Andreas Hniatiuc, psiholog al echipei de fotbal Dinamo, susține că antrenamentul minții a devenit un aspect esențial în sportul de înaltă performanță de azi
Marius Huțu
Sportul a evoluat mult în acest secol, iar pregătirea mentală este un factor foarte important la obținerea unor rezultate de top. Practic, pe podiumurile mondiale şi olimpice se ajunge foarte greu dacă sportivul nu este foarte bine antrenat să reziste la stres, la presiune. Andreas Hniatiuc (38 ani), psihologul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, este de părere că una din cauzele eşecului sportului românesc la Jocurile Olimpice a fost neglijarea părții de pregătire psihologică: „Sunt ferm convins că prezența mai multor psihologi la loturi ar fi ajutat delegația României. Şi pot aduce multe argumente în acest sens. Să nu luăm modelul Statelor Unite, ştim ce înseamnă Statele Unite. Nu vorbim despre Germania pentru că ştim ce înseamnă şi această țară, îi privim cu ardoare la orice se întâmplă. Să luăm modelul Brazilia, o țară care nu o duce foarte bine din punct de vedere financiar. Brazilia a participat la Jocurile Olimpice de la Rio cu 402 de sportivi şi a avut la nivelul tuturor sporturilor olimpice, la fiecare federație, câte un psiholog delegat la JO. Şi noi ne-am dus cu un psiholog la scrimă şi ați văzut ce s-a întâmplat. Dar cred că la nivelul întregului lot de 100 de sportivi am avut doar doi specialişti. Şi tehnic, dacă ți se spune să lucrezi cum vrei tu, cum poți să-ți desfăşori activitatea în doi cu 100 de sportivi?”.
Prima dată trebuie antrenată mintea, apoi corpul
Toate echipele mari din afară, sportivi de top în disciplinele individuale au în staff-ul tehnic, pe lângă antrenori, oameni cu sarcini bine definite, precum preparatori fizici, nutriționişti, kinetoterapeuți, dar şi psihologi sportivi. Interlocutorul nostru a explicat în detaliu importanța psihologului în sportul de azi: ”Pregătirea mentală este o componentă importantă a sportului de înaltă performanță. Până la urmă eu le spun sportivilor în felul următor: corpul îl antrenezi aşa cum îl antrenezi de ani de zile şi faci lucrurile într-o manieră rutinieră din multe puncte de vedere. Dar prima dată trebuie să antrenezi mintea, corpul reacționează aşa cum i se dictează. Dacă mintea îi dictează lucrurile cu o atitudine corespunzătoare, aspecte care țin de curaj, de entuziasm, sportivul respectiv are foarte multe şanse să ajungă de top. Dacă mintea este una temătoare sau neantrenată, conduita lui, comportamentul lui în timpul competiției va fi ezitant, temător şi atunci rezultatele vor fi pe măsură”.
”Ce, eu sunt nebun, am probleme cu capul?”
Sportul românesc încă este reticent la prezența psihologilor sportivi, după cum ne-a relatat Andreas Hniatiuc, cu o experiență de 17 ani în domeniu: ”La multe cluburi, sportivii sunt reticenți, pentru că nu ştiu despre ce este vorba. De multe ori privesc lucrurile ca o bizarerie sau ca o chestie pe care trebuie să o facem pentru că dă bine. În niciun caz nu e aşa. Sportivii fac confuzire între consilierea psihologică pentru performanță şi psihoterapia, consilierea de cabinet. Şi mai invocă mult însemnata problemă: «Ce, eu sunt nebun, am probleme cu capul?» Nu, nu ai probleme cu capul, ci pur şi simplu psihologul sportiv te ajută să te descoperi şi să ştii să-ți exploatezi resursele. Prin ce am făcut sau pe unde am trecut de-a lungul carierei, oamenii au învățat să câştige. Au fost mulți sportivi care au reuşit şi au performat până la 30 şi ceva de ani. Au avut, aşadar, şi o carieră mai îndelungată”.
