Breaking News

Interviu cu Ionuț-Marian Stroe, ministrul Tineretului și Sportului

„Avem nevoie ca societate să reașezăm sportul acolo unde îi este locul său în viața noastră”

Dumitru Graur: Domnule ministru, s-a împlinit un an de la numirea dvs. în funcție. Cum apreciați că a fost această perioadă? Și cât de repede a trecut timpul, îmi puteți spune?

Ionuț Stroe: L-aș descrie din capul locului ca fiind un an complet diferit față de cum îmi imaginam, și ne imaginam toți în momentul în care, alături de alți colegi, am fost investiți în aceste funcții de maximă responsabilitate. Criza globală ne-a pus în față o radiografie a întregii societăți și bineînțeles a sportului așa cum nu ne-am fi imaginat-o. Dar, partea bună e că am avut la un moment dat posibilitatea de a stabili un punct zero al activității noastre. Prin suspendarea temporară a tuturor manifestărilor sportive, m-am putut gândi foarte mult la ce înseamnă viitor în sportul românesc. Așa, ca o concluzie, aș numi acest prim an de mandat drept un mandat pentru dezvoltare. Pentru că practic am încercat să pun bazele unei reconstrucții a sportului, a infrastructurii de sport, a infrastructurii de tineret, a modului în care se fac politici publice de sport și tineret și, de ce nu, a ministerului, fiindcă și instituția asta trebuia să fie reformată într-un moment sau altul. La început a fost destul de greu, fiindcă veneam pe o construcția bugetară și o filozofie stabilite deja; noiembrie este practic sfârșit de an și a trebuit să lucrăm pe buget și pe construcția bugetară impusă de ceilalți (guvernul PSD – n.n.), dar ușor, ușor ne-am adaptat. La fel cum ne-am adaptat condițiilor de viață și pandemiei care ne afectează existența, ne-am adaptat și condițiilor bugetare date la momentul acela. Nu vreau să vorbesc prea mult despre ce am găsit aici, dar vă pot face o scurtă trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am făcut. Dacă m-ați întrebat cum a trecut timpul, vă răspund că a trecut foarte, foarte repede. Timpul trece repede când ai ce face, când îți bați capul cu chestiuni care-ți ocupă întreaga activitate, nici nu realizezi cât de repede trece. Pe undeva e bine, pe undeva constat cu oarecare tristețe că sportul a fost afectat frontal, direct, în acest an de pandemie, care ne-a blocat parțial activitatea. E foarte important că am reușit să deblocăm situația, și în momentul de față avem reguli și cadrul legat după care să continuăm.

Sportul merită un loc mai bun în agenda guvernării

Domnule ministru, cât de greu este să fi „avocatul” sportului la masa Guvernului, mai ales acum, în timp de pandemie?

Nu e foarte greu, vă spun sincer. Și cel mai important lucru în acest mandat de reprezentare a intereselor sportului este suportul public. Sportul are numeroși susținători în rândul publicului, are și un segment de presă care manifestă atenție și scrie despre acest domeniu. Sportul din punctul meu de vedere nu e un domeniu greu de susținut. Acum conteză foarte mult și avocații pe care ți alegi. Nu vă ascund că la masa deciziilor nu de puține ori sportul și tineretul au avut mai mult un rol marginal în fostele guvernări. Au fost tratate la … și altele. Nu vreau să comentez motivele, există în țară foarte multe probleme, dar sportul cu siguranță merita un loc mult mai bun pe agenda guvernării. Dar sper, și cred (zâmbește) că l-am așezat acum acolo unde îi este locul. N-a fost însă greu, am avut multă înțelegere. Mai ales în acest timp de pandemie, când toată lumea așteaptă reîntoarcerea pe stadioane, când există o masivă așteptare publică pentru reluarea competițiilor, a fost foarte important suportul pe care-l dăm echipelor, competițiile naționale și internaționale. La fel, există o așteptare publică vizavi de marile evenimente care urmează să se desfășoare în România, pentru care ne pregătim intens și cred că ne vom onora obligațiile asumate în momentul deciziei Euro 2020, care se va desfășura la anul. Deci există așteptare publică, există interes, există suport. Pentru un ministrul a sportului devine ușor să-ți faci treaba, poate mult mai ușor decât în alte domenii.

