Dublu medaliat la CE U20 de atletism, Andrei Dorin Rusu (18 ani) are o poveste de viaţă spectaculoasă. A fost fotbalist în Portugalia, dar s-a întors în ţară pentru a duce mai departe tradiţia sportivă a familiei. El este nepotul campionului olimpic la lupte, Ştefan Rusu
Alexandru Enciu
Andrei Dorin Rusu a scuturat lumea atletismului românesc cu o peformanţă rară. Sportivul rădăuţean a urcat de două ori pe podiumul de premiere la Campionatele Europene de atletism U20, competiţie desfăşurată la Grosseto, în Italia: aur la 10.000 de metri şi bronz la 5.000 de metri. În istoria atletismului românesc, sportivii care au ”dublat” cele două probe pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Niciunul nefiind însă de dată recentă.
Performanţa lui Andrei Dorin Rusu, sportiv legitimat la CSM Dorna Vatra Dornei, reprezintă o mare gură de exigen pentru probele de alergare masculine de la noi, aflate de ani buni într-un con de umbră.
Andrei Dorin Rusu are o poveste de viaţă spectaculoasă. S-a născut la Rădăuţi, într-o familie cu patru copii. În 2009, când avea 10 ani, a plecat cu părinţii în Portugalia, cu gândul la o viaţă mai bună. ”În Portugalia am intrat într-un sistem unde sportul e la mare preţ. Şcoala unde învăţam m-a legitimat la atletism şi am participat la întreceri oficiale, cu rezultate bune. Însă în paralel am început şi fotbalul. Mai întâi la un club mai mic, Bairro da Misericordia, din zona Braga. Apoi chiar la juniorii celebrei echipe Sporting Clube de Braga. Patru ani am făcut fotbal în Portugalia. Pentru un sezon, am trecut şi la Benfica, dar m-am simţit stingher, nu eram din lumea lor. Plus că acolo nu conta valoarea, ci relaţiile. Mi-a plăcut întotdeauna viteza, aşa că am jucat pe extremă”, povesteşte Andrei Rusu.
Vicecampion naţional cu trei luni de antrenamente
La finele anului 2013, aventura portugheză s-a terminat pentru familia atletului. ”Ne-am întors acasă pentru că au fost unele probleme cu actele. Aveam aproape 15 ani când am reintrat în sistemul românesc”, spune Andrei. Calităţile sale atletice au atras atenţia unui profesor de atletism de la Rădăuţi, Bogdan Roşcăneanu. ”Cu el am început atletismul acasă, iar după numai trei luni de antrenamente cuceream deja prima medalie la Campionatele Naţionale, argint la Băile Felix, în proba de 4.000 de metri”, spune Andrei.
Tot Bogdan Roşcăneanu l-a sfătuit să nu renunţe la pasiunea lui pentru fotbal, iar o perioadă a jucat prin ligile secunde, la Bucovina Rădăuţi (liga a 3-a) şi la Bradul Putna (liga a 4-a), dar dualitatea nu a ţinut prea mult.
”Au început să vină titlurile naţionale, un loc 3 la Campionatul Balcanic, participări la Cupe Mondiale, un loc 6 cu echipa la Campionatul European. Atletismul începea să devină universul meu. În 2015 a venit convocarea la Campionatul Mondial de juniori II de la Cali, iar acela a fost momentul în care m-am decis să mă dedic atletismului. Fotbalul rămâne doar o amintire frumoasă din viaţa mea”, povesteşte Andrei.
În doi ani, competiţiile mari s-au înghesuit în CV-ul rădăuţeanului. Participări la Campionatul Mondial U20 din 2016 – locul 21 în proba de 10.000 de metri, Campionatul Mondial de cross-country din 2017 de la Kampala (locul 60), dar şi multe alte crosuri. ”Cea mai lungă cursă pe care am alergat-o a fost un semimaraton montan, 21,5 kilometri.
Istoria celor două curse de medalie: ”Am câştigat tactic”
Din septembrie 2015, Andrei Rusu a intrat pe mâna antrenorului Cristian Prâsneac, de la CSM Dorna Vatra Dornei, iar alături de el a progresat continuu. Prâsneac i-a fost alături şi la Campionatele Europene U20 de la Grosseto, iar împreună au făcut tactica finalei de la 10.000 de metri, prima în ordinea programării. ”Înaintea Europeanului din Italia m-am pregătit o lună la Poiana Braşov, iar timpii scoşi la antrenamente mi-au dat speranţa că pot ţinti o medalie. Nu mă gândeam chiar la aur, ţinând cont de timpii celorlalţi concurenţi. Cursa a fost una tactică, am simţit-o foarte bine. Am stat cu plutonul până la 5.000 de metri, când turcul Sezgin a atacat. Cu el am plecat şi eu, dar şi italianul Polykarpenko. Ceilalţi au rămas mult în spate. Pe turc ştiam că pot să-l bat, pentru că nu are finiş. A mai încercat tot felul de ruperi, l-am testat şi eu, iar pe ultima mie am dat totul. Am scos 2:46, un timp foarte bun. Atacul decisiv l-am dat pe ultimii 300 de metri, atunci am ştiut că plec la câştig”, povesteşte Andrei firul cursei sale de aur.
Două zile mai târziu a venit şi a doua medalie, bronz la 5.000 de metri. ”După aurul de la 10.000 de metri mă răscolea gândul că pot să urc pe podium şi la 5.000 de metri, deşi e cu totul altă cursă. Şi aici a decis strategia. La 2.800 de metri am trecut la conducere, iar cu trei ture înainte de final eram patru rămaşi. Am luat bronzul şi satisfacţia a fost parcă mai mare ca la 10.000 de metri. Cel care a câştigat, norvegianul Ingebrigtsen, este meseriaş, plus că are în spate un staff întreg şi condiţii cum noi doar visăm”, afirmă Rusu.
Recordman naţional în sală, dar… fără sală!
De ce condiţii de pregătire a beneficiat dublul medaliat la Europene? Andrei Rusu zâmbeşte: ”Ce ne mai dă federaţia, ce ne mai dă clubul, ne mai lipim de câte un cantonament… Mi-a fost greu să confirm atât timp cât acasă, la Vatra Dornei, nu avem nici măcar o pistă. Ce să mai spun de o sală. Ca fapt divers, am ajuns recordmanul României la 1.500 de metri indoor, în condiţiile în care noi la Vatra Dornei nu avem o sală de antrenament, iar iarna nu ai cum să te pregăteşti afară că sunt minus 25-30 de grade. Dar poate că acum oficialităţile locale, după ce am făcut istorie pentru Vatra Dornei, îşi vor îndrepta atenţia şi spre noi”, afirmă Andrei.
Pe plan mondial, probele lungi sunt dominate clar de africani. Andrei Rusu crede că şi aceştia pot fi învinşi în anumite condiţii: ”Ca să poţi să-i învingi pe africani ar trebui să mergi să te pregăteşti perioade îndelungate la altitudine, în Kenya. Ei se nasc acolo, au fibra nativă. Plus că ei fug de foame”.
De ce fuge Andrei Dorin Rusu? Atletul nu ezită: ”Am de dus mai departe o ştafetă a performanţei din familie. Unchiul meu se numeşte Ştefan Rusu şi este campion european, mondial şi olimpic la lupte. Mi-ar plăcea să-i pot călca pe urme”.