„Anul acesta sărbătorim centenarul jocului de polo în România. Și cum putea fi mai frumos sărbătorit, decât printr-o calificare la Jocurile Olimpice?”

Dumitru Graur: Domnule Matei, conduceți federația cu singura echipă națională care va reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice de la Paris. Ce înseamnă acest lucru pentru polo-ul românesc?
Alexandru Matei: E important ce înseamnă pentru sportul românesc! Eu cu un ochi plâng, și cu unul râd. Și plâng fiindcă alături de noi nu se află și echipa de handbal fete, care a avut șansa ei pentru calificare, dar și râd, pentru că e vorba de echipa mea, care merge la Jocurile Olimpice. Este un rezultat excepțional și sper ca acest rezultat să revigoreze întregul polo românesc. De fapt toate rezultatele din ultimii doi ani au revigorat polo-ul nostru, însă acest rezultat punea cireașa pe tort și arată că aici ne este locul.

Sunteți un fost jucător de polo, cu peste 300 de selecții în echipa națională. Ați participat la ediția din 2012 a Jocurilor Olimpice, la Londra, unde de asemenea polo-ul a fost singura echipă calificată la Jocuri. În final ne-am clasat pe locul 10, cu patru înfrângeri și o victorie, cea cu Marea Britanie (scor 13-4), unul dintre goluri fiind înscris de dvs. După 12 ani reveniți la Jocurile Olimpice, de această dată în calitate de președinte de federație. Ce spuneți despre acest lucru?
Desigur că cea mai mare bucurie a fost să fiu în apă la Londra, însă cel mai mare vis cu care am plecat la drum acum 3 ani a fost să ajung la Olimpiadă din postura de președinte, împreună cu acești băieți minunați pe care îi avem la echipa națională. Iată că mi-am realizat visul, sunt foarte bucuros și mândru de acest lucru. Pot să vă spun că la Londra eu am înscris primul și ultimul gol al echipei noastre la acel turneu. Primul a fost cu Marea Britanie, iar ultimul înscris de România a fost cu Serbia. Pentru noi este o realizare enormă, însă nu vă ascund faptul că ne dorim, dat fiind că cunosc valoarea băieților noștri, să depășim acel loc 10 de Jocurile Olimpice de la Londra.

La Jocurile Olimpice există un sentiment foarte special

Înțeleg că visul dvs. a început în ziua în care ați devenit președintele federației!
Exact. În ziua în care am fost președinte, pe 28 mai 2021, când am spus în conferința de la Izvorani (locul desfășurării alegerilor – n.n.) că obiectivul meu cel mai important, pe lângă revigorarea polo-ului românesc, este să ne calificăm la Jocurile Olimpice. Mi-am dorit mereu să mai trăiesc măcar încă o dată acel sentiment pe care îl încerci la Jocurile Olimpice.

Explicați-mi, cum ați defini acest sentiment?
Este un sentiment extraordinar, indescriptibil. Am participat ca sportiv la nenumărate Europene, la nenumărate Mondiale, nimic nu se compară cu Jocurile Olimpice! În momentul în care ajungi în Satul Olimpic ai o eforie fantastică. Să poți să vorbești cu Kobe Bryant, cu Novak Djokovici – oameni simpli în aparență: „Salut, ce faci? De unde ești?”, e formidabil. Maria Sharapova a fost în spatele nostru, purtătoare de drapel la festivitatea de deschidere (conducând delegația Rusiei – n.n.). Mie și acum mi se face pielea de găină retrăind sentimentul în care pășești în stadion și te aclamă zeci de mii de spectatori, ești împreună cu cei mai buni sportivi din lume, asta e unic. La Paris se pare că va fi mult mai frumos, cu vaporașe pe Sena, francezii vor să facă ceva foarte special.

S-a jucat polo în România acum 100 de ani!

