„Cred că acum, la primul nostru titlu mondial, performanța a bucurat foarte mulți români”
Dumitru Graur: Felicitări, dle. președinte! Federația pe care o conduceți a adus României un titlu mondial pe care jocurile de echipă nu l-au mai realizat de foarte multă vreme. Cât de mândru sunteți în momentul de față?
Ioan Onicaș: Cred că oricare președinte ar fi mândru cu o asemenea performanță. Cu atât mai mult mă bucur că am reușit să aducem titlul la un sport de echipă după o foarte mare întrerupere. Dar să știți că nu este o performanță întâmplătoare, fiindcă noi avem o istorie foarte bogată, chiar dacă e o istorie scurtă, e bogată în performanțe. Am participat la toate edițiile campionatului european și am reușit ca pe primele șase să le câștigăm (2010-2015 – n.n.). Și ulterior nivelul nostru a fost unul ridicat, am jucat mereu în fazele finale, dar n-am mai izbutit să câștigăm un nou titlu. Am mai fost vicecampioni europeni în 2018, la Kiev și din nou vicecampioni anul trecut, în Slovacia. În ce privește participarea la campionatele mondiale, din cele 3 ediții anterioare am reușit două medalii de bronz, în 2015 în Statele Unite, unde am reușit să ne clasăm după SUA și Mexic, iar în 2019, în Australia, din nou bronz, după Mexic și Brazilia. Cred că acum, la primul nostru titlu mondial, performanța a bucurat foarte mulți români. Este adevărat că am avut și șansa ca acest campionat să fie mediatizat intens în țară, parcă a fost presimțit succesul și totul s-a încheiat cu o strălucitoare victorie.
Înainte de minifotbal a fost miuța copilăriei
Conduceți federația de minifotbal din 2014. Ne puteți spune ce rol a jucat Răzvan Burleanu în recunoașterea acestui sport la nivel internațional? El a fost de altfel primul președinte al federației europene.
Răzvan Burleanu este unul dintre pionierii acestui sport. Și nu numai în România, ci chiar și la nivel european și mondial. A făcut parte din echipa care a pus bazele acestui nou sport. Istoria minifotbalului organizat a început în 2007. Prima formă de organizarea a fost Asociația Română de Minifotbal, în 2009. S-a jucat cu mulți ani înainte, cu toții am jucat când am fost copii, fie pe terenuri de bitum sau pe alte suprafețe, dar ca formă de organizare putem spune că acel campionat din 2007 a fost momentul nașterii oficiale a minifotbalului în România. Din 2011 a luat ființă un ONG, care în momentul de față s-a transformat în Federația de Minifotbal din România, înființată tot de Răzvan Burleanu. Și tot el a pus bazele federației europene, așa cum ați spus.
Este fără îndoială unul dintre cele mai răspândite jocuri ale copiilor și tinerilor, vorbesc despre acele miuțe ale copilăriei. Era minifotbal, nu?
Este exact. De fapt, minifotbalul și fotbalul sunt două sporturi foarte asemănătoare, dar să știți că sunt mult diferite. Ca urmare, Ministerul Sportului a recunoscut această ramură sportivă separat de fotbalul clasic. Și așa e, acea miuță toți am jucat-o, în spatele blocului, în parc sau în curtea școlii, am pus două ghiozdane sau două bluze vechi și am jucat o miuță, așa se numea atunci. Într-adevăr de la acea miuță s-a trecut pe terenurile sintetice. De fapt aici a fost secretul nașterii acestei ramuri sportive, pentru că odată cu apariția gazonului sintetic montat pe un teren de handbal – fiindcă acestea sunt dimensiunile terenului nostru, similare cu un teren de handbal – jocul s-a dezvoltat. Marea majoritate a celor care dețin baze sportive au creat și creează condiții foarte bune, terenurile sunt impecabile, vestiare, iar asemenea condiții asigură dezvoltarea. 90 la sută dintre bazele sportive sunt private și asta se vede, fiindcă proprietarii știu să-și îngrijească terenurile. Când eram elev existau deja competiții între școli, între licee, dar rolul nostru a fost că am reușit să reunim, să le dăm o formă organizată. Cum spuneam, totul a început în 2007, cu prima ediție a campionatului național. Burleanu a fost inițiatorul, chiar dacă era foarte tânăr, avea vreo 23 de ani atunci. A căutat în țară să vadă unde existau competiții locale, și a găsit la Zalău, la Oradea, la Cluj, la Bistrița – în special în zona de vest existau deja campionate dezvoltate, acolo au apărut de altfel și primele terenuri sintetice. Ne-a contactat și așa am organizat prima ediție a campionatului național, la Buzău, în 2007. Pentru ca acum, în 2023 să ajungem să cucerim titlul mondial în această nouă ramură sportivă.
