Românul necunoscut în România, care a inventat Maratonul pentru toţi

de Dumitru Graur

Când Fred Lebow a murit, în octombrie 1994, avea 62 de ani. La ceremonie s-au adunat peste 3.000 de oameni, în imediata apropiere a liniei de sosire din Central Park. La acel moment, relatau ziarele, mulţimea a reprezentat cea de-a doua întrunire îndoliată, ca număr de oameni, care s-a reunit în celebrul parc new-yorkez, după cea înregistrată la decesul lui John Lennon. Dispăruse omul care inventase Maratonul de la New York şi, chiar mai mult decât atât, cel care îi învăţase pe americani să alerge, creând un curent nestăvilit, nemaiîntâlnit până în acele timpuri.

Pe numele său adevărat Fischel Lebowitz, cel care avea să-şi schimbe numele în mai „americanul“ Fred Lebow, s-a născut la 3 iunie 1932, la Arad, într-o familie de evrei ortodocşi. De frica nemţilor, familia
s-a ascuns o vreme, iar la doar 12 ani, Fred a fost nevoit să fugă împreună cu fratele său, Mihai, ajungând în Irlanda la un moment dat. De aici emigrează în Statele Unite, căutând să-şi facă un rost. Se ştiu puţine despre cum a reuşit să se descurce, a lucrat într-o fabrică de încălţăminte, apoi în industria confecţiilor, iar cu sora sa, Sara, nu s-a mai întâlnit decât după 15 ani, evident la New York, în anii ’60. Şi aşa ne apropiem de 1969, atunci când, aşa cum povestea el însuşi, Fred aleargă într-o zi prin Central Park şi, deşi face 18 minute pentru o distanţă de numai 2,1 km, extrem de mult, el se simte tare bine! Atunci, omul nostru are o revelaţie: dacă se poate alerga în Central Park, oare n-ar putea organiza o întrecere în care să fie implicaţi mai mulţi oameni? La vremea respectivă, o cursă de maraton se organiza anual în Bronx, însă la ea nu participau de regulă decât sportivii foarte bine antrenaţi, aşa-zişii profesionişti ai zilelor noastre. Lebow îi convinge să-şi mute cursa în Central Park şi, cel mai important, se gândeşte să-i invite la start pe toţi amatorii de mişcare. Îşi investeşte puţinii săi bani în organizare, dar atrage şi voluntari pentru susţinerea ideii. Simţise pe propria piele că alergarea poate aduce plăcere şi crede sincer că ar putea să le transmită şi altora satisfacţia de a străbate distanţe cât mai rapid prin propriile mijloace, liberi, într-o competiţie cu propriul organism, mai curând, decât prin comparaţie cu performanţele celorlalţi. Pînă atunci, nimeni nu se gândise la aşa ceva. De la Phidippides la Bikila Abebe, doar învingătorii puteau avea vizibilitate într-o competiţie de maraton, însă Fred Lebow a fost primul care s-a gândit la ceea ce americanii numesc
„the average runner“, alergătorul obişnuit, cel mult mediu, care aleargă, deşi nu are nici cea mai neînsemnată şansă de a câştiga vreodată o astfel de cursă! Are încredere în viziunea sa şi curajul de a crede că oamenii vor plăti măcar 50 de cenţi pentru a se înscrie într-o cursă în care n-au nicio şansă de a învinge…

