A ieșit de sub tipar numărul 128 al revistei „Sport în România”, publicație de cultură și educație sportivă editată de Asociația Presei Sportive din România. În numărul pe luna august alocăm spații ample performanțelor realizate de Team România la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Canotaj, natație, haltere și gimnastică sunt sporturile la care reprezentanții României au urcat pe podiumul olimpic. 18 federații sportive din România au avut reprezentanți la competiția supremă din această vară.
Nu lipsesc informații din fotbal, cu un nou restart al echipei naționale, sub comanda lui „Il Luce”, handbal, ciclism, padbol sau automobilism. Obișnuitul interviu al lunii, realizat de directorul publicației, Dumitru Graur, o are ca protagonistă pe doamna Georgeta Andrunache, vicepreședinte CS Dinamo București, președinte al Comisiei tehnice a COSR.
Titlurile din numărul 128:
EDITORIAL. Miracolul olimpic
JOCURILE OLIMPICE – PARIS 2024. Paris, mon amour!; Ziua în care David ne-a adus pe toți în vârful Olimpului; Discursul manifest al lui David; Ediție de excepție pentru canotajul românesc; Recurs la istorie, recurs la podiumul olimpic; Halterele, frumoasă revenire!; Înapoi în viitor!; „Acești oameni ne-au dat o rază de soare!”; Eroi, vedete și controverse în umbra Turnului Eiffel; Team România, obiectiv îndeplinit!; Un bilanț financiar excelent
INTERVIU CU DNA. GEORGETA ANDRUNACHE. „Ca să o spun direct, dacă nu era Lipă aceste rezultate nu ar fi fost posibile!”
FOTBAL. Restart cu Il Luce
HANDBAL. Invincibile pe plan intern; Dinamo continuă dominarea în handbalul masculin
CICLISM. Campion kazah în Turul României
PADBOL. Campionii mondiali au cucerit un nou trofeu!
AUTOMOBILISM. Leo, noua senzație din Super Rally
GO SCHOLARSHIP. Impactul presiunii asupra performanței și gestionarea stresului în sport
SĂNĂTATE. AI ne sfătuiește: „Sportul e soluția”
LUMEA SPORTULUI. F1, din nou în Africa; Mike Tyson, fabrica de bani