Revista Sport în România, la ceas aniversar! Am împlinit 5 ani!

Odată cu apariția numărului 60, aniversăm cinci de existență a revistei noastre, Sport în România! Moment este marcat încă de pe coperta revistei, iar pe alte patru pagini sunt enumerate marile personalități ale sportului și nu numai, care au apărut de-a lungul celor cinci ani în Sport în România. De asemenea, editorialul semnat de Dumitru Graur, președintele Asociației Presei Sportive din România , este dedicat momentului aniversar.

Obișnuitul interviu al lunii, realizat de directorul publicației, Dumitru Graur, îl are ca protagonist pe Nicolae Forminte, antrenorul lotului național feminin de gimnastică al României.

În numărul 60 este consemnată și performanța buzoianului Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint la Campionatele Europene de tenis de masă, după o evoluție entuziasmantă.

Alte titluri din numărul 60:

*CANOTAJ. Familia canotajului, familia campionilor
*FOTBAL. Micii tricolori de aur; Speranțe pentru România;
*JO TINERET. Ei sunt viitorul sportului românesc;
*EVENIMENT. Omagiu pentru „patriarhul” gimnasticii;
*HANDBAL. Naționala masculină continuă cu antrenor spaniol; „Parada” campioanelor;
*VOLEI. Asta da, surpriză frumoasă!; „Tigroaice” cu ochii oblici;
*VOLEI DE PLAJĂ. CSU Reșița, numărul 1 în țară la volei de plajă;
*TENIS. Omul din spatele succeselor;
*LUPTE. Steaua a naturalizat doi luptători ruși; Avancronică cu 15 medalii înainte de Mondiale;
*ATLETISM. Primul Mondial de atletism în România;
*RUGBY. Restart!; Regii din București;
*JUDO. Lupii tineri dau năvală la Gărâna!;
*CICLISM. Țvetkov câștigă „Mica Buclă”; Eveniment de marcă la Pucioasa;
*PORTRET. Un monument al handbalului românesc;
*INDUSTRIA SPORTULUI. O excepțională conferință de business sportiv;
*SĂNĂTATE. Mirajul imaginii în oglindă.