Breaking News

Artistul în kimono

croitoru-pictorAdrian Croitoru, antrenorul lotului naţional masculin de judo şi unul dintre cei mai valoroşi foști judoka din ţară, are o pasiune specială: pictează tablouri

Alexandru Enciu

Adrian Croitoru este un simbol al judoului românesc. Într-o carieră sportivă nu foarte îndelungată, dar prolifică, dinamovistul în vârstă de 46 de ani şi-a prins de kimono patru medalii la Campionatele Europene, două la Campionatele Mondiale de seniori şi trei participări la Jocurile Olimpice. Interesant este că el a combinat, încă de când era foarte tânăr, artele marţiale cu artele plastice.
Croitoru, care a fost numit la finele anului trecut în postura de antrenor coordonator al lotului naţional masculin, iubeşte pictura. El are acasă o colecţie de tablouri producţie proprie, în condiţiile în care multe dintre lucrări le-a făcut cadou prietenilor. ”Este o pasiune pe care am descoperit-o pe la 20 de ani. Mă relaxez în faţa şevaletului. Nu am încercat niciodată să deschid o galerie de artă sau să prezint colecţia mea de picturi, dar ştiu că este apreciată. Nu fac nici o afacere, pentru că tablorile le fac cadou prietenilor”, spune Adi.
Lucrările lui urmează liniile picturii abstracte, iar pentru un om cu o copilărie zbuciumat, fiorul artistic e cu atât mai mult de apreciat.

Cascadorul blocului

Adrian Croitoru s-a născut la Botoşani, dar pentru el, acasă înseamnă Focşani. ”Botoşaniul nu este decât locul naşterii, nu am stat acolo decât două zile. De aceea pentru mine Focşaniul este punctul de reper al copilăriei”, spune campionul de la judo.
Caracterul războinic i-a ieşit la suprafaţă încă de mic, însă nu în sensul bun, care mai târziu i-a adus nenumărate victoriei pe tatamiul mondial. ”Am fost un copil problemă, crescut doar de mamă. Eram cascadorul blocului”, admite Adi Croitoru. La numai cinci ani a sărit de la etajul doi, pentru a fugi la joacă. Nu şi-a rupt niciun os, dar mama sa, în disperarea de a găsi o soluţie care să-l mai tempereze, a cerut doctorilor să-i pună ambele picioare în ghips. ”După o săptămână mi-am tăiat ghipsul şi am plecat să joc fotbal”, punctează valorosul judoka.

Judoul l-a descoperit la Casa de copii Odobeşti

tablou-lat1Lucrurile au continuat în acelaşi ritm, până când mama lui a apelat la o soluţie dureroasă. Şi-a călcat pe suflet şi l-a internat pe viitorul star al judoului românesc la Casa de copii de la Odobeşti.
”Am intrat în clasa a 4-a la casa de copii şi am ieşit de acolo în clasa a 8-a. Acolo am descoperit judoul, prin intermediul profesorului Gavrilă Dondaş. Lui îi datorez totul, pentru că judoul m-a schimbat. Nu era un practician rasat, dar avea o pasiune extraordinară şi ştia cum să ne motiveze. Nu m-a lovit niciodată, a fost tatăl care mie mi-a lipsit”, spune Adrian Croitoru.
Intrat în circuitul sportului, pentru Adrian Croitoru au urmat ani traşi la indigou, cu antrenamente şi participări la competiţii. ”Când am început judoul, la 9 ani, aveam 36 de kilograme. Era în anul 1980. În următorii trei ani, am ieşit campion naţional la cea mai mică vârstă, iar viaţa mea la Casa de copii a început să se schimbe. Eram privit altfel, primeam o porţie mai mare de mâncare, ceea ce pentru mine însemna mult la acel moment. În clasa a opta eram deja o certitudine şi am fost solicitat să merg acasă, la clubul Unirea Focşani. Cu mine a venit şi profesorul Dondaş. A fost un nou pas înainte, primeam indemnizaţii, erau condiţii mai bune de pregătire. În clasa a 10-a, pe la 16 ani, am plecat la lotul naţional, un vis care mi s-a împlinit. Stau şi mă gândesc că pentru mine pasul acela a fost totul, iar acum sunt mulţi tineri care nu vor să audă de lotul naţional”, spune Croitoru.

Din 1989, la Dinamo

tablouAntrenamentele dure de la lotul naţional l-au întărit şi l-au pregătit pentru confruntările de mai târziu. În 1989, a fost încorporat în armată, la Ministerul de Interne, iar de atunci sufletul lui este alb-roşu. În 1990, după lăsarea la vatră, a intrat în rândul subofiţerilor. În 2000, avea deja pe umeri grade de colonel!
Prima performanţă majoră ca sportiv a venit în 1990, bronz la Campionatele Mondiale de juniori de la Dijon, Franţa. ”Ţin minte perfect că am fost la un pas să ratez concursul. Aveam un chimonou îngălbenit care nu corespundea cerinţelor. La verificare, rămăsesem ultimul în sală, dezorientat. Unui mare campion, francezul Angelo Parisi, care avea stand de chimonouri, i s-a făcut milă de mine şi mi-a dat un chimonou împrumut, să lupt cu el, iar la final să i-l dau înapoi. Era un chimonou frumos, Norris, cum nu avusesem niciodată. Am luat bronzul, iar Parisi mi l-a lăsat, ca răsplată pentru performanţa mea”, spune Croitoru. Anul următor a venit şi prima medalie la seniori, bronz la Europene, dar şi un aur european la tineret (U20).

Un singur regret: îi lipseşte medalia olimpică

tablou-lat2În 1992 mai făcut un pas înainte: argint la Campionatele Europene, cu o finală încheiată la egalitate şi decisă la preferinţă în favoarea francezului Pascal Tayot. ”Eram tânăr, nu am simţit acea înfrângere. Au trecut însă opt ani până când am mai ajuns din nou într-o finală europeană. În 2000, nu am mai ratat însă aurul”, povesteşte campionul. În 1992 a făcut cunoştinţă şi cu tatamiul olimpic, la Barcelona. Deşi tânăr, fără experienţă, Adrian a fost la un pas de medalie – locul 5 la categoria 86 kg.
Au urmat medalii de bronz la Europene (1993) şi Mondiale (1994), în avanpremiera Jocurilor Olimpice din 1996. ”La Atlanta am fost în cea mai bună formă sportivă din carieră. Trebuia să iau medalie. Câştigasem turnee importante în acel an, aveam deja experienţă. În primele trei meciuri i-am învins pe cei mai buni, inclusiv pe japonezul Yoshida. A urmat însă o pauză de trei ore pe care am petrecut-o în sală, total greşit. În meciul din semifinale cu uzbecul Bagdasarov parcă nu am fost eu. El a punctat, eu nu am putut să fac nimic. Am mai avut o şansă pentru bronz, dar eram deja dezamăgit, nu m-am putut aduna”, povesteşte Croitoru.
Adrian Croitoru s-a retras din cariera de sportiv în 2001, la vârsta de 30 de ani, imediat după ce a câştigat cel de-al 11-lea titlu naţional din carieră. Pentru el a urmat antrenoratul, mai întâi la Dinamo, apoi la loturile naţionale. Din 2007 este stabilit cu familia la Braşov. ”Bucureştiul nu e un oraş prielnic pentru a-ți creşte copiii”, spune Adi, care este tatăl a patru fetiţe.
La 46 de ani, Adrian Croitoru continuă să-şi hrănească pasiunea pentru judo. Antrenează lotul olimpic şi vizează ca la Tokio 2020 să cucerească, din postura de antrenor, medalia pe care nu a reuşit să câştige ca sportiv.

leave a reply