„Problema României pentru sporturile de iarnă este că nu prea sunt sportivi!”

Dumitru Graur: Domnule Morariu, alegerea dvs. ca membru al Comitetului Internațional Olimpic s-a petrecut acum aproape 10 ani, domnia voastră devenind abia a treilea român care a primit această mare și onorantă calitate. Ne puteți spune cum s-au derulat toți acești ani din viața dvs.?

Octavian Morariu: S-au derulat cu viteză cu V mare. Dacă este să vorbim în plan sportiv, au fost zece ani foarte intenși, foarte interesanți, cu multe responsabilități. Cu destule obstacole și momente mai, cum să spun, nu dificile, dar mai complicate. Dar, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș lua-o de la capăt. Ani în care am întâlnit oameni de foarte mare valoare, oameni de la care am avut ce să învăț, cu care am împărtășit și împărtășesc valori, oameni de mare calitate. Ăsta-i cel mai mare câștig al acestor zece ani.

Am lucrat pentru reducerea costurilor de candidatură, dar și de organizare

Sunteți de asemenea președintele Comisiei pentru desemnarea viitoarelor orașe care vor găzdui edițiile de iarnă ale Jocurilor Olimpice. Date fiind uimitoarele schimbări climatice care se petrec în acest secol, cum credeți că vor putea continua aceste întreceri? Mai exact, ce a conținut Raportul pe care l-ați prezentat în luna decembrie Comitetului Executiv al CIO?
După cum probabil știți, odată cu Agenda 2020+5 (stabilită de Comitetul Executiv al CIO – n.n.), noi am adus o evoluție importantă și, zic eu, extrem de interesantă și de pozitivă în ceea ce privește procesul de alegere a orașelor care găzduiesc JO de iarnă. Sigur, președintele Bach a fost cel care a impulsionat acest proces, dar sunt măsuri care au fost luate de toți membrii într-un context; a fost o sesiune CIO foarte interesantă, foarte intensă. Era prima mea sesiune, de fapt, în 2014, odată cu Jocurile de la Soci. Când au fost două zile de discuții intense, interesante, constructive și dinamice, să zic așa. Costa foarte mult un dosar de candidatură, în primul rând și era un proces lung, oarecum rigid, un proces care dispunea cheltuieli mari și la sfârșit câștiga un singur oraș dar pierdeau toți ceilalți. Și atunci, ca să evităm costuri mari și de candidatură, dar și de organizare am hotărât să reducem aceste costuri. Ce înseamnă asta? Înseamnă că până la ziua desemnării se parcurge un dialog în mai multe etape. Este abordarea inițială, când un oraș își anunță intenția de a organiza, iar acel moment este când se lansează într-un dialog continu cu noi, cu CIO, după care în momentul în care se ajunge la o anumită maturitate a proiectului, se trece într-un dialog structurat. În felul acesta noi am eliminat costuri de consultanță și alte costuri. Pentru că noi (comisia CIO – n.n.) suntem „consultanții” orașelor candidate. Lucrăm încă de la început cu ele. De la bun început stabilim proiectul, astfel încât să fie un proiect durabil, să aibă costuri cât mai reduse, încercăm să folosim cât mai mult din infrastructura existentă, sau una temporară, să fie Jocuri care să lase o moștenire, dar mai ales să fie inserate în obiectivele colectivităților locale: de dezvoltare, de creare de locuri de muncă, de sustenabilitate și așa mai departe. Suntem foarte atenți la partea de ecologie, de mediu, astfel încât să nu stricăm! Dimpotrivă, noi vrem să ajungem la Jocuri care să aibă emisie de carbon zero!, și asta în cel mai scut timp posibil. Abordarea a devenit mult mai responsabilă, în sensul respectului față de interesele colectivităților și al mediului înconjurător. Lucruri care au făcut ca costurile de candidatură să fie reduce cu 72 la sută. Nu la 72 la sută, CU 72 LA SUTĂ (întărește). Atenție, nu vorbim de infrastructură. Costurile de organizare sunt costurile