Colegul nostru Inocențiu Voinea ne propune un subiect care trebuie să ne dea de gândit nouă, jurnaliștilor, și care nu ar trebui ignorat. Ca să nu ajungă să ne ignore el pe noi.
Despre cum poate influența AI, inteligența artificială, performanțele sportivilor s-a mai vorbit, timid, dar s-a vorbit, încă de la începutul acestui an. Nu e un subiect care să fie pus deja pe agenda sportului românesc, și s-ar putea ca acest delay față de țări care iau în serios fuleul guliverian cu care AI înaintează în viețile noastre să ducă la mărirea decalajului pe care deja îl avem, chiar și la discipline în care noi, românii, am creat școală. E clar că AI nu poate înlocui munca antrenorului, flerul său, inspirația, dar, de pildă, poate spune cu precizie cu cât mai trebuie lungit elanul unui săritor în lungime pentru a prinde un prag perfect, făcând revolute aprecierile ochiometrice și aproximările în fracțiuni de talpă, prin care antrenorii își transmit indicațiile. La ultimele “mondiale” de atletism de la Budapesta, am văzut cât a avansat față de ediția de la Oregon tehnologia. Și la jocuri sportive, AI va ști să indice exact traseele din teren ale unei echipe, poziționarea în teren, jucătorii-chieie, informații pe care tacticienii le pot transpune în stabilirea strategiei de joc cu adversarul studiat. Dar cum va influența însă AI jurnalismul sportiv? Și iată că întrebarea vine, în aceste zile, pe fondul unor frământări în presa sportivă de la noi din țară. Dacă aș judeca după trăsnăile citite prin cronici sportive făcute de oameni care, probabil, n-au călcat pe vreun stadion, aș zice că prefer AI. Căci AI n-ar încurca niciodată săritura în înălțime cu săritura cu prăjina, și nici “tripla ” lui Sifan Hassan (cursele de 1500, 5000 și 10.000 de metri) cu triplusaltul! Asta ar putea-o face o întâlnire nefericită dintre un Google translate prost și un jurnalist… pafarist. Pe asta s-a bazat și Mathias Döpfner, șeful gigantului media Axel Springer, când le-a arătat pisica angajaților săi, spunându-le că doar creatorii celui mai bun conținut vor rămâne în cadrul redacțiilor, restul urmând a fi înlocuiți, cât de curând, cu Chat GPT, care ar putea fi mai bun la “agregarea informațiilor” decât jurnaliștii. Această observație n-a fost trecută cu vederea, mai ales că și unele ziare britanice de mare tiraj explorează deja posibilitatea integrării AI în realizarea conținutului editorial. Motiv pentru care, cu puțin timp în urmă, presa sportivă mondială a luat în serios subiectul. Cel mai recent, în Columbia, la Bucaramanga, unde s-au sărbătorit, la sfârșitul lunii noiembrie, patru decenii de la înființarea Federației Jurnaliștilor Sportivi din America (în prezent, Asociația Presei Sportive – America, filială națională a AIPS). Problema însă a fost pusă altfel. Adică nu în sensul înlocuirii jurnaliștilor cu AI, ci a folosirii virtuţilor și a beneficiilor acestei noi abordări a comunicării. Chestiunea fusese dicutată și în alt colț al lumii, la Abu Dhabi, cu prllejul Congresului Global Media, unde s-au mai clarificat unele concepte privind AI, pentru a ghida jurnaliştii sportivi în noua eră a mass-media, în care Chat GPT, dar și alți actori, deocamdată mai puțin cunoscuți, au părăsit serverele și au pătruns în redacții, fiind pregătiți să reconfigureze piața media. Dar fenomenul nu se oprește aici, la elaborarea conținutului, ci se extinde, firesc, și la consumatorul de presă sportivă, care, dacă nu mai are un Țopescu la televizor sau un Chirilă la ziar, ar putea prefera, în locul unor comentarii lipsite de inspirație, concizia și precizia unor informații generate de AI. Dar cum în retail importantă și obligatorie este eticheta, pentru a ști ce consumi, tot așa și în mass-media va trebui să știi ce citești sau pe cine asculți. Și de aceea preocupările actuale se îndreaptă către reglementarea domeniului. A fost elaborat chiar și un set de principii numite Carta de la Paris, principii care vin să statueze faptul că la baza alegerilor tehnologice în mass-media trebuie să stea etica, iar jurnalistul trebuie să aibă rolul central în deciziile editoriale. De asemenea, mass-media este obligată să ajute societatea să deosebească conținutul autentic de cel generat artificial, astfel ca oportunitățile aduse de AI în domeniul media să nu aducă amenințări la adresa corectitudinii informațiilor. Dar cum sportul nu este doar o luptă surdă a atletului cu timpul sau cu spațiul, nu este o contabilizare seacă a golurilor sau a punctelor, ci sportul este în primul rând spectacol, este emoție, tot așa și jurnalismul sportiv nu trebuie să fie doar cifre și statistici, ori descrieri, chiar și foarte precise, ale unor curse sau ale unor partide, ci mai degrabă trăiri așezate pe hârtie sau spuse cu vocea explodând de entuziasm, mai degrabă lacrimi de bucurie căzute pe tastaturi grăbite să fie primele care să anunțe acasă victoriile alor noștri, plecați să cucerească everesturi prin lume. Mie mi-e dor de “goooool”-urile anunțate la radio de Ilie Dobre, când primea legătura, chiar și după ce jocul se reluase deja de la centru. Făceau parte din spectacol, și acceptam delay-ul de dragul entuziasmului. Viața nu e un sistem binar, unu și zero, ca în… mintea computerelor, și de aceea jurnalismul pentru oameni trebuie făcut de oameni, nu de computere, care, da, ne pot fi de folos, dar nu ne pot înlocui, oricât de AI ar fi…
Editorial publicat de Inocențiu Voinea în numărul 13 al revistei Magazin Olimpic