EDITORIAL | Două moduri de a privi sportul

Dumitru Graur

Pe foarte mulți dintre iubitorii sportului i-a surprins foarte plăcut prezența lui Emil Boc, primarul Clujului, în tribunele sălii-patinoar din Ostrava. Mai mult decât atât, înarmat cu o tobă impresionantă, fostul prim-ministru al României nu s-a sfiit să se transforme într-un veritabil șef de galerie, arătându-se trup și suflet alături de fetele din echipa națională de tenis, la un meci capital pentru calificarea în semifinalele Fed Cup. Cum am urmărit la rândul meu meciul de la Ostrava, rămânând nemișcat aproape nouă ore pe canapeaua din living în duminica binecuvântată de 10 februarie, mi-am spus că dl. Boc se va ridica și va pleca la un moment dat, mulțumit de victoria Simonei și, ca noi toți, cu destul de puțină încredere pentru soarta finală a întâlnirii. Era acolo, în tribună încă de sâmbătă, fusese văzut și fotografiat de oricine a vrut să o facă, „baia de mulțime” se putea încheia, dacă primarul din Cluj-Napoca își dorise cu adevărat să facă una. Ei bine, nu – nu numai că dl. Boc a susținut dublul echipei României până la ultima minge, dar împreună cu întreaga galerie a rămas încă zeci de minute ca să sărbătorească victoria, strigând și bătând în tobă la fel de energic, teribil de implicat, de sincer și de încântat de marele succes al fetelor noastre.

Ei bine, să faci aproape 2.000 km dus-întors și peste 20 de ore adunate în autocar, nu mai vorbesc despre suma cheltuită, ca să vezi până la urmă un meci de tenis, fie el și cu implicarea tricolorului, după mine înseamnă o mare lecție pe care Emil Boc le-a servit-o tuturor politicienilor români, de regulă buni doar la vorbă și la primiri pe covorul roșu. Pentru că el s-a arătat a fi un mare iubitor de sport. Este aici și o lecție de patriotism, fără îndoială, dar mai curând o lecție de „patriotism aplicat”, dacă permiteți expresia, dincolo de povești și vorbe aruncate în vânt, făcut și demonstrat cu fapta! Din punctul meu de vedere dl. Boc merită toate felicitările pentru aceste lucruri și cred că tot așa se poate explica și transformarea Clujului în actuala „capitală” a sportului românesc, fapt ce cu greu poate fi tăgăduit. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, sunt uimit de ce se pregătește la MEN. Ne ferim în general să strecurăm opinii politice între paginile revistei noastre. Dar nu poți să nu fi mirat de-a dreptul când observi cam ce se pune la cale la Ministerul Educației Naționale, unde actualul ministru se pregătește să ia (încă) o decizie complet potrivnică dezvoltării sportului. Mai exact, Ecaterina Andronescu ar vrea să modifice planurile-cadru de învățământ astfel: să dispară în total 5 ore de educație fizică predate de profesorii de sport (toate cele două ore de la clasa pregătitoare, toate cele două ore de la clasa I și o oră de la clasa a II-a). Însă cum elevii vor sta la fel de mult la școală, aceste ore ar urma să se transfere pur și simplu la materia „Joc și mișcare”, predată de învățătoare. Pe scurt, MEN scoate practic orele de sport de la clasele mici, taie din orele profesorilor de sport și îi înlocuiește cu învățătoare. În felul acesta scăpăm și de problema bazelor sportive, fiindcă activitățile de „joc și mișcare” se pot desfășura desigur și în clase… În fapt, nu este pentru prima oară când doamna Andronescu promovează astfel de măsuri care lovesc direct la temelia sportului, într-unul dintre mandatele sale anterioare ea având o importantă contribuție pentru desființarea cluburilor și asociațiilor școlare.

Oricât s-ar fi scris despre asta în ultimii ani, MEN tot nu poate și nici nu vrea să înțeleagă că viitorul sportului românesc nu poate fi decât în școală. Statistica spune că avem doar 12.350 elevi sportivi legitimați la 3,3 milioane de elevi! Avem doar 1.091 studenți sportivi la cele 97 de universitati (de stat și private) însumând aproximativ 450.000 de studenți. În cele 74 de federații sportive naționale nu sunt mai mult de 200.000 sportivi legitimați, cu totul. Neinvestind deloc în școală, nimic nu mai vine din urmă, iar noi ne apucăm să tăiem orele de sport! La clasele mici, exact acolo unde ar trebui să se formeze obișnuința și iubirea pentru sport. Știu dintr-o experiență veche că la Ministerul Educației funcționează păguboasa axiomă după care „de Sport să se ocupe Ministerul Sportului”… Asta înseamnă de fapt o bătaie de joc de viitorul sportului românesc!

Stimați guvernanți, vreti să ajutați sportul? Vă interesează medaliile de la Olimpiade? Atunci trebuie să înțelegeți că educația fizică și sportul trebuie tratate amândouă ca parte integrantă a educației generale! Lăsați orele de educație fizică așa cum sunt! Gândiți-vă să dezvoltați Asociația Sportivă Școlară ca bază a sportului românesc! Reorganizați-o, finanțați-o, construiți infrastructură adecvată în școli, obligați elevii să practice în mod continuu și susținut o ramură sportivă, reintroduceți Educația Fizică pe lista disciplinelor la examenul de bacalaureat, reorganizați Campionate naționale școlare pe ramură de sport, în parteneriat cu federațiile și cu COSR! Și mai ales rețineți: viitorul sportului românesc este în ȘCOALĂ! Iar dacă nu semănăm, nu vom avea de unde culge.