Jocurilor, de când încep până în ultima zi. Noi am reușit să reducem și aceste costuri de organizare cu aproape 30 la sută. Prin această abordare nouă, care favorizează infrastructurile existente și a celor temporare. Vă dau și un exemplu simplu, poate nu e cel mai semnificativ, dar e interesant: la Jocurile Olimpice de iarnă de tineret de la Lausanne patinajul viteză a fost pe lacul înghețat! N-a fost nevoie de patinoar. Ca să revin la întrebarea dvs., în responsabilitățile comisiei pe care o conduc cade desigur cu prioritate procesul de alegere, dar în același timp monitorizăm interesul general pentru Jocurile olimpice de iarnă, monitorizăm evoluția sporturilor de iarnă, dar facem de asemenea un studiu în privința schimbărilor climatice. Noi lucrăm la acest studiu de mai mulți ani. Și suntem foarte preocupați. Lucrăm cu oameni de știință, cu universități, cu federații internaționale și așa mai departe. Raportul pe care l-am făcut adresează această preocupare, adresează situația existentă a orașelor candidate și am făcut recomandări Comitetului Executiv vis-a-vis de o posibilă rotație în situri care au aceste atribute climatice și de infrastructură. Am făcut și o recomandare de a se studia o dublă alocare de Jocuri, ca în cazul Paris 2024 și Los Angeles 2028 la cele de vară. În felul acesta căpătăm un interval de timp în care se duce mai departe studiul pe schimbările climatice, să avem deja statistici mai extinse, mai elocvente și deci mai precise pentru fiecare caz.
Ați fost mereu un partizan al dezvoltării sporturilor de iarnă în România, având părerea că în viitor am putea organiza chiar una dintre marile competiții ale sporturilor hibernale. Mai credeți într-un asemenea proiect?
Cred în continuare într-un asemenea proiect. Nu pot să vă spun mai mult din punct de vedere climatic (zâmbește). Și aici cred că aveți o jumătate de răspuns. Dar există oameni care își doresc lucrul acesta, la Brașov, la Râșnov, la Predeal, la Sf. Gheorghe, la Miercurea Ciuc. Potențial România are pentru un asemenea proiect. Probabil că nu Olimpiada cea mare, dar în mod sigur cea de tineret. Noi am avut discuții, inclusiv la Guvern, împreună cu Comitetul Olimpic, chiar cu primul ministru pe această temă, nu-i niciun secret. Problema pe care o avem, sau pe care o văd eu acum, dincolo de probleme de infrastructură, este alta. Infrastructura se poate construi, dacă există voință politică, și nici nu lipsește mult acolo în zona Brașovului, poate mai trebuie adăugat câte ceva. Nu mă refer nici la infrastructura de transport, deși ar fi fost bine să avem autostrada. Poate că o s-o avem până atunci, dar deja este un mare câștig că avem aeroport internațional (la Brașov – n.n.). Pentru o asemenea competiție e un mare câștig. Deja se deblochează foarte mult lucrurile. Un lucru iar foarte important este că avem o capacitate hotelieră suficientă. Dacă infrastructura se poate construi de autorități, hotelurile nu pot fi făcute de ele. Și să știți că în multe situații de care mă lovesc, Jocurile nu pot fi nici măcar gândite pentru că nu este capacitate hotelieră. Există o matrice foarte complexă când acorzi Jocuri, dar noi stăm chiar foarte bine. Problema noastră numărul unu nu este cum spuneam nici infrastructura, nici hotelurile, nici aeroportul, problema sunt sportivii. Aici stăm foarte prost. Nu poți să organizezi Jocuri fără să câștigi medalii. Oamenii își doresc Jocuri ca să-și promoveze, sportivii, să-și afirme patriotismul, să-și promoveze sentimentul național. Ori noi nu avem astăzi un potențial. În 2013 am organizat Festivalul Olimpic al Tineretului European de iarnă în acea zonă. Am început un program și am fost foarte încrezător. Și începuse bine. Pe parcurs chestiunea s-a diluat și sunt foarte, foarte mâhnit.

Președintele Bach a lansat un vast proiect de modernizare a instituției

Când a venit la conducerea CIO, președintele Thomas Bach a anunțat un program vast de modernizare a mișcării olimpice, sub titulatura „Agenda Olimpică 2020”. Nu cu mult în urmă a fost creat proiectul 2020+5. Îmi puteți spune despre ce este vorba?
Proiectul 2020+5 nu face altceva decât să continue procesul început în 2014, de care vorbeam mai devreme. E vorba de a deschide și mai mult și a răspândi idea de olimpism prin reformele făcute. În primul rând este vorba de o preocupare din ce în ce mai mare față de sportivi, de o preocupare tot mai mare față de mediu, o preocupare, o democratizare și o punere în transparență a procesului de acordare a Jocurilor. Este de fapt o adaptare la timpurile noi a funcționării Comitetului Internațional Olimpic și a Comitetelor Naționale Olimpice în general. Tehnic, în această dorință de transparență totală, puteți găsi și pe site toate modificările, sunt propunerile ale Agendei 2020+5. Repet, este vorba în primul rând de o preocupare mult mai mare pentru atleți, pentru mediul înconjurător, transparență în toate procesele și procedurilor CIO. Practic, un vast proiect de modernizare a instituției. Care continuă și care, părerea mea, nu se va opri aici. Odată ce am pornit pe acest drum de adaptare permanentă, drumul e deschis și nu se oprește.

Ne mai desparte ceva mai mult de un an de zile de cea de-a 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, Paris 2024. Evenimentul va capta desigur atenția întregului glob pământesc. Dvs. cum anticipați acest eveniment?
Aici pot să vorbesc despre acest eveniment prin prisma unui membru CIO. Vor fi Jocurile care prefigurează viitorul Jocurilor Olimpice! Vor fi Jocuri demne de timpurile contemporane și moderne. În organizare, în desfășurare, cu o digitalizare aș zice extremă, cu multe inovații dar și multe simplificări. Vor face Jocurile mai ușoare în sensul desfășurării pentru sportivi și mai accesibile pentru cei din jurul lor, pentru antrenori și staff. Vor fi Jocurile cu cel mai redus impact de carbon vreodată. Vor fi Jocurile cu un echilibru și o egalitate de genuri aproape perfectă. Jocuri care prefigurează următoarele ediții ale întrecerilor olimpice. Din punctul de vedere al președintelui de comisie care acordă Jocuri și care cunoaște tot procesul care se desfășoară, pot să vă spun că organizarea de la Paris este impecabilă.

Vor fi cu alte cuvinte niște Jocuri memorabile!
Eu cred că da. Francezii în mod sigur vor face totul pentru a le face memorabile. Faptul că se aniversează 100 de ani la ultima ediție a Jocurilor desfășurată la Paris este desigur o aniversare în plus. Și este o aniversare în plus și pentru România! A fost atunci prima noastră medalie olimpică.

Cea de bronz a echipei naționale de rugby. Din trei echipe!
Din trei echipe, da! Dar medalia este, n-ai cum să n-o recunoști. Deci și pentru noi din punct de vedere aniversar este interesant.

CIO unește lumea. Vom studia cu atenție problema sportivilor ruși

După părerea dvs. sportivii ruși ar trebui să fie lăsați să participe la Jocuri? Așa cum desigur știți, mai multe federații internaționale au luat de mai multă vreme decizia de a interzice participarea sportivilor ruși din cauza agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei.
Chiar eu conduc o structură sportivă internațională, care e Rugby Europe, unde s-a interzis participarea Rusiei. După cum știți este o chestiune foarte complexă și întrebarea este pe buzele tuturor. La Summitul Olimpic la care am avut onoarea să fiu invitat (un format restrâns, de decizie al CIO – n.n.), la începutul lunii decembrie anul trecut, s-a luat în discuție și problema această. În Summitul Olimpic intră președintele, vicepreședinții, membrii Comitetului Executiv. De asemenea președinții de asociații continentale și președinții principalelor Comitete Olimpice Naționale, ca și președinții principalelor federații internaționale: patru de vară (atletism, natație, gimnastică, fotbal) și două de iarnă (schi și patinaj). S-a discutat despre această chestiune și pot să vă spun că este o preocupare foarte mare din partea tuturor. Se explorează posibilitatea ca sportivii ruși să se califice la Jocuri prin competiții sub egida Consiliului Olimpic al Asiei, având în vedere o anumită prudență, să-i zicem așa, din partea Europei. Nimic nu este încă stabilit. A venit o propunere din partea Asiei, lucrurile se studiază. Este o problemă de protecție a sportivilor, și a rușilor, și al celorlalți, care trebuie pusă față în față cu valorile noastre, ale CIO, faptul că noi suntem cei care unim lumea: aduceți-vă aminte de Pyeongchang, unde Coreea de Nord și cea de Sud au avut o echipă comună la hochei fete. Oricum nicio hotărâre nu va fi luată fără un consens din partea tuturor.

La Paris vor fi doar trei sporturi noi

Care ar putea fi noutățile în privința ramurilor sportive care vor face parte din programul Jocurilor din 2028? Va mai fi menținut boxul? Dar luptele, pentatlonul modern sau halterele? Din câte am văzut sunt o mulțime de sporturi care cer a fi admise, pe lângă cele foarte noi deja primite la Tokyo: baseball/softball, skateboard, escaladă sportivă, baschet 3×3, karate și surfing. Planurile pentru competițiile de la Olimpiadă marchează o etapă istorică în aducerea Jocurilor Olimpice către tineri şi reflectă o tendință de urbanizare a sportului olimpic. Dar programul nu se încarcă prea mult?
Este o întrebare binevenită pentru că îmi permite să clarific niște lucruri, fiind și în comisia care stabilește aceste lucruri. În plan general, noi avem așa: sunt sporturile principale, să zic așa, care nu se modifică. Dincolo de ele, fiecare oraș organizator are dreptul să aducă pentru ediția respectivă cinci sporturi noi. În idea în care ne înscriem în cota maximă de 10.500 de sportivi. Este un proces care început cu Tokyo. Sigur, că a trebuit să reducem, ca să facem loc celor cinci sporturi noi, să reducem din cei 10.500 ai sporturilor principale, asprind filtrele calificărilor, dar a trebuit să avem grijă și de proporția aproape de 50 la sută fete, 50 la sută băieți. Și așa vin cinci sporturi noi la fiecare nouă ediție, dar pot fi și două, nu e un barem. La Paris nu vor fi cinci. Este break dance, escalada urbană și surfing. În planul particular, vorbim acum de edițiile de la Paris și Los Angeles, putem discuta de fiecare sport despre care ați vorbit. Luptele și-au rezolvat problemele, au avut una și au rezolvat-o. Halterele sunt pe cale să-și rezolve și ele problemele și nu cred că în clipa de față există vreun beculeț roșu pe undeva. Boxul însă are o problemă mare.

Vorbim de corupția oficialilor!
E pe buzele tuturor, nu ne ferim s-o spunem. Felul în care evoluează astăzi Federația Internațională de Box nu este un mod care să ne facă foarte optimiști. Noi ne dorim din suflet ca boxul să rămână, dar trebuie să treacă prin niște reforme. După cum știți calificările la Paris se desfășoară sub egida CIO. Vom vedea ce va fi la Los Angeles, dar boxul trebuie mai întâi să-și rezolve problemele. Mai e pentatlonul, acolo este un format nou prezentat, dar a fost și acea problemă cu calul care a fost lovit.

Nu știu despre ce este vorba!
La Tokyo un antrenor a bruscat un cal. Știți că la pentatlon lucrurile sunt diferite de sportul ecvestru, în sensul că caii sunt furnizați de țara organizatoare și sunt trași la sorți. Pot fi de înțeles, până la un moment dat, niște frustrări ale competitorilor că nu pot concura pe calul lor, dar trebuie să știi să te adaptezi și mai ales să realizezi în ce context te afli. Idea este că federația internațională ar vrea să înlocuiască cursa de Cros country cu cea de obstacole. Studiem, o să vedem cât de fezabilă este propunerea și cum vor reacționa toate federațiile naționale.

Vârful de formă sportivă trebuie atins la Olimpiadă!