Care sunt cele mai mari probleme de care le-ați întâlnit în mandatul dumneavoastră?

Păi hai să încep cu una punctuală, care mi-a dat ceva bătăi de cap și ceva nopți nedormite: Euro 2020 se afla într-un stadiu, aș spune îngrijorător. Riscam ca la momentul inaugural să nu fim gata și să ne facem de râs – pentru că tot ce era asumat în privința evenimentului era întârziat în momentul preluării mandatului, dar, prin amânare, am avut un răgaz pentru răscumpărare greșelilor din trecut. În felul acesta am putut să terminăm stadioanele, am putut să terminăm – un lucru elementar pentru societatea europeană –, să legăm aeroportul internațional de Gara de Nord, am putut să avem și noi un Metro de la gară în Ghencea, în zona Drumul Taberii, pentru suporteri, am putut să facem un plan de mobilitate pentru Euro 2020 care să evite aglomerația Bucureștiului, să avem un aeroport modern la Băneasa – pe care să fie posibilă sosirea delegațiilor oficiale și ale echipelor participante –, sunt lucruri pe care acum le putem prezenta și care nu existau în momentul în care am preluat acest mandat. Vă dați seama, ar fi trebuit să oferim echipelor participante posibilități de antrenament pe șantier, doar cu suprafața de joc și vestiarele terminate, de a masca lucrările de la Aeroportul Băneasa cu niște panouri care ar fi trebuit să acopere șantierul… Probabil că la finalul acestei luni va fi momentul în care vom putea prezenta toate aceste lucrări, cu care ne vom mândri. Nu numai pentru Euro 2020, ci pentru societatea românească în sine. Pentru că sunt lucruri pe care le valorifici și le pui în valoare. Orice pasager care aterizează pe Otopeni poate să ajungă acum în 14 minute la București. Iar stadioanele pe care le-am finalizat le poți folosi pentru foarte multe evenimente sportive internaționale, nu numai pentru Euro 2020.

Cum spuneați, încercați să așezați sportul pe locul pe care îl merită!

Și asta o văd ca o parte importantă a misiunii publice, este vorba despre reașezarea sportului în viața socială a României. Suntem un popor, trebuie să recunoaștem, care nu mai face sport. Dacă nu conștientizăm această realitate, s-ar putea să avem în continuare lipsă de performanță, legată de baza de selecție din ce în ce mai mică – foarte puțini copii din România mai fac sport -, s-ar putea ca în continuare să avem grave probleme de sănătate la nivelul copiilor, pentru că avem deja locul 2 la obezitate infantilă în Europa, ceea ce e dezonorant pentru societatea românească. S-ar putea în continuare să stăm să ne întrebăm de ce nu avem o generație de copii educați în spiritul fair-play-ului, al disciplinei, al rigurozității, al competiției – lucruri pe care sportul le promovează ca valori de bază. De aceea eu consider că avem nevoie ca societate să reașezăm sportul acolo îi unde este locul său în viața noastră, ca și în școală. Și în activitățile zilnice, și în activități cu caracter reacreativ. Sportul de masă este din punctul meu de vedere locul de unde pornim când vorbim de reformarea sistemului în ansamblul său în România.

Procesul de descentralizare va începe cu siguranță anul viitor

Aș merge puțin mai în adâncime cu întrebarea: ați găsit probleme mari după ce ați luat ”la pas” aproape întreaga țară, CSN-uri, cluburi, DJST-uri?!

