RAPORTUL ANULUI ÎNTÂI AL NOULUI CONSILIU A.P.S.

La împlinirea unui an de activitate în noua sa componenţă (stabilită la alegerile din 10 martie 2010), Consiliul APS dă publicităţii raportul activităţii sale, invitând toţi membri asociaţiei la discuţii pe forum. Aşteptăm aşadar comentariile jurnaliştilor sportivi, ale tuturor celor care vor dori să-şi exprime opinia. De asemenea, cum se va vedea la sfârşitul comunicatului, se preconizează organizarea în curînd a unei noi Adunări Generale.

Pentru ca acest bilanţ să poată fi exprimat cît mai clar, el este împărţit în două capitole, după cum urmează:

I. Ce am reuşit pînă în momentul de faţă.
1. Primirea asociaţiei sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României. Este foarte probabil succesul major al acestor 9 luni de existenţă a noului Consiliu APS. Festivitatea desfăşurată la 9 noiembrie la Palatul Elisebeta a avut o încărcătură emoţională aparte, APS devenind una dintre foarte puţinele organizaţii profesionale care are cinstea de a se putea mîndri cu înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Cred că am pus în viaţă un vis al înaintaşilor noştri, al celor care au înfiinţat asociaţia în anul 1927. Acest titlu ne onorează, chiar dacă încă noi nu am identificat, din păcate, modalităţile prin care el să fie utilizat eficient în sprijinul asociaţiei -este vorba despre împrejurări festive sau ceremonialuri special-. Desigur că înaltul Patronaj obligă la păstrarea unui statut superior, la impunerea respectării condiţiei de gazetar profesionist, conştient pe armele sale, aflat permanent în slujba intereselor sportului.

2. Înfiinţarea site-ului propriu -www.apsmedia.ro-, atît de necesar comunicării cu membrii APS, ca şi pentru informarea privind problematica generală a presei sportive în momentul de faţă. Astăzi este foarte greu să accepţi că o asociaţie mai poate exista fără să aibă un site al ei, însă pînă nu demult chiar aşa se petreceau lucrurile în cazul APS, sigurul mijloc de comunicare cu exteriorul fiind o simplă cutie poştală la un oficiu PTTR de lîngă gară! Aşa cum arată azi site-ul APS, sînt de părere că am făcut un mare pas înainte, în special în direcţia comunicării cu membrii asociaţiei, ca şi în scopul prezentării unor teme de interes strict specializat, cel al gazetarilor sportivi şi în special al celor mai tineri dintre ei.

3. Noul sediu al APS.După ani de zile de coşmar, Asociaţia Presei Sportive a izbutit să se mute într-un nou sediu, închiriindu-se în acest scop un spaţiu civilizat -două camere şi dependinţe la parterul unui bloc de pe Bd. Mihalache-, care poate asigura condiţii de muncă corespunzătorare, ca şi de reprezentare asociaţiei noastre. S-au făcut investiţii minime, dar s-a cumpărat mobilier nou, s-a asigurat dotarea biroului cu un computer nou, telefon, fax, copiator, Internet, cablu TV etc., renunţîndu-se la absolut toate obiectele uzate din inventarul vechiului sediu, cel de la ştrandul Tineretului.

4. Preschimbarea legitimaţiilor APS. Noile legitimaţii au un format modern, fiind editate exclusiv în sistem digital, inclusiv fotografiile şi semnătura preşedintelui. Sunt înlocuite astfel vechile cartoane pe care numele erau dactilografiate cu ajutorul maşinii de scris şi pe care se lipeau apoi fotografiile membrilor APS, un procedeu arhaic, care probabil nu se mai folosea în nici o altă ţară. Am intrat în rîndul lumii, din acest punct de vedere.

5. Angajarea unei noi secretare tehnice în persoana Ioanei Costache, care a putut-o astfel înlocui cu succes pe ciudata Maria Drăgan, cea care reuşise să transforme asociaţia într-o feudă proprie, în care dicta şi dispunea după cum îi convenea, beneficiind desigur şi de pasivitatea fostului preşedinte, prea puţin interesat de soarta asociaţiei. Informăm pe această cale că aceeaşi Maria Drăgan a acţionat în judecată asociaţia, solicitînd plata unor sume compensatorii. APS a angajat un avocat de calitate, a cărui pledoarie a avut cîştig de cauză în instanţă

II. Ce n-am reuşit pînă în momentul de faţă.

1. Primul punct pe lista de obiective fixate, însă neîndeplinite, este cel legat defilialele APS în teritoriu. în ciuda eforturilor preşedintelui, care s-a deplasat în mod special acestui scop la Iaşi, apoi la Baia Mare şi Cluj, în fine la Braşov, în niciuna dintre aceste posibile sedii de filiale n-a întîlnit interesul scontat. A fost evident că noi, cei din Capitală am apreciat greşit reacţiile colegilor noştri din provincie, care par tot mai puţin interesaţi de o posibilă colaborare, evident în interesul asociaţiei noastre. Cum însă, în pofida insuccesului, proiectul rămîne foarte interesant, nu avem de gînd să abandonăm idea. Trebuie însă mai multă răbdare, înţelegerea că o asemenea schimbare (şi de atitudine) nu se poate realiza decît în ani de zile, prin eforturi conjugate de ambele părţi. Un proiect de urmărit.

2. Reeditarea Galei Premiilor APS. Consiliul a rezolvat multe dintre condiţiile ca la începutul anului curent fie reeditată tradiţionala Gală a premiilor Asociaţiei Presei Sportive, cea care are cea mai îndelungată tradiţie în gazetăria sportivă din România. Din păcate, în pofida unor eforturi destul de însemnate (am avut sala asigurată, am negociat cu success la TVR pentru acordarea unor spaţii comerciale eventualilor sponsori, transmisia înregistrată a galei urmînd să se difuzeze la o oră convenabilă, încheierea unui acord cu o firmă specializată în mijlocirea contactelor cu sponsorii), nu am reuşit să stîrnim interesul niciunui sponsor! şi aici ajungem implicit la punctul următor.

3. Lipsa sponsorilor. Ar trebui înţeles că APS nu va putea supravieţui prea multă vreme fără să atragă măcar cîţiva sponsori, care să ajute la susţinerea financiară a asociaţiei. Atenţie, nu cu sume mari. Chiar şi cîteva sute sau mii de euro pot fi extrem de utile pentru aceasta, dar din păcate cu excepţia lui Vlad Enăchescu -2.000 de euro de la Romtelecom-, nimeni nu mai izbutit să facă ceva. Este obligatoriu ca în viitorul foarte apropiat, APS să obţină astfel de sponsorizări, astfel încît să-şi poată susţină măcar cheltuielile minime!

4. Există din păcate serioase întîrzieri în construcţia (şi întreţinerea) site-ului. Dacă preşedintele nu face presiuni şi nu impune articole, nimeni nu se mai ocupă de el. Au fost propuse tot felul de noutăţi şi schimbări tehnice (introducerea unor noi rubrici, crearea unor posturi cu fotografii etc.), dar din păcate nu s-a mai avansat deloc în ultimele 2-3 luni în această direcţie. Site-ul reprezintă oglinda fidelă a activităţii noastre, însă probabil că prea puţini dintre membrii APS l-au vizitat zilnic, ca să nu spunem mai mult de atît. De vină este desigur şi conţinutul său, care trebuie permanent îmbunătăţit şi reîmprospătat. Noul contract semnat de curând cu un specialist veritabil în construcţia de site-uri va rezolva foarte probabil majoritatea acestor probleme.

5. Plecarea lui Florin Caramavrov. Este regretabil că unul dintre membrii consiliului a ales să ne părăsească, după numai cîteva luni de (aşa-zisă) activitate. Preşedintele a făcut eforturi însemnate pentru a evita această neplăcută situaţie, călcîndu-şi pe orgoliu şi făcînd mai multe încercări de reconciliere. Inutil însă, încăpăţînarea lui Caramavrov ducînd la ruperea completă a relaţiei sale cu APS. Dacă este însă să vedem şi partea plină (cu adevărat) a paharului, atunci putem spune că tot răul spre bine, fiindcă am izbutit în felul acesta să-l cooptăm în consiliu pe Sandu Enciu, reprezentînd aceeaşi publicaţie (ProSport), care a dat deja dovadă că ne vom putea baza pe el în continuare. Dar, în continuare am avut surpriza ca încă unul dintre membrii consiliului, Adrian Dobre, să-şi anunţe la începutul lunii martie decizia de a se retrage. Deşi activitatea lui Dobre în cadrul consiliului poate fi numită cu bunăvoinţă discutabilă, preşedintele APS încearcă să-l facă să se răzgândească, spre a nu se descompleta colectivul de conducere al asociaţiei.

6. Am mai putea aminti în acest raport încă destule puncte negre, cum ar fi slabele relaţii cu ANST şi cu federaţiile sportive, întreruperea lucrărilor pentru modificarea Statutului asociaţiei, dar nu ne vom referi în încheiere decît la lipsa de activitate concretă (în sprijinul asociaţiei) a destul de mulţi dintre membrii Consiliului APS! Ne pare nespus de rău, dar trebuie să menţionăm acest lucru, mai cu seamă cu cît viitorul asociaţiei poate să ţină de efortul fiecăruia dintre noi. Preşedintele are la rîndul său, partea sa de vină, recunoscînd că nu a izbutit pînă acum să indice sarcini concrete fiecărui membru al consiliului, aşteptînd prea mult inţiativele personale. Care, de regulă, au lipsit cu desăvârşire!

III. Concluzie.

Preşedintele APS îşi asumă întreaga responsabilitate a acţiunilor petrecute în cele 12 luni de activitate, sperînd că membrii asociaţiei au simţit totuşi o schimbare de atitudine. Cînd noul Consiliu a preluat conducerea asociaţiei, ea se afla practic la un pas de desfiinţare. Avem satisfacţia că între timp barca noastră s-a redresat cât de cât. Vor fi foarte multe lucruri de făcut în continuare, dar sperăm că este evident că încercăm să privim cu mai multă responsabilitatea activitatea noastră, desigur voluntară.

în acest scop, studiem posibilitatea organizării unei reale Adunări Generale a asociaţiei, la care vor fi invitaţi să participe toţi membri cotizanţi, inclusiv cei din afara Bucureştiului. O asemenea adunare, care nu s-a mai organizat de foarte mulţi ani, poate duce la o relansare a asociaţiei nostre, într-un moment în care întreaga presă suferă, acuzând criza mai acut decât foarte multe dintre celelalte sectoare de activitate. Avem o datorie de onoare faţă de înaintaşii nostri, cei care au înfiinţat în România această Asociaţie a gazetarilor sportivi acum aproape 85 de ani. Pe care, atenţie, îi vom sărbători chiar anul acesta!

Preşedinte APS, Dumitru Graur

leave a reply