„Echipa de volei este un vector de imagine incredibil pentru Blaj și pentru tot județul Alba”

Dumitru Graur: Stimate domnule primar, cum este să conduci orașul pe care Eminescu l-a denumit „Mica Romă”, iar Ion Heliade-Rădulescu – locul în care a răsărit soarele românilor din Transilvania?
Gheorghe Valentin Rotar: Este o mare cinste. De multe ori m-am gândit la acest fapt. Timp de 20 de ani să administrezi o urbe cu asemenea încărcătură istorică, mai ales pentru românii din Transilvania, este o mare cinste și o mare onoare pentru mine și pentru familia mea. Fiindcă sunt născut, crescut aici la Blaj și trebuie să știți că în comunitățile mici este o responsabilitate foarte mare când provii din rândurile cetățenilor. Relațiile sunt mult mai apropiate. Nu e ca în comunitățile mari, unde oamenii nu se prea cunosc. Aici se cunosc cu toții, începând de la neamuri, prieteni, vecini – ne știm cu toții. Iar în momentul în care ajungi să administrezi o comunitate, fie și una de doar 20.000 de locuitori, cum este a noastră, ești obligat câteodată să mai pui și piciorul în prag. Sigur că acest lucru în general nu place, fiindcă restricțiile n-au plăcut niciodată, dar pentru a atinge niște obiective trebuie fermitate. Vă spun că orașul era prăbușit la nivelul anului 2004, când am intrat în administrație, total prăbușit! Avem 25 la sută șomaj, nu aveam modernizate nici 30 la sută din străzi, spitalul era într-un declin incredibil, școlile erau toate dărăpănate, aveam o situație foarte grea. Și în momentul acela a trebuit să iau niște măsuri care n-au fost foarte populare. Mi-a fost și mie destul de greu, dar oamenii au înțeles și, în timp, am făcut o echipă foarte bună împreună.

Un oraș plin de flori

Vă mărturisesc că pentru mine orașul arată extraordinar, sunt pentru prima oară la Blaj, dar am fost chiar șocat când am intrat. Am văzut curățenie exemplară și o mulțime de flori, plantate peste.
Da, s-a ajuns la un standard foarte bun. Și vă pot da câțiva indicatori care vorbesc de calitatea vieții. La noi nu există nicio stradă nemodernizată, puteți merge oriunde. Cum arată centrul, așa arată și periferia, nu este nicio diferență. Cum ați văzut, sunt multe flori. Am plantat peste 150.000 de fire de răsad. Iar curățenia o facem în regie proprie. Noi n-am externalizat serviciul public. Deci curățenie, zonele verzi, iluminat public, deszăpezire, totul facem printr-o firmă a primăriei, noi așa ne-am organizat. Revenind, este într-adevăr o mare cinste și o mare responsabilitate să conduci o asemenea urbe. Așa cum v-am spus, municipiul are 20.000 de locuitori, dar deservește de fapt o zonă de 54.000 de locuitori cu comunele din jur și cu tot ce înseamnă asta: spital, școli, administrație locală, toate serviciile.

Mai mult, tot aici se află Câmpia Libertății, locul în care în 1848 a avut loc Marea Adunare a Românilor din Transilvania, la care au participat 40.000-50.000 de oameni. Suntem așadar într-o zonă puternic încărcată de istorie. Spuneți-mi cum v-au influențat toate acestea?
Mi-a creat o responsabilitate în plus, pentru a livra calitate și condiții civilizate comunității. Presiunea a fost foarte mare, mai ales la început. Eu proveneam din mediul de afaceri în 2004. Când am intrat în primărie am constatat că aveam buget total la valoarea în lei a 50.000 de euro. Ăia erau toți banii. Vă dați seama, ce puteai să faci la un oraș prăbușit, cu numai 50.000 de euro pe an? Mama mea, Dumnezeu s-o ierte, mi-a spus: „Măi copile, dacă crezi că nu poți face față, mai bine retrage-te. Noi de rușine în orașul ăsta nu ne-am făcut niciodată!”