„Lucrăm pentru stabilitatea emoțională”
Oficialul echipei de fotbal Dinamo ne-a explicat cu această ocazie şi ce presupune psihologia sportivă: ”Totul pleacă de la o analiză a resurselor, adică facem o evaluare, să aflăm cam care ar fi potențialul sportivului. Este cam acelaşi proces ca şi în cazul unei pregătiri fizice. Când aduci un preparator fizic, acesta nu face pregătirea după ureche, ci face nişte teste înainte. Totul începe în urma unei evaluări, apoi stabilim un program. În general, eu lucrez cu sportivii pe un program de un an de zile, cam aceasta este marja de proiecție. Nici nu poți evalua progresul lor într-o lună, intervalul este foarte scurt. Concret, dincolo de şedințele de consiliere, care țin de contextul personal, planificarea carierei şi alte chestii de genul acesta, în diverse momente ale experienței sportivului, se aplică nişte elemente specifice, mai ales pe plan emoțional. Lucrăm pentru stabilitatea emoțională”.
Parte dintr-un business de succes
În acest moment, printre cele mai valoroase elemente ale sportului românesc sunt Simona Halep, echipa feminină de spadă, CSM Bucureşti – handbal feminin, apoi urmează restul. Despre spadasine am aflat, în drumul spre aurul olimpic au lucrat şi cu psiholog sportiv. Despre Simona Halep nu există informații conform cărora ar folosi psihologul în pregătirea de zi cu zi. ”În primul rând, noi nu ştim dacă îl foloseşte sau nu, nu a dat o declarație publică în acest sens. Referitor la Simona, eu spun în felul următor: orice sportiv de top trebuie să beneficieze de o pregătire fizică adecvată şi una mentală. Tot sportul la cel mai înalt nivel este o industrie, totul este un business. Pentru Maradona, la timpul lui, s-au plătit 3 milioane de dolari. Pe Hagi, în 1990 când s-a transferat la Real Madrid, s-au plătit 4,2 milioane de dolari. Manchester United a plătit în acest an pe Pogba 100 de milioane de euro. Deci nu mai e vorba doar de pasiune, de hobby, de talent, în toată această ecuație sportivul este parte dintr-un business. Trebuie să fie pregătit cât mai bine din toate punctele de vedere”, a susținut Andreas Hniatiuc.
Cât priveşte CSM Bucureşti? În drumul spre câştigarea Ligii Campionilor a colaborat chiar cu Andreas Hniatiuc. ”Am colaborat pe 2 ani şi jumătate. A fost un proiect frumos, un proiect interesant, care a avut succes şi are în continuare. Am ajuns la CSM Bucureşti când echipa de băieți era pe ultimul loc, iar echipa de fete era pe locul 7. Şi am fost şi la volei. Am lucrat până în vară, când am ajuns la Dinamo. Proiectul de acolo a fost bine gândit, bine aşezat, nu a fost un hei-rup financiar pentru a lua fața lumii, a publicului”, după cum ne-a relatat psihologul.
