Ionuţ Barbu
Mai multe generaţii ale României par pierdute pentru sport şi pentru un stil de viaţă sănătos, rătăcite în atracţiile tehnologice, departe de un teren de sport. Efectele se văd la tot pasul, de la numărul de copii legitimaţi la cluburile sportive, la rezultatele de la Jocurile Olimpice de la Rio şi chiar la statisticile îngrijorătoare, care arată că la spitalele de pediatrie este tot timpul de muncă din greu şi paturi insuficiente. Undeva în goana după înavuţire a aleşilor de după Revoluţie s-a ignorat complet că „urmaşilor, urmaşilor noştri” s-ar putea să nu le fie suficiente conturile în offshore-uri, maşinile şi proprietăţile de lux pentru a-şi trata bolile sedentarismului, depresiile şi lipsa de obişnuinţă pentru un stil de viaţă echilibrat şi sănătos.
Ţările dezvoltate atrag copiii spre sport de la grădiniţe
Statele importante ale Europei au înţeles de ceva timp şi au recunoscut importanţa educaţiei fizice încă din grădiniţă şi din primii ani de şcoală. Aproximativ jumătate dintre sistemele educaţionale ale lumii au strategii naţionale pentru promovarea dezvoltării educaţiei fizice şi a activităţii fizice, ceea ce reflectă în mod clar o voinţă politică pentru dezvoltarea şi încurajarea unor astfel de activităţi, ca determinant al sănătăţii şi al bunăstării sociale. Asta pentru că au conştientizat că pe parcursul copilăriei şi al adolescenţei, educaţia fizică în şcoală oferă o oportunitate excelentă pentru a învăţa şi practica abilitățile necesare pentru îmbunătățirea stării fizice și a sănătății, pe tot parcursul vieţii. Aceste activităţi zilnice pot include alergarea, înotul, ciclismul şi alpinismul, precum şi jocuri şi sporturi mai structurate. Dobândirea timpurie a abilităților de bază îi ajută în mod crucial pe tineri să practice şi să înţeleagă mai bine valoarea acestor activităţi în educaţia lor ulterioară sau, ca adulţi, la locul de muncă sau în timpul liber.
Nu e Hagi, dar poate fi Tecău
Specialişti de renume au demonstrat că activitatea fizică începută la vârste fragede stimulează creşterea şi capacitatea de comunicare a copiilor. Pentru a fi sănătos, un copil trebuie să fie activ. Sportul practicat încă din primii ani de viaţă, întăreşte musculatura şi oasele copilului, reduce substanţial riscul de obezitate, îl ajută să-şi dezvolte îndemânarea şi să devină sociabil şi comunicativ. De aceea părinţii, care oricum la noi sunt principalii sponsori ai copiilor care îşi doresc să facă sport de performanţă, trebuie să-i înveţe de mici că sportul nu va fi doar o altă temă de şcoală, să-i facă să îndrăgească competiţia. Şi nu trebuie să forţeze ca să-şi convingă copilul se se apuce de sportul preferat al tatălui, sau al mamei sale. E demonstrat că un copil stângaci pe un teren de fotbal poate fi un foarte bun înotător, sau că un copil care nu reuşeşte să-şi coordoneze mişcările mâinilor pentru a o apuca pe urmele Simonei Halep, poate fi un foarte bun atlet, sau schior.
O relaţie strânsă
Pentru a-i convinge pe copii de toate aceste beneficii ale sportului, trebuiesc de multe ori convinşi întâi adulţii. Aceştia trebuie să conştientizeze că pentru un stil de viaţă echilibrat şi corect trebuie să aibă grijă la strânsa legătură dintre sport, alimentaţie şi sănătatea emoţională, mentală. Decizia de a trăi sănătos nu este una chiar uşoară. Majoritatea ştie că nu e sănătos să te îndopi cu dulciuri, să „ciuguleşti ceva” în faţa televizorului să te răsfeţi cu un pahar, două de alcool după o zi grea, să fugi de tine însuţi şi de anumite necazuri direct la un terasă sau într-un club. Şi cu toate acestea câţi nu procedează aşa. Câţi nu abandonează proiectul de transformare corporală în mijlocul deciziei, pentru ca apoi să aibă remuşcări şi emoţii de culpabilitate? E nevoie într-adevăr de o mare voinţă să duci un stil de viaţă sănătos în ziua de azi, să renunţi la canapea pentru a alerga cu copilul, a ieşi cu el şi c-o minge, a merge la sală, a renunţa la o mâncare „ca la mama” pentru cine ştie ce rădăcină, sâmburi sau salate. Pentru că în afară de sport este extrem de importantă şi alimentaţia, dar şi o gândire pozitivă, şi o conştientizare că aceşti trei factori duc la o dezvoltare personală şi chiar la autorealizare. Prin sport ne tonifiem muşchii şi întregul aparat circulator şi respirator, căpătăm mai multă energie, ne oxigenăm creierul, reglăm sistemul hormonal din glanda hipofiză, suntem mai activi din punct de vedere mnezic şi din punct de vedere al încrederii în resursele noastre şi în evenimentele benefice din existenţă de zi cu zi. Prin alimentaţie îi dăm corpului ceea ce-i trebuie: enzime, minerale, nutrienţi, într-un cuvânt “viaţă”. Eliminăm radicalii liberi şi ne tonifiem organismul şi rezistenţa la bacterii, viruşi, într-un cuvânt “boală”. Sănătatea emoţională, afectivă şi mentală le cuprinde pe celelalte două şi le valorizează. Sănătatea, ca şi fericirea, este o decizie.
„Arta şi sportul se aseamănă, câţiva înving, dar câştigă toţi”
„Sănătatea este un cuvânt mare. Ea cuprinde nu numai corpul, ci şi mintea şi spiritul şi perspectiva unui om” (James H. West)