Care sunt impresiile dvs. despre performanțele sportivilor români în anul care a trecut. Popovici, desigur, dar și Chirilă, fetele și băieții de la canotaj, Bianca Ghelber la atletism, cei doi sărituri în apă de la mare înălțime, Popovici și Preda, Loredana Toma la haltere, sunt multe speranțe. Vor fi ele confirmate la Paris?
În primul rând trebuie să salut aceste performanțe, să-i felicit pe sportivi și pe cei din anturajul acestora. Sunt niște performanțe cu adevărat excepționale. Și care fac bine sportului și olimpismului românesc. Ele dovedesc că încă avem resurse și că avem și o școală în sporturile respective. Că există cultură, pricepere și expertiză. În același timp însă, și eu am și spus-o în Comitetul Executiv (al COSR – n.n.), acum o lună sau două, trebuie să fim foarte grijulii. Fiindcă este evident că toată lumea țintește Olimpiada. Sunt foarte mulți care-și dozează efortul pentru a fi în formă maximă exact la Jocuri. Vorbim de asemenea de generații, de vârstă, de felul de a pregăti și priceperea antrenorilor. Să fim atenți de a rămâne la același nivel, să-l atingem din nou la Olimpiadă. Nu vreau să dau sfaturi nimănui, nu sunt un cunoscător al tuturor tehnicilor și metodelor de pregătire, dar este foarte important ca la Olimpiadă să ne ridicăm cel puțin la acest nivel, fiindcă adversarii deja ne cunosc acum potențialul și vor dori desigur să fie dincolo de noi. Noi am anunțat culoarea, ca să zic așa (zâmbește). S-ar putea să mai apară și alții între timp! În orice caz, semnele sunt foarte bune, încurajatoare – și de aici trebuie plecat. Nu avem voie să coborâm sub ce am realizat anul trecut.

În Turneul celor șase națiuni se joacă pe bani mulți

Sunteți și președintele Rugby Europe, uniunea de rugby pentru echipele naționale europene de top din afara Turneului celor șase națiuni…
Stați, să știți că și federațiile „celor șase națiuni” sunt tot în Rugby Union! Trebuie înțeles un lucru: federațiile din Anglia, Scoția, Irlanda, Țara Galilor sunt fondatoare ale Rugby Union, sau FIRA cum s-a numit la început. Inclusiv Federația catalană de rugby! Nu există cu alte cuvinte decât o singură federație europeană de rugby. Ei vin la adunările generale, sunt în comitete, lucrez cu ei. Dar, cele șase națiuni care formează Turneul bine-cunoscut sunt o societate comercială! Care organizează acest turneu pe bani, e un business.

Întrebarea pe care doream să v-o pun este legată de cea de-a 52-a ediție a Campionatul European de rugby, câștigată de Georgia, iar România s-a clasat pe locul 2, ambele echipe obținând calificarea la apropiatul Campionat Mondial. Credeți că peste ceva timp această competiție ar putea fi considerată ca un fel de divizie secundă a Turneului celor 6, cu promovare și retrogradare între cele două divizii?
Este o discuție pe care o am de ceva vreme cu echipele din Turneul celor șase națiuni. Dar este o discuție destul de complexă, să nu zic complicată. Tocmai pentru că ele nu formează o federație, ci sunt o societate comercială. Ele au niște criterii financiare pe care trebuie să le respecte. În plus acum sunt chiar șapte părți, pentru că a intrat și un important fond de investiții în sport, CDC. Și sigur că există obligația de rezultat financiar, în fiecare an. Retrogradarea unei echipe ar fi complicată, fiindcă ar pierde astfel foarte mulți bani și i-ar fi greu să se reorganizeze și să meargă în continuare. În același timp cel care intră în turneu trebuie să vină cu ceva la masă, să asigure câștigul. Înțeleg bine treaba asta, fiindcă și eu sunt om de afaceri. În același timp, e și partea sportivă, care trebuie aliniată cu valorile sportului în general. Eu îi înțeleg și pe unii, și pe alții. Orice competiție care-și respectă valorile este bazată pe promovare și retrogradare. Este deci o discuție pe care o avem în curs, încercăm să venim cu ceva mai ușor, încercăm o deschidere. O absorbție, să zic așa, a uneia sau a două echipe, Și încercăm să o facem Turneul celor 6 națiuni la toate nivelurile, sub 20 de ani, fete și așa mai departe. Explorăm posibilitatea să deschidem Turneul la nivelul sub 20, dar și la fete. Pentru că Spania la fete are o echipă ca valoare peste Scoția sau Irlanda! Deci, încercăm să o deschidem. Acum vis-a-vis de competiția noastră: noi am reformat-o, în sensul că i-am schimbat formatul, anticipând puțin ce va fi peste ceva vreme împreună cu cele șase națiuni. Am făcut două grupe de patru care joacă una împotriva alteia și un fel de Final four într-un week-end, unde se joacă locurile 1-2, 3-4. Am vrut să facem toate meciurile într-un singur loc, ar fi fost ca un campionat european adevărat, dar am decis să fie un Final four. Și pentru că sunteți om de media, veți înțelege că din punct de vedere comercial va fi mai interesant. O televiziune mare poate nu cumpără întreg pachetul, dar poate cumpără finala. Și astfel vinzi drepturi cât pentru toată competiția. Deci am schimbat formatul, astfel încât să facem mai atractiv pentru media și mai pe înțeles. Lumea înțelege ce o finală, mai puțin round-robin sau altceva. Vor fi sferturi, semifinale, simplu de înțeles.

Va putea vreodată rugby-ul să revină sport olimpic? Începutul a fost cu turneul de rugby în 7, care a fost chiar un succes. Dar rugby-ul în 15 este altceva…
Să fim bine înțeleși: nu rugbyul în 7 este sport olimpic, cu rugbyul! Cu disciplina de rugby în 7. Cât despre rugbyul în 15, este foarte complicat, toată lumea știe asta. Formatul este de 12 (formații – n.n.). Fotbalul are 16, alte sporturi au 8. Dar ca 12 echipe să joace în 16 zile este imposibil. Cu tot respectul pentru celelalte sporturi, noi avem – vorbim de rugby – niște imperative de recuperare diferite. Handbalul joacă un meci după altul, aproape zi de zi, fotbalul joacă la 2-3 zile, dar la rugby este diferit, efortul este uriaș și se recuperează mult mai greu. Și nu poți avea doar 3-4 echipe la Jocuri. Ori ar trebui ca o echipă să vină cu 50 de jucători! Imposibil. Deci atât tehnic, cât și din punct de vedere al sănătății sportivilor, este imposibil.

La următoarele alegeri veți candida la o poziție în Comitetul Executiv al CIO?
O să vă răspund pe ocolite. Ca președinte de comisie care acordă Jocurile ar fi un conflict de interese. Nu pot fi și președinte de comisie, și membru în Comitetul Executiv. E ca și cum aș vota de două ori; cei din Comitetul Executiv votează ce propune președintele comisiei. Nu pot să mă votez singur. Asta o dată. Apoi, am o misiune și o voi duce până la capăt, cea pentru alegerea orașului care va găzdui Jocurile de iarnă în 2030. Votul se va desfășura în 2024, la 140-a sesiune CIO. Pentru 2030 am avut un dialog continu cu trei orașe: Vancouver – unde a apărut o problemă în sensul că provincia nu susține proiectul, deși orașul și guvernul o susțin; la canadieni trebuie să fie un consens complet: oraș-provincie-guvern. Apoi Sapporo. Dar acolo lucrurile s-au pus puțin în pauză din cauza problemelor de corupție de la Tokyo 2020, vor mai întâi să-și regleze noi proceduri, noi regulamente pentru funcționarea comitetului olimpic și a candidaturilor. Și Salt Lake City, care are un proiect formidabil și respectă pe deplin Agenda 2020+5. Alegerea se va face în 2024. Deci cel puțin încă doi ani nu pot să mă gândesc să fiu în Comitetul Executiv.
Asta nu înseamnă că nu veți avea ocazia. Pentru un membru al Comitetului Executiv al CIO sunteți încă foarte tânăr!
Cum spun francezii „Il a le bon age”. Adică are chiar vârsta potrivită!
Mult succes, domnule Morariu.