Aș putea transpune totul într-o singură propoziție: statul român, de ani de zile, nu mai finanțează sportul și sportivii, ci finanțează niște instituții. În mod mecanic, fără a evalua rezultate, fără a vedea cum sunt folosiți acești bani, dacă se respectă sau nu destinația lor, dacă sunt monitorizate anumite decizii, dacă se văd rezultatele investiției. Deci mai degrabă îmi doresc a reforma aceste instituții – nu mă ascund și nu îmi este teamă de procesul de descentralizare, asta apropos de ce ar trebui să facă Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret și cluburile pe care le păstorim aici, la Ministerul Tineretului și Sportului. Cu siguranță se va întâmpla acest lucru anul viitor. Va fi un proces controlat, un proces pe care-l vom face în urma unei dezbateri publice la care vor participa toți cei care pot să contribuie cu ceva în sport, nu numai instituțiile aflate în subordinea ministerului. Am observat o lipsă acută a competițiilor de copii și tineret – nu avem în momentul de față în România competiții relevante în zona școlară și universitară, și-i mare păcat. Se mai fac câteva, dar la un nivel foarte scăzut. Va fi cu alte cuvinte o cu totul altă arhitectură instituțională, n-aș vrea să intru în detalii acum, pentru că asta ar putea fi un alt subiect de interviu, dar pot să vă spun că la anul vom avea această schimbare. În momentul prezentării noului Program de guvernare vom avea posibilitatea să și detaliem.

V-ați propus obiective foarte interesante: vouchere pentru copiii care vin la sport, finanțarea la timp, chiar din startul anului, a federațiilor și cluburilor, work-shop-uri de dezvoltare pentru sportivi și nu numai, proiecte de tehnologizare și digitalizare a sportului, granturi pentru cluburi sportive și lista proiectelor de pe agenda dvs. poate continua. Cât de greu au fost de realizat?

Niciunul nu este foarte greu de realizat. Tot ce ați enumerat sunt chestiuni concrete care s-au întâmplat aici, sunt proiecte la care am muncit toți cei din minister și mulțumesc tuturor celor care și-au dat concursul. Cum vă spuneam, din punctul meu de vedere domeniul sportului nu este unul greu de gestionat. Sunt multe lucruri simple și elementare de făcut în sport, credeți-mă că le fac cu cel mai mare drag și nu mi-e greu absolut de tot. Sigur, lucrurile acestea aș fi preferat să se întâmple înainte sosirii mele aici, adică traininguri și activități de consiliere profesională, de exemplu: păi asta este elementar! Trăim într-o societate modernă, europeană, trebuie să ne adaptăm acestor vremuri. Spuneați de voucherele pentru copii, după mine ești obligat să iei niște măsuri în momentul în care vezi că baza de selecție este subdimensionată, este mult mai mică decât numărul seniorilor activi legitimați, trebuie să faci ceva, să iei niște decizii, să găsești un pretext ca să aduci copiii la sport. Și să-i sprijini, pentru că știm că în faza de inițiere părinților li se cer bani din partea cluburilor pentru a-i învăța pe copii să facă sport. Atunci ne-am zis: bun, statul român susține această activitate și întregul proces de aducere a copiilor către sport, oferindu-le de exemplu 300 de lei (pentru achiziția de echipament – n.n.), bani necesari pentru primul an. Doar să înceapă. Mă gândesc la cluburile private; dacă mergeți în zona cluburilor publice, nu va fi nevoie să plătiți pentru a face copilul sport. Vă asigur că eu nu le consider neapărat lucruri extraordinare, ci mai degrabă lucruri care trebuiau să se întâmple odată și în România, fiindcă mare parte dintre cele spuse de dvs. se întâmplă și în Occident, sunt programe care acolo au funcționat, au dat rezultate și nu văd niciun fel de problemă să împrumutăm și noi din bunele practici europene. Până la urmă acesta este avantajul acestui parteneriat, în care suntem și noi cuprinși, ca țară membră UE.

Din ce am văzut pe Facebook, nu sunteți doar un manager al sportului, ci și un practicant conștiincios…

(zâmbește) Da, sunt, pentru că sportul mereu a ocupat un loc în viața mea. Îmi place să fac sport, n-am făcut-o niciodată la nivel de înaltă performanță, în schimb o fac pentru că există numeroase beneficii sub aspectul fizic și psihic. Mă ajută enorm să merg să mă relaxez la finalul unei zile făcând sport, să alerg, mă ajută fizic să fiu în formă, să mențin o stare de sănătate bună, și reușesc cumva să-mi fac timp, chiar dacă timpul meu este foarte limitat acum.

V-am văzut nu cu mult în urmă într-o poză în care alergați 5 km într-o cursă de maraton…

Peste tot pe unde am fost invitat am acceptat cu mare plăcere să particip. La maraton, dar și în echipe de fotbal, în meciuri amicale, orice fel de activitate sportivă la care pot participa o fac cu mare drag, să știți.

Infrastructura medie și mică trebuie să treacă în administrația locală

Când se vorbește de dezvoltare, de infrastructură, discuția se oprește de obicei la posibilitățile financiare. După ce ați văzut mare parte a bazelor sportive ale MTS, cum credeți că cele aflate în paragină vor putea fi repuse în beneficiul sportivilor?

Investiție. Și ăsta este cuvântul de ordine pe care noi l-am lansat în momentul anunțării acelui … adevărat „Plan Marshall” pentru dezvoltarea României. În care sunt cuprinse 80 de miliarde de euro, conform exercițiului european, ce vor fi aduse aici, și bineînțeles care vor suplimenta efortul nostru național. Și zona de sport ocupă un loc important în acest plan de redresare și relansare economică. Până în momentul de față vă pot asigura că 13,5 miliarde din acești bani vor fi destinați sportului. Vă pot spune că vom avea de la anul o schemă de ajutor de stat pentru cluburile sportive, publice și private, de 200.000 de euro, pentru a fi utilizați în investiții, ca o formă de ajutor direct. Vă pot asigura că în momentul de față avem cel puțin 50 de milioane de euro – și este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru la Ministerul Tineretului și Sportului! – pe care îi pregătim deja pentru 14 proiecte de investiții în bazele de vacanță, de agremet și centrele de tineret. De asta spun că tot ce înseamnă infrastructură sportivă în România va beneficia de această investiție. Dar e foarte important, și mi-aș dori ca de la anul să avem o separație clară între marea infrastructură sportivă și cea mică și medie. Eu consider că cea mare trebuie să fie parte a efortului bugetar al administrației publice centrale, adică noi să fim cei care investim acolo. Noi, ca minister, fiindcă acum poți să faci investiții fie prin CNI, prin Ministerul Lucrărilor Publice și Dezvoltării Regionale, fie prin administrația locală, care urmează să primească în dezvoltare investițiile din infrastructura medie. Cu siguranță că ei știu mult mai bine ce au de făcut într-un anume oraș, Sibiul de exemplu. Bazinul de acolo, apropos, l-am găsit închis astă-vară și tare rău mi-a făcut, mai ales că se află în administrația noastră; m-am supărat destul de mult. Pe plan local se știe mult mai bine cum să se gestioneze, ei beneficiază de mult mai multe posibilități și resurse decât noi, ca minister, și cu siguranță își vor dori să administreze mult mai bine decât o facem noi.

Face parte din descentralizare?

Exact. Face parte din procesul de descentralizare și sunt deja foarte multe administrații publice locale care-mi solicită transferarea acestor baze. Vă spun sincer că este una dintre ideile care vor sta la baza descentralizării: tot ce este „mare” va rămâne la noi, va fi de interes național, și astfel vom asigura practic infrastructura necesară echipelor naționale, loturilor olimpice, competițiilor majore, iar ce înseamnă infrastructură mică și mijlocie va trece către administrația locală. Există o diferență, dacă vă uitați în orice oraș, între ce administrează, ce construiește primăria și ceea ce administrează MTS-ul sau alte structuri centralizate; e un decalaj, și se vede ușor lucrul acesta. Trebuie să luăm odată decizia descentralizării. Din punctul meu de vedere este absolut normal să se întâmple, chiar de anul viitor.

E o rușine că în Capitală nu există o sală polivalentă și un patinoar!

În Planul de dezvoltare a României pentru ciclul 2021-2027, de care tocmai ați vorbit, unde găsim o accentuată grijă pentru sport, este prevăzută construirea a 12 mari complexuri sportive, 8 bazine olimpice, 5 Săli Polivante (cu o capacitate între 5.000 și 16.000 de locuri), 5 patinoare artificiale, 250 de săli de sport și 400 de baze sportive simple. Cum vedeți această perspectivă?
Eu mă bucur că le-ați punctat foarte bine, că le-ați extras din planul respectiv. După cum vedeți am socotit că prioritatea în următorul ciclu bugetar european și, bineînțeles, național, trebuie să o aibă sălile polivalente, patinoarele și bazinele de înot. Vedeți mai puține stadioane de fotbal, pentru că în ultimul timp este evident că atât administrația publică centrală, prin Companioa Națională de Investiții, cât și autoritățile locale au construit stadioane de fotbal. Vă spun sincer, sunt mândru că avem în momentul de față, atât finalizate, cât și în construcție foarte multe stadioane pentru fotbal, respectiv rugby. Sporturi care se fac în aer liber, care adună spectatori. Deci din punctul acesta de vedere aș putea spune că suntem pregătiți. Ce urmează, și am considerat a fi prioritar în acest angajament public, sunt sălile polivalente – din păcate suntem deficitari chiar în Capitala țării. Nu e posibil ca în 2020 ea să nu aibă o sală polivalentă – deci una dintre cele 12 menționate va fi cu siguranță în București.

Urmează ca în zilele următoare să mă întâlnesc cu noul primar al Capitalei ca să deblocăm proiectul; în 2012 noi am oferit terenul pentru construcția sălii (la Complexul „Lia Manoliu” – n.n.), dar din păcate s-a blocat, nu mai contează acum motivele. La fel bazinele, sunt, aș spune, indispensabile, înotul este pentru copii o activitate foarte prietenoasă, o modalitate foarte la îndemână pentru copii, dar și pentru părinți totodată, să practice un sport extrem de plăcut și foarte sănătos, care poate fi și o bază pentru multe alte sporturi. În bazine se mai pot face tot felul de activități recreative și de divertisment, în afara cursurilor de înot, pot fi folosite pentru timp liber. Și patinoarele, la fel. Din păcate, încă o rușine pe care o trăim, avem o construcție începută de Primăria Municipiului București și apoi abandonată: patinoarul „Mihai Flamaropol”, un loc încărcat de istorie. Și e păcat fiindcă patinoarul, la fel, este unul dintre obiectivele care pot fie suport pentru patinaj artistic, patinaj sportiv, hochei, dar și pentru activități de timp liber; și e clar că trebuie să începem cu cel de la București. Cele 400 de terenuri de sport sunt cele de Tip 1, de 13.000 de metri pătrați, cu stadioane omologate până în Liga a III-a, și cele de Tip 2, care sunt cele școlare, ca să refacem infrastructura sportivă din zona școlară. Pentru că școala e primul loc în care facem practic cunoștință cu sportul, și copiii trebuie să aibă aceste baze la îndemână. Apoi, 250 de săli de sport, sunt sălile tip ale Companiei Naționale de Investiții, foarte bune, proiectul eu l-am văzut peste tot în vizitele mele, și bazine școlare sunt acolo, un proiect-tip care trebuie să existe din punctul meu de vedere în orice comunitate din țara noastră care depășește 10.000 de locuitori.

Domnule ministru, vom avea bani pentru toate astea?

Da, sunt bani pentru toate. Vă dați seama, 80 de miliarde vin din zona europeană, noi să fim în stare să-i gestionăm, să-i „tragem” de acolo, plus ce există resursă la nivel național. De altfel, să știți că fiecare guvernare are propria filozofie vizavi de cheltuirea banului public. Dacă alții socotesc că e bine să ducă acești bani în zona cheltuielilor sociale, spre exemplu, noi am spus de la început că ne dorim să ducem mare parte a fluxului financiar în zona de investiții. Adică, în condițiile în care investești acești bani, cu siguranță reușești să repornești motorul economic, care să genereze bunăstare, și să ai bani ulterior și pentru salarii, pensii, alocații și multe alte lucruri pe care, evident, trebuie să le susții.

Sportul școlar reprezintă cheia relansării sportului românesc!

Ați spus ceva mai înainte că vă interesează foarte mult sportul de masă, mărirea bazinului de selecție. Aceasta este una din problemele majore pe care le-ați sesizat în sportul de performanță, sau doar dorința de a oferi cât mai multor copii o viață sănătoasă?

Ambele obiective sunt de interes pentru mine pentru că, pe de o parte, sportul de performanță are nevoie de sportul de masă, tocmai pentru a-și lărgi baza de selecție, pentru a avea viitori campioni. Vă spun sincer că nu-mi place când văd în competițiile interne mulți sportivi importați, veniți de „afară”, cum la fel nu-mi place să văd că, din păcate, nu mai există atâți copii câți existau altădată în activități și competiții școlare. Nu-mi place să aud mereu că „sportul a devenit o materie opțională la școală”, nu-mi place să văd copii care mai degrabă sunt acaparați de gadgeturile la modă, și petrec mai mult timp în fața tabletei sau a telefonului decât afară. Îmi doresc să avem o societate sănătoasă și foarte bine educată. Este și motivul pentru care cred că sportul de masă este practic cheia relansării sportului în România. Cu toții ne plângem – și nu doar eu, ați văzut și mari personalități ale sportului românesc au spus că viitorul sună foarte, foarte sumbru. Nu există după acest ultim val de performeri în România o generație care să-i înlocuiască, și dacă trebuie să facem ceva urgent, cu siguranță că trebuie să investim în zona de copii și tineret. Așa putem să reconstruim viitorul sportului românesc. Altfel, în zadar vom direcționa bani către marea performanță, să zicem, dacă nu mai ai sportivi cu care să o faci.

Sunt de acord cu tot ce spuneți, însă doar eforturile dvs. nu vor fi suficiente fără o colaborare cu Ministerul Educației. Resursa umană se găsește totuși la MEN.

Aici este vorba despre un parteneriat cu Ministerul Educației, care este obligatoriu – școala este locul în care faci cunoștință cu sportul -, dar și un parteneriat, de ce nu, cu părinții! Pentru că, din păcate, în decursul vremii părinții au devenit parte a problemei mai degrabă, decât parte a soluției. Foarte mulți părinți din România își scutesc copiii de orele de sport, și eu nu înțeleg acest lucru. În școala românească există în acest moment foarte multe scutiri. Trebuie să-i facem și pe părinți să înțeleagă care sunt beneficiile practicării sportului de către copii. Dacă o să avem acest parteneriat dublu, și cu părinții, și cu Ministerul Educației realizat, misiunea noastră va deveni foarte ușoară. Deja am introdus în curricula școlară – prin acel program „Sportul se joacă”, realizat în parteneriat cu COSR și Institutul Aspen din România – o oră de sport suplimentară. Am găsit din partea Ministerului Educației suficientă deschidere pentru această oră suplimentară și pentru activități mult mai prietenoase copiilor, în care li se prezintă sportul, ducându-l mai mult spre joacă, mai degrabă decât practicarea unui sport după reguli, și eu cred că pe viitor, ușor, ușor vom găsi un parteneriat cu școala pentru realizarea de competiții școlare. Am discutat deja cu profesorii de sport, care trebuiesc și ei motivați, nu numai copiii, pentru că mare parte a competițiilor școlare se vor desfășura în afara orelor de curs, și ei trebuie plătiți suplimentar pentru acele week-end-uri pe care le petrec alături de copii la competiții, pentru cantonamente și turnee de pregătire pe care le vor face. Nu vă ascund faptul că am identificat și bani europeni pentru a susține aceste competiții. Există chiar programe în care putem lua chiar state vecine partener, și cred că de exemplu Republica Moldova este una dintre zonele neexploatate pentru a face competiții cu bani europeni; și Ungaria, la fel, ne poate deveni partener pentru întreceri școlare. Le vom prezenta într-o conferință de presă, pentru că tot ce înseamnă efort financiar pentru sportul de masă va fi un capitol separat și sunt sigur că și Ministerul Educației va înțelege, la fel cluburile sportive școlare, liceele cu program sportiv – practic acestea sunt în prima linie a revigorării sportului de masă.

E foarte greu să-i spui unui campion să plece acasă, să-și întrerupă pregătirea

Pentru că nicăieri nu sunt toate lucrurile perfecte, care sunt cele mai neplăcute aspecte pe care le-ați întâlnit în acest an de activitate?