Știu că ați fost viceprimar în perioada 2004-2008, iar din 2008 ați câștigat neîntrerupt toate alegerile locale, fiind acum la al patrulea mandat. Ca de fiecare dată v-ați surclasat adversarii politici, obținând peste 75 la sută din voturi. Cum ați reușit?
Oamenii au început să aibă încredere. Până la mine, niciun primar n-a fost ales de două ori. Au văzut că sunt realizări, tot ce am spus și am promis s-a făcut. Cred că dacă acum le-aș promite nu știu ce, care nici nu s-ar putea realiza la Blaj, ei ar crede! Dar nu pot să-mi permit. Este o imagine pe care am câștigat-o în atâta timp, nu poți s-o fărâmițezi. Și că dacă le-aș promite că voi face un aeroport la Blaj, ei m-ar crede. Că dacă așa a zis primarul, se face. Deși nu s-ar preta un asemenea aeroport cu populația pe care o avem și cu trei aeroporturi destul de aproape: Cluj, Sibiu și Tg. Mureș… Să știți că noi ca oraș suntem foarte bine poziționați: suntem la 100 km. de Cluj, la 80 km. de Tg. Mureș și la 90 km. de Sibiu. Centre mari universitare. Chiar există o tradiție la noi, toți absolvenții colegiului „Inocențiu Micu-Klein”, foarte renumit în zonă, cu peste 1.200 de elevi, să meargă la studii în aceste centre universitare. Doar eu am făcut excepție, facultatea am făcut-o la ASE, la București (râde).

În afara voleiului, toate celelalte sporturi au murit!

Am venit aici pentru a sta de vorbă cu dvs., fiindcă sunt foarte interesat să aflu cum un oraș așa mic a reușit să construiască o echipă de volei așa mare, care domină de un deceniu voleiul românesc.
Din capul locului trebuie să fac o remarcă: clubul CSM Alba Blaj aparține primăriei municipiului Blaj, dar este finanțat încă de la înființare, în 2011, și de Consiliul județean Alba, în proporție de 50 la sută. Deci toată finanțarea este împărțită între primăria Blaj și Consiliul județean. În 2011, împreună cu președintele Consiliului județean, Ion Dumitrel, am făcut o strategie pentru sportul județean. În care am stabilit pentru localitățile mai importante ale județului sporturile pe care Consiliul județean le va susține. Handbalul a fost la Sebeș, rugby la Cugir, la Alba Iulia baschetul feminin. În afară de fotbal, ne-am gândit că fotbalul este profesionist, rămâne la sectorul privat. Iar voleiul feminin la Blaj. Din nefericire am rămas singurii. Autoritățile locale din celelalte orașe au schimbat strategia și n-au mai investit în sport.

Celelalte au murit toate?
Au murit, da. Noi am rămas singurii. La nivelul județului Alba în afară de noi, care suntem lideri autoritari, nu mai există decât fotbal la liga a III-a.

Am văzut că și dvs. aveți aici o echipă în liga a treia. CIL Blaj!
Din nefericire (râde). Am avut aici anul trecut o echipă foarte frumoasă, cu mulți tineri. CIL înseamnă „Combinatul de industrializare a lemnului”, dar întreprinderea s-a desființat de mult. Este exact ca UTA. Nici Uzinele Textile Arad nu mai există, a rămas doar numele. Oamenii au dorit să-i dea numele vechi. Nu este echipa primăriei, dar noi o finanțăm. Nu-i deloc o sumă mare, dăm 900.000 de lei, nici 200.000 de euro pe an. Eu nu mi-am dorit să avem echipa asta, chiar am spus că o să o desființez, dacă promovează! Când a promovat (în liga a III-a – n.n.), m-am răzgândit. Dar când au făcut în primele trei etape 7 puncte, le-am zis „să nu vă gândiți cumva la promovare în liga a doua!”. Dar nu e cazul, există două echipe foarte puternice în serie, Gloria Bistrița și Unirea Alba Iulia, ele se bat la promovare.
Să ne întoarcem la volei. CSM Volei Blaj e campioană a României din 2015, șapte titluri în ultimii 10 ani!
Sigur, avem aceste rezultate importante pe plan intern, dar cele mai importante sunt rezultatele pe plan extern. Din păcate nu am reușit să câștigăm o cupă europeană, dar am jucat patru finale de cupe. Una în Liga campionilor, la București, în 2018. În Final Four am bătut Galatasaray cu 3-1, dar ne-a învins în finală VakifBank, tot din Istanbul, care este o super-echipă. Și Galatasaray era o echipă foarte puternică, chiar nu ne așteptam atunci să o învingem! Dar după aceea, Galatasaray a fost echipa pe care de câte ori am întâlnit-o, am bătut-o.
A fost cea mai mare performanță a voleiului feminin românesc. Și probabil cu bani mult mai puțini decât adversarii. Chiar așa, cam câți bani investesc turcii față de echipa dvs.?
De șapte, opt ori. Noi avem un buget total de 1.200.000 de euro pe an. La ei pot să fie și opt, nouă milioane!

