Breaking News

Daciada

„Primii în sport, primii în producţie”

Art4-Poza2-DaciadaMotto-ul care în anii 80 era pe buzele tuturor şi se referea la Daciadă, mini-Olimpiada românilor, cu şase milioane de participanţi, sau „bunul întregului popor”, cum îl numeau liderii de partid.

 Ionuţ Barbu

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale ministrului tineretului şi sportului, Nicolae Bănicioiu, acela de a reînfiinţa Daciada, a devenit unul dintre cele mai comentate subiecte din online, stârnind aplauze şi critici aproape în aceeaşi măsură. Cei care au considerat că o astfel de iniţiativă este mai mult decât binevenită pentru România anului 2013 – în care obezitatea atinge cote alarmante, iar terenurile de sport, din curtea blocului sau curtea şcolii, n-au nicio şansă să mai scoată copiii din case, din faţa calculatoarelor – sunt în general cei trecuţi de 40 de ani. Cei care blamează şi cataloghează un astfel de demers ca fiind o „întoarcere la comunism” sunt în general tinerii care nu au prins Daciada şi, de fapt, nu ştiu exact ce a însemnat. Cu bune şi rele. Pentru aceştia din urmă, dar şi pentru „nostalgici”, cum sunt catalogaţi primii, care s-au născut „prea devreme”, revista „Sport în România” face o incursiune unică în timp, în vremea primei Daciade (din cele 6 câte au fost), care a avut loc în 1978. Cu declaraţii de acum ale unor oameni care au participat la Daciadă atunci şi ambiţii legate de sport de atunci ale unor oameni care nu mai conduc acum.

Modelul chinez

Vizitele lui Nicolae Ceauşescu în China şi Coreea de Nord i-au deschis acestuia apetitul pentru manifestaţii grandioase şi demonstraţii de masă. Un moment important în organizarea mişcării sportive l-a reprezentat şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 1976, în cadrul căreia a fost examinat programul privind dezvoltarea activităţii de educaţie fizică pe perioada 1976-1980. Partidul fixa cincinale nu doar pentru activitatea economică, ci şi pentru cea sportivă. Astfel, cincinalul sportiv 1976-1980 prevedea: stimularea activităţilor sportive de masă, asigurarea participării tineretului, maselor largi populare, în formele cele mai variate, la practicarea tuturor sporturilor, acţionându-se în acest fel pentru mai buna utilizare a timpului liber.

Scopul: Sport de masă cu „fruntaşi la locul de muncă”

Pe lângă propagandă şi îndoctrinare, unul dintre obiectivele Daciadei era legat de umplerea şi controlarea timpului liber: „Oamenii trebuie învăţaţi să nu-şi irosească timpul liber, ci să-l utilizeze în mod inteligent”. Pentru asta, sistemul comunist nu a gândit un sport „reacţionar”, „burghezo-capitalist”, caracterizat prin „vedetism”, ci un sport pentru toţi, sport cu şi pentru tot poporul: sport de masă. Portretul-robot al noului sportiv, practicantul sportului de masă, „arăta” că acesta este devotat cauzei socialismului, apoi trebuie să-şi manifeste dragostea faţă de patrie şi pământul natal. O atenţie specială se acordă atitudinii faţă de muncă – criteriul de apreciere a contribuţiei fiecăruia la crearea noii societăţi. Munca devine o chestiune de morală, glorie şi eroism, o dovadă a înaltului patriotism. Adevăratul sportiv este în primul rând un bun cetăţean, un participant activ la construirea socialismului, fruntaş la locul de muncă. Nu în ultimul rând, noul sportiv este însufleţit de spiritul colectivismului opus vedetismului şi individualismului specifice sportului mercantil. Indicaţiile „de sus” nu puteau lipsi din sport, iar Nicolae Ceauşescu spunea în Conferinţa pe ţară a mişcării sportive (13-14 februarie 1975 ): „Se impune să se acţioneze în modul cel mai hotărât pentru cuprinderea şi antrenarea întregului tineret, începând cu copiii, cu pionierii şi elevii din scoli, cu studenţii, cu tineretul din întreprinderi şi de la sate, în practicarea exerciţiilor fizice, a sportului şi turismului, pentru folosirea unor forme simple, accesibile şi atractive, în vederea dezvoltării unor activităţi sportive cu adevărat de masă, care să cuprindă cele mai largi categorii de cetăţeni”.

Rezultatul: O fabrică de mari campioni

Un paradox al Daciadei este că, deşi se anunţa ca o manifestare de masă, ea este elitistă în acelaşi timp prin regulamentul de participare. Cine erau îndreptăţiţi să participe? Tinerii şi oamenii muncii care îşi îndeplinesc „cu bune rezultate sarcinile profesionale şi obşteşti, care dovedesc comportare demnă în societate, elevii şi studenţii care obţin rezultate bune la învăţătură şi în munca politică”. Participă toţi, dar cei mai buni! Pentru sportul de performanţă în Daciadă erau cuprinşi toţi sportivii din asociaţii, cluburi şi alte unităţi de performanţă, legitimaţi la federaţiile şi comisiile locale pe ramuri de sport. Întrecerile se organizau pe două categorii, seniori/juniori, tot în două ediţii, una de vară şi una de iarnă.

Infrastructura de azi, datorită Daciadei de ieri

În numele Daciadei s-au ridicat săli de sport, s-au făcut terenuri de fotbal şi s-au organizat numeroase competiţii la nivel judeţean. Marea realizare a acestei competiţii a constituit-o însă promovarea sportului la nivel şcolar, precum şi organizarea periodică de întreceri rezervate unor categorii de vârstă cât mai scăzute, care au motivat copiii să vină către sport şi de acolo să devină potenţial selecţio­nabili pentru diferite discipline sportive. Întreprinderile au înfiinţat asociaţii şi cluburi şi şi-au construit baze sportive, oficial prin „munca patriotică” a angajaţilor. În realitate, de cele mai multe ori era vorba de scoaterea din producţie a unor grupuri de muncitori trimişi să lucreze la ridicarea bazelor sportive. Noile oraşe industriale îşi construiau, la rândul lor, săli de sport şi stadioane, folosind din plin munca militarilor în termen şi a elevilor de liceu, chemaţi la „muncă patriotică”. Stadioanele municipale copiau modelul sovietic, cu pista de atletism în jurul terenului de fotbal, cu tribune din beton ridicate pe un val de pământ, cu o tribună oficială acoperită şi cu facilităţi minime pentru spectatori. Bazele sportive s-au dovedit funcţionale pentru acele vremuri, ba chiar şi pentru zilele de azi.
Cu toate că scopul neoficial al Daciadei a fost controlul statului asupra timpului liber al cetăţenilor, nu poate fi negat caracterul pozitiv pe care aceasta l-a avut asupra sportului de performanţă. Halterofilii Nicu Vlad şi Traian Ciharean, atletele Maricica Puică, Ella Kovacs, Alina Astafei şi Paula Ivan, canotoarea Sanda Toma, luptătorii Ştefan Negrişan şi Andrei Iancu, judoka Vasile Puşcaşu sunt doar câteva nume remarcate la competiţiile Daciadei, pentru ca apoi să reprezinte România cu succes în competiţiile internaţionale.

“O tabără comunistă cu mult sport şi coregrafii omagiale”

Pentru o „imagine” cât mai completă a primei Daciade din România (continuatoarea Spartachiadei), reporterii revistei „Sport în România” au vorbit cu mai mulţi participanţi la fazele pe judeţ şi pe ţară ale acestei miniolimpiade. „Ţin minte că eram în clasa a şasea şi m-am bucurat enorm când am fost anunţat că sunt selecţionat, colegii sedentari plecau la muncă patriotică la câmp, la cules de mere, eu şi ceilalţi cărora le plăceau şi practicau sportul mergeam în tabără. Gratuită!!!? A meritat să pierd o zi la vizita medicală, de unde doi colegi au plecat plângând în hohote pentru că fuseseră respinşi: aveau păduchi şi parcă pe toţi care urmam după ei ne mânca apoi capul şi tremuram de frică să n-avem soarta lor. Am rămas în «lot» la Piteşti şi timp de două săptămâni ne-am trezit ca în armată. Dimineaţa exersam coregrafii în cinstea tovarăşului, apoi antrenamente până pe la 18:00, după care până la la 22:00 ne simţeam ca în taberele de care ne spuneau copiii cu părinţi mai cu dare de mână. Plus că la întoarcerea la şcoală eram mici vedete, sau măcar aşa ne simţeam, iar unul care terminase pe prima poziţie la rezistenţă şi urma să meargă la faza pe ţară era superstar. Doamne, cât ne-am mai antrenat apoi, gândindu-ne că poate la următoarea olimpiadă ajungem şi noi la faza pe ţară. Nu era oră liberă după ce terminam cu temele şi cu treburile de pe lângă casă în care să nu ne strângem imediat un grup şi să căutăm un teren, de fotbal, handbal, volei, baschet, ce se putea, numai să jucăm ceva. Şi cel mai adesea orice spaţiu liber pentru aşa ceva era deja ocupat, aşa că ne antrenam la atletism şi fugeam pe lângă calea ferată. Dacă povestesc băiatului meu acum despre asta, se plictiseşte rapid, n-are răbdare să mai asculte după ce-i spun că nu exista calculator, tv color, iar pe cel alb-negru cu lămpi erau doar 15 minute de desene pe zi, Miaunel şi Bălănel sau Gopo. Dacă-i mai zic că exista un singur program tv şi ăla de doar câteva ore pe zi, îl sperii atât de tare, încât simte nevoia să se cufunde adânc în jocurile lui de pe tabletă. Pentru mine şi majoritatea prietenilor mei însă Daciada a fost ceva frumos şi cine a participat nu uită niciodată”, ne-a mărturisit Iosifescu Claudiu, din Argeş.

„Zâna” Andreea Marin, campioană la Daciadă

Şi pentru vedeta tv Andreea Marin, una dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie este legată de Daciadă, la care a participat ca handbalistă a echipei sale din Roman. „Când văd fotografia cu mine la Daciadă, îmi amintesc toate detaliile acelei perioade, acelei competiţii de parcă a fost ieri, şi vă spun că-mi face mare plăcere. Am participat chiar la finala Daciadei cu echipa de handbal din Roman şi vă spun sincer că m-am simţit chiar mai vedetă ca acum”, a mărturisit Andreea Marin.

Regulamentul Daciadei, aprobat în august 1977

După 1967 interesul pentru mişcarea sportivă de masă s-a intensificat, culminând în 1977 cu pregătirea primei Daciade. Prin Daciadă, românii împinşi cu gândul spre istoria lor îndepărtată, ajungeau la împărtăşirea unui sentiment de identitate. Cincinalul sportiv 1976-1980 prevedea: stimularea activităţilor sportive de masă, asigurarea participării tineretului, a maselor largi populare, în formele cele mai variate, la practicarea tuturor sporturilor. Regulamentul Daciadei a fost aprobat în august 1977 şi prevedea că rolul acestei manifestaţii este să asigure:
• dezvoltarea intensă şi multilaterală a educaţiei fizice şi sportului de masă, oameni puternici şi sănătoşi apţi pentru muncă;
• ridicarea nivelului general al activităţii sportive de performanţă la nivel mondial, care să ducă la creşterea prestigiului României în lume.
Daciada trebuia să cuprindă toate ramurile de sport, o gamă largă de manifestări sportive, care se adresează tuturor categoriilor de vârstă şi profesiuni, atât din mediul urban, cât şi rural. Competiţiile erau organizate, începând cu anul 1977, la nivelul tuturor unităţilor economice, şcolilor, facultăţilor, unităţilor militare, comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în două ediţii: vară (martie-octombrie) şi iarnă (noiembrie-februarie), cu finale pe ţară, o dată la doi ani. În şcolile din România, selecţionarea pentru Daciadă începea cam de la 10 ani, probele se dădeau diferit în funcţie de gen (fete/băieţi). La ediţia de iarnă oferta de sporturi era mai restrânsă (sanie, schi fond, şah, tenis de masă), în timp ce la ediţia de vară oferta era mai diversificată (atletism, automobilism, orientare turistică, popice, tenis de câmp, tir).

Pentru educaţie fizică, Daciada avea să cuprindă: complexul polisportiv, „Sport şi sănătate” (1974), complexul aplicativ pentru apărarea patriei, gimnastica zilnică, „Înotul pentru toţi“, „Amicii drumeţiei”, serbări şi demonstraţii sportive.

Curs internaţional de perfecţionare

După prima ediţie, a cărei finală pe ţară s-a desfăşurat în 1979, în 1981 s-au căutat modalităţi pentru perfecţionarea organizării şi desfăşurării competiţiei în cadrul unui Simpozion naţional (27-28 mai 1981, Bucureşti). Succesele obţinute trebuiau împărtăşite şi pe plan extern, astfel R.S.R. trimite o delegaţie la Consfătuirea conducerilor mişcării sportive din ţările socialiste, desfăşurată la Varna, între 12-16 octombrie 1981. La aceasta au mai participat, alături de România, şi ţara organizatoare, Republica Populară Bulgară, următoarele ţări: U.R.S.S., Republica Populară Mongolă, Republica Socialistă Vietnam, Republica Cuba, Republica Populară Ungară, Republica Democrată Germană.

6.000.000 de români au participat la prima ediţie a Daciadei, muncitori, ţărani, intelectuali, militari, pionieri şi elevi, tineri şi vârstnici din întreaga ţară. Dintre ei, circa 2.000 s-au distins prin talent, aptitudini şi posibilităţi de a urca treptele măiestriei sportive, fiind selecţionati şi încadraţi în cluburile de performanţă.

234 de medalii (câte 78 din fiecare metal preţios: aur, argint, bronz) au fost puse în joc la prima ediţie a Daciadei. Cele mai multe au fost cucerite de Bucureşti (22), Alba (17), Constanţa, Galaţi, Harghita, Suceava, Teleorman şi Timiş (câte 8).

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 2 – noiembrie 2013.

leave a reply