Drumul spre succes trece prin staţiile: frustrare, stres, presiune, dezamăgire
Subiectul ”CSM Bucureşti” a fost foarte interesant din anumite puncte de vedere, întrucât la toate echipele, cele două de handbal şi volei feminin, psihologul a lucrat atât cu sportivi români, cât şi cu cei străini. De asemenea, experiența unor colaborări cu antrenori străini a evidențiat câteva aspecte. Cum a decurs colaborarea cu handbalistele de 5 stele? ”Excelent. Este materialul mult mai flexibil şi se lucrează mult mai bine. Paradoxal, reticența nu am resimțit-o din partea jucătoarelor străine. Sportivul român nu are aceeaşi educație în privința psihologului sportiv. Neimplicarea psihologilor în viața sportivă din România nu vine dintr-o reticență a sportivului, ci pentru că antrenorii nu au această cultură. Ceea ce contează este însă rezultatul, oricum treci peste momentul acela, îi explici sportivului care este rolul tău activ”, a răspuns Hniatiuc, care apoi a detaliat cu un exemplu de lucru. ”În vara anului 2015, într-un cantonament la Vâlcea, am făcut un team-building împreună, în nişte condiții tare austere. Adică fetele au fost duse pe un platou, au mers pe jos, au urcat cu o maşină de teren care abia mergea prin nişte râpe, cu un anumit grad de risc asumat, activitățile au fost extrem de dure. A fost tare greu, am stat 7-8 ore în munți, nu am avut condiții de igienă. Şi le-am spus, dacă vrem să ajungem în vârf, nimeni nu ne aşteaptă cu masa pusă. Trebuie să ne obişnuim cu tot ce înseamnă stres, presiune, condiții austere. Noi antrenăm minți. Ce am făcut? Am făcut multe jocuri interactive cu ele şi practic asta îți întăreşte mintea. Discursurile acelea motivaționale de proiectare a succesului la nivel mental, în sensul că eşti bun şi îți imaginezi că faci nu ştiu ce, din punctul meu de vedere nu au suport. Dacă nu antrenezi lucrul respectiv, nu poți să-ți imaginezi că poți să obții nu ştiu ce succes fără să treci prin lucruri apropo de frustrare, de presiune din punct de vedere emoțional”.
La echipa de volei feminin, care a cucerit Challenge Cup în primăvară, Andreas Hniatiuc a avut parte de o experiență inedită. Antrenorul italian Francois Salvagni i-a dat mână liberă să lucreze, dar cu o condiție după cum ne-a povestit: ”Când a venit, mi-a spus în felul următor: «De vreo 6 ani de zile am colaborat cu un psiholog în Italia, m-a ajutat foarte mult în munca mea. Ai mână liberă, faci ce vrei tu cu ele, cu o singură condiție, să câştigăm. Dacă noi sâmbătă avem reuşită, eu sunt cel mai bun antrenor, tu cel mai bun pisholog. Dacă noi nu câştigăm, înseamnă că eu nu sunt antrenor bun, tu nu eşti pisholog bun. Aşadar, ai toată libertatea să lucrezi cu ele». Asta întăreşte cumva autoritatea psihologului. Este foarte important ca sportivul să perceapă rolul unui psiholog ca pe unul activ, nu unul decorativ. «Am mai făcut o poză, psihologul ne mai spune o glumă, ne mai întreabă despre familie». Şi? A venit meciul şi am pierdut. Nu, rolul psihologului trebuie să fie unul activ în tot acest demers, în tot acest proces. Foarte multe activități le făceam într-un spirit provocator tocmai pentru a antrena capacitatea de toleranță la o frustrare, astfel încât atunci când ajungi într-o sală plină, cum au jucat şi fetele de la handbal, şi fetele de la volei, să stai bine cu nervii”.
Talent da, toleranță la stres, ba
Din punct de vedere al talentului, sportivii stau foarte bine. ”Dar din punct de vedere al toleranței la stres au nişte carențe. Nu este însă vina lor, pentru că ei aşa au fost formați de nişte antrenori care în mare parte nu au pregătire de specialitate, astfel încât să poată orienta sportivul. Foarte multe dintre tehnicile astea de aşa-zisă mobilizare care vin din partea antrenorilor români pun accent pe comportament negativ, teamă, ruşine, furie, în loc să meargă pe partea pozitivă. Un antrenor danez, un antrenor italian, chiar şi antrenor sârb cu care am lucrat la handbal masculin, au o cu totul altă viziune, pentru că la ei nu există cuvântul teamă, ruşine, supraviețuire. Ci doar câştigi sau nu. Asta e diferența şi ajută foarte mult sportivul”, a concluzionat Andreas Hniatiuc.
Din această discuție cu psihologul sportiv am aflat un lucru cât se poate de clar. Pentru a avea succes la Mondiale, Jocurile Olimpice, antrenarea ”nervilor” a devenit esențială. Este o pregătire care presupune ceva mai mult decât mesaje motivaționale. Sportul românesc trebuie să înveţe acest lucru.