Media | 2023, anul schimbărilor în presă

„Jurnalismul nu moare, dar se transformă” este sloganul AIPS, în ultima perioadă, iar România se încadrează perfect în acest tipar.

Imagine cu grupul Young Reporters AIPS, alături de care se află Zvonimir Boban, bronz mondial cu Croația în 1998 și mai mulți mentori ai tinerilor gazetari
Imagine cu grupul Young Reporters AIPS, alături de care se află Zvonimir Boban, bronz mondial cu Croația în 1998 și mai mulți mentori ai tinerilor gazetari

Anul 2023 a fost plin de provocări pentru jurnalismul din țara noastră, atât din punct de vedere al conținutului și modului în care se face această meserie, dar și prin apariția unor probleme punctuale. Presa din țara noastră a reușit să depășească parțial obstacolele, chiar dacă este vorba despre o reducere tot mai drastică a clasicului ”print”, însoțită de migrarea a tot mai mulți jurnaliști de top spre variantele online și tv: acesta pare viitorul, din păcate, iar România nu face excepție. Publicații renumite pe plan internațional, ca Bild, au investit deja masiv în dezvoltarea video și pe internet, dar, spre deosebire de presa noastră, nu renunță decât parțial la ediția tipărită. Nemții au închis unele ediții locale, au redus și din personal, dar merg înainte cu un tiraj de peste 1,5 milioane de exemplare tipărite zilnic. Explicația, însoțită de optimism, vine dinspre AIPS, forul internațional recunoscând că “jurnalismul nu moare, dar se transformă”, atât din cauza perioade dificile provocate de pandemie, cât și în urma devierii spre “presa comercială”, fără de care, probabil, ar supraviețui puține instituții media.

Amenințări din multe părți

Președintele Gianni Merlo este omul care a dus AIPS la alte dimensiuni, în ton cu secolul în care trăim
Președintele Gianni Merlo este omul care a dus AIPS la alte dimensiuni, în ton cu secolul în care trăim

„Scopul AIPS în ultimul deceniu s-a schimbat considerabil. Am trecut de la transmiterea noțiunilor de bază despre cum să facem lucrurile, la provocarea care îi vizează pe jurnaliști. Aceștia trebuie să facă față numeroaselor amenințări la adresa profesiei noastre. Inteligența artificială este probabil cea mai urgentă în acest moment”, au explicat oficialii AIPS, venind deja cu o soluție pentru ca presa să rămână la calitate ridicată: “Trebuie să ajutăm următoarea generație să aibă grijă de valorile reale ale jurnalismului, în mijlocul celor mai haotice vremuri în ceea ce privește autenticitatea și fiabilitatea știrilor. Altfel ne condamnăm la dispariție. Aceasta este cea mai de bază regulă în antropologie: atunci când poți avea grijă de copiii tăi, ei se vor asigura că bătrânii vor fi protejați. Iar jurnalismul va prospera, deși necesită încă multă grijă”. De altfel, AIPS Young Reporters Programme 2023 a fost din nou un real succes, numărul tinerilor jurnaliști care cred în valoarea reală a acestei profesii fiind încurajator.

Recunoaștere pe plan internațional

Și pe plan internațional, legendele recunosc importanța presei sportive, exemplu elocvent fiind fostul mare fotbalist croat Zvonimir Boban. “Cred că a fi jurnalist este o mare responsabilitate pentru societatea noastră. Munca ta și credibilitatea reprezintă o chestiune de adevăr și libertate de exprimare. Trebuie să le ai și să le pui în profesia ta. Dacă respecți aceste concepte, sunt sigur că vei îmbunătăți societatea și sportul în general. De asemenea, colaborarea dintre AIPS și forurile sportive internaționale este importantă. Această oportunitate le oferă reprezentanților media șansa de a interacționa cu personalități și evenimente cheie. Critica în jurnalism este mai bună, provenind dintr-o mare responsabilitate. Am fost jurnalist în urmă cu mulți ani și m-am îndrăgostit de presă”, a dezvăluit Boban, De remarcat că exemplul său are corespondent și în țara noastră, foști mari sportivi devenind parte a presei: mulți componenți ai Generației de Aur sunt acum colaboratori la televiziuni de sport, iar unii campioni din diverse discipline au încercat să și scrie articolele de profil, multe dintre ele cu destul succes!

Festivitate de absolvire la Facultatea de Jurnalism
Festivitate de absolvire la Facultatea de Jurnalism

România, școală de presă

Țara noastră a fost permanent alături de AIPS, prin participări atât la seminarul tradițional Young Reporters, cât și prin prezențe chiar pe podium, la AIPS Awards – gala premiilor care recompensează cele mai bune materiale de presă sportivă, de-a lungul unui an. De asemenea, APSR a avut reprezentanți sau a găzduit congrese ale ziariștilor pe plan est-european, iar în ultimii ani a devenit chiar o școală de jurnalism, la care aderă inclusiv reprezentanții media veniți din exterior: nume ca Amir Kiarash (Iran) sau Elsion Vaso (Albania) au dobândit respect de-a lungul timpului, prin articolele publicate, iar colegii moldoveni, armeni sau bulgari participă în fiecare an la consfătuiri cu reprezentanții presei noastre. Ultimul exemplu îl reprezintă colega de la Chișinău, Olivia Cucoș, care a renunțat la cariera de succes din țara natală, pentru a trece la “următorul nivel”, prin venirea în România.

Olivia Cucoș ține, din punct de vedere sportiv, cu ambele națiuni, dar pe plan jurnalistic a ales România în detrimentul Moldovei, datorită deschiderii de care se bucură presa din țara noastră
Olivia Cucoș ține, din punct de vedere sportiv, cu ambele națiuni, dar pe plan jurnalistic a ales România în detrimentul Moldovei, datorită deschiderii de care se bucură presa din țara noastră

Articol scris de Cristian Vlad și publicat în numărul 120 al revistei Sport în România