Aș vrea să vorbim puțin despre tradiția jocului de polo în țara noastră. Conform Wikipedia, există o notiță despre primul joc oficial de polo din România în 1928. Față în față s-au aflat atunci selecționatele orașelor Cluj și Oradea, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 3-3. Din câte știu, federația a fost înființată în anul 1930, fiind recunoscută drept continuatoare pentru jocul de polo a activității desfășurate de “Comisiunea de Natațiune”, fondată în cadrul FSSR în 1912.
Da, avem o tradiție. Dar vreau să vă spun că recent am descoperit că primele jocuri atestate de polo au avut loc încă din 1924. Deci anul acesta, neoficial, pot spune că noi împlinim 100 de ani! Am avut deci încă o surpriză foarte plăcută în acest an, chiar dacă nu avem atestarea oficială încă, dar putem sărbători centenarul jocului de polo în România. Și cum putea fi mai frumos sărbătorit, decât printr-o calificare la Jocurile Olimpice?

Am avut rezultate destul de bune la Olimpiadă în anii 60-70: locul 5 la Roma, în 1960 și la Tokyo, în 1964, ba chiar locul 4 la Montreal, în 1976. Ne puteți spune cum era posibil ca în acei ani să avem una dintre cele mai bune echipe naționale din lume?
Pot doar să-mi dau cu părerea. Bănuiesc că oamenii care au făcut acele rezultate, dintre care mulți nu mai sunt printre noi, au muncit enorm. Dar să știți și că la acea vreme erau mult mai puține echipe la nivel internațional, și vă dau un singur exemplu: Iugoslavia. În loc de una singură, acum sunt patru puteri excepționale. La handbal, la volei, la polo, unde vreți să ne uităm. Înainte te băteai cu o țară, acum te bați cu patru! Erau așadar mai puține echipe, dar mai ușor sigur n-a fost, au fost dispute foarte tari la Jocurile la care am participat. Jucătorii excepționali pe care i-am avut, aici vreau să încep cu cel care mi-a fost mentor – și cel căruia vreau să-i bucur memoria -, Anatolie Grințescu. Tolea a fost și ca jucător, și ca antrenor, și ca președinte la Jocurile Olimpice, un om-fenomen care a ținut polo-ul românesc în viață și a știut să-l aducă sus de tot. Am putea să-l mai amintim pe Vlad Hagiu, un jucător excepțional. Mai în spatele lui Vlad îi avem pe Nastasiu, pe Răducanu, pe Garofeanu, pe Dinu Popescu – avem de fapt o mulțime de jucători, chiar e greu să-i numesc pe toți, n-aș vrea să uit vreun nume, însă e clar că toți și-au adus aportul la succesele de care ați amintit. Aș menționa de asemenea că din polo întotdeauna au ieșit oameni de bază în societate, oameni echilibrați, cu onoare.

La polo se dau foarte multe lovituri pe sub apă

Este dificil jocul de polo?!
Eu zic că este cel mai dificil din lume! Și nu numai dintre jocurile sportive, dintre toate sporturile. Nu vreau să fiu subiectiv, dar iată de ce: în primul rând pentru că se desfășoară în mediul anaerob. Noi fiind oameni, avem nevoie de oxigen. Apoi, în momentul în care intri în apă consumi energie și dacă stai. După care trebuie să gândești faza de joc, să te lupți cu adversarul, să te iei la bătaie, trebuie să reziști un meci întreg, trebuie să ții minte fazele, să fii mai inteligent decât adversarul tău. Pe când în majoritatea altor sporturi ele sunt mult mai liniare. Înotul și atletismul sunt sporturi foarte dificile, dar în care nu ai foarte multe lucruri pe care le faci diferit, ai o tactică și știi ce să faci: eu înot primii 10 metri mai tare, apoi alți 10 mai încet, și așa mai departe. La polo însă totul e în dinamică, se întâmplă în funcție de adversarul tău; tu nu știi niciodată ce se va întâmpla, cum reacționează adversarul. Există luptă, chiar luptă corp la corp, lovituri – pe sub apă, pe deasupra apei. O să vedeți cât de grea va fi pregătirea pe care o vor avea jucătorii din lot începând din luna mai, când vom fi în linie dreaptă spre Jocurile Olimpice, iar aceasta nu mai înseamnă un campionat european sau mondial, înseamnă competiția supremă, la care vor fi cei mai buni din lume.

