Membrii Adunării Generale a APS au stabilit obiectivele pentru 2018

Sala de conferințe a Hotel Ibis Nord a găzduit joi, 23 noiembrie, Adunarea Generală Ordinară a Asociației Presei Sportive. Membrii prezenți au luat la cunoștință și au aprobat în unanimitate bilanțul contabil al Asociației pe anul 2016 și descărcarea de gestiune pe anul anterior. Tot în unanimitate s-a aprobat și raportul de activitate al președintelui APS, Dumitru Graur, precum și planul de acțiuni derulat în acest an, care a avut ca punct central organizarea evenimentului ”APS 90 – Campionii Sportului și ai gazetăriei, mereu în slujba performanței”. De altfel, modul de organizare al acestui eveniment de referință pentru presa sportivă românească a fost apreciat la superlativ de toți membrii prezenți. Jurnaliștii sportivi prezenți la Adunarea Generală au făcut și propuneri pentru dezvoltarea Asociației, propuneri de modificare a statutului în concordanță cu ultimele prevederi legale și cu cerințele de modernizare ale societății actuale, care să fie analizate și aprobate în următoarea Adunare Generală a APS, care va avea loc în primăvara anului viitor.