Andreea Răducan-cealaltă față a medaliei.

Piesă de tezaur

Art1-Poza2-AndreeaAndreea Răducan aşteaptă ca anul viitor noul preşedinte CIO, germanul Thomas Bach, să repare o nedreptate istorică a sportului mondial şi să-i returneze medalia de aur câştigată la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000

Daniel Ion

După 14 ani, CIO este aproape de a repara o nedreptate istorică a sportului mondial şi de a-i returna Andreei Răducan medalia de aur obţinută cinstit, cu multă, multă muncă, la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000. Atunci, Andreea a strălucit la propriu şi şi-a adjudecat medalia de aur la individual compus, în uralele spectatorilor impresionaţi de rafinamentul, tehnica desăvârşită, eleganţa şi expresivitatea micuţei sportive. Unul dintre cele mai frumoase momente din cariera ei impresionantă a devenit brusc şi unul dintre cele mai dureroase, pentru că oficialii CIO au decis să-i retragă titlul olimpic, pentru o pastilă de Nurofen. Îi fusese prescrisă de medic, cu o seară înainte, fără să se ştie că banala (acum) pastilă conţinea pseudoefedrină, substanţă interzisă pe atunci.

«Andreea, you’re right, but rules are rules»

Fără exagerare, milioane de oameni din întreaga lume au susţinut atunci cazul micuţei românce cocoţate pe soclul de bazalt al talentului, de unde a fost coborâtă brusc şi nedrept de o decizie a diriguitorilor CIO. „Mama Mariana (n.r. Bitang), domnul Ţiriac, colegele mele de la lot şi mulţi, mulţi alţii mi-au fost aproape atunci şi m-au susţinut. Doamna Bitang chiar mi-a spus că poate tot răul este spre bine şi că acea nedreptate m-a făcut mai cunoscută şi mai iubită în lume decât ar fi făcut-o o sută de medalii. Am povestit de atunci de nenumărate ori ce am simţit, cât am suferit, dar au trecut anii şi pot spune că am depăşit momentul. Am mai vorbit de atunci de câteva ori cu Jacques Rogge (n.r. fostul preşedinte al CIO), care îmi repeta obsesiv acelaşi lucru, că meritam aurul, că nu am greşit cu nimic, nu am furat şi nu am înşelat, l-am câştigat corect: «Andreea, you’re right, but rules are rules». Acum, preşedintele CIO este Thomas Bach şi am semnale că anul viitor aş putea recupera acea medalie! Dar nu vreau să fac acum caz vizavi de acest lucru. Dacă va fi să fie, atunci mă voi bucura, dacă nu… m-am obişnuit cu ideea că nu am aurul la Sydney. Voi vedea anul viitor dacă pot fi un caz aparte în istoria gimnasticii, o sportivă care să ia un aur olimpic la 11 ani de la retragere”, mărturiseşte Andreea.

„După experienţa din Australia, folosesc doar medicamente naturiste”

Experienţa de la Sydney, din 2000, i-a marcat viaţa Andreei Răducan, care a căpătat o adevărată fobie de medicamente: „Am mai răcit şi eu în ultimii aproape 14 ani, dar de Nurofen nu m-am mai atins. Problema este că majoritatea calmantelor astea de răceală şi gripă, de dureri, nu numai Nurofenul, conţin pseudoefedrină, substanţă la care am căpătat «alergie». Am găsit însă soluţii, am apelat mult la medicina naturistă, la pastilele pe bază de plante şi, sincer să vă spun, cred că sunt deja vreo doi-trei ani de când n-am mai răcit. Oricum, farmacistele care mă recunoşteau îmi recomandau din proprie iniţiativă alte medicamente, numai de Nurofen nici nu aduceau vorba măcar”.

„Voi mai scrie o carte dacă voi primi înapoi medalia de la Sydney” (Andreea Răducan)

CV

Nume: RĂDUCAN ANDREEA MĂDĂLINA

Data naşterii: 30 septembrie 1983

Stare civilă: necăsătorită

Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Diplomă de master, specializarea jurnalism tematic

Ordine şi distincţii: Ordinul Sportiv – Clasa l, Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor, Maestru emerit al sportului

Activitate profesională:

2011 – prezent – realizator al emisiunii FABRICA DE MEDALII, Digi Sport

2007 – prezent – Director de marketing la Fundaţia Olimpică Română

2007 – membru fondator al Fundaţiei “Casa Campionilor”

2005 – prezent – Comentator pentru EUROSPORT la toate competiţiile majore de gimnastică

Activitate sportivă:

1998 – Campionatele Europene de gimnastică pentru juniori, Sankt Petersburg

             – 3 medalii: 2 de argint şi 1 de bronz

1999 – Campionatele Mondiale de gimnastică pentru seniori, Tianjin

             – 3 medalii: 2 de aur şi 1 de argint

2000 – Campionatele Europene de gimnastică pentru seniori, Paris

             – 2 medalii: 1 de argint şi 1 de bronz

2000 – Jocurile Olimpice, Sydney

             – 3 medalii: 1 de argint şi 2 de aur (recunoscute oficial doar 2)

2001 – Campionatele Mondiale de gimnastică pentru seniori, Gent

–          5 medalii: 3 de aur şi 2 de bronz

2002 – retragere din activitatea sportivă

2010 – autoare a cărţii autobiografice „Reversul medaliei”.

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 2 – noiembrie 2013.