O frumoasă inţiativă a APS

Confruntarea România – Ungaria debutează cu un meci de fotbal între jurnaliştii din cele două ţări

Asociatia Presei Sportive a luat iniţiativa organizării unei întâlniri între jurnaliştii români şi cei unguri, dar nu la masa presei ci pe gazon. Inedita confruntare va avea loc vineri, la ora 12.00, pe terenul de lângă Alexandreea Club Fitness & Spa (Bulevardul Basarabia nr. 37-39), aflat în imediata apropiere a Arenei Naţionale. Echipa învingătoare va fi răsplătită cu trofeul Josif Petschovschi Friendly Cup. Trebuie ştiut că jucătorul de origine română, poreclit “Ciala” a evoluat atât în campionatul Românei, cât şi în cel al Ungariei! Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost invitat să dea lovitura de începere a partidei. După meci, jurnaliştii din cele două ţări vor avea o masă comună pe terasa restaurantului “La copaci”.

Reprezentativa APS a jurnaliştilor români a cucerit titlul balcanic în 2013 la Buşteni şi medalia olimpică de aur la Olimpiada din Beirut, ediţia 2012. Ultima întâlnire dintre selecţionatele ziariştilor din cele două ţări vecine a avut loc la Budapesta în august 2009 (vezi foto), pe stadionul „Ferenc Puskas”, scor 0-0, înaintea partidei câştigate de tricolori, cu 1-0.

 

 

Componenţa loturilor

ROMÂNIA: Adi Dobre (Evenimentul Zilei), Gusti Roman (Antena 1), Cătălin Oprişan (Antena 1), Cătălin Cîrnu (Radio România Actualităţi), Cristi Vlad şi Sebastian Perju (Digi Sport), Mihnea Marsilian Totann şi Daniel Ion (ambii Fanatik), Mihai Toma (Libertatea), Liviu Hagieşteanu (B1 TV), Romeo Chiriac (Sport Magazin), Marius Gherghe şi Dorin Chioţea (Realitatea TV), Radu Maxim şi Nana Falemi (Digi 24), Iulian Anghel şi Mihai Molnar (Adevărul), Emil Grădinescu (Dolce Sport), Dragoş Mărăşoiu şi Petre Dumitru (Prima TV). Director tehnic: Dumitru Graur (preşedinte APS).

UNGARIA: Nu vor lipsi, între alţii, Tibor Pietsch, Istvan Mirko (ambii Nemzeti Sport Online), Tibor Illyes (MTI), Gyorgy Csogor (vidi.hu), Gabor Baricsa (MLSZ.hu), Peter Kibedi, Tamas Hesz (NSO TV), Jeno Knezy şi Gabor Fulop (MTVA).

Partida va fi arbitrată de cunoscutul fost arbitru internaţional Florin Chivulete.

leave a reply