„A reunit New York-ul“

În 1975, după câteva curse organizate în Central Park, Fred se gândeşte la un ţel şi mai îndrăzneţ. Reuşeşte, Dumnezeu ştie cum, să-i convingă pe primarii celor 5 mari cartiere ale New York-ului, ca maratonul „lui“ să treacă prin Brooklin, Queens, Manhattan, Bronx şi Harlem, reunind prin cursa atletică, măcar pentru o singură zi, o metropolă învrăjbită, intolerantă, un oraş neprimitor, zguduit de criză şi criminalitate. O idee aproape utopică la vremea aceea! Dar în 1976 izbuteşte. Peste două milioane de new-yorkezi ies pe străzi de-a lungul întregului traseu, măsurând desigur 42 km,195 m, şi se simt încântaţi de noua perspectivă a oraşului. New York-ul se vedea deja într-o nouă lumină. Şi încep din ce în ce mai mulţi să-şi dorească să alerge, chiar plătind taxe pentru a se înscrie la start. Dacă în 1970 numai 55 de alergători au încheiat cursa (Fred a sosit al 45-lea, în 4h12:09), în 2009 numărul celor care au izbutit să treacă linia de sosire, indiferent desigur de timpul individual înregistrat, a fost de 43.660! Sora marelui dispărut, Sara Lebowitz- Katz, îmi povestea acum câţiva ani:
„Fred nu era deloc un alergător de performanţă. Mereu termina între ultimii! Pur şi simplu îi plăcea să alerge, fără să-l intereseze prea mult timpul. Avea doar dorinţa ca la fiecare cursă să devină ceva mai bun. «Better your best» (aprox. „Fă mai bine decât ai făcut până acum“ – n.n.) era vorba lui, şi a vrut ca şi oamenii care-l înconjurau, cât mai mulţi cu putinţă, să aibă aceleaşi trăiri în alergare. Iar asta a devenit misiunea sa în viaţă“. Înfiinţează în anii ’80 „New York Road Runners Club“, al cărui preşedinte este timp de 20 de ani.
Clubul are pentru început doar 200 de membri cotizanţi, dar numărul lor va ajunge la 30.000 în 1984, iar astăzi, când Lebow nu mai este, a trecut de 50.000. Clubul organizează an de an deja tradiţionalul Maraton new-yorkez, tot mai grandios, dar şi alte o mulţime de curse inedite, pe care tot mintea lui Fred le-a inventat: alergarea clasică de o milă, pe Fifth Avenue, cursa nebună pe scările uriaşului turn din Manhattan („Empire State Building Run Up“), prima cursă exclusivă pentru persoanele feminine („Crazy Legs Mini Maraton“) şi încă altele asemenea. Era un om mereu neastâmpărat, mereu inventiv, mereu în căutare de ceva nou. Când am fost la New York pentru reportajul lui Fred Lebow din serialul de televiziune „Parfum de Glorie“, am avut prilejul să o cunosc şi pe Janet Cupo, supervizoare în clubul de alergare, care mi-a spus: „Fred a izbutit să dezvolte acest sport, de la câţiva oameni care alergau prin parc la milioane, a făcut ca alergarea să devină ceva obişnuit, un lucru confortabil pentru toată lumea. În 1977, când am început, era destul de neplăcut să alergi pe stradă, oamenii râdeau de tine şi te batjocoreau, iar dacă se întâmpla să fie cumva seară, credeau că fugi de ceva anume şi te întrebau dacă te pot ajuta cu ceva! Fred a introdus practic alergarea în lume şi a reuşit să transmită tuturor că e OK să alergi, e un lucru complet acceptabil. Şi aşa au început tot mai mulţi să alerge, iar astăzi aproape că nu mai ai loc să treci de alergători, fie prin parcuri, fie pe străzi“.

Fred se ducea în adidaşi chiar şi la banchete!

Judd Erlich, creatorul filmului documentar „Run for Your Life“ (Aleargă pentru viaţa ta – n.n.), al cărui subiect e Fred Lebow însuşi, este de părere că: „Fred este tatăl maratonului modern şi al alergării în lumea întreagă! Este cel care a pus bazele maratoanelor de la Londra, de la Berlin, Moscova, Tokio şi încă altele. Era mereu invitat să dea sfaturi şi ascultat cu sfinţenie. În viaţa lui a alergat el însuşi 69 de curse maraton, în 30 de ţări. Nu alerga ca să câştige, ci doar din dorinţa de a se întrece pe sine însuşi, pentru a afla cât de bun poate fi. Îi trăgea şi pe ceilalţi după el. Dar astăzi, când vedem ce poate însemna Maratonul de la New York, socotit cel mai mare spectacol sportive din lume ca număr de participanţi, cu peste două milioane de spectatori pe străzi, este evident că nici măcar Fred n-ar fi îndrăznit să se gândească la aşa ceva. I-au fost întrecute toate aşteptările“.
Ca să înţeleg mai bine mobilul acţiunilor sale, am întrebat-o pe doamna Sara, sora lui Fred, dacă fratele său a murit bogat. „Nici vorbă de aşa ceva. Fred era aproape lefter când ne-a părăsit! Dar banii nu însemnau nimic pentru el, se simţea fericit cu ce făcea zi de zi. «Pentru ce aş avea nevoie de bani?, mă întreba. Primesc adidaşi (snickers – n.n.) de la club, iar dacă am nevoie de vreun costum, sponsorii îmi pot cumpăra unul. Ce nevoie aş avea de bani?» El purta adidaşi tot timpul, chiar şi la banchetele la care era invitat!
Niciodată n-a cerut nimic pentru el personal, totul pentru club!“.
În fapt, trebuie să înţelegem că Lebow a fost primul om care s-a încălţat cu adidaşi chiar atunci când purta haine de stradă, inventând practic moda de a purta pantofi de sport la îmbrăcăminte de oraş. În ziua de astăzi, aşa cum putea vedea peste tot, milioane şi milioane de tineri îl imită în fiecare zi…