Un copil foarte iubit la Blaj

Îmi puteți spune cam cât ați investit în toți cei 13 ani de când echipa există?
Putem socoti. Bine, la început nu aveam asemenea buget, când am luat primul titlu nu aveam decât 600.000 de euro. Cam de 3-4 ani de zile am ajuns la dublul acestei sume pentru bugetul echipei. Cam acolo suntem pentru ca să putem păstra nivelul la care am ajuns. 600.000 de euro dăm noi de la primărie, 600.000 de euro dă Consiliul județean. Și de aceea echipa se și numește CSM Volei Alba Blaj. Așa se numește și sala noastră nouă. Și pot spune că echipa de volei este un vector de imagine incredibil pentru Blaj și pentru toată zona, pentru tot județul Alba. Unde mă duc, lumea mă respectă pentru această echipă de volei.
Este „copilul” dumneavoastră?
(face o mică pauză) Da. Chiar da! Deci, de la înființare și până acum eu împreună cu secretarul general al primăriei, Sergiu Ștefănescu, am fost oamenii care am gândit, inițiat, organizat totul.
Întrebare simplă: de ce?!
Vă răspund. În sala de volei pe mine m-a dus fiica mea, Raluca. Care a început la 9 ani să facă minivolei și apoi volei mai departe, în sala Clubului școlar, cu rezultate foarte bune. Raluca este acum profesoară de sport la colegiul „IM Klein”. Cum spuneam, ea m-a adus în sală. Eu eram cu fotbalul, cum eram toți, să fiu corect acum, într-un moment de destăinuire. Și pot să spun că fiica mea are un mare aport în realizarea acestui proiect, asta-i realitatea. Echipa pe care am făcut-o atunci la Clubul școlar a fost cu bune rezultate, campioană la minivolei, campioană națională la junioare, dar fiica mea s-a oprit la 18 ani, urmând mai departe școala, și a fost bine așa.
Dumneavoastră ați făcut sport?
N-am fost legitimat niciodată. Am jucat foarte mult fotbal, tenis joc și acum, pot să zic că sunt chiar talentat la tenis de câmp; la vârsta mea, la 60 de ani, nu prea am rival pe plan local, joc cu multă pasiune. De regulă jucam de trei ori pe săptămână, dar în vara aceasta a fost mult prea cald și ar fi trebuit să merg dimineață de la 6.00. Iar eu în fiecare dimineață la 8.00 sunt la primărie. Poate alți primari au renunțat, eu nu am renunțat. Înseamnă seriozitate, determinare, oamenii trebuie să vadă exemplul, să nu-l vadă pe primar că vine la zece sau la unsprezece la serviciu.
Deci sportul v-a plăcut întotdeauna.
Întotdeauna am iubit sportul, și-l iubesc și acum. Cum să vă zic: simt o motivație de nedescris. Doresc să fie cât mai mult sport. Dar suntem totuși un oraș mic, pentru a da drumul la mai multe sporturi. Adică, în momentul în care am da drumul la încă o disciplină serioasă, nu vorbesc aici de fotbal, acolo finanțarea este foarte jos, v-am spus deja, dar dacă ar există și o a doua echipă puternic finanțată, cred că le-am pierde pe amândouă. Este și motivul pentru care nu ne facem și o echipă de volei masculin, deși sunt mulți tineri talentați la noi. N-am face față financiar cu două echipe. Pentru că și dumneavoastră știți, într-o comunitate, mare sau mică, rezultatele atrag. Oamenii așteaptă rezultate. Degeaba poți să spui „avem o echipă”, nu funcționează. Oamenii se atașează de echipă dacă vin și rezultatele. Ei, nu poți să fii tot timpul campion, nu poți numai să câștigi, sunt perioade în viața unei echipe în care lucrurile nu merg chiar așa cum trebuie, mai vine o cădere…