Nu doresc nimănui să fie în pielea ministrului sportului în momentul în care se închide activitatea. A fost cel mai dureros lucru să transmiți unor campioni care se pregătesc de ani de zile pentru competiții majore, mai precis pentru Tokio, și sunt foarte mulți; este foarte greu să-i spui unui campion olimpic că trebuie să-și încheie activitatea și să meargă acasă! A fost cel mai dureros moment pentru mine. Și cea mai mare problemă care a trebuit să-și găsescă soluție rapid – din fericire am găsit-o, chiar dacă am avut câteva săptămâni de pauză în pandemie. Raportat la problemele din sportul românesc, deja cred că pe unele le-am punctat, e vorba de locul foarte jos pe care îl ocupă sportul în viața socială a României, e vorba de aceste cluburi administrate de stat, care funcționează din punctul meu de vedere mecanic – e inadminsibil să existe cluburi sportive cu jucători nelegitimați, cu sportivi nelegitimați, eu cred că în spatele acestor lucruri se ascund alte lucruri, nu vreau să comentez mai mult –, ăsta e și motivul pentru care am spus că în România statul finanțează mai degrabă instituții nu sportivi, performanță sau pregătire, dar cred că și asta o putem rezolva. Și m-aș opri aici, pentru că într-adevăr sunt încă foarte multe probleme nerezolvate în sportul românesc.

Dar când credeți că se vor putea întoarce spectatorii pe stadioane și în săli?

(face o mică pauză) Factorul de care depindem în luarea acestei decizii este cifra infectărilor. Deci numărul de infectări este practic barometrul care ne indică gradul de răspândire comunitară a acestui coronavirus. Nu vă ascund faptul că am lucrat cu federația de fotbal la un scenariu foarte bine definit și articulat pentru repornirea meciurilor cu spectatori. Cele mai importante momente pentru a proteja sănătatetea publică sunt cele care se petrec la afluirea și defluirea spectatorilor, sunt două momente cheie, care practic îți pot genera aglomerări care să-ți ridice riscul de infectare; vă dați seama, este vorba de prezența laolaltă a mii de oameni. Modul de așezare în stadion, la fel este foarte riguros definit de noi; practic toți cei care vor organiza evenimente vor trebui să aibă o hartă digitalizată a stadionului, astfel încât modul de rezervare să fie exclusiv online, și fiecare om să-și știe locul pe stadion înainte de ajunge acolo, să fie stabilită această distanțare fizică între spectatori. Din păcate, vedeți bine, cifrele cresc într-un ritm îngrijorător și n-am putut să repornim competiții cu spectatori, așa cum ne-am fi dorit, de exemplu, la un meci al echipei naționale. Am siguranța că federația ar fi fost un partener serios pentru realizarea amplului proces de organizare a unui astfel de meci, mi-aș fi dorit să avem spectatori la România – Norvegia, la București; din păcate vedeți ce se întâmplă. Și vă spun sincer că nu se joacă nimeni cu sănătatea publică. În condițiile în care cifrele vor scădea, noi suntem pregătiți din punct de vedere normativ, și organizatoric. Dar să știți că aici, apropos de pornirea sportului cu spectatori, trebuie să subliniem un aspect foarte important: responsabilitatea unui asemenea eveniment este una pe care noi o împărțin în trei; pe de o parte noi (MTS – n.n.) trebuie să definim niște reguli clare pentru organizarea evenimentului, cea de-a doua responsabilitate este a organizatorului, care în mod clar trebuie să respecte regulile, să stabilească culoare de acces și de părăsire a stadionului, un anumit sistem de supraveghere pentru rezervarea locurilor rezervate, mă refer la suplimentarea numărului de stewarzi pe stadioane, ca și punerea în funcțiune a sistemului electronic de rezervare a biletelor, iar cea de-a treia responsabilitate pe care o văd și de care trebuie să țineam seama este cea a asumată de spectatori. Mi-ar place ca în România să avem și noi un grad de conformare voluntară similar aceluia existent în alte țări. Și toți cei care venim la meci să punem înaintea interesului și dorinței, a plăcerii de a viziona un meci și de a ne susține echipa, să punem înainte sănătatea publică.

Dacă rămân nefolosite, stadioanele devin o povară!

Vom avea în curând trei noi stadioane superbe la București, făcând parte din planul pentru Euro 2020. Dacă adăugăm și Arena Națională, cu cele peste 60.000 de locuri ale sale, este limpede că aceste baze ar putea găzdui o mare competiție internațională. Ați putea propune, împreună cu federația de fotbal, organizarea unui Campionat european sau mondial măcar pentru categoriile de vârstă inferioare, U19, U21 de exemplu. Ce spuneți?

Deja ne-am gândit la acest lucru. Împreună cu federația avem o schemă pentru a organiza Campionatul European Under 21 la București, în 2023, La fel avem pentru U19 și la fel avem un proiect cu federația de rubgy pentru a organiza Campionatul Mondial de tineret în 2022… Am definit la nivel legislativ, aici în minister, un program de excelență, un program de finanțare a acestor mari evenimente sportive internaționale în România, accesibil federațiilor și de la anul le vom încuraja să aplice pentru organizarea de competiții internaționale prin aceste programe. Pentru că este unul dintre obiectivele majore ale noastre, să găzduim cât mai multe (accentuează) competiții importante, relevante în plan internațional. Pentru că acum avem cu ce! Aceste stadioane amintite de dvs. trebuiesc puse în valoare. Altfel, ele devin o povară! Dacă le vom folosi cum trebuie, câștigăm din punct de vedere sportiv, din punct de vedere al imaginii și câștigăm din punct de vedere economic. Să pui Capitala țării, sau să pui de exemplu orașe ca Clujul, Craiova – care au deja stadioane – pe harta sportului european și internațional, este un lucru excelent. Și pentru comunitățile de acolo: există animație, există interes, vizitatori, sponsori care vin, companii – de asta spun că sunt foarte multe planuri pe care le avem. Nu vă ascund faptul că mi-aș dori să avem în 2028 o candidatură comună a României, Greciei, Serbiei și Bulgariei pentru găzduirea Campionatului European de fotbal! Este un proiect despre care s-a mai vorbit, au existat câteva discuții concrete, iar eu m-am întâlnit deja cu omologul grec la Lausanne, la JO de iarnă pentru tineret și am discutat câteva chestiuni concrete. Lansasem împreună cu Răzvan Burleanu o invitație atât celor patru miniștri (ai Sportului – n.n.), cât și celor patru președinți ai federațiilor de fotbal din aceste țări, să vină în România ca să concretizăm aceste discuții la Cluj, chiar cu prilejul meciului CFR – Sevilla (pe 20 februarie – n.n.), ca să îmbinăm plăcutul cu utilul, dar din păcate pandemia asta a suspendat practic pentru moment orice inițiative. Dar cu siguranță putem continua. Campionatul European de tineret U21 va fi unul în care ne vom testa toată această infrastructură sportivă, vor fi stadioane din București, din Ploiești, din Giurgiu și din Cluj, care vor găzdui această competiție. Nu uit nici de Euro 2020, organizat în 2021, va fi fără îndoială un moment de repetiție generală, și eu sunt sigur că ne vom achita cu onoare și cu mândrie de aceste îndatoriri.

Ultima întrebare: care sunt avantajele și dezavantajele în a fi și un suporter pătimaș al sportului, dar și conducătorul lui?

Marele avantaj îl reprezintă faptul că fac parte din acest sistem, pot contribui la anumite decizii, în condițiile în care consider că sunt lucruri de îmbunătățit pot să fiu cel care practic decide, conduce întreaga activitate, pot legifera și ajuta sportul în relație cu un domeniu sau altul. Dezvantaje, vă spun sincer că nu văd, în condițiile în care ești un tip echilibrat, imparțial, corect moral. În momentul în care te angajezi într-o asemenea carieră în mod evident că trebuie să-ți asumi timpul departe de familie, acest mare minus, dar îmi dau seama că ministru nu poți fii pe viață, ai la dispoziție o anumită perioadă de timp, în care trebuie să dai măsura valorii tale. Este practic, dacă vreți, un punct culminant al carierei politice a fiecărui om care are pretenția că e pregătit să dea măsura și a obține rezultate într-un anume domeniu de activitate. E o mare oportunitate și așa și trebuie tratată. A fi ministru al Sportului este o mare cinste, este un domeniu care m-a prins, mi-a stârnit anumite ambiții și dar rămâne să fiu evaluat de cei care urmăresc sportul și activitatea mea. Eu cred că până în momentul de față aș putea spune că m-am achitat bine de aceste sarcini.

Vă mulțumesc, domnule ministru și vă urez mult succes în continuare!

 

leave a reply