Străbatem cu toții, la nivel planetar, una dintre cele mai dificile perioade din viața noastră. Cum am mai spus-o, este războiul nostru, după mai bine de 70 de ani de pace.
Privind înapoi, regretăm anii care s-au scurs fără măcar să știm că suntem fericiți, atunci când aveam destule argumente pentru a ne considera viața rotundă, împlinită, pe deplin satisfăcătoare. Normală! În loc de acestea, ne înfuriam și și ne întristam pentru cine știe ce fleac, fiindcă soarta omului nu pare de a-și găsi pacea, mulțumirea de sine, ci angoasa, confruntarea, starea de iritare. Poate că așa ne este hărăzit, prea puțini dintre noi reușesc să se împace cu ei înșiși, însă acum vedem cât de frivole și ridicole erau stările de nemulțumire nu cu mult în urmă, prin comparație cu ce ni se întâmplă astăzi, când întreaga umanitate speră la un vaccin salvator, izbăvitor. Și atunci îmi aduc aminte de o expresie pe care poate n-am înțeles-o pe deplin atunci când am auzit-o prima dată, cu foarte mulți ani în urmă, este vorba despre excepționala însemnătate a stării normale. Din păcate, noi nu ne dăm seama de această stare decât atunci când o pierdem, când ne este dat să regretăm dispariția ei.
Sportul nu poate face excepție de la tulburările pe care le suferă întreaga societate, încercând cu greu să supraviețuiască pandemiei. Unde sunt stadioanele pline și entuziasmul spectatorilor? Unde sunt marile competiții ale unei lumi globalizate, campionate europene și mondiale, chiar Jocuri Olimpice? Se crede că ediția japoneză a Olimpiadei se va desfășura în vara anului viitor. Și dacă nu va fi așa?! Cine poate să garanteze că Europeanul de fotbal se va mai ține, sau alte atâtea europene și mondiale pentru diferitele ramuri de sport, tot întârziate și amânate? Când carantina bate la ușă, cum să te mai gândești la întreceri interne, fie ele și fără spectatori în tribune? Aceste sunt întrebări legitime, pe care și le pun fără îndoială nu numai liderii mișcării sportive, ci înșiși guvernanții țării. A ne face că plouă nu ne poate ajuta cu nimic, trebuie să îndrăznim să luăm în calcul și cele mai negre scenarii, ca să fim pregătiți pentru orice situație.
Este simptomatic că în momentul de față rezultatele unor meciuri și ierarhiile care țin de ele au început să fie determinate de testele de covid ce trebuie efectuate înaintea primului fluier al arbitrului, de posibilitatea prezentării la meci și de numărul de jucători sau jucătoare ce pot fi aliniate. Ce fel de sport mai este acesta? Este sportul impus de pandemia de coronavirus, al timpului prezent în care mor sute de mii de oameni, în care doctorii se sacrifică în prima linie, iar inconștienții fac demonstrații de stradă pentru dreptul de a nu purta mască! Cât de mult ne-am dori acum revenirea stării normale, inclusiv în spațiul sportului, o activitate care poate da cu adevărat măsura revenirii la normalitate în societatea umană! Sunt psihologi care au studiat între timp comportamentul sportivilor în timpul pandemiei, observând cât sunt de afectați din cauza lipsei de perspectivă a eforturilor pe care le fac în antrenamente, în absența competițiilor și a obiectivelor de performanță. Nu sunt lucruri lipsite de importanță, va dura ani de zile pentru revenirea la obișnuitele drumuri ale excelenței în sport, și nu numai.
Cum puteți constata, revista noastră continuă să apară și continuă să scrie despre ce se petrece în azi arenele sportive, chiar dacă evenimentele notabile s-au rărit considerabil. Este modul nostru de a ne arăta respectul pentru meseria pe care o practicăm, ca și pentru sportivii care continuă, uneori înfruntând riscurile infectării și izolării. Și o vom face în continuare,în așteptarea unor vremuri care să ne readucă starea normală a existenței noastre, atâta vreme cât vom exista, cât vor fi sportivi români în competiție și performanțe în sportul românesc. Nu ne lăsăm!