„Suntem un popor care ar trebui să fie între primele opt națiuni ale lumii la sport!”

Dumitru Graur: Domnule director, clubul pe care-l conduceţi are o tradiţie de peste 70 de ani. Ne puteţi spune cum a început totul?

Gheorghe Iordache: Inițial clubul s-a numit „Flamura roșie”, după întreprinderea textilă având același nume, undeva pe cheiul Dâmboviței, și sub patronajul Ministerului Industriei Ușoare. Când s-a înființat, în aprilie 1948, erau doar opt secții, cu cinci antrenori. Erau alte vremuri… Actualul nume l-a luat în 1962, iar astăzi avem 22 de secții și 42 de antrenori.

Întrebarea care se pune este cum a reuşit Olimpia să treacă de la sistemul „socialist” de susţinere a sportului, pe care l-a cunoscut decenii întregi și dacă v-aţi adaptat la sistemul din noua societate, cea a economiei de piaţă?
(tăcere lungă) Nu știu ce să vă spun aici. De fapt tot la sistemul ăla suntem, fiindcă suntem susținuți tot de stat, de minister (azi MTS – n.n.) și trăim tot de azi pe mâine, cum trăiam și înainte… Eu sunt aici din 2009 și dacă ar fi să fie un interviu sincer…

Vă propun un interviu foarte sincer.
Adică legat și de probleme, nu numai să prezentăm totul în roz…

Bineînțeles că da!
…Sunt probleme mari. În sensul că întâmpinăm greutăți mari de tot. Atât din punct de vedere financiar, cât și material, logistic… E foarte greu. Dacă mă întrebați de sponsori, ei bine nu avem niciun sponsor. Ministerul Tineretului și Sportului e singurul nostru „sponsor”. În rest ne descurcăm făcând venituri proprii din închirieri de baze. Bazinul, în condițiile în care funcționează la parametrii optimi, produce cam 60.000 de lei pe lună, care sunt beneficii nete. Mai produc terenurile de tenis de la Vitan – pe care le-am recâștigat după vreo 13 ani de procese în instanță -, le-am închiriat și mai luăm și de acolo 3.000 de euro pe lună. Și asta-i tot ce înseamnă venituri proprii. Cred însă că ne gospodărim bine, adică bruma aia pe care o avem o gospodărim cu responsabilitate.

Nu se poate investi în toate sporturile la fel

Ce înseamnă Olimpia Bucureşti astăzi?
Îmi place să cred că Olimpia București înseamnă unul dintre punctele de forță al sportului românesc de performanță, cât și pentru sportul de masă. Am raportat la sfârșitul anului trecut un număr de aproape 750 de sportivi legitimați. Ei sunt însă mult mai mulți, fiindcă nu-i legitimăm imediat pe toți. Hai să zic că avem în jur de o mie de sportivi, fără sportivii amatori care vin la bazin. Înseamnă de asemenea 73 de sportivi la loturile naționale. Am avut și noi o contribuție la una dintre medaliile obținute la Rio, prin cârmaciul Daniela Druncea, la 8+1. Înseamnă cele nouă medalii de aur obținute anul trecut la Campionatele Europene de seniori în sporturile olimpice. Haltere și canotaj. Olimpia are cea mai mare bază materială pe care o are MTS-ul într-un club subordonat. Clubul se întinde pe trei sectoare ale Bucureștiului, plus baza de la Snagov. Avem terenuri și săli aici, la sediul central (în apropierea Stadionului Național – n.n.), la Vitan și cel de la Prescuriei, unde avem un spațiu de săli pe care-l deținem împreună cu primăria sectorului 4. Pe malul lacului, la Ghermănești, chiar în curtea liceului, avem o bază de canoe și canotaj. Anul trecut am avut 365 de medalii în campionatele interne, la toate categoriile de vârstă. E adevărat că greutatea o avem către juniori și tineret, dar sunt 58 de medalii și la seniori. Nu la toate sporturile. Trebuie să vă spun că eu m-am gândit că dacă voi susține financiar puțin toate secțiile, risc să obțin puțin. Și atunci mi-am făcut un calcul împreună cu cabinetul metodic și cu antrenorii și ne-am gândit unde putem noi scoate fața afară. La ce ramuri sportive? Unde stau bine cu baza materială, unde stau bine cu selecția, unde stau bine cu cadrele, adică antrenorii. Unde am tradiție? Și ne-am decis: haltere. Am băgat cât am putut de mult și am încurajat activitatea la secția de haltere. Am cinci antrenori, vreau acum să-l aduc și pe al șaselea. Chiar dacă am antrenorul principal și pe cel secund de la lotul olimpic. Am adus tot lotul olimpic de fete la Olimpia! Cu tot respectul pentru celelalte secții, dar ne-am gândit să nu ne apucăm să băgăm în toate la fel. Am băgat însă în canotaj, fiindcă avem tradiție. De-a lungul anilor noi am fost „pepinieră” pentru Dinamo și Steaua, acum o ținem pe Druncea aici. Și-am mai băgat în kaiac-canoe, sunt cele trei sporturi în care am băgat veniturile proprii, când am avut ocazia. Am răsplătit performanța – toate medaliile obținute pe plan international au fost onorate financiar. Mai puțin cele din calendarul intern, care mai au de așteptat, din lipsă de bani. A trebuit să stau bine să mă gândesc: dacă premiez orice medalie, nu am bani de calendarul intern! Vedeți, sunt competiții și sporturi la care vin trei echipe. Nu poți să premiezi acolo. Eu o premiez pe Loredana Toma (vicecampioană mondială și campioană europeană la haltere – n.n.), că mi-a luat trei medalii la Mondiale. Asta e politica pe care am stabilit-o noi. Și așa, în 2018 am avut 11 titluri de campioni europeni de seniori în sporturi olimpice. Nu în karate, unde sunt atâtea discuții, deși și acolo avem rezultate chiar la nivel de campioni mondiali. Și tot noi ne-am gândit: ce șanse avem la Olimpiadă? Unde pot să am șanse? Haltere și canotaj. Dacă e așa, ia să încerc eu să-l aduc pe Urdaș de la Botoșani (Constantin Urdaș, antrenorul lotului olimpic feminin de haltere – n.n.), să-l readuc de fapt la Olimpia. Și l-am adus. Am luat-o acum de la Galați pe Elena Andrieș, campioana mondială de la 49 kg. Acum, la Campionatele Europene, care vor fi în luna aprilie în Georgia, patru fete vom avea între participante, toate cu șanse la medalii. Anul trecut am luat 12 medalii, când competiția s-a desfășurat la Izvorani. Deci cam asta-i politica pe care o avem: mai bine mai puțin, dar calitate! Mai merge ceva boxul, am transferat de curând un boxer de valoare, merg săriturile în apă, unde am luat șapte medalii și tinerii din secția de atletism.

Sportul ca mijloc de existență

Sunteţi un om de sport, cu îndelungată experienţă. Puteţi face o comparaţie între cea a însemnat sportul “ieri”, adică în “societatea socialistă multilateral dezvoltată”, cum spuneau comuniştii, şi ce înseamnă astăzi?!
(pauză de gândire) În mare parte astăzi cred că sportul ar fi un mijloc de existență. Și asta v-o spun din experiența de aici, de la Olimpia. Selecția noastră pentru aceste sporturi grele – haltere, canotaj, kaiac – se face din rândul sportivilor fără posibilități materiale, mai ales din prin nordul Moldovei. E o zonă mai defavorizată și de aia consider că mulți dintre sportivii de astăzi fac sport și pentru a-și câștiga existența, într-un fel. Poate și ieri era la fel, dar parcă nu erau lucrurile atât de acute. Fără să fiu un nostalgic, trebuie să recunoaștem că grija față de sport era alta. Parcă și mândria era mai mare atunci când un sportiv punea mâna pe inimă. Acum ne gândim mai mult la ce urmează, când vine premierea, la cât se ridică. Iar viața de sportiv e scurtă. Înainte aveai și alte avantaje, nu doar cele de ordin material. Dacă erai sportiv de frunte te mai băga la o facultate, mai primeai o casă sau un serviciu, acum dacă ai terminat cu sportul nu se mai uită nimeni la tine. Și de aceea gândesc că a devenit o problemă socială.

Vârfurile, azi, au totuși acea pensie viageră care nu exista înainte.
Nu exista, e adevărat, dar existau alte multe avantaje. Pe Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masa – n.n.) am antrenat-o ani de zile la Clubul Școlar nr. 1, unde am stat 20 de ani. Am stat lângă ea și la lot. Și am văzut că a făcut o facultate, a mers la Arad și au avut multă grijă de ea, a primit o casă, altfel erau lucrurile. Acum se termină viața de sportiv și pa! Poate fi pensia aia viageră, dar câți iau pensie viageră? Majoritatea n-au nicio calificare, înainte măcar puteai lua măcar bacalaureatul. Azi majoritatea nici bacalaureatul nu-l au. Nu trebuie să-ți scrie cineva lucrarea, dar totuși un bacalaureat pentru sportivi poate fi de înțeles, că ăla are două antrenamente pe zi, când să mai și învețe? Mă lovesc foarte des în discuțiile cu sportivii mei de aceste probleme.

Desigur că statul ar trebui să se gândească serios la aceste probleme. În alte țări există programe de reconversie și calificare a sportivilor pentru „a doua lor viață”.
Da, au încercat și pe la noi unii să aibă astfel de inițiative, dar n-a reușit nimeni. În nebunia în care trăim nu se mai gândește nimeni și la asta. Vă dați seama cât „balast”, câte pierderi avem? Enorm. Și se pierd tineri. Că nu toți pot să fie Halep, nu toți pot să fie Lipă sau cine știe ce alt campion. Am în față cazul Loredanei Toma. Ea toate premierile și le-a pus deoparte și în câțiva ani a reușit de și-a cumpărat un apartament cu două camera. Exclusiv din banii ei. Dar e doar un mic exemplu. Și eu de acea spun, chiar dacă unii se vor supăra poate, a devenit o problemă socială!

Adică se face sport de foame?!
Putem spune și asta. Eu am încercat cu o sportivă la haltere, care nu avea ce să mănânce acasă. Aducem la haltere de la Casa de copii! Avem o colaborare bună cu Casa copilului de la sectorul 3 și două dintre fetele astea au ajuns campioane naționale. Le-am dus până la nivelul de campioane naționale. Dar fă-i și educație, că știți că nu se ocupă nimeni de ei. Și de aceea avem 5-6 antrenori care se preocupă serios, sunt și antrenori, și tătici, și mămică… Ce să facă ministerul? Ministerul trebuie să-și gândească foarte bine prioritățile. Pe vremuri, înainte de ’89, la secția sport existau 40 de instructori, azi se cheamă consilieri, dintre care 20 erau pe secția de sport de performanță – cluburi, federații și alți 20 pe Complexuri sportive naționale și Direcții județene. Acum dacă mai sunt 6-7, cu ei lucrează domnul Jianu, directorul general pe sport. Cum s-a schimbat vreo guvernare, cum a venit vreun ministru, consilierii vechi au rămas mai departe. S-au făcut funcționari publici și-au rămas prin minister. Dom’ne, ca și-n medicină, ca-n orice domeniu, avem nevoie de tehnicieni. Ca să se ocupe ministerul de reconversie, pentru asta trebuie un serviciu. Și-ar trebui să ne punem mai des întrebarea: dom’ne, ce facem cu sportivii ăștia? Au trecut vremurile când la lot venea pedagogul și făcea școală cu ei. Poate vin și acum, nu cunosc – dar eu știu când federația de tenis de masa, unde eu am activat mulți ani, a fost una dintre inițiatoarele ideii cu centrele olimpice. Am și făcut unul dintre primele, la București. Păi acolo noi am angajat bucătăreasă, o femeie care le ajuta pe sportive să-și spele hainele, aveam pedagog care făcea lecțiile cu ele după amiaza, deci era grija pentru ce se întâmplă cu sportivul. Acum se duc sportivele, care stau 365 de zile în cantonament, să-și rezolve singure problemele, dar nu știu nici ele ce să facă mai întâi.

Ei, nu stau chiar 365 de zile!
Canotoarele. Poate li se dau câteva zile libere de Sărbători. Se zbate Lipă să le țină cât mai mult în cantonament, e unul dintre secretele medaliilor. Vedeți, asta a fost școala rusească pe vremuri, cu statul în cantonament non-stop. Cu Deva (centrul de pregătire al gimnastelor – n.n.), cu toate astea. Păi noi atunci am obținut rezultate, și am trait după ele mulți ani după ’89. Aduceți-vă aminte ce spunea Țiriac: n-am semănat, nu avem de unde culege! Și uitați că suntem nevoiți să-i dăm dreptate. De aia ținem cu dinții de sportivii pe care-i mai avem. Cu ce poate Olimpia să contribuie pentru Jocurile de la Tokio? Păi c-o fată, două de la haltere și cu Druncea la canotaj. Trei sportive. Ei, eu am datoria morală pentru aceste trei sportive să fac tot ce depinde de mine. Să ajut activitatea federației. La haltere e un caz fericit, că antrenorii de la club sunt și antrenori la lotul olimpic. Ce să vă mai spun? Trebuie să încetăm să fim superficiali. Lucrăm după ureche și lucrăm de azi pe mâine. Eu asta consider. Poate supăr pe unii, dar așa gândesc eu. Eu cred că sunt bani, poate sunt prost chivernisiți; dar tot noi îi chivernisim! Știu ce pățim aici la club. Să știți că nu facem cheltuieli alandala. Dar nu ne ajung totuși banii, și poate nu ne-ar ajunge niciodată… Mă uitam la Campionatele mondiale de kaiac-canoe pentru juniori și tineret organizate la Pitești; am văzut lângă un echipaj maghiar, păi erau vreo șapte persoane! Era un psiholog, era un masor și alți câțiva… Păi ai noștri au doi masori la tot lotul. Cum să te bați cu ei? Și totuși, domnu’ Graur, noi suntem un popor care ar trebui să fie între primele opt națiuni ale lumii la sport! Suntem un popor dotat, un popor talentat. De aceea mă zbat și încerc să rămân cât mai mult aici, ca să fac ceva pentru copiii ăștia.

O clădire fără autorizație de contrucție

Din câte am înţeles, aveţi, de ani buni, ceva probleme de proprietate la baza din Vitan. Tot n-aţi izbutit să le rezolvaţi?
Le-am cristalizat cât de cât. Am recuperat absolut tot, după 12 ani de procese. Probleme mai sunt doar pentru acea sală ridicată abuziv pe un teren de tenis. N-a existat aprobare de la fostul director Timofte decât pentru acoperirea terenului. Și un anume domn Borovină a crezut că poate lua aprobare mai târziu și a făcut o sală cu trei etaje! Cu bazin de înot, cu sală de baschet, una de fitness, teren de tenis, toate pentru închiriere. Noi am câștigat procesul și hotărârea definitivă este aducerea la stadiul inițial. Vă dați seama? Ca om de sport spun că este păcat să dăm jos construcția aia, dar nu găsim soluția legală pentru rezolvare. Omul vrea acum s-o doneze și să aibă și el acces ca s-o folosească. Dar, atenție, nu are acte; nu avem ce lua! N-avem cu ce ne înregistra. Și de cinci miniștri (ai MTS – n.n.) încoace, și de doi președinți ai țării și de vreo șapte prim-miniștri, clubul Olimpia este chemat să dea lămuriri. Când ne-am deșteptat am făcut un dosar „stas” și îl dăm cui cere. Și lui Băsescu i l-am trimis, și lui Iohannis… Fiindcă-i păcat să dăm o asemenea clădire jos, chiar dacă nu are niciun act. Sportul ar avea de pierdut.

Sunt totuși trei etaje!
Da, pe dimensiunile unui teren de tenis, el s-a dus în sus! Acum chiar am vorbit cu noul ministru, am fost împreună acolo, și am stabilit să ne vedem și săptămâna viitoare, poate găsim o soluție. A încercat și Dunca, a încercat Lipă, a încercat Szabo, cu dosare pe case de avocatură, n-au găsit soluția ca s-o salvăm. Mai încercăm, să vedem ce putem face…

La descentralizare riscăm să se aleagă praful!

Nu cu mult în urmă ați primit vizita noului ministru al Tineretului şi Sportului, dl. Bogdan Matei. Ce impresie v-a făcut şi cum credeţi că s-ar putea finaliza proiectul de transformare a clubului Olimpia într-un Complex Naţional Sportiv aflat în directa subordonare a MTS?
Noi și așa suntem în directa subordonare, dar ca și club sportiv. Sincer, în momentul în care au început discuțiile despre descentralizare, eu – cu experiența pe care o am -, mi-am dat seama că riscăm să se aleagă praful!

… Hai că-i bună asta.
În ce sens? Se știe că ar intra primăria. Dar la noi intră trei primării! Și noi unde ne-am duce, ne ducem la Primăria Generală? Dar acolo există deja CSM. Sau ne ducem pe sectorul 2, 3 și 4, se-mparte totul și se alege praful? Eu zic că aici e o bază pentru tineret, pentru sport și așa trebuie să rămână. Și atunci m-am gândit și am propus conducerii MTS să ne transforme într-un Complex național. Cel care m-a sfătuit a fost domnul Ciocotișan de la MTS. Care mi-a spus: de ce nu încerci să-i spui doamnei Bran, ea era atunci ministru, să se încerce transferarea patrimoniului la minister și transformarea noastră într-un Complex național. Acum, să vă spun drept, sunt un pic debusolat, fiindcă Legea descentralizării a fost iar dată înapoi ca neconstituțională, deci mai durează vreun an, doi și aș putea să spun „după mine potopul”, fiindcă nu știu cât voi mai rămâne în club; dar mă gândesc la cei care vor veni după mine. Este păcat altfel, aici trebuie să intre sportivi și să se facă sport. Fiindcă s-au făcut cu multe sacrificii. Le-am păstrat și la întreținem cu multe sacrificii. Fiind om de sport mă doare sufletul pentru fiecare palmă de pământ.

Au fost tentative să vi se ia din spațiu?
(sigur) Au fost, sunt și vor fi! Am primit tot felul de propuneri științifico-fantastice… Cum ar fi să facem la Vitan Școală de fotbal pentru Real Madrid! Ei, eu am un dar, așa m-a învățat pe mine tata: niciodată să nu spui nu! Dar așa să-l plimbi pe om și așa să-l faci încât să renunțe singur. Și am reușit să-i amețesc; apoi au venit alții cu Atletico Madrid, alții cu școală de fotbal românească… Până la urmă așa cum vedeți a rămas terenul Olimpiei.

Dar echipă de rugby mai aveți acolo?
Da. N-o mai avem însă în divizia A, din cauza lipsei de fonduri. V-am spus că a trebuit să aleg. Mi-am făcut calcule și mi-am dat seama că nu o să am niciodată bani ca să țin 22 de secții la nivel competitiv. Nu se pot ține. E un elefant cu picioare de lut în ziua de azi. Aici ar trebui 10-12 secții, bineînțeles cu aceiași bani, cu condiții moderne, cu tot ce trebuie.

Ce calități aveți pentru a deveni Complex sportiv național?
Principalul avantaj e că rămâne patrimoniul neatins. Și aici vor veni sportivi de loturi, să se pregătească. Avem hotel, avem cantină, avem bază materială, avem bazin, avem sală de haltere, avem sală de jocuri, se poate face un Complex sportiv însemnat.

Și domnul ministru ce a zis?
Domnul ministru, spre deosebire de alți miniștri, să zicem de la Lipă încoace, este singurul care vine din lumea sportului. E un avantaj. Nu vreau să-i vorbesc de rău nici pe doamna Bran, nici pe domnul Dunca, au încercat să facă câte ceva. Noul ministru din câte am constat la prima întâlnire pare bine intenționat și are avantajul că e profesor de sport. Ceea ce-i crează un atu în plus față de ceilalți. Cei dinainte au făcut eforturi să înțeleagă cât mai repede, iar când începuseră să vadă despre ce este vorba, au fost schimbați. Eu chiar nu înțeleg politica asta. Sperăm ca actualul ministru să stea măcar până la sfârșitul mandatului, să prindă și Olimpiada din 2020. Încă o data: este bine intenționat și încurajează performanța, e mare lucru.

Sportivii au văzut că suntem oameni serioși

Cele mai puternice cluburi din România rămân fără îndoială Steaua şi Dinamo, în special la sporturile olimpice. Cum reuşeşte Olimpia să ţină pasul cu ele? Şi mai ales cum reuşiţi să vă păstraţi sportivii?!
Într-adevăr, suntem în clasamentul cluburilor primul club din ierarhia MTS-ului, din cele 48 de cluburi, iar în clasamentul general suntem pe locul 3, după Dinamo și Steaua. Asta datorită unor sportivi de excepție, pe care am reușit să-i cointeresăm aproape de nivelul celor de la Steaua și de la Dinamo. Era un lucru obligatoriu, fiindcă altfel îi pierdeam. Și-i înțeleg. Ne plătim toate obligațiile față de acești sportivi de excepție și pot spune că facem față celor două cluburi prin politica profesionistă pe care o ducem. Și aici anii mei de experiență din spate au avut un cuvânt de spus. Știu ce înseamnă secțiile care produc sportivi, dar și sporturile de imagine – baschet, rugby -, și am grijă și de ele în limita posibilităților. Iar despre sportivi pot să vă spun că au și venit alții noi, vă dau exemplul lui Donisan (Mihai Donisan, săritor în înălțime – n.n.), cu dublă legitimare, venit de la Dinamo acum două luni. Ca și Andrieș, campioana mondială la 49 kg la haltere, plecată de la Botoșani, venită la Olimpia. Nu la Steaua, nu la Dinamo. Dom’ne, eu zic că omul sfințește locul. S-a dus vestea că suntem un club serios, că ne achităm datoriile morale și materiale pe care le avem, fiindcă ne gospodărim bine. Am văzut din presă că bugetul pentru sport aproape s-a dublat. Și sperăm că fiind an preolimpic, cu multe calificări, prin politica MTS banii să fie alocați meritat. Acolo unde se constată că sunt posibilități de a scoate capul, să fim ajutați. Eu știu că sunt și la Tineret necesități. Anul trecut o mare parte din buget s-a dus către Tineret. Ei poate că anul acesta, fiind an preolimpic, prioritatea să o aibă Sportul.

Nefiind un club departamental, aş zice că acum sunteţi mai curând un club de cartier! Nu trebuie să vă supere lucrul acesta, “cartierul” Pantelimon-Maior Coravu-Balta Albă având probabil peste 300.000 de locuitori. Este Olimpia o atracţie pentru copiii care locuiesc în această zonă?
Este. Și asta am constatat în momentul în care am dat în folosință bazinul acoperit de înot. Mii și mii de copii. Nu trebuie decât să te duci și să-i cauți, să-i interesezi, să vadă că este o activitate serioasă, mai exact părinții să constate lucrul acesta. Să vadă că în bazin, sau la sala de sport sunt niște oameni profesioniști care au grijă de copiii lor, și atunci copiii vin. Eu nu cred în tablete, facebook și alte asemenea. Dacă doar stau și aștept să-mi vină copilul… Poate că ăștia cu părul mai alb am rămas tot cu mentalitatea aia, să mergi prin școli, încă mai avem nebunia aia. Și pasiunea pentru sport. Asta le-aș recomanda tinerilor. Trebuie să te simtă copilul că ești trup și suflet acolo, cu el. Și atunci vin. La bazin activitatea e non-stop, de la 6 dimineața până la ora 22. Nu numai copii, mai vin și oameni maturi să înoate. Și politicieni, fiindcă și politicienii vor să înoate. Aștia plătesc, dar copiii sunt de la șapte dimineața la opt seara. E plin. Și așa am foarte multe reclamații, fiindcă pe unii trebuie să-i refuz, nu avem loc. Bazinul e de doar 25 de metri și cu șapte culoare. Ar trebui să am unul de 150 metri și să aibă 20 de culoare!

… Sau să fie mai multe, într-un cartier așa de mare!
Nu îndrăznesc să spun lucrul ăsta că nu vreau să supăr prea tare. Bazine trebuie, și nu numai în cartierul ăsta. Să vă spun ceva: am vrut să fac la Vitan un velodrom de ciclism. Nu mai există niciunul în România! Aveam un proiect minunat, velodrom acoperit și dedesubt cu săli, diferite spații, săli de forță, pistă de atletism. Proiectul îi aparține unui mare amator de ciclism, Ștefan Laibner, care a fost alergător de pistă și care a rămas cu nebunia asta în cap, să facem un velodrom. A venit la mine și m-a rugat să pun terenul la dispoziție. Am zis că sunt de acord, că nu dau de la mama, aș da pentru sport. Și se poate face cu ajutorul CNI-ului. Am am fost și la doamna ministru Bran cu dl. Laibner, proiectul era să facem velodromul chiar lângă terenul de rugby, de-a latul bazei. Dacă ar fi fost bani de ajuns, ne gândeam să-l facem cu pistă de lemn, ca să fie perfect competitiv. Din câte am auzit, și CNI-ul ar fi fost interesat. Acum sper că continui proiectul cu domnul ministru Matei, când va avea ceva mai mult timp, acum e abia în perioada de acomodare. Laibner mi-a spus că dacă vede velodromul construit poate să moară liniștit!

Ce bucătăreasă vine pe 12 milioane?

Încă o întrebare: peste tot sunt probleme cu forța de muncă. Dumneavoastră cum vă descurcați cu personalul de care aveți nevoie în club?
Greu spre foarte greu. În sensul că am mai primit anul trecut niște posturi, dar nu au fost și bugetate într-un final. Datorită acestui fapt și a lipsei de bani nu putem deschide cantina. A trebuit să ne judecăm 12 ani cu fosta directoare Neagu, care le trecuse pe firma ei, am câștigat și hotelul și cantina înapoi, dar nu pot să deschid cantina fiindcă n-am personalul necesar pentru două ture. Nu pot s-o deschid nici pentru că cineva trebuie să gătească. Păi ce bucătar îmi gătește mie pe 12 milioane? Cum s-or descurca alții, nu vreau să discut. Acum luăm mâncare de la CSN Lia Manoliu, o aducem cu mașina și așa le dăm să mănânce sportivilor noștri în cantină. Suntem nevoiți să facem tot felul de artificii. Dar la un moment dat obosești. Banii se dau cum se dau, eu v-o spun cu toată responsabilitatea: stabilește dom’ne niște criterii exacte după care să dai bugetul la un club! Și cu asta spun totul. Nu trebuie să merg eu la minister și să mă rog să-mi mai îmi dea 100 de milioane în plus, ca să pot dă dau indemnizație la sportivi. Sau să pot să repar bazinul…

Apropos, l-am văzut când am venit la dvs. Este fără apă în el.
Da, am fost nevoiți să întrerupem activitatea fiindcă se iviseră infiltrații în pereți. Am reușit pe ultimele zile ale mandatului doamnei Bran să-i aducem pe cei de la minister aici și ne-au dat niște bani, insuficienți însă și n-am reușit decât o improvizație de reparație. În continuare bazinul curge. Când domnul ministru Matei a venit aici, ne-a promis că ne va da cât este suficient pentru ca să facem reparațiile așa cum trebuie. Am încredere în cuvântul dânsului.

Domnule director, să aveți parte de tot ce vă doriți de aici înainte!
Vă mulțumesc.