Ploaie torențială în Emirate!
Dați-mi mai multe amănunte despre competiția desfășurată la Ras al Khaimah.
Este unul dintre emiratele care compun Emiratele Arabe Unite, o zonă deosebită și teribil de caldă. Inițial acest campionat mondial trebuia să se desfășoare în luna mai, dar au apărut mai multe voci ale țărilor participante care au spus că va fi prea cald în luna mai. Așa s-a ajuns în octombrie-noiembrie. Dar ca să vedeți, în ziua în care am ajuns acolo a plouat torențial! Vă dați seama, ploaie torențială în Emiratele Arabe. S-au inundat vestiarele. Dar se pare că acea ploaie a fost un semn bun pentru noi. Un alt avantaj a fost că am jucat un singur joc în timpul zilei, a fost cel cu Emiratele Arabe, gazdele turneului. De la ora 10.30, când erau deja 34-36 de grade la umbră. Ne-a fost un pic frică de căldură, dar am dominat tot meciul și i-am bătut cu 2-0. Apoi celelalte meciuri le-am jucat în nocturnă.
Și ați mers din victorie în victorie!
Chiar dacă lumea spune că minifotbalul este un sport al amatorilor, ca să ajungi la o mare performanta trebuie să te comporți ca un profesionist adevărat. Și cu o echipă administrativă puternică în spate. Aici este una dintre cheile succesului nostru. De-a lungul timpului jucătorii s-au mai schimbat, dar noi am rămas cam aceiași. După 2014, odată cu plecarea lui Răzvan Burleanu la federația de fotbal, am format actuala echipă administrativă, care reușește să creeze cele mai bune condiții pentru performanță. Am să-i numesc aici pe vicepreședinții federației, Marian Lupu și Dan Cojocaru, secretarul general Attila Takacs și ceilalți membri ai Comitetului Executiv, Raoul Borsos, Zoltan Szekely și Octavian Goga. Revenind la campionatul mondial, pot spune că nicio partidă n-a fost jucată la întâmplare, fiecare joc s-a desfășurat după o tactică și o disciplină de joc foarte bine puse la punct de colectivul tehnic, în frunte cu antrenorul Virgil Bejenariu. Știu că au apărut unele discuții după jocurile din grupă, cum că România n-a jucat spectaculos. Dar vă dați seama, noi mergem la o competiție în primul rând să câștigăm și să ne calificăm, nu neapărat să jucăm spectaculos. Cu atât mai mult cu cât am avut ghinion la tragerea la sorți, fiindcă am avut ca adversari în grupă o fostă campioană mondială, Statele Unite și Spania, care are o mare tradiție în fotbal. Trebuia să ne luăm toate măsurile, fiindcă nu se calificau decât două echipe în turul următor. Am învins Spania foarte greu, am condus cu 2-0 și am fost egalați, dar spre finalul jocului am reușit să înclinăm balanța pentru noi. O victorie foarte importantă, eram deja calificați cu 6 puncte după două jocuri, și am avut șansa unui egal în ultimul joc, cel cu SUA. Ne-au criticat unii că am jucat la 0-0, dar obiectivul nostru nu era să facem spectacol, ci să terminăm grupa pe primul loc, evitând astfel să întâlnim în sferturi Cehia, fostă campioană mondială și europeană, apoi Mexicul și Kazahstanul, o altă campioană europeană.
Baza de finanțare vine din mediul privat
Știu că sunt peste 20.000 de jucători de minifotbal activi în țara noastră. Cum se desfășoară competițiile interne și cine sunt finanțatorii echipelor participante?
În primul rând trebuie să vă spun că avem 45 de campionate locale, care se desfășoară, de regulă, în centrele de județ. Este prima noastră fază a piramidei competiționale. Organizatorii au o anumită independență, ei pot face diferite competiții locale. Acum se schimbă titulatura, odată cu primirea CIS-ului (Cartea de Identitate Sportivă – n.n.) devin asociații județene de minifotbal, subordonate federației. În momentul de față avem 18 asociații județene care au obținut CIS-ul de la Agenția Națională pentru Sport. Ne-am adaptat legislației în vigoare, pentru că numai așa poți să dezvolți, respectând termenii și legile din domeniul respectiv. Revenind, anual se desfășoară competiții sub diferite forme. Ceea ce face federația este că începând din luna iunie organizează competițiile regionale și naționale. Aici e bătălia pentru echipe: vreau să mă calific la campionatul regional, vreau să mă calific la Superligă, vreau să mă calific la Cupa României, vreau să mă calific la campionatul național al firmelor sau al celui de old-boys. Deci există diferite competiții, un palier foarte mare de dezvoltare. Chiar ieri am organizat campionatul național al universităților. Avem în vedere să organizăm și la nivel de copii și juniori. Pot să vă spun că și de la Ministerul Apărării sunt interesați să organizeze o competiție împreună cu federația pentru echipele militare. Cum vedeți, avem mult de lucru (zâmbește – n.n.) în continuare.
Jucătorii de minifotbal sunt profesioniști, primesc salarii?
Nu. Mulți n-au înțeles asta. Revin la finanțatorii echipelor, despre care m-ați întrebat mai devreme. Sunt grupuri, fie colegi de serviciu, fie colegi de clasă sau de cartier care se decid la un moment dat să-și facă o echipă și să se înscrie într-o competiție de minifotbal. Și o iau cu ultima ligă, fiindcă sunt categorii, iar cei care doresc să facă performanță pot ajunge să joace în prima ligă, dar toți o fac din plăcere. Iar cheltuielile de multe ori le suportă ei, sau poate găsesc un sponsor. Ăsta ar fi un prim pas spre finanțare privată, dar de regulă echipele se autofinanțează, în special cele de la bază. Mergând mai departe, la echipele care se luptă în competițiile naționale, acolo pot depune proiecte de finanțare la Consiliul județean sau la primăria din orașul respectiv, dar fondurile sunt destul de reduse acolo. Baza e autofinanțarea. Și aici există o mare reușită a federației, aceea că am izbutit să atragem fonduri din mediul privat atât pentru campionat cât și pentru echipa națională. Fiind o federație atât de tânără, noi am avut cel mai mic buget de la MTS, doar 20.000 de euro, adică 100.000 de lei. O sumă mică, în comparație cu cheltuielile, gândiți-vă numai la participarea la campionatul mondial. Dar am reușit să atragem sponsori, Catena, Superbet, TerraSteel, avem și un partener mai vechi pentru echipament, Ama Fortuna Sports. Și cu ajutorul acestora am reușit să facem un buget de dezvoltare, care peste 80 la sută este din mediul privat. Ce nu este în regulă sunt totuși premiile pe care jucătorii le pot primi în caz de succes.
Chiar doream să vă întreb: care au fost premiile financiare pe care jucătorii din echipa națională le-au primit după câștigarea titlului mondial?
O sumă foarte mică, aș putea spune chiar modică, dar a fost suma pe care am promis-o, și le-am și dat-o jucătorilor după finală, o mie de euro. Trebuie să recunoașteți că este o sumă mică față de performanța reușită de ei. Dar să nu creadă cineva că toate eforturile au fost făcute pentru bani, nici vorbă. În primul rând și-au dorit mult să câștige, să fie cei mai buni. Iar noi, din puținul pe care l-am avut le-am dat jucătorilor. Așteptăm cu speranță ca Agenția Națională pentru Sport să ne acorde și ea un fond de premiere.
Dacă ar fi câștigat Kazahstanul, echipa cu care v-ați întâlnit în finală, ar fi avut prime mai mari?
Ei, n-aș vrea să vorbesc despre asta. Diferențele sunt foarte mari. Li se promisese o locuință și 20.000 de dolari pentru fiecare jucător. Dar cu atât mai mare este meritul jucătorilor noștri, care s-au dăruit pe teren pentru victorie.
România a fost prima țară din Europa care a recunoscut minifotbalul
Știu că după regulament este interzis ca o echipă să utilizeze jucători care în ultimul an au activat la nivel de profesioniști în fotbal și futsal. În echipa noastră a jucat Bourceanu, care a abandonat fotbalul de mai mulți ani. Mai sunt și alți jucători care inițial au fost fotbaliști profesioniști?
Momentan nu-l avem decât pe Alex Bourceanu. Dar în trecut am mai avut câțiva jucători, pe Matache, pe Stancu, mai sunt câțiva. Minifotbalul are acest avantaj, că poate acorda celor care și-au încheiat activitatea în fotbal șansa de a mai juca unul sau doi ani. Nu pentru că ar fi mai ușor, și la minifotbal trebuie să fii foarte bine pregătit, mai ales fizic. Dar mulți foști fotbaliști profesioniști pot trece ușor la minifotbal, după un an de pauză.
Care sunt diferențele jocului de minifotbal față de futsal? Ele par două jocuri foarte asemănătoare.
Par, dar nu sunt. Este întrebarea pe care am primit-o și la MTS, în 2015, atunci când am solicitat recunoașterea acestei ramuri sportive. Diferită este în primul rând suprafața de joc, futsal se joacă doar în sală, pe parchet, pe când minifotbalul se joacă în proporție de 90-95 la sută pe teren sintetic. Sunt anumite competiții care se joacă pe iarbă, dar ele sunt limitate. Avantajele terenului sintetic sunt numeroase, se poate juca pe orice vreme, terenul nu se strică. Aici am câștigat foarte mulți adepți, cei care au văzut condițiile foarte bune de joc. Apoi, mingea. La futsal este numărul 4 (o minge mai mică – n.n.), la noi se joacă cu mingea clasică de la fotbal, cea cu numărul 5. Numărul jucătorilor: la futsal este 4+1, la minifotbal 5+1, plus anumite reguli sunt diferite, cum ar fi aruncarea de la margine sau lovitura de la poartă.
Există campionate mondiale și europene de futsal. De ce minifotbalul nu este încă recunoscut de FIFA?
Aici aș lua exemplul țării noastre, și apoi o să vorbim și despre forurile internaționale. Ne mândrim că România a fost prima țară din Europa în care minifotbalul a fost recunoscut oficial ca sport. Ministerul Tineretului si Sportului a emis în 2015 un Ordin, recunoscând astfel progresul si dezvoltarea acestei ramuri sportive. Cea care a semnat ordinul a fost actualul președinte al ANS, doamna Elisabeta Lipă, care era atunci ministru. Sunt foarte multe țări din Europa care acum copiază modelul nostru, dar se mișcă mult mai greu. România în momentul de față face parte atât de Federația Europeană de Minifotbal (EMF), cât și din Federația Mondială (WMF). Și este de competența acestor foruri să facă toate demersurile pentru ca să fie recunoscute la nivel european și mondial. Sunt niște proceduri care se derulează în momentul de față la nivel internațional.
Vă gândiți că peste ani minifotbalul ar putea deveni chiar sport olimpic?!
(face o pauză) Noi sperăm. Și desigur că ne-am bucura dacă am aduce și o medalie olimpică în România, după cele europene și cea mondială pe care le-am câștigat. Cred că o medalie olimpică ar fi ceva senzațional.
Există foarte multe terenuri de minifotbal în țară
Personal cred că aceasta activitate de natură fizică care este minifotbalul a devenit una dintre formele de practicare a sportului foarte populară în rândul tinerilor. Minifotbal joacă toți copii și o mulțime de adolescenți prin parcuri, acolo unde sunt multe terenuri amenajate. Cum anticipați dezvoltarea acestui sport?