Înfrângerea de anul trecut ne-am ambiționat și mai tare

Păi ați avut anul trecut, când campioană a țării a devenit CSO Voluntari!
Da. Anul trecut am încercat un experiment. Ne-am asumat să jucăm pe post de coordonatoare cu o jucătoare foarte talentată, Iarina Axinte, care avea doar 18 ani. Noi am crescut-o și acum e în echipa națională. Între timp s-a transferat la Voluntari, că așa-i viața. Acest post este deosebit de important în echipă, eu am crezut că vom reuși cu Iarina, dar din păcate nu am reușit. Am luat locul 2, loc care din punctul meu de vedere nu e cel mai prost loc. Nu-mi pare rău, am ajuns până în finala campionatului, ne-am bătut pentru trofeu. Iar în sport, ca și în viață, trebuie să știi să mai și pierzi. Am rumegat greu această înfrângere, vreo două, trei săptămâni, după care am zis să ne facem anul acesta o echipă și mai tare. Vă spun clar că avem acum o echipă super-tare.
Dar ați schimbat și antrenorul!
Da, antrenorul a plecat singur. Stevan Ljubičić a avut un contract pe doi ani, după aceea am mai făcut unul pe doi ani, era deci era în al treilea an, dar și-a găsit un contract financiar foarte bun în Turcia, clubul turc ne-a plătit despăgubirea pentru contractul rupt, și am schimbat. Trebuie să știți că noi am fost mereu foarte corecți cu antrenorii. Sârbul Darko Zakoč a stat la noi șapte ani! Din 2014 până în 2021. Am luat cu el cinci titluri naționale, trei Cupe ale României, și-am jucat trei finale europene. De altfel, în istoria acestui club noi acum suntem doar la al patrulea antrenor. În 13 ani!
Schimbarea antrenorului poate a schimbat atitudinea fetelor pe teren.
Și ăsta a fost unul dintre motivele evoluțiilor noastre mai slabe. Fetele au simțit, se știa că antrenorul o să plece. Să știți că sportul feminin este câteodată mai delicat decât cel masculin, pe plan psihologic. Trebuie să-ți găsești cele mai bune cuvinte, să le calculezi foarte bine în momentul în care orice lucru se interpretează. Există sensibilități poate exagerate, pe care nici nu le putem închipui. Îmi aduc aminte că acum, câțiva ani le-am spus niște lucruri și le-a deranjat tonul pe care i le-am spus. Nu ce le-am spus, ci tonul cu care am spus-o. Probabil că a fost cam înalt, dar nu puteam trece peste niște greșeli care s-au făcut, incredibile și lipsă de determinare.
E limpede că dumneavoastră acum chiar vă pricepeți la volei!
Da. Păi n-ai cum să nu înveți niște lucruri. Eu nu m-am amestecat niciodată la echipă, dar observ tot ce se întâmplă. De 13 ani, văzând tot campionatul… eu n-am lipsit aproape niciodată de la meciuri, nu știu dacă am cinci, șase meciuri la care nu am fost prezent. Mă duc la toate care se joacă în străinătate, dar în țară, de când cu Covidul, nu mă mai duc la toate, doar la cele importante.

