PUTEREA PRESEI TREBUIE SĂ VINĂ DIN ONESTITATE ŞI CORECTITUDINE
Dumitru Graur: Stimate domnule preşedinte, haideţi să vorbim mai întâi despre sărbătorirea celor 90 de ani de existenţă a AIPS. Din câte ştiu eu, nu există foarte multe asociaţii profesionale cu o asemenea vechime.
Gianni Merlo: Cred că lucrul cel mai important este că oamenii care au fondat asociaţia acum 90 de ani au fost oameni cu o mare viziune, mari jurnalişti. Eu îi admir atât de mult, fiindcă la vremea respectivă ce au făcut ei nu era deloc uşor şi nici obişnuit. Cred că au avut viziunea pe care doar foarte puţini izbuteau să o aibă. Vedeţi, şi asta o spun mereu, prima fotografie a ceea ce se numea „Biroul AIPS”, făcută într-un rig de box (fotografia alăturată – n.a.), este o imagine cu totul excepţională, pentru care fotograful ar fi meritat Premiul Pulitzer, dacă măcar i-am şti numele! Eu cred că în 1924 nu era simplu să găseşti lumina potrivită pentru o fotografie de calitate şi să asiguri compoziţia cadrului. Asta e artă, nu este munca obişnuită a unui fotograf! Toate detaliile par a fi studiate. Acei oameni stau pe scaune şi lucrează, nu se uită la fotograf. Şi cum vedeţi, par să fie oameni ai secolului nostru, deşi nu sunt, din păcate. Şi nu întâmplător, după părerea mea, fotografia a fost făcută într-un ring de box: parcă încearcă să ne transmită că trebuie să luptăm, să ne batem pentru drepturile noastre. Şi era acum 90 de ani!
Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 8–mai 2014.