Este un potențial foarte mare. Sunt peste 23.000 de jucători activi în momentul de față, dar avem peste 30.000 de legitimați, dintre cei care au jucat până nu demult. În aceste statistici noi îi prezentăm doar pe cei care joacă săptămânal, în mod regulat. Dar în afara acestora, cum spuneați, există foarte mulți încă nelegitimați. La Campionatele universitare, de exemplu, au participat 20 și ceva de echipe, avem un proiect foarte interesant cu Ministerul Apărării Naționale și am putea organiza foarte multe competiții pentru copii și juniori. Ca să putem trece la nivelul superior ar fi obligatoriu să fim sprijiniți și de Agenția Națională pentru Sport. Tot ce am făcut până acum am făcut din pasiune. Inclusiv participarea la campionatul mondial, noi cei din conducere am făcut-o pe cont propriu, din dorința de a realiza ceva frumos. Dar pentru a putea dezvolta și mai mult acest fenomen, este necesară și intervenția ministerului. În acest moment avem un circuit de baze sportive foarte bine pus la punct, sunt peste 70 de astfel de baze ale echipelor din campionat, dar mai sunt diferite baze și prin comune, fiindcă s-au construit foarte multe terenuri sintetice pe lângă școli. Dacă ai bază, poți face competiții. Iar aici este rolul nostru, să mergem peste tot, să ajutăm la organizarea acestor competiții. Iar minifotbalul este un sport accesibil pentru toți. Începând de la copiii de 5-6 ani, până la cei mai maturi. Să vă spun sincer, și eu mai joc într-o competiție de liga a patra, la cei 55 de ani ai mei încă n-am trecut la old-boys.
Cum se cheamă echipa la care jucați?
Asociația Club Sportiv Onix, în Zalău, joacă în ultima ligă. Chiar între Cupa Mondială și drumul la București, am jucat un meci de campionat și în acest week-end. Să știți că este o mare diferență între un joc simplu, între prieteni și un joc oficial. Când toți știm că avem meci oficial, ne mobilizăm și nu lipsim de la joc. Revenind, trebuie să vă spun că în afara bazei materiale pe care o avem, la noi sunt și mulți oameni care știu să organizeze competițiile la nivelul de jos. Și așa am ajuns să putem selecționa jucători din toată țara. Rezultatele pe care le avem nu sunt deloc întâmplătoare, avem performanțe și la nivel de cluburi. Suntem campioni europeni, am câștigat toate cupele europene care există, și anul acesta, și anul trecut, suntem tot timpul la nivelul de top și cu cluburile de minifotbal.
Care sunt echipele de club care au obținut rezultatele cele mai frumoase?
AEK Oradea, care a câștigat anul trecut, iar anul acesta Ajax Galați, echipa la care evoluează Bourceanu, a fost finalistă la Champions League. Și de aceea cred că dacă o să intervină cu sprijin financiar și ANS-ul, și autoritățile locale, vom putea progresa. Așa cum știți scoatem tot mai greu lumea la sport, iar minifotbalul poate fi una dintre alternativele cele mai bune. E mult loc pentru dezvoltare!
Mi-am recunoscut greșeala, a fost una omenească
Domnule Onicaș, ați activat mulți ani în fotbalul profesionist, fiind unul dintre cei mai apreciați arbitri de linie în campionatul românesc. Cum ați trecut la minifotbal?
Sunt foarte mulți dintre cei care activează în minifotbal care au rădăcini în fotbalul mare. L-aș putea da exemplu și pe colegul nostru Tiberiu Lajos, care de asemenea a fost arbitru, chiar arbitru internațional. Aici este și o poveste frumoasă. În 2010, deci la trei ani de la prima competiție oficială internă, am fost invitați să mergem la prima ediția a campionatului european. Și cum nu avem antrenor la selecționată, Tibi Lajos s-a oferit să fie el antrenor, spunând că a mai antrenat o echipă oarecare, la nivel foarte jos. Bun, așa a devenit antrenorul echipei naționale. Și cu el am reușit să câștigăm apoi patru titluri europene! Aș vrea însă să mai știți ceva: noi am luat multe lucruri de la fotbalul mare, inclusiv oameni. Dar n-am luat decât lucrurile bune, pe cele mai puțin bune, multe le știți bine și dvs., nu le-am adus la minifotbal! Și cred că de aia am reușit ca într-un timp atât de scurt să punem pe picioare acest sport.
Vă mai amintiți de ofsaidul nesemnalizat de dvs. la un meci Steaua – Craiova, pe stadionul Ghencea. Pe atunci nu exista VAR și după meci a ieșit scandal.
Da, în 2010, cum să nu? Este unul dintre cele 3-4 jocuri de care s-a vorbit foarte mult în cariera mea, sunt 275 de meciuri la nivelul ligii întâi – și de regulă despre arbitri nu se vorbește decât atunci când greșesc. Din păcate pentru mine, n-a existat VAR atunci, a fost o greșeală pentru care am plătit. Sunt însă liniștit, fiindcă toate lumea a acceptat că acea greșeală a fost una omenească. Și dacă mă duc azi la Craiova, am acolo mulți amici, prieteni, nimeni nu-mi mai reproșează nimic. Nu vreau să mă laud, dar cred că pot fi mândru de cea am realizat în cariera de arbitru, ca și acum, cu cea am realizat la minifotbal.
30 de lovituri de la 7 metri pentru trofeu!
Haideți atunci să ne întoarcem la Mondialul din Emiratele Arabe și mai ales la finala de infarct cu Kazahstanul. Cum ați privit și mai ales cum ați rezistat în tribună?!
Cu toată experiența mea, despre care am discutat că am avut-o de-a lungul timpului, vă spun sincer că așa ceva nu mi-a mai fost dat să mai trăiesc. Să fii condus cu 2-0 într-o finală mondială când mai erau 2-3 minute de joc, să reușești să revii, să înscrii două goluri, ultimul chiar în prelungiri (golul lui Marius Balogh – n.n), este senzațional. Au urmat cele două reprize de prelungiri, în care nicio echipă n-a mai riscat, așteptând loviturile de departajare. La minifotbal se execută câte 3 lovituri de echipă, dacă scorul e egal se continuă, alternativ câte o lovitură. Pare ușor, poarta este mai mare cu un metru decât cea de handbal, dar când ești acolo nu mai e deloc ușor, mai ales dacă joci cu trofeul pe masă. La tragerea la sorți n-am avut noroc de data asta, fiindcă a trebuit să executăm de fiecare dată după kazahi. E întotdeauna mai greu să execuți al doilea, atunci presiunea devine mai mare. Trebuie să egalezi, sau să dai golul victoriei, dacă adversarul a ratat. Presiunea a fost uriașă. Am avut de patru ori șansa de a marca golul decisiv, dar de trei ori am ratat. Vă dați seama prin ce am trecut cu toții! Noi aveam experiență, am câștigat și noi multe jocuri de la 7 metri, dar știți cum e, norocul se poate întoarce. Ține de momentul execuției unui jucător. Dacă el nu este în apele lui, poți pierde totul. Au fost așa cum știți nu mai puțin de 30 de lovituri, câte 15 de fiecare parte. Au executat și portarii și ambii au marcat. Am văzut din nou un spirit de echipă remarcabil. Nu li s-a făcut niciun reproș celor care au ratat, dimpotrivă jucătorul era imediat încurajat, îmbărbătat. S-a demonstrat că am avut o adevărată echipă. Ultimul care a marcat a fost Bogdan Covaci, și așa s-a încheiat. Cred că și Cel de Sus a fost alături de noi, dar ar fi fost foarte păcat să ratăm trofeul după ce am avut atâtea șanse să îl câștigăm.
Cum v-ați simțit în acel moment?
Am sărit în sus, cu toți cei de lângă noi. Mi-au dat și lacrimile, dar acel moment nu a fost emoționant doar pentru succesul obținut, a fost și ca o răbufnire pentru multele adversități pe care le-am întâmpinat, ca o revanșă în fața tuturor celor care poate n-au crezut în noi și nu ne-au ajutat când ne era mai greu. Inclusiv media. Aceasta a fost de altfel prima competiție majoră în care jocurile au fost transmise pe două televiziuni de sport cu audiență mare, plus relatările din presă și de pe social-media. Am simțit că efectiv acum am ieșit la suprafață.
Domnule președinte, vă simțiți un om împlinit?!
Din acest punct de vedere, da. Dar cred că nu mi-am spus ultimul cuvânt și doresc să duc acest proiect al nostru mai departe. Avem o bază foarte bună și, chiar dacă mă repet, cu sprijinul autorităților sunt convins că vom reuși să ținem în continuare steagul sus. Și la propriu, și la figurat!
Vă doresc mult succes în continuare, domnule președinte!
Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 119 al revistei Sport în România.