Editorial | O problemă serioasă: jucătorii străini în sportul românesc

Dumitru Graur

Suntem deja obișnuiți cu numărul neobișnuit de mare al jucătoarelor străine în handbalul românesc. România a devenit un adevărat El Dorado al handbalistelor de pe alte meleaguri, salariile primite de acestea nefiind decât rar egalate prin alte țări. Ca o consecință, campionatul feminin românesc a devenit probabil cel mai puternic din lume. Asta e bine, dacă și primăriile au de unde să dea bani la handbal. Ce e de rău, este locul 12 pe care s-a situat naționala la ultimul Campionat Mondial, ratând totodată calificarea dorită la Jocurile Olimpice. Este evident că handbalistele românce nu prea au loc unde să joace, și aici accentul se pune mai cu seamă pe jucătoarele tinere, abia trecute de juniorat.
Dacă vreți să știți, sunt peste 120 de jucătoare străine în handbalul românesc, cele mai multe la CSM București, Rapid, Brăila și Bistrița – câte 12, Buzău – 11, Vâlcea, Craiova și Mioveni – câte 10, Baia Mare – 9 și așa mai departe. Spunea cineva că handbalistele străine au fost bine antrenate în campionatul nostru pentru echipele lor naționale, care au obținut astfel calificările la care noi doar am visat. Pe scurt, dacă nu se schimbă ceva, nici viitorul nu sună prea bine.

Dar aceste fenomen nu se petrece doar în handbal, din păcate. Este de asemenea cazul baschetului, al voleiului, ca și al rugbyului. Recent, CS Dinamo a câștigat primul titlu în Campionatul Național la rugby, după o pauză de 15 ani. Într-un meci ce s-a disputat pe stadionul Arcul de Triumf, bucureștenii s-au impus în duelul cu CSM Știința Baia Mare, scor 17-13. De văzut însă cine au fost „bucureștenii” și cine „băimărenii”!
Ei bine, în prima echipă a lui Dinamo, pe lângă jucători români, au mai jucat Jean-Pierre Smith, Keanan Murray, Jondre Williams și Dylan Schwartz (toți din Africa de Sud), Johannes van Herdeen (Africa de Sud, având și cetățenie română), Joe Perez (Samoa) și Helarius Kisting (Namibia), iar între rezerve au figurat Laşa Titvinidze (Georgia), Sailasa Turagavulu (Fiji), Etienne Terblanche și Damian Bonaparte (ambii din Africa de Sud). Așadar, zece jucători străini și unul cu dublă cetățenie. Antrenor fiind Sosene Raymond Anesi (Samoa, 42 de ani). Pentru Ştiinţa Baia Mare au evoluat: Levan Papidze, Revazi Dugladze, Mate Dardzulidze și Beka Bitsadze (toți din Georgia), Nicolaas Immelman, Kefentse Mahlo și James Scott (toți din Africa de Sud), Jason Tomane (Australia, cu cetățenie română), Sione Faka’osilea (Tonga) și Abele Atunaisa (Fiji) – rezerve fiind Sandro Zubaşvili, Nugzar Ghelashvili (ambii din Georgia) și Nikau McGregor (Noua Zeelandă).

Un fel de Africa de Sud – Georgia, mascat în Dinamo – Baia Mare. În rugbyul românesc cei mai mulți jucători străini sunt legitimați la CSM Știința Baia Mare – 16, Steaua București – 13, SCM Timișoara și Dinamo – câte 11. Cât despre naționala de rugby, am văzut recent câți bani face: 0-76 cu Africa de Sud, 8-82 cu Irlanda, 0-84 cu Scoția și 24-45 cu modesta Tonga. Ne-am calificat de fapt la Cupa Mondială prin descalificare Spaniei, care folosise un jucător neeligibil! Ocupăm locul 20 în clasamentul mondial, sub Tonga, Uruguay, SUA sau Spania, ca să nu mai vorbesc de Portugalia, Georgia sau Samoa…

Întrunită în ședință, Asociației Internaționalilor de Rugby din România a dezbătut nu demult problema numărului tot mai mare de jucători străini din campionat. Implicit faptul că sunt mulți tineri români care nu au unde să progreseze. Fostul internațional și antrenor Mircea Paraschiv a criticat deschis faptul că în campionatul nostru evoluează din ce în ce mai mulți jucători din Georgia: „Întreb și eu: câți rugbyști din România joacă în Georgia? Păi noi ce facem? Îi aducem pe ăștia să le dăm bani. Și cei mai buni ai lor se duc în Franța. Următorii rămân în campionatul lor din Georgia. A treia mână, a patra mână vine aici. Și în loc să joace juniorii ăștia care termină U20… Noi ce facem? Noi întărim Georgia? Georgia are 20 de ani de rugby, căci din 2000 au început să apară. Și noi avem o sută de ani de rugby. Dar noi ne săpăm singuri”.
Oare aude cineva? Sau așteptăm liniștiți moartea definitivă a sportului românesc?