleg și cred că e bine să stau în locul meu sportiv, unde pot crea ceva prin care să creștem. Nu am ce să vă spun, pentru că nu înțeleg nici eu.”
Ion Țiriac a spus că ar fi foarte bine ca preşedintele să fie alături de sport, că e datoria morală a fiecăruia să iasă la vot și că și-ar dori ca viitorul preşedinte „să stea drept şi nu în genunchi la Bruxelles”.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a spus despre așteptările pe care le are de la noii guvernanți e „să vedem o viziune pentru sport, să se poate transforma într-o strategie coerentă, să fie toţi angrenaţi în spatele acestei viziuni.”
David Popovici a oferit cel mai direct îndemn: „Mă bucur că ai adus în discuție asta”, i-a spus reporterului care a pus întrebarea. „Eu am votat, este foarte important să votăm, e foarte important să ne exprimăm interesele prin vot, e interesul nostru. Nu voi vorbi despre cine am ales în turul 1, dar un îndemn pe care l-aș avea pentru lume, în general, și mai ales pentru tineri în turul al doilea, este să voteze inteligent, să votăm pentru a ne apăra democrația și viitorul, până la urmă”.
În duminica primului tur prezidențial, înotătorul postase pe instagram o poză cu buletinul și eticheta de vot de pe spate, alături de mesajul: „Hai la vot! Implicați-vă!”. Și fotbaliști ca Radu Drăgușin sau Florinel Coman au îndemnat oamenii să voteze.
Dincolo de asta, nimeni n-a vorbit însă mai clar și mai apăsat despre pericolele unui candidat sau unui partid cu viziuni anti-europene. M-am întrebat dacă ar trebui s-o facă și dacă sportivii cu poziții publice pe teme politice pot avea un impact, așa că am întrebat în jur: pe Radu Uszkai, doctor în filosofie, pe Cristian Preoteasa-Maier, masterand în management sportiv și dezvoltare internațională, pe jurnalistul Vlad Dumitrescu și pe antropologul Rareș Jeflea.
„Oamenii spun să nu amestecăm fotbalul și politica, dar aici vorbim despre o situație foarte importantă, mai importantă decât jocul”. Sunt cuvintele lui Kylian Mbappé, căpitanul naționalei de fotbal a Franței, spuse în iunie, într-o conferință de presă din timpul Campionatului European. Vorbea despre alegerile parlamentare anticipate care urmau în Franța, unde partidul de extremă dreapta Adunarea Națională (în franceză Rassemblement National – acronim RN) era cotat cu prima șansă după rezultatul remarcabil obținut la alegerile pentru Parlamentul European, care îl determinaseră pe președintele Macron să dizolve legislativul și să ceară alegeri anticipate.
„Acesta este un eveniment nemaiîntâlnit până acum”, a spus fotbalistul francez de 25 de ani. „Și de aceea vreau să vorbesc cu întregul popor francez, dar și cu tinerii. Suntem o generație care poate face diferența. Vedem că extremele bat la ușa puterii și avem ocazia să modelăm viitorul țării noastre”.
UEFA are reguli stricte privind declarațiile politice, iar Federația Franceză de Fotbal a insistat că își păstrează neutralitatea ca instituție și că echipa națională nu trebuie politizată, dar au acceptat că jucătorii sunt liberi să își exprime opiniile. Mbappé nu a fost singurul care a ales să le exprime. Ousame Dembélé, Olivier Giroud sau Benjamin Pavard au încurajat și ei oamenii să voteze, dar atacantul Marcus Thuram a fost primul care a vorbit explicit despre a nu permite ca RN să ajungă la putere: „Nu e suficient ca jucătorii să încurajeze mersul la vot, trebuie să luptăm în fiecare zi pentru a ne asigura că Rassemblement National nu trece”.
Mbappé a zis că împărtășește opinia coechipierului său, chiar dacă nu a spus numele partidului. „Kylian Mbappé este împotriva opiniilor extreme și a ideilor care divizează oamenii. Vreau să fiu mândru să reprezint Franța, nu vreau să reprezint o țară care nu corespunde valorilor mele, sau valorilor noastre.”
Nu doar fotbaliștii au îndemnat alegătorii francezi să voteze împotriva extremei drepte în vară. Peste 200 de sportivi au semnat o scrisoare deschisă publicată în L’Équipe înainte de alegeri, printre care baschetbalistul Victor Wembanyama, fosta campioană de la Wimbledon Marion Bartoli, rugbystul Serge Betsen sau foștii jucătorii de tenis Yannick Noah și Jo-Wilfried Tsonga. „Extrema dreaptă se află într-o opoziție profundă față de construirea unei societăți democratice, tolerante și demne: istoria o dovedește”, scria în apelul lor.
„Desigur, opțiunile politice sunt personale, dar pentru mine este important să mă delimitez de extreme, care nu sunt direcția potrivită pentru o țară ca a noastră”, a spus și Victor Wembanyama.
E greu de estimat ce impact concret au avut mesajele lor asupra rezultatului alegerilor, unde partidul Rassemblement national s-a clasat pe trei. „Sunt mai mulți factori pentru înfrângerea RN, iar mobilizarea fotbaliștilor a fost unul dintre ei”, a spus pentru Deutsche Welle Pascal Boniface, director fondator al Institutului francez pentru afaceri internaționale și strategice și membru al Comisiei naționale de etică din cadrul Federației franceze de fotbal. „Poate că nu a fost cel principal, dar a creat o atmosferă care transmitea că: de data aceasta suntem amenințați. Trebuie să facem ceva. Nu putem rămâne tăcuți.”
Influența lor a fost mai ales în rândul tinerilor, care de obicei nu sunt preocupați de politică, a mai spus Boniface. „Cei mai mulți dintre ei au milioane de persoane care îi urmăresc pe X, pe Instagram, pe Tiktok, și au un impact asupra celor care, de obicei, nu vor să voteze. Deseori se înregistrează multe abțineri în rândul tinerilor.”
„Sportivii de azi nu mai sunt doar atleți”
Și generațiile anterioare de fotbaliști din naționala Franței s-au opus pericolului naționalist. Zinedine Zidane, Marcel Desailly sau Lilian Thuram (tatăl lui Marcus Thuram) au îndemnat oamenii să nu voteze pentru Jean-Marie le Pen (tatăl lui Marine le Pen și fondatorul Front National, predecesorul RN) în alegerile prezidențiale din 2002. Mai mult, au spus că vor refuza să joace la Campionatul Mondial dacă Le Pen ar fi câștigat.
„Ca jucători, pot spune că nu vrem să fim conduși de extrema dreaptă”, spunea atunci Robert Pires. „Jucăm pentru Franța pentru că suntem francezi, dar rădăcinile echipei sunt de peste tot, așa că dacă Franța este guvernată de extrema dreaptă, este imposibil să joci pentru țara ta.”
În istoria sportului sunt numeroase alte exemple de sportivi vocali pe teme politice. De la, poate, cei mai cunoscuți, Muhammad Ali și Tommie Smith, care au riscat multe pentru credințele lor, până la sportivii contemporani americani, care își folosesc platformele imense pe care le au pe social media să vorbească despre inegalitate, discriminare și alte probleme sociale, să susțină candidați și să îndemne lumea să voteze. „Sportivii de azi nu mai sunt doar atleți. Sunt persoane publice, cu platforme de social media, platforme care pot avea impact. Depinde de ei dacă doresc sau nu să le folosească. Din perspectiva mea, cred că e bine să le folosească. Până la urmă deciziile politice îi afectează și pe ei”, mi-a spus Cristian Preoteasa-Maier, masterand în management sportiv și dezvoltare internațională și autorul unui newsletter despre intersecția dintre sport și politică.
„Există trei tipuri: poți fi ca Michael Jordan și să spui că nu faci politică pentru că fanii tăi sunt de pe tot spectrul politic. Poți fi ca Muhammad Ali, activist și asumat politic, sau chiar ca George Weah, ajuns președinte în Liberia. Fiecare vine cu avantaje și dezavantaje. Cred că pot avea un impact sportivii cu platformele pe care le au. Pot aduce atenție asupra unor probleme, chiar cu riscul de a-ți îndepărta din fani sau chiar sponsori. Dar aici discuția se duce la valori și la cât e un sportiv dispus să riște din punct de vedere financiar pentru a spune ceea ce crede cu adevărat.”
„Ce trăim nu este despre politică, este despre spirit civic”
Sportivii români își folosesc rareori platformele pentru a se implica în dezbateri sociale sau politice. E adevărat că nu au milioane de urmăritori în social media, cum au atleții-activiști americani, dar mesajele și declarațiile lor sunt preluate în mass-media, iar în momente ca cel pe care-l trăim acum, fiecare voce poate conta. „Cred că este foarte important ca sportivii și sportivele care sunt percepute în societate drept modele de urmat, adica acele persoane în care publicul are încredere, să dea semnale privitoare la importanța valorilor democrat-liberale și mai cred că, pentru a fi eficient un asemenea mesaj în contextul actual, puțini oameni o pot face mai bine decât a făcut-o deja David Popovici”, mi-a spus Radu Uszkai, doctor în filosofie și asistent universitar la Academia de Studii Economice din București.
„Capitalul mare de imagine și puterea simbolică a unora dintre sportive și sportivi îi pune, fie că își doresc aceasta sau nu, într-o situație în care trebuie să-și folosească influența cu înțelepciune. Problema este însă că, pentru fiecare David Popovici, există mai mulți Florinel Coman la două click-uri distanță. Dificultatea aici este dată, în opinia mea, de faptul că puterea vine la pachet cu niște probleme uneori insurmontabile: mulți dintre noi fie nu știm, fie nu putem să o gestionăm înțelept. Tocmai de aceea, pericolul mai mare, așa cum îl văd eu cel puțin, este să punem presiune pe toți oamenii din sport să devină activi politic. S-ar putea ca, într-un final, să nu prea ne placă ce au de zis mulți și multe dintre ele”, mai spune Uszkai.
Federația Română de Fotbal a publicat vineri seară, cu o zi înaintea alegerilor parlamentare, un videoclip prin care îndeamnă românii să meargă la vot și să „să aleagă drumul european”: „Azi, nu mai e un privilegiu să susținem Naționala oriunde, ci un drept câștigat prin alegerea drumului european. Am fost împreună în Germania pentru că suntem cetățeni europeni”, spune mesajul.
„O să apreciez mereu sportivii care au poziții publice pe teme politice, dar nu o să-i blamez pe cei care nu au, e alegerea lor. Însă în momentul de față nu e doar important, ci e necesar să avem un mesaj clar transmis de ei că în turul doi trebuie să votăm cu Elena Lasconi”, crede Vlad Dumitrescu, jurnalist Panorama și autorul newsletterului OnlineBrew, unde scrie despre internet culture. „Oameni ca Simona Halep și David Popovici mai ales sunt foarte iubiți de români și sunt convins că dacă sunt oameni nehotărâți cu privire la turul doi și aud un astfel de mesaj de la cineva la care se uită cu respect, asta poate să facă o diferență. Dincolo de ideea falsă că „sportul n-are treabă cu politica” (a avut, are și mereu va avea), e un moment cheie și trebuie să fim toți în aceeași echipă și să luptăm cu tot ce avem la dispoziție. Iar ei au niște platforme uriașe și un capital de imagine imens.”
„Ce trăim nu este despre politică, este despre spirit civic”, spune pilotul de raliu Cristiana Oprea despre decizia ei de a vorbi, pentru prima oară, despre opțiunile politice. „Ca sportiv și ca antreprenor, înțeleg foarte bine dezamăgirile legate de sistem, de mediocritate și de corupție. Dar pentru mine este clar că în aceste zile avem de ales între dictatură și libertate. Eu nu voi putea vota vreodată un om care s-a declarat onorat că nu suntem în Schengen, care vrea să interzică supermarketurile, un misogin desăvârșit prin declarațiile făcute despre rolul femeii, care ar vrea să interzică avortul și cezariana. (…) Eu și toți cei apropiați vom susține întotdeauna democrația, libertatea și vom vota pro-Europa.”
Despre un sport finanțat din surse publice într-o proporție așa mare cum e cel românesc, ai cărui conducători sunt înscriși în partide și candidează la alegeri parlamentare, care e folosit de politicieni pentru capital de imagine nu se poate spune că e separat de politică. Iar în mâinile liderilor nedemocratici, sportul a fost mereu un instrument de propagandă, și Călin Georgescu pare că respectă trendul. Similar modelului său de lider, Putin, se prezintă într-un clip de campanie practicând mai multe sporturi – înot, atletism, judo, călărit -, proiectând imaginea unui conducător puternic și sănătos. Alternează cadrele cu el călare cu imagini cu mari campioni ai României, precum Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin sau Gheorghe Hagi, fără să fi avut acordul acestora. Spune că sportul l-a învățat demnitate, onoare, disciplină, muncă și bucuria de a învinge, că România a avut mari campioni și că va avea campioni și în viitor, și că sportul e unul dintre programele sale principale de președinte.
Tot el spune că rolul femeii în societate e altul, nu de a conduce o țară, iar aici l-ar fi putut contrazice mai multe femei din lumea sportului care conduc organizații, cluburi, federații, antrenează echipe și performează într-un spațiu dominat în mod istoric de bărbați, la fel ca cel politic. L-au contrazis doar Nadia și Țiriac, când au fost întrebați explicit dacă o femeie poate fi președintă, și au spus „Bineînțeles.”
„Politica nu înseamnă doar a vota sau nu cu vreun candidat sau partid”, spune Rareș Jeflea, antropolog și co-autorul newsletterului CulturaSport, împreună cu soția sa, Antonia, tot antropolog. „Sper să ajungem la un moment dat să înțelegem că sportul și politica au fost și sunt strâns legate, iar acest lucru nu este o critică a priori. Totuși, nu cred că ar trebui să ne așteptăm de la sportivi să ne spună cu cine să votăm sau la ce protest să mergem. Mi-ar plăcea totuși să văd sportivii mai implicați în viața publică, de exemplu pentru a pune presiune pe decidenți ca să dezvolte sportul juvenil și cel de masă. Cred că e datoria ta ca practicant al acestei meserii să îți dorești ca oamenii să poată face sport (amator sau profesionist) indiferent de locul în care trăiesc sau ce statut socio-economic au. Sportivii sunt și ei, mulți dintre ei, influenceri, este adevărat că își pot folosi platformele online într-o multitudine de scopuri care să ajute comunitatea. Mulți dintre ei le folosesc teribil de toxic promovând pariurile sportive și împingând și mai mulți oameni la a fi dependenți de jocurile de noroc.”
Însă impactul activismului sportiv rămâne greu de cuantificat, crede Jeflea: „Dacă mă întrebi însă concret despre aceste alegeri, nu cred că mesajele sportivilor de a vota (sau mai degrabă de a nu vota pe cineva) pot înclina balanța semnificativ. Să ne uităm doar câți artiști au susținut-o pe Kamala Harris și tot Donald Trump a câștigat cu peste cinci milioane de voturi în față. Autoritatea din sport nu se transferă și în sfera politică pentru urmăritorii acestor sportivi, deci mă îndoiesc că ar avea un mare impact.”
Uszkai se uită și el spre alegerile recente din SUA, unde atât Trump, cât și Harris au fost susținuți de numeroși atleți, pe care i-au folosit activ în campanie: „Îmi vine dificil să cuantific într-un fel clar impactul, așa că mă voi mărgini la câteva intuiții, parțial informate de evenimente recente. De pildă, dacă ne uităm la cazul recentelor alegeri din SUA, o parte semnificativă a establishmentului cultural american (vedete de cinema, muzicieni și, desigur, sportivi) s-a implicat pro-activ în campania Kamalei Harris iar rezultatul nu a fost pe măsură. Dacă nici susținerea clară transmisă de Taylor Swift (știu că trișez aici și dau un exemplu din afara sportului) nu este capabilă să ducă votul într-o direcție, cred că este momentul să regândim impactul electoral pe care adeziunea fățișă a unor superstaruri o poate avea. Într-un context hiperpolarizat și dominat de o meta-narațiune privitoare la „elite”, șansele ca susținerea explicită a unor candidați de către sportivi să se întoarcă împotriva acelei cauze politice sunt destul de mari.
Pe de cealaltă parte, nu mă voi hazarda să spun că impactul este nul, doar că mi se pare că altundeva ar trebui căutat. În aceeași măsură în care mesajele înțelepte pot sădi măcar o urmă de îndoială în mințile unora dintre alegători, altele pot normaliza un tip de discurs extremist, într-o lume în care suntem încurajați să ne exprimăm opinia, dar în care uităm că dreptul fundamental de a ne exprima o opinie nu spune nimic despre adevărul sau falsitatea acesteia. Și, ca să nu uit, mai contează ceva: elefantul algoritmic din cameră. Contează, mai mult ca oricând, și unde sunt date și ulterior rostogolite aceste mesaje. ”
Timeout
🤾♀️ În tot acest tumult intern, România a debutat ieri la Campionatul European de Handbal Feminin cu o victorie cu Cehia. E primul turneu final fără Cristina Neagu și fără alte jucătoare importante pentru România în ultimii ani precum Crina Pintea, Eliza Buceschi sau Cristina Laslo. Deși contextele pot părea diferite, absențele lor vorbesc, într-un fel sau altul, despre cum sunt tratate sportivele care au adus cele mai importante rezultate în ultimii ani, într-unul din sporturile cele mai iubite din România, dar tot mai puțin îngrijit și respectat de conducătorii săi. Am scris mai multe aici.
⚽️ Democrația lui Sócrates. Lecții fotbalistice pentru vremuri dubioase. Nu e vorba despre filosoful grec, ci de un fotbalist brazilian care s-a luptat cu dictatura din Brazilia. Pe larg, în Scena9.
🏅 Ce fel de gazdă va fi America lui Trump pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2026 și pentru Jocurile Olimpice din 2026.
⚽️ De la Lilian la Marcus Thuram. Trei decenii de tensiuni între naționaliști și naționala Franței
Mulțumesc că ați citit. Și din nou, vamos la vot!
Andreea Giuclea – Povești din sport