Mă uit cu stupoare la ce se întâmplă în fotbalul românesc, chiar dacă Sport în România nu și-a făcut niciodată un țel de a urmări și scrie cu prioritate despre „fenomen”, așa cum se petrec lucrurile în majoritatea publicațiilor de sport (fie ele online) de la noi. Ne aflăm probabil în cel mai greu moment al jocului cu balonul rotund, fiind deja de mai mulți ani la periferia performanțelor. Așa cum poate cititorii știu, am fost timp de decenii comentatorul în direct al multor partide memorabile, fie ale echipei naționale, fie ale celor de club, în competițiile internaționale. Am satisfacția de a fi trăit din plin victoria jucătorilor noștri, astăzi nume de legendă ale fotbalului românesc.
Însă lucrurile acestea se întâmplau cu cel puțin 20 de ani în urmă, dacă nu mai mult. Astăzi, când privesc câtă chinuială fără rost se petrece pe stadioane îmi vine să mă iau cu mâinile de cap. În fapt, meciurile primei noastre divizii au devenit de neprivit, într-atât de slabă este prestația jucătorilor și nivelul propriu-zis al jocului. Uneori îi compătimesc pe bieții comentatori, obligați de meserie să se entuziasmeze la microfonul unor meciuri mai mult decât mediocre, ca să nu zic enervant de slabe.
Scriu aceste rânduri cu puțin înaintea debutului fotbaliștilor tricolori în preliminariile viitorului Campionat Mondial, într-o grupă cu Germania (!), Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein, din care doar prima clasată obține direct calificarea! Cam cât la sută șanse dați echipei noastre naționale să îndeplinească acest obiectiv? Să dea Dumnezeu să reușească, fiindcă numai divinitatea ne poate ajuta să ne umplem de succes și bucurie. Însă, așa cum s-a spus de multe ori, o echipă națională nu poate fi decât suma valorilor campionatului intern, mai ales în absența unor jucători care să se remarce peste hotare. Iar a crede că selecționerul Mirel Rădoi va putea face minuni și din rahat bici e de-a dreptul naivitate, e chiar utopie. Desigur, dacă coronavirusul ne lasă, vom trăi și vom vedea!
Mă întorc la campionat, acolo unde Astra tocmai își vede patronul băgat din nou la pușcărie, unde Dinamo e ținută în viață numai de suporterii proprii (ceea ce este desigur remarcabil, dar cât va ține?), Craiova și CFR bâjbâie, iar Steaua e permanent sabotată de Gigi Becali, chiar proprietarul cu acte destul de dubioase al clubului. Am spus-o, vă rog să mă credeți, cu mulți ani în urmă, citez din mine însumi, cum că: „nimeni și nimic nu-l va putea împiedica pe Gigi Becali să distrugă Steaua!” Este ceea ce se întâmplă, meci de meci, sezon după sezon, cu o consecvență demnă de o cauză mult mai bună. Gigi a distrus arealul tradițional al Stelei (cartierul Ghencea), a pierdut numele și palmaresul, a desființat tradiția și i-a jignit permanent pe jucătorii emblematici, a făcut și desfăcut formații după pofta inimii și n-a avut decât un țel, să scoată cât mai mulți bani din transferuri. Este simptomatic că perioada cea mai bună în ultimii ai echipei, când a și cucerit ultimul titlu, a fost tocmai aceea când pipereanul a stat dincolo de gratii, fiind în imposibilitatea de a-și băga nasul în treburile echipei.
Terenuri proaste, arbitrii complet depășiți, stadioane goale (coronavirusul e numai un pretext, la fel ar fi fost și dacă nu exista pandemia), acesta e cadrul în care se joacă astăzi fotbalul la noi, care pare că se afundă tot mai mult în noroiul care-l înconjoară pe teren și în afara lui. Se susține pe bună dreptate că fotbalul, sportul în general, nu poate fi decât oglinda societății din care face parte. „Sportul de performanță, spune domnul Radu Bidiugan, directorul INCS (pag. 5-11) trebuie întotdeauna să fie expresia unei nații, a unei societăți care are o anumită bază și o anumită cultură sportivă!”. Ar trebui să ne gândim bine la asta. Am observat că între bunele sale intenții, actualul ministru TS, Eduard Novak, se află dorința de a copia sistemul de sport al țării vecine, Ungaria. O intenție lăudabilă. Numai că, tot Radu Bidiugan subliniază: „Sistemul Ungariei este cu o susținere politică, ceea ce la noi nu există. Pe de altă parte, acolo sunt investiții masive în infrastructură, în special pe bazine de înot, săli și multe alte facilități, pe care noi doar le visăm. Noi ne dorim să preluăm o politică, dar ne cam lipsește baza”. Așa este.