Aș vrea să vă întreb ceva. Polo este un joc foarte interesant, dar foarte puțini îl pricep. Așa e?
Ăsta este cel mai mare neajuns. Mai ales pentru televiziuni. Și am să vă spun de ce. Polo este destul de greu de priceput pentru omul nou la bazin. Un spectator care se uită la handbal pentru prima oară, înțelege repede: i-a dat fault, am văzut când l-a împins sau l-a lovit, e clar. La polo nu îi vede decât capul jucătorului. Nu știe ce se întâmplă pe sub apă. Nu înțelege de ce arbitrul a dat eliminare, sau a dat un fault.

Se întâmplă multe faulturi la un meci de polo?
Da. Mai ales sub apă, acolo e o luptă continuă. Se dau picioare, se dau și pumni. Mai nou au implementat un sistem cu imagini subacvatice. Au făcut-o cu succes la Doha, la Campionatul mondial. Și s-au observat niște pumni groaznici, au fost sportivi care au primit cartonașe roșii, fiind eliminați direct din joc. Erau pumni dați cu intenție, direct în cap, direct în piept, iată că lucrurile încep să fie din ce în ce mai vizibile. Iar de un an, doi s-a implementat și sistemul VAR.

Sunt prea rare transmisiunile TV la meciurile de polo

Să ne întoarcem la ce spuneați înainte: că nu toată lumea înțelege polo-ul.
Trebuie să vă spun că în cazul unei transmisii televizate, datorită reflexiei luminii din apă, se consumă foarte mulți pixeli din imagine. E dificil de transmis. Și din păcate se pot vedea foarte puține meciuri de polo la televizor. Iar asta ne doare. Ultimul meci transmis pe plan intern a fost finala Cupei României, disputată la Otopeni acum un an, și a fost un real succes. A fost un meci între CSM Oradea și Steaua București, terminat cu un gol diferență, a câștigat Steaua. Știu că au existat solicitări și din afara României, meciul fiind foarte vizionat. Poate nu putem transmite meciuri ca la handbal sau la fotbal, dar măcar puțin mai multă bunăvoință din partea Televiziunii Române să avem măcar derbyurile. Poate va exista deschiderea necesară odată cu noul canal de sport (TVR Sport – n.n.).

Ați cere bani sau ați fi de acord să le dați și pe gratis, pentru popularizare?
Domnule Graur, am avut această discuție cu dânșii de mulți ani. Pe vremuri, Tolea Grințescu adusese Digi ca sponsor al federației. Eu le-am spus acum că nu mă interesează să luăm bani. Dacă începem o colaborare și vedem că lumea se uită la televizor, începe să înțeleagă și le place, se produce audiență, atunci vom putea avea și noi pretenții la bani. Dar până atunci suntem interesați doar să fim transmiși.

