Ce vă voi spune în continuare poate fi interpretat şi ca o poveste, dacă vreţi neapărat. O poveste de-a dreptul incredibilă, ca toate poveştile, mai ales fiindcă s-a petrecut şi se petrece încă, în România. Este povestea unui om mai curând simplu, modest şi aşezat, fără ifose, fasoane şi aere de mare manager sau patron. Este povestea unui om care a muncit o viaţă din greu, plecând dintr-o familie nevoiaşă, rămas fără tată pe la doar cinci ani şi care pe la 11-12 devenea „barbatul din casă”, ajutându-şi mama la toate cele. Peisajul este de asemenea de poveste, mirific, evident binecuvântat de Dumnezeu, undeva între Munţii Bucegi şi Munţii Piatra Craiului, pe un platou ridicat la vreo 1.300 de metri altitudine, având deschidere spre Ţara Bârsei până hăt, departe. „Locul”, să-i spunem deocamdată aşa, are vreo 40 de hectare şi până la el urci matale prin pădure pe-un drum greu, deşi asfaltat ca-n palmă, cale de exact cinci kilometri. Drumul, vei afla curând, este unul privat, adică nu că n-ai putea să sui pe el, ba dimpotrivă, eşti chiar invitat să o faci, da-i „privat”, fiindcă-i făcut chiar de omul de care-ţi vorbeam, pe banii lui, fără niciun ajutor de la altcineva. Când ajungi sus şi deschizi ochii bine, de jur-împrejur sunt numai hoteluri şi vile de vacanţă – căsuţe ca din povestea despre care ziceam, făcute numai din bârne şi cu ferestre de care atârnă muşcate în timpul verii. Şi mai vezi încă o mulţime de lucruri, dar despre ele, puţin mai încolo.
Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 4– ianuarie 2014.