Abigail, handbalista „altfel“

De regulă, sportivii, ori sunt apreciaţi pentru performanţele lor, ori sunt invidiaţi pentru că ajung să câştige bani.

În România, din păcate, s-a înregistrat o reacţie cel puţin ciudată la adresa lor. Anume faptul că o parte dintre ei au fost asociaţi cu incultura. Probabil deoarece majoritatea îşi înnoadă limba când trebuie să răspundă la întrebări pentru interviuri, iar de e nevoie să scrie câteva propoziţii, lucrurile nu ies tocmai cum trebuie. Explicaţia pentru această situaţie neplăcută este că nu au fost ajutaţi şi instruiţi în niciun fel de cluburile unde activează, ca să-şi dezvolte bagajul de cultură. Ca în alte ţări. Ba unii şi-au găsit scuza că ar fi din cauza numărului mare de ore petrecute la antrenamente şi pe terenul de joc. Însă lucrurile nu stau peste tot aşa. Handbalista Abigail Vălean, de la „U“ Alexandrion Cluj, a spălat imaginea sportivilor români, trecând chiar în tabăra „adversă“, aceea a presei. Pe lângă faptul că este studentă la Jurnalism la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj, ea a câştigat premiul COSR la Secţiunea presă şi a primit bursă din partea Academiei Internaţionale Olimpice, constând într-o tabără de studii la Atena. Apoi a mai scris articole în presa locală, ba chiar a şi a comentat un meci de handbal la televizor.

 

 

Se ducea la antrenamente fără ştirea mamei

Abigail („bucuria tatălui meu“) este un personaj feminin din Vechiul Testament, fiind menţionată în Cartea a doua a Regilor. Handbalista de la „U“ Alexandrion spune că acest prenume i l-a ales mama ei şi consideră că este unul special. Abi a avut primul contact cu mingea de handbal în clasa a VI-a, la un turneu interşcoli. „Mama nu a vrut deloc să fac handbal, din cauza accidentărilor pe care le-a suferit ea. O vreme m-am dus la antrenamente fără ca să ştie“, spune tânăra de 20 ani. Şi rezultatele nu au întârziat să apară. Pe plan intern, Abigail şi-a trecut în portofoliu titlul de vicecampioană naţională la junioare, cu LPS Bistriţa (oraşul ei de origine), şi a ocupat locul 3 în Campionatul Naţional cu echipa mare a U Cluj, în sezonul 2012/2013. Pe plan internaţional, a ajuns cu „U“ Cluj în Grupele Champions League, în sezonul 2012/2013 şi în sferturile de finală ale Cupei EHF, ediţia 2013/2014. „Nu mă interesează contra cui joc. Vreau să arăt ce pot în fiecare meci“, spune handbalista de la „U“ Alexandrion. Sezonul acesta, lotul clujencelor, alcătuit preponderent din jucătoare tinere, s-a lansat sub sloganul „Esenţă de campion“, care, având în vedere rezultatele, se pare că le poartă noroc.

Handbalista „altfel“ îşi face temele între antrenamente

Abi a prins gustul jurnalismului după ce a făcut parte, timp de patru ani, din colegiul de redacţie al revistei Liceului cu Program Sportiv, intitulată „START“, unde a obţinut, în 2011 şi 2012, premiul II la nivel judeţean. Dar nu s-a oprit aici. La concursul de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play“, organizat de COSR, prin Academia Olimpică Română, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, a obţinut menţiune şi premiul special. Apoi, în anul 2011, la Secţiunea proză, categoria 15-18 ani, a obţinut locul III. De asemenea, a participat la Olimpiada de lingvistică şi la cea de Limba şi Literatura Română, unde a ajuns în faza judeţeană. În anul 2011, a  primit din partea ziarului local „Mesagerul“ de Bistriţa oferta de a scrie o rubrică, însă din cauza programului supraîncărcat, a fost nevoită să refuze. A mai participat, în calitate de invitat-comentator, la emisunea „Corner“ din 2010, la un meci de handbal. A fost şefă de promoţie la liceu şi preşedintă a Consiliului Judeţean al Elevilor. „Rezultatul de la Bacalaureat (nota 9.21) l-am primit în cantonament, pe plajă. Scrisoarea de intenţie pentru Secţia de Jurnalism am făcut-o în cantonament, între antrenamente, când fugeam în cameră şi mai scriam câteva rânduri ca să o trimit la timp“, spune extrema stângă de la „U“ Alexandrion. Aşa că handbalista „altfel“, aşa cum se recomandă, a decis să se îndrepte spre Secţia de Jurnalism a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde este studentă în anul III. „Handbalul se împacă până acum foarte bine cu facultatea. Îmi place şi încerc să merg cât pot de des la facultate, dar de multe ori a trebuit să trimit teme de pe drum. Încerc să le combin şi în viitor, dar acum handbalul e pe primul loc. Mi-ar plăcea să profesez şi în jurnalism, dar nu să apar la TV sau să-mi apară numele în ziar. Mi-ar plăcea pe linie de creaţie sau ceva de genul acesta“.

„Hei! Sunt şi eu adolescentă!“

Dintre articolele scrise de Abigail Vălean, l-am ales pe cel premiat în 2010, când activa ca junioară la Bistriţa, din care reproducem câteva fragmente:

„Viaţa unui sportiv este diferită şi lipsită de timp pentru multe lucruri, este dedicare completă. Jucăm cu echipe care, de obicei, faultează mult, lovesc, ciupesc, chiar trag de păr. Îmi e greu să mă abţin să nu le plătesc adversarelor cu aceeaşi monedă, mai ales când în ochii lor văd atâta satisfacţie, neprimind nicio sancţiune. Uneori, mi se pare că arbitrii ne îngreunează meciurile din deplasări, fiind în oarecare măsură co-părtaşi la jocul adversarelor. Dar cineva e mereu acolo, lângă noi: antrenorul. El ne spune: «Nu le băgaţi în seamă! Vedeţi-vă de jocul vostru! Doar asta ştiu să facă! Arătaţi-le că sunteţi mai presus!». Uneori, pe fete ca acelea nu vreau să le mai văd, dar am puterea de a ierta şi de a arăta ce fel de om sunt cu adevarat. În meciuri, mă implic deplin, nu joc numai cu trupul şi mintea, ci şi cu inima, joc de plăcere şi, pe cât posibil, cu zâmbetul pe buze. Majoritatea oamenilor sunt de părere că sportul este ceva simplu, dar nu este aşa. Implicându-te într-o activitate sportivă, te dăruieşti complet. La sfârşitul unui antrenament, tot ce-ţi doreşti este un duş şi un pat. După un antrenament greu, eu – ca elevă în clasa a IX-a – ajung acasă şi încep să învăţ. Trec cu burta pe carte, nu pe podeaua prăfuită. Desigur, nu e la fel de spectaculoasă «alunecarea». Nu e nimeni care să te susţină, să te aplaude, să te aprecieze pentru ceea ce faci, să-ţi spună că, poate, datorită ţie echipa a câştigat un meci greu. Şi nu se dau medalii! Cel puţin nu în România zilelor noastre, în care, recunosc, din păcate, un olimpic naţional la română sau engleză este recompensat mult sub merit, faţă de un fotbalist care câştigă un meci, de exemplu. Televiziunea abia dacă menţionează vreo victorie din handbal. Poate că nu e un subiect de televiziune la fel de spectaculos ca şi căsătoria unui fotbalist, dar cu siguranţă că presupune un volum de muncă uriaş, care se pare că nu este luat în considerare“.

leave a reply