Școala antrenorilor italieni e mai permisibilă

Ați adus acum un antrenor foarte interesant, pe italianul Marco Musso, 37 de ani, fost antrenor la Busto Arsizio și Pesante Casalmaggiore, ultima data secund la naționala de tineret a Italiei, campioană europeană în vara acestui an.
Să vă spun ceva. Există în Europa doar trei școli de antrenori: Italia, Rusia, trebuie să recunoaștem asta, și Serbia. În lume mai sunt două școli recunoscute, cea americană – cu alt model de desfășurare a jocului și cu o altă abordare –, și cea braziliană. Acestea sunt școlile adevărate de antrenori în volei. Noi am fost până acum consecvenți școlii sârbești. A fost foarte aproape de noi, le-a convenit și lor, mergeau până acasă la Belgrad, în patru sau cinci ore erau acolo. Acum am ajuns la concluzia, împreună cu colegul Sergiu Ștefănescu, pe care îl consult în absolut orice decizie pe care o iau, să schimbăm școala. Mai mult Sergiu a insistat și eu i-am acceptat părerea. Am fost de acord că trebuie să mai schimbăm ceva din abordarea față de echipă. Școala italiană este mai deschisă, e mai occidentală, cea sârbească este riguroasă, strictă, dură – o școală care deja nu prea mai place noii generații de voleibaliste. Cea italiană e mai permisibilă. Și culmea, domnule Graur, acum se antrenează mai mult! Dacă vă dau programul, că-l am pe telefon, o să vedeți. Deci, stă în sală antrenorul nostru de la 7 jumate dimineața până la 1, și de la 3 până la 8. În fiecare zi, exceptând duminica. Și sâmbăta până la amiază. Efectiv e altă abordare. Înainte aveau două antrenamente de două ore, dimineața și după amiaza. Dar să știți că în sporturile de sală se muncește mai mult ca la fotbal. Acolo jucătorii au de regulă un singur antrenament de două ore, două ore și jumătate pe zi. La volei nu există zi fără două antrenamente. Cu venirea la sală cu o oră înainte, cu masaj, recuperarea după antrenament, stau trei ore, trei ore jumătate la un antrenament. Ori doi, vă dați seama, șapte ore, e ca într-o fabrică! Acum se face o altă abordare. Se antrenează pe compartimente, cu 3-4 jucătoare și numai după-masa fac joc școală și schemele de joc.
Cum l-ați adus aici pe Musso?
Întâi l-am adus în mai, a fost aici, a vizitat Blajul, a văzut condițiile. Pot să vă spun, puteți chiar să-l întrebați dacă nu mă credeți, că a zis că în Italia, care e regina voleiului feminin, nu sunt mai mult de trei, patru cluburi care să aibă condițiile de la Blaj! Din toate punctele de vedere: sală de pregătire, aparatură de vizionare video (în timpul antrenamentelor – n.n.), sala pentru forță și așa mai departe.
Și cât vă costă noul antrenor și staff-ul lui? Am văzut că este însoțit de alți doi antrenori italieni, un secund și un preparator fizic.
Nu ne costă mult. Pot să vă spun că ne costă mai puțin decât ne-a costat sârbul. Dar vă spun și sumele, n-am un secret din asta. Are 4.500 de euro pe lună. El știe un singur lucru, însă îl știe bine: dacă în Italia nu ai performanță, adică titluri, succese la echipele pe care le antrenezi, nu poți să avansezi la primele 4-5 echipe ale campionatului italian. El a venit aici ca să aibă titluri, cupe europene, ca să poată face pasul spre cele mai bune echipe italiene. Așa avem și contractul, pe doi ani de zile, cu condiția că dacă după primul an nu e campion, ne despărțim. Chiar el a pus condiția asta, dacă nu iau campionatul în România, plec, nu mai are rost să stau.