Președintele trebuie să asigure tot ce-i mai bun în pregătire

Povestiți-ne despre drumul calificării echipei naționale la turneul Jocurilor Olimpice de la Paris. Au fost două luni de foc, în ianuarie și februarie, dar ele au rămas acum în urmă. Cum priviți performanța realizată de jucătorii noștri?
Au fost chiar trei luni de zile grele, jucătorii au început pregătirea la începutul lunii decembrie, au fost în cantonament la baza olimpică de la Izvorani, apoi au venit competițiile la care am participat. Pot să vă spun că eu am avut un presentiment că totul va merge foarte bine. Și am investit în această echipă, am asigurat tot ce era necesar: de la suplimente sportive, la masă corespunzătoare, medicație, echipamente, metode de antrenament noi, psiholog nou. Am avut-o pe doamna Alina Gherghișan, psihologul COSR, care ne-a sprijinit extraordinar, și este în continuare alături de noi. Toate aceste lucruri adunate, plus turnee internaționale puternice. Cu alte cuvinte am făcut exact ceea ce mie poate mi-a lipsit când am fost jucător. Și acum doresc să le ofer tot, să nu am niciun regret. Eu ca președinte, să nu am niciun regret pentru ce le oferim jucătorilor. În Croația, la Campionatul european (luna ianuarie, la Dubrovnik – n.n.), a fost un parcurs senzațional. Știam că aveam traseul nostru, știam că avem cel puțin două meciuri de câștigat: cu Olanda în grupe și cu Georgia în sferturi. Cu Slovenia și Slovacia știam că vom fi meciuri mai ușoare, dar până la urmă am învins Slovenia doar la un gol, am trăit cam periculos. Am ieșit din grupe și am învins Georgia, știam care va fi traseul pentru calificarea la Mondial, iar în declarația mea înainte de Campionatul european am spus că avem șansa noastră de a mergem la Jocurile Olimpice. Știam că primele zece din clasament pot merge la Olimpiadă prin prisma faptului că cinci dintre ele erau deja calificate. Știam de asemenea, aveam semnale de la Federația internațională, că Africa de Sud este posibil să se retragă, sau să i se retragă dreptul de participare. Am știut, dar am ținut-o pentru mine.

De ce i se putea retrage dreptul de participare Africii de Sud?
A fost un concurs de împrejurări. Nu s-a retras Africa de Sud peste noapte, hai să mergeți voi în locul nostru! A fost un concurs. A contat faptul că noi am organizat Campionat Mondial în România (U 20, la Otopeni, în iunie 2023 – n.n.), primul din istoria României la sporturi de echipă. Apoi faptul că organizăm de trei ani de zile turnee internaționale – este al șaptelea zilele aceste la Ghencea, turneu de calificare U 19 pentru Europene. Faptul că am organizat etapă de Cupă Mondială, că am organizat o grămadă de turnee internaționale cu succes, astea sunt lucruri care contează. Fiindcă în lume sunt din ce în ce mai puțini organizatori, care-și permit să cheltuiască niște bani și să le facă bine. Și atunci Federația internațională a spus: OK, avem România care joacă bine – fiindcă băieții au avut o prestația extraordinară, la Mondial au jucat de la egal la egal cu toate puterile, că am avut o imagine bună -, putem să o alegem pentru a lua locul Africii de Sud. Și a fost așa cum m-am așteptat.
Cum ați reacționat când i-ați văzut pe băieți fericiți?
Vă pot dezvălui că eu am știu cu vreo trei, patru zile înainte în proporție de 99 la sută că vom fi calificați. Rămânea acel 1 la sută scris pe hârtie. Cei de la Federația internațională s-au cam ferit. Eu am insistat, am avut discuții, dar niciodată nu mi-au dat asigurări. Și nu puteam nici să declar public, nici să le spun băieților: gata, mergem 99 la sută! Iar sâmbăta, când se disputau finalele, mi-au comunicat să aducem echipa la bazin, ceea ce era de acum limpede. Dar, atenție, am văzut că și China știa! Chinezii știau și ei că africanii s-ar putea retrage. Și acel meci de baraj din turneul pentru locurile 9-12, în care am învins China destul de greu (scor 9-7 – n.n.) a fost decisiv. Noi băteam oricând China la șapte, opt goluri, liniștit. Acum veneam după jocul cu Muntenegru (scor 9-12 – n.n.), foarte obosiți și pierzând o primă șansă de calificare, iar chinezii știau că aveau și ei aceleași șanse să meargă la Jocurile Olimpice. Dacă pierdeam, se duceau ei.