Statuia din Central Park

Astăzi, americanii îl venerează. Dar este cel puţin surprinzător că în România aproape nimeni n-a auzit de Fred Lebow! La New York există pe Fifth Avenue o piaţetă care-i poartă numele: „Fred Lebow Place“, iar la intrarea în Central Park de pe aceeaşi Fifth Avenue poţi găsi statuia dedicată personalităţii marelui dispărut. Statuia a fost creată de sculptorul Jesus Ygnacio Dominguez, dar lucrul cel mai interesant este că în fiecare an “Fred“ este mutat de la locul său umbrit de arbori şi adus în plin soare, cale de câţiva kilometri, exact la locul de sosire al Maratonului new-yorkez, în cealaltă parte a parcului. Nepotul lui Fred, Moshe Katz, omul care i-a fost alături până în ultimele clipe de viaţă, se simte foarte mândru de moştenirea lăsată de unchiul său: „Statuia sa parcă prinde viaţă în ziua în care se aleargă maratonul. Fred stă acolo şi priveşte la cronometru, de parcă i-ar înregistra pe toţi cei care trec prin faţa sa. I se aduc flori, i se dau onoruri, unii chiar îi adresează câteva vorbe… Există atâta căldură şi o apreciere extraordinară!“. Fred a produs foarte multă emoţie în 1992, atunci când, deşi diagnosticat cu cancer la creier, doctorii spunând că mai are doar câteva luni de viaţă , s-a decis să alerge pentru ultima oară maratonul
pe care l-a creat. A alergat tot traseul alături de norvegiana Grete Weitz, campioana mondială a
probei, de nouă ori învingătoare în Maratonul de la New York, dar şi de o mulţime de tineri, care au dorit
parcă să-l însoţească pe acest ultim drum în alergare… Televiziunile s-au îmbulzit de-a lungul cursei, iar
la sosire au înregistrat imagini unice, care au produs o impresie foarte puternică : Fred încheia cu braţele ridicate ultima sa cursă de maraton în 5h 32 minute, iar în braţe îi cădea însăşi Grete Weitz, cu lacrimi şiroaie pe obraz, ca la despărţirea de cineva foarte, foarte drag…
S-a stins în octombrie 1994 şi de atunci au trecut mai bine de 20 de ani. Dar emoţia din jurul numelui său
rămâne aceeaşi la New York. M-am întrebat adesea dacă americanii măcar ştiau că Fred era român la origine?! Iar răspunsul este unul singur, rostit cu tărie de Janet Cupo: „Fred a fost tare mândru de ţara sa!
Mereu ne spunea că el este român şi ne vorbea despre România. E foarte curios să-mi spuneţi că în ţara sa
numele său este aproape necunoscut! Aici la noi, ori de câte ori vine vorba despre Fred se spune «românul Fred Lebow», iar ziarele scriu «inventatorul Maratonului de la New York, românul Fred Lebow»… Ar trebui să fiţi mândri de lucrul acesta!“ .
Aşa e, ar trebui… Este şi motivul pentru care am scris aceste rânduri, în memoria celui care a fost Fred Lebow. Românul Fred Lebow!

Articolul a apărut în numărul 59 al revistei „Sport în România”. Revista integrală o puteți citi AICI.