O sală extraordinară, construită în regie proprie

Trebuie să vorbim și despre minunata sală de volei din Blaj, care a costat 12 milioane de euro și a fost inaugurată în septembrie anul trecut.
Sunt mândru de ea. Este singura sală polivalentă din România care e construită din fonduri administrației publice locale. Ale primăriei și ale Consiliului județean, jumătate-jumătate. Este o sală gândită și construită incredibil de un arhitect tânăr, care n-a mai construit niciodată vreo sală, dar care a avut marele respect profesional încât a umblat prin Europa și s-a informat ce înseamnă o sală adevărată.
Cum se numește?
Este domnul Vlad Rusu, 43 de ani, de la Cluj. A lucrat la noi la mai multe edificii reprezentative, a lucrat și la reabilitarea Palatului cultural, care a primit în 2017 premiul Uniunii Europene pentru reabilitări. Și asta a fost afirmarea lui. Iar pentru acest lucru, cumva s-a simțit dator să dea ceva înapoi Blajului, ne-a făcut aproape gratis proiectul pentru sala polivalentă. Mai exact, prețul pe care l-am plătit era de șase ori mai mic decât cel pe care ni-l cereau alți arhitecți. Am dat 300.000 de lei tot proiectul, iar alții ne cereau 400.000 de euro. Dar trebuie să vă mai spun ceva. Fiind construită în regie proprie, această sală a costat mai puțin decât dacă ar fi fost ridicată prin CNI, puteți compara cu ce s-a construit în aceeași perioadă. Ne-am ocupat de ea foarte atent, am fost atenți la fiecare bănuț investit. Noi avem o vorbă: să avem lucrul nostru și să ne vedem de lucrul nostru!
Dați-mi mai multe amănunte.
Sala are 2.000 de locuri pe scaune și respectă strict toate standardele europene pentru competițiile de volei, handbal, baschet și tenis. Să vedeți ceva. Când au venit cei de la federația europeană pentru acreditarea sălii n-au putut să ne dea niciun punct pentru remediere. De obicei unde merg, dau șapte, opt puncte de remedieri, nouă n-au reușit să ne dea niciunul! Și ne-au încadrat la cel mai înalt grad. Doar semifinale și finală de Campionat mondial nu se pot juca la noi, fiindcă nu avem destul locuri în sală, sau finala Ligii campionilor. În Ligă am jucat deja șase meciuri în primăvară, atmosfera a fost incredibilă.
Blajul a devenit deja un nume important pe harta voleiului european, așa-i?
Da. Iar colegul meu Sergiu Ștefănescu este în Comisia juridică a federației europene. Ne știe lumea. Suntem foarte bine poziționați și respectați în voleiul internațional. Dacă în primii ani jucătoarele străine strâmbau din nas când trebuiau să vină la Blaj, vă spun că acum nu există vreo jucătoare care să ne refuze. Bine, dacă ne înțelegem și pe partea financiară.
Plătiți salarii bune?
Da. Bune, dar nu exagerate. Undeva la șase mii de euro media salarială per jucătoare.
Domnule primar, ce alte investiții ați făcut în sport?
Tot din fonduri proprii ne-am făcut bazin de înot. Nu-i „olimpic”, că n-am fi avut ce să facem cu el, dar e acoperit. La Blaj avem un program „Înot pentru toți”. Orice copil din Blaj are plătit un instructor, 20 de ore pe an, ca să învețe gratuit să înoate. În plus, la toate evenimentele sportive pe care le organizăm, inclusiv cele de volei, elevii au acces gratuit. Din 2.000 de locuri din sală, 400 sunt rezervate copiilor.

Scopul este să aducem cât mai mulți oameni la sport

Chiar doream să vă întreb: pentru generația tânără ce faceți?
Aici mă încântă două lucruri. Faptul că avem, la câtă populație are Blajul, peste 1.500 de copii în cluburile sportive private, la toate sporturile. Avem un club școlar și mai multe private, care s-au dezvoltat foarte bine. Pentru toate oferim bazele primăriei gratis pentru copii. Face parte din strategia noastră de a sprijini sportul. La Colegiul „IM Klein”, unde-s mulți copii, le-am făcut un teren cu nocturnă, gazonat. Acolo poate însă să joace orice copil din oraș. Am insistat de asemenea ca tarifele pe care le au cluburile private să fie mici, fiindcă primesc baza gratis. Așa că un copil de la noi care merge la sport nu plătește mai mult de 150 lei pe lună. Nu-i deloc o sumă mare. Al doilea indicator este faptul că în școlile din Blaj se fac cu adevărat ore de educație fizică. Am și întrebat-o pe fiică-mea, care e profesoară, cam câți copii sunt scutiți de sport în cele opt clase ale liceului? Mi-a spus că doar unul. Dar care vine și el îmbrăcat în trening și asistă de pe bancă la desfășurarea orei de sport. Și vă garantez că pentru toți profesorii din Blaj orele de sport sunt sfinte! Că până la urmă ăsta-i scopul.
Și care-i scopul, domnule primar?!
Scopul? Să aducem oamenii să facă mișcare. Și de acolo să se extragă și tineri care au aptitudine pentru performanță. Care-i cu totul altceva. Dar eu sunt cel mai fericit primar în care văd că în Blaj se face sport. Și avem de toate: lupte, taekwondo, suntem campioni la gimnastică ritmică, full-contact, kick-boxing și alte atâtea. Eu îi sprijin pe toți, sport să facă! La noi doar voleiul este de performanță, dar și celelalte sunt importante. Pentru mine, cine face sport înseamnă că are o deschidere și o perspectivă. Și asta-i dorința mea cea mai mare ca primar. Ca infrastructură nu mai am mult ce să fac în oraș; acum facem șoseaua ocolitoare și drumul care ne leagă de autostradă, la ele lucrez în mandatul ăsta.
În ce privește voleiul, care sunt obiectivele echipei dvs.?
Campionat, cupa și minim finala Cupei europene în care participăm, CEV. Adică Cupa Europeană de Volei, a doua competiție după Liga campionilor. Până acum am fost de două ori în finala CEV, o dată la Ligă și o dată în Challenge Cup, a treia competiție ca valoare. Pe aia am pierdut-o din vina noastră. Atunci m-am despărțit de Darko, deși mai avea un an de contract.
Înțeleg că în mandatul dvs. v-ați propus să vină și o cupă europeană la Blaj!
Asta îmi doresc cel mai mult în momentul de față. Chiar am spus: dau trei sau patru campionate din România (titluri – n.n.), dacă trebuie, pentru o cupă europeană! Glumesc. E un deziderat greu de atins, pentru că sunt echipele astea din Italia și Turcia, și Polonia acum, foarte bune. În fiecare din aceste campionate sunt patru, cinci echipe foarte bune, care au niște bugete fantastice. De exemplu, noi am avut-o la un moment dat pe Dimitrova, o jucătoare din Bulgaria foarte bună, a stat doi ani la noi, avea 80.000 de euro pe an, dar a venit la mine și mi-a spus că pleacă în Turcia, deși mai avea un an de contract. Știți cât i-au dat turcii? O sută optzeci de mii de euro! I-am spus pe loc: du-te!, că avea 29 de ani, am înțeles-o și i-am mulțumit pentru tot ce a făcut la noi. Anul ăsta are 200.000 de euro. Chiar dacă noi dăm mai puțini bani, să știți că am creat condiții excelente. Fetele care au venit au zis că parcă-i vis ce-i la Blaj. Am închiriat un bloc întreg de la un privat, au apartamente, condiții super, acolo stau și antrenorii. Acum doar așteptăm să vină și rezultatele.
Am observat că în lotul echipei dvs. sunt șase jucătoare românce, două brazilience, două azere, și câte una din Bosnia, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria și Serbia. Cum se înțeleg ele cu antrenorul italian Musso?
În engleză. Toate fetele vorbesc bine engleza, chiar și sârboaicele sau braziliencele, care au învățat mai greu. Limba voleiului este engleza, dacă nu știi nu poți să joci în nicio echipă. Dar să știți că Musso ne-a spus că el vrea să învețe româna, că într-un an o să ne învețe limba.

Domnule primar vă mulțumesc și vă doresc să vă împliniți și visul câștigării unei cupe europene.
Și eu vă mulțumesc și mă simt onorat că ați venit să avem această discuție despre sport. Vă spun că din activitatea mea de primar peste 25 la sută îl aloc sportului. Pentru că îmi place, dar sunt convins că fără mișcare, fără sport, nu putem avea o comunitate și respectiv o societate echilibrată și sănătoasă. Chiar și mintal, domnu’ Graur, că unii oameni nu sunt dotați să facă sport, dar psihic te ajută enorm. Este despre socializare, este competiția în sine, sportul numai beneficii aduce.

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 130 al revistei Sport în România
Fotografii de Filip Decean / Blaj