Băieții își vor da sufletul la Paris în fiecare meci

Cu ce responsabilități priviți reprezentarea sportului românesc la Paris, în vară?
V-am spus deja că standardele mele ca om, și ca sportiv sunt foarte înalte. Tot ce pot să vă promit este că vom lupta în fiecare meci ca într-o finală, veți vedea meciuri în care băieții își vor da sufletul pentru a încerca să facă rezultate bune.
Este însă clar că grupa din care vom face parte la Jocuri este una extrem de dificilă, cu Croația, Italia, Grecia, Statele Unite și Muntenegru. Vom putea avea rezultate pozitive?
Eu cred că da. Nu sunt adeptul unei „figuri frumoase”. Mulți declară doar că „mergem să facem o figură frumoasă”. Pentru mine este exclusă o astfel de declarație, și așa am plecat la drum cu băieții. Suntem acolo să luptăm în fiecare meci și să-l câștigăm. Acum, când stăm de vorbă, deja avem antamate două turnee internaționale de anvergură, o pregătire comună cu Italia înainte de Jocuri, vom vedea dacă Muntenegru sau Australia vor mai dori să vină la noi, vom face lucrurile așa cum trebuie. La Jocurile Olimpice dacă mă întrebați pe mine, fiecare meci este important. Dar ne punem speranțe mai ales în meciurile cu SUA, cu Muntenegru și cu Grecia. Astea sunt echipele pe care vom încerca să le abordăm mai puternic, este clar. Dacă ne gândim la celelalte, Croația este campioană mondială și vicecampioană europeană, Italia e vicecampioană mondială, realist nu pot fi abordabile pentru noi. Dar de la ele în jos, ne putem gândi la victorie. Am demonstrat și în meciul cu Italia (la CM de la Doha, scor 10-16 – n.n.), am pierdut, dar am fost acolo. Nu se știe niciodată. De asta spun că pentru noi fiecare meci va fi o finală și veți vedea un spectacol foarte frumos.
Între 25-3 cu Kazahstanul, la Doha și 2-20 cu Italia, la Cupa Mondială de la Los Angeles, anul trecut, există o adevărată prăpastie. Noi am învins totuși acolo Serbia pentru prima oară: 17-14 în iulie, anul trecut. Unde este totuși locul nostru în ierarhia mondială?
După părerea mea, ca să revii în ierarhia mondială nu poți s-o faci decât oscilant. Acum îmi doresc foarte mult să rămânem unde am ajuns. Așa cum am fost și noi, generația mea de sportivi, acum să ajungă și să rămână și ei acolo. În elita mondială, pentru că aici ne e locul. Europene, Mondiale, Jocuri Olimpice – aici e locul României. Am demonstrat că putem să batem Serbia la o competiție internațională de mare anvergură, la turneul final al Cupei Mondiale. Și următorul meci după Serbia a fost cel cu Grecia: le-am ținut piept (a fost 6-6 după trei reprize – n.n.), am pierdut la doar trei goluri diferență în meciul pentru locul 5. Încă o dată am arătat că putem. Însă, așa cum ați spus: nu vreau să văd 2-20 în prima zi, după care a doua zi bați Serbia! Și apoi poți să pierzi din nou la 15 goluri. Astea nu sunt semne bune, sunt întâmplări. Eu nu vreau să mai avem „întâmplări”, vreau să avem un parcurs. Dacă pierdem cu Serbia la șapte goluri, pierdem apoi la cinci goluri, și al treilea meci facem egal – cam astfel ar trebui să fie traseul nostru în timp. Ritmul ăsta vreau să-l imprim. Au înțeles și băieții și zic că o să fie foarte bine. Ați văzut de altfel că la Mondiale Italia nu ne-a mai bătut cu 20-2, ne-a bătut la patru goluri. Am jucat de la egal la egal cu ei trei reprize. S-a văzut bine că evoluția noastră este în creștere. Dar nu vreau o creștere bruscă, fiindcă la fel poate fi și căderea. Îmi doresc o creștere lină, în așa fel încât să ne menținem acolo sus.

Antrenorul Rath a fost un loz câștigător

Vă rog să caracterizați actualul lot de jucători ai echipei naționale. Ca și pe antrenorul Bogdan Rath, desigur.
Încep cu Bogdan Rath, care pentru mine a fost un idol. Eram încă un copil în 1996, când el tocmai pleca în Italia, unde a jucat și pentru echipa Italiei. Mi-am dorit foarte mult ca Bogdan să vină antrenor principal la echipa națională și se pare că am tras lozul câștigător. Au mai fost și alți candidați, însă Bogdan a câștigat și am fost foarte bucuros. Legat de echipă, încep cu Marius Țig, portarul și căpitanul echipei, care este un exemplu de disciplină și corectitudine, de fair-play și de muncă. Pe copilul ăsta cu greu îl scoți din bazin sau din sala de forță.

Este dacă nu mă înșel cel mai bun jucător al nostru.
La noi la polo există o vorbă: portarul face 50 la sută din echipă! Este dacă vreți la fel ca la handbal, portarul de scoate, dar poate să te și îngroape. Există momente în care jucătorii pot să ajute la rândul lor portarul, care poate trece printr-o pasă proastă, la fel cum portarul poate să-i ajute pe ei. Între ceilalți jucători i-aș evidenția pe Vlad Georgescu și pe Tudor Fulea, ca atacanți, i-aș evidenția de asemenea pe cei doi centri, Silvian Colodrovschi și Levente Vancsik – care sunt senzaționali, cum România n-a mai avut de mult asemenea centri, de peste 2 metri și 100 și ceva de kilograme, amândoi numai fibră, care pot lupta de la egal al egal cu oricine pe poziția lor. Nu-l uit nici pe Andrei Prioteasa. Vreau să mai evidențiez tinerii noștri, și începem cu Andrei Țepeluș și Matei Luțescu, apoi Andrei Neamțu, David Bota, Victor Antipa, Ionuț Vrânceanu – sunt jucători care au o vârstă destul de fragedă pentru performanță. Vin din urmă și personal îi văd jucând pentru echipa națională și la Jocurile din 2028, la Los Angeles, când această generație va ajunge la maturitate.
Dar de ce ne bate mereu Muntenegru?! Ne-a învins la Londra, la JO, cu 12-8, când erați în echipă, ne-a învins la Mondialul recent cu 12-9, într-un meci ce putea fi decisiv pentru calificarea la Paris. Acolo vom întâlni din nou selecționata Muntenegru, între ceilalți adversari din grupă. Am putea să ne luăm revanșa?
Da. Categoric da. Așa cum v-am spus la începutul discuției, Muntenegru provine din fosta Iugoslavie. Iar la prima sa apariție la Campionatul european, în 2008, câștiga trofeul! Ne dăm seama de tradiția și de valoarea lor; sunt foarte bine pregătiți, sunt în centrul unui nucleu de polo (fostul spațiu iugoslav – n.n.), unde pot juca cu țările învecinate foarte ușor, păstrând nivelul foarte ridicat. Acum însă și noi ne-am apropiat de valoarea lor.

Un obiectiv important este lărgirea bazei de selecție

Domnule Matei, cam câți jucători de polo există în România? Este jocul de polo unul atractiv pentru copii și adolescenți?
În România în momentul de față sunt peste 1.500 de sportivi legitimați, la toate categoriile de vârstă. Când am devenit președinte nu erau decât vreo 700. Am luat niște decizii bune atunci. Și am avut o strategie, pe care am prezentat-o tuturor și poate fi găsită pe site de oricine își dorește. Iată că acum, la trei ani de zile, cred că am realizat 80-90 la sută din ea. Mai am anumite regrete, sunt lucruri pe care vreau să le rezolv, însă în mare ce mi-am propus am realizat. Și știu că este mare lucru să faci ceva, nu doar să vorbești că faci. Prin deciziile luate împreună cu Consiliul Director al federației am reușit să mărim numărul de jucători și a bazei de selecție. Dacă în 2021 aveam 756 de jucători legitimați, în noiembrie 2023 aveam 1.500 și ceva de sportivi. Deci lucrurile merg spre bine. Iar cu participarea la aceste Jocuri sper din tot sufletul ca în doi, trei ani de zile să depășim borna celor 2.000 de sportivi și să avem într-adevăr o bază, o arie de selecție mult mai mare. Acum, dacă ne uităm la Ungaria sau Italia, ei au atâtea bazine câți sportivi avem noi! Cam asta e discuția. Însă la ei e cu totul altceva, nu mai intru în amănunte.

Să vorbim însă și de numărul de echipe din polo-ul românesc.
Noi avem două echipe puternice, Steaua și CSM Oradea, ele își mențin cursul către cupele europene în fiecare an; alte două sunt pe aproape, Dinamo pe locul 3 și Rapid pe locul 4. Rapid încearcă să revină, iar Dinamo am înțeles că are o strategie de creștere în următorii ani. Din partea a doua a clasamentului sunt echipe mai slabe, dar apropiat valoric între ele: Crișul-CSU Oradea, Politehnica Cluj, Sportul studențesc și Hello Sport, ambele din București. Ultima este o echipă mai nouă, a cărei strategie zic că este foarte bună, fiindcă aduce jucători tineri care nu apucă să joace la echipele mari.
Și unde se antrenează aceste echipe bucureștene, dat fiind că bazinul de la Floreasca, se află de ceva vreme în reparație? Cred că va împlini 70 de ani de existență nu peste multă vreme!
Asta e o minge ridicată la fileu, mulțumesc frumos. Păi nu se mai antrenează decât prin vecini acum, ca să zic așa. Pe la Rapid, prin alte bazine, prin înțelegerea celorlalte cluburi. Bazinul Floreasca a fost inaugurat în 1957. Sper ca cel târziu la 1 aprilie să-i putem da drumul din nou. În noiembrie 2022 am avut o defecțiune majoră la cazanul bazinului și au fost probleme cu reparația lui. Eu ca federație nu-mi pot permite să plătesc renovarea. Din fericire am găsit sprijin de la Primăria sectorului 1 și astfel am reparat acel cazan și am terminat prima parte a renovării bazinului. La 1 aprilie îi vom da drumul și facem demersurile pentru a doua etapă, o renovare aproape totală, tot cu sprijinul Primăriei sectorului 1, trebuie să recunosc. Sper să avem succes.
Acolo este leagănul polo-ului românesc…
Așa e. Acolo am crescut și eu, și acolo au crescut zeci de generații de sportivi. Bazinul poartă de altfel numele marelui Tolea Grințescu, idolul nostru, al tuturor.

Munca se răsplătește întotdeauna

Știu că aveți o vorbă: munca nu înșală! Cum vine asta?
Este exact. Am trăit-o pe propria piele, am învățat-o și de la tatăl meu – care nu mai este între noi -, și după mine este cea mai realistă vorbă din lume. Indiferent de ce se întâmplă. Era o perioadă în care munceam trei luni de zile, ca nebunul, la echipa națională. Dar parcă nimic nu mergea. Nu reușeam un gol, nu-mi ieșea nimic. Însă continuam să muncesc. Și la un moment dat se schimba totul ca prin minune. Și de acolo, trei luni, cinci luni, șase luni, un an de zile, nu se mai atingea niciun portar de minge. De aia am spus mereu că munca nu înșală, te răsplătește la un moment dat. I-am spus și copilului meu și oricui mă ascultă: atâta timp cât muncești corect, mai devreme sau mai târziu răsplata vine, se ridică ca uleiul în apă. Întotdeauna uleiul se ridică deasupra. La fel și munca! Vreau să cred că asta au înțeles și băieții din echipa națională. Că după muncă vine și răsplata.
Așa să fie. Mult succes, domnule președinte!

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 123 al revistei Sport în România