Care sunt semnificaţiile acordării APSR a Înaltului Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României

În legătură cu instituţia Înaltului Patronajal Familei Regale, Casa Regală a României face următoarele precizări:

Înaltul Patronaj al Familiei Regale a României

“O importantă parte a angajamentelor publice realizate de membrii Familiei Regale a României are ca scop sprijinirea şi încurajarea activităților publice desfăşurate de organizaţii şi instituţii dar şi a voluntariatului. Una dintre modalităţile prin care se realizează acest deziderat este acordarea Înaltelor Patronaje Regale diverselor instituţii, organizaţii sau proiecte. Înaltul Patronaj poate fi acordat unor instituţii bine cunoscute – Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, Asociaţia Presei Sportive din România (subl. ns.), Federaţia Română de Oină, Federaţia Română de Scrimă, Federaţia Română de Tir cu Arcul, Federaţia Română de Karate Tradiţional, Fundaţia Atletismului Românesc, Festivalul EUROPAfest sau unor organizaţii mai mici – Clubul de Golf "Paul Tomiţă", Iniţiaţiva Naţională "Plantăm fapte bune în România" sau Festivalul de Teatru pentru Copii și Adolescenţi "Mark Twain".

Aproape 70 de organizaţii au primit începând cu anul 2005 Înaltul Patronaj al Regelui Mihai, al Reginei Ana, al Principesei Moştenitoare, al Principelui Radu sau al Principelui Nicolae.

An de an, Majestățile Lor şi Alteţele Lor Regale sunt invitate să devină patroni ai unui număr mare de organizaţii sau proiecte. Solicitările sunt analizate şi fiecare membru al Familiei Regale acceptă patronajele care reflectă interesul său pentru un anumit domeniu.

Regele Mihai este Înaltul Patron al Concursului de Eleganţă organizat de Retromobil Club Român, cunoscută fiind pasiunea Majestăţii Sale pentru maşini. Principesa Moştenitoare, preocupată de protejarea mediului înconjurător şi de conservarea patrimoniului naţional, a conferit Înaltul Patronaj Iniţiativei Naţionale "Plantăm fapte Bune în România" dar şi Fundaţiei Roşia Montană.

Înaltul Patronaj este acordat de către membrii Familiei Regale a României unor organizaţii, instituţii sau unor evenimente cu caracter anual şi reprezintă o recunoaştere a calităţii acelei organizaţii, instituţii sau proiect. Acordarea Înaltului Patronaj nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale şi nu este expresia unui parteneriat, ci recunoaşterea şi sprijinirea publică a organizaţiei, instituţiei sau proiectului respectiv.

Înaltul Patronaj se conferă printr-un document eliberat de Casa Regală iar membrul Familiei Regale care acordă Înaltul Patronaj poate acompania organizaţia în anumite ocazii internaţionale, poate lua parte la evenimente importante, de mare vizibilitate, pentru încurajare şi sprijin, poate înmâna diplome şi invita participanţii la Palatul Elisabeta sau la alte reşedinţe regale, poate menţiona organizaţia sau instituţia în luările de cuvânt publice, poate ajuta – prin prezenţă sau recomandări scrise – la strângerea de fonduri, poate promova activitatea organizaţiei sau instituţiei în diferite feluri.

Organizaţia, evenimentul anual ori instituţia care a primit Înaltul Patronaj are dreptul de a folosi cifrul personal al membrului Familiei Regale care a acordat Înaltul Patronaj pe materiale publicitare (afişe, bannere, reclame), pe antetul foilor de scris, pe plicuri, mape, broşuri de prezentare şi pe orice alt material tipărit sau expus în mod public.

Documentul care atestă acordarea Înaltului Patronaj este semnat de membrul Familiei Regale care a devenit patron al organizaţiei, instituţiei sau proiectului respectiv. Înaltul Patronaj este acordat fără limită de timp.”