Schimbarea la fata a presei de handbal

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la infiinţarea Federaţiei Europene de Handbal (EHF), preşedintele Comisiei pentru Handbal a AIPS, Günter Pfeistlinger, priveşte evoluţia presei de handbal din perspectiva experientelor personale. De la maşinile de scris şi telexuri şi până la mutarea informaţiei în toată lumea doar prin atingerea unui buton, dezvoltarea în domeniul media şi comunicării a avut un rol important în promovoarea handbalului în Europa.

Dacă ne uităm la faptul că au trecut deja 18 sezoane de competiţii păstorite de EHF, trebuie să observăm şi felul în care s-a schimbat acoperirea în presă a acestor evenimente majore. Presa a progresat, fiind mai bună, mai precisă şi oferind mai multe informaţii; dar, în plus, a devenit mai înfocată şi, din păcate, spiritul de prietenie dintre jurnalişti a dispărut. Pe vremuri, timp de mai multe săptămâni, jurnaliştii lucrau cot la cot timp de 10-14 ore pe zi, în timp ce astăzi totul este digital. Presiunea a crescut, astfel încât a rămas puţin timp pentru socializare.

Cu toate acestea, progresul trebuie categorisit în funcşie de tipurile de presă: TV, radio, presă scrisă, presă de fotografie, precum şi internetul şi new-media, o zonă aflată ţn expansiune. 

Dacă am compara prima competiţie EHF, de acum 20 de ani, cu Europeanul de anul trecut, din Danemarca şi Norvegia, am constata că numărul echipelor participante a crescut de la 12 la 16, iar competişiile au fost mutate ţn lunile ianuarie şi decembrie. De asemenea, numărul spectatorilor a atins o nouă dimensiune, la fel ca şi informaţiile de presă, conferiţele de presă şi evenimentele pentru presa de handbal.

În primii ani de existenşă a EHF, nu existau transmisii TV multiple în centrul de presă. Jurnaliştii făceau rost de informaţii prin telefon sau de la colegii lor aflaţi în alte săli de handbal. Una dintre cele mai importante surse de informaţii era „Buletinul zilnic EHF”, care era distribuit pe la miezul nopţii în hotelurile unde erau cazaţi jurnaliştii.

La micul dejun, toate detaliile legate de ziua precedentă erau discutate între colegi – familia corespondenţilor de handbal era foarte unită, aceştia depinzând unii de ceilalţi. Numărul serviciilor disponibile la acea vreme şi numărul jurnaliştilor prezenşi la meciuri pe vremea aceea pălesc ţn comparaţie cu ce se intâmplă în zilele noastre. Centrele de presă erau deschise până seara târziu şi erau foarte aglomerate. Cei mai mulţi erau ziariştii, care nu se dezlipeau de maşinile de scris, de telexuri şi de faxuri, care, pe lângă „Buletinul zilnic”, erau cele mai importante unelte. Puteai lua legătura cu cei de la ziar doar prin intermediul telefonului fix. La zonele mixte nu era deloc aglomerat – toţi jurnaliştii găseau spaţiu suficient, precum şi parteneri de interviu. Reportofoanele cu casetă erau la modă, iar fotografii beneficiau de camere obscure. Tot ce ţinea de statistică era un adevărat chin, deoarece trebuia să răsfoieşti adevărate grămezi de hârtie. În ziua de azi, aproape toate informaţiile sunt disponibile la un click, pe site-uri specializate, care sunt actualizate constant. De asemenea, ziariştii lucrează doar cu ajutorul unui laptop şi cu informaşii de pe internet; interviurile se iau în hoteluri sau prin intermediul conferinţelor video. Chiar şi stilul de prezentare şi distribuire a ştirilor s-a schimbat – acum totul se transmite în direct.

leave a reply