Ca oameni politici suntem obligați să fim optimiști!

Dumitru Graur: Domnule ministru, sunteți un politician încă foarte tânăr, abia în septembrie ați împlinit vârsta de 40 de ani. Aveți totuși o vechime de 18 ani ca membru PNL, iar între anii 2015-2016 ați fost chiar Purtătorul de cuvânt al partidului. Dar pentru început o să vă rog să îmi spuneți câteva amănunte despre copilăria dvs. Cine sunt părinții, cum ați învățat la școală, ce sporturi preferate ați avut?
Ionuț-Marian Stroe: Vă mulțumesc, domnule Graur, că mă considerați tânăr. Și eu mă consider la fel, deși cifra 40 ne duce undeva în zona celei de-a doua jumătăți a vieții. Mă consider tânăr pentru că mă simt foarte apropiat ca gândire, ca acțiune, ca dezinvoltură, ca adaptabilitate segmentului tânăr al populației. Acum, nu că sunt ministrul Tineretului și Sportului, dar poate mă ajută și fața pe undeva (râde), nu numai sufletul! Despre copilăria mea. Fiind craiovean, foarte multă lume mă întreabă dacă nu am vreo legătură de rudenie cu Corneliu Stroe, fondatorul Craiovei Maxima! Și știți ce a însemnat Corneliu Stroe pentru Craiova, mai ales că a fost și membru PNL… Ca să vă răspund, aș începe să vă spun că sunt Ionuț Stroe, nicio legătură cu Corneliu Stroe, iar părinții mei sunt din zona aviației, a industriei aeronautice. M-am născut de fapt la Iași, dar am ajuns la Craiova când aveam doar vreun an și jumătate. Tata fiind oltean a întâlnit-o pe mama la facultate, aici în București, dar ca să rămână împreună au ales la repartiție singurul oraș disponibil, Iașul, și foarte curând au venit în Craiova. Așa că eu mă consider craiovean. Și am fost un copil fericit, un copil care manifesta de pe atunci înclinarea de a fi competitiv în competiția nedeclarată cu ceilalți copii, un copil căruia îi plăcea să se implice în foarte multe activități. Mergeam foarte des la Clubul sindicatelor Electroputere, de exemplu, pentru chitară, pentru fotbal; mergeam la Palatul pionierilor de pe vremuri, pe Bulevardul Titulescu în Craiova pentru cursuri de informatică, navomodelism și așa mai departe. Erau activități extracurriculare care completau pe undeva apetența mea pentru competiție, pentru a descoperi lucruri noi. Sunt un tip care, în ciuda perioadei de tristă amintire, scoteam ce era bun din ce mă înconjura, fiindcă n-au fost numai lucruri rele în copilărie.

Cum v-ați apropiat de sport?
Mereu sportul a fost o componentă extrem de importantă din viața mea. Și cel mai accesibil sport pentru un copil este fotbalul, mai ales că provin dintr-un oraș în care fotbalul e religie! Deci, fotbal, orice copil craiovean face. După care am ajuns în zona baschetului. La fel, am făcut câțiva ani de baschet, mi-a plăcut foarte mult acest sport, pe care l-am descoperit imediat după Revoluție, când la noi au început să se transmită meciuri la televizor. Ulterior, activitatea profesională m-a adus în zona de Tineret, am fost doi ani director la Direcția județeană pentru tineret Dolj, iar ulterior am lucrat în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, aici la București. Ca să închei, am fost un copil extrem de preocupat, extrem de activ, foarte multe domenii extrașcolare le-am abordat, dar din păcate nu m-am oprit la unul singur, să-l fac mai bine, până la capăt. Mi-ar fi plăcut să fiu ori un artist – canto, muzică ușoară, chitară, prezentator îmi plăcea să fiu la serbări! –, ori un sportiv de performanță. Dar asta a fost să fie, până la urmă am ales a fi politician. Și a fi politician cred că, într-o măsură, poate să integreze și componenta artistică – pentru că până la urmă expunerea publică și modul în care faci ca prestarea ta publică să fie apreciată -, și sportiv, în sensul competiției, pentru că la noi este o competiție permanentă în politică, este o competiție internă, pentru a-ți arăta valoarea și a câștiga încrederea și aprecierea colegilor tăi, iar cea de-a doua competiție o ai cu ceilalți, pentru a ajunge la guvernare și, iată, pentru a fi în fotoliul din care să decizi pentru cei care ai pretenția că-i reprezinți.

Ați amintit ceva, dar totuși aș vrea să-mi spuneți mai mult despre amintirile pe care le aveți din timpul Craiovei Maxima! Deși erați foarte tânăr pe acea vreme, desigur.
Oh, cea mai importantă imagine, aproape fotografică pe care o am în cap este cu bulevardul Știrbei Vodă, care pornește de la Liceul Frații Buzești și merge până la stadion, care era plin cu lume, iar tata mă ținea pe umeri! Fiindcă mă ținea pe umeri puteam privi acest bulevard în pantă de deasupra, cu miile de oameni care mergeau la meciurile Craiovei Maxima. Tata nu era chiar un suporter înfocat, el lucra în aviație, dar la meciurile mari eram acolo, nu se putea altfel. Mi-aduc aminte de meciurile cu Borussia Dortmund, cu Benfica, cu Bordeaux și mai am și acum acasă fanioanele de la aceste meciuri, dar și revistele cu Craiova Maxima. Mi-aduc aminte cum stăteam cu orele pe stadion înaintea meciurilor, fiindcă așa se venea, cu ore înainte. Vă spun, acum mi se par niște lucruri extraordinare, atunci mi se păreau foarte, foarte firești.

Astăzi mai faceți sport? Am aflat că sunteți membru al echipei de fotbal care reprezintă Parlamentul României. Pe ce post jucați, și care sunt meciurile mai importante în care ați evoluat?
Fac sport. Sportul pentru mine este o componentă esențială a vieții. Obișnuiesc să alerg, obișnuiesc să merg la sală și mă bucur că silueta mă ajută să se vadă că fac sport. Mă echilibrează în egală măsură, fizic dar și psihic foarte mult. Pentru mine e o formă în care îmi regăsesc echilibrul. Și, da, joc și fotbal, nu că aș fi extraordinar de bun, dar la Parlament este singura echipă care funcționează și sunt foarte mulți iubitori de fotbal între politicieni. Dacă ar fi existat și o echipă de baschet, cu siguranță că m-aș fi regăsit și acolo. Dar cea de fotbal chiar funcționează, fiindcă și celelalte parlamente au. Și am avut turneu internațional între parlamente anul acesta, chiar la București. Din păcate am pierdut finala cu turcii! Dacă nu știați, periodic se organizează Campionate internaționale interparlamentare de fotbal. Iar anul acesta, noi fiind deținătorii en-titre al titlului european, am trebuit să organizăm competiția la București. Și am pierdut cu turcii în finală; turcii sunt foarte buni, probabil cei mai buni. Dar i-am bătut pe alții: am avut 4-1 cu Italia și până la urmă am ieșit pe locul doi. Mi-aduc aminte de un turneul în Ungaria, foarte puternic, unde la fel am ieșit pe locul doi, ungurii ne-au bătut în finală, dar i-am bătut pe sârbi cu 3-1. Postul pe care joc în „națională” este fie fundaș dreapta, fie extremă dreapta. Joc în bandă și mă bazez pe vivacitatea mea, poate mai puțin pe tehnică! Îmi place să muncesc și să alerg mult, iar coechipierii mei știu asta.

Mi-aș dori să ne ia toți banii pentru premierea de la Olimpiadă

Domnule ministru, veniți la conducerea sportului românesc într-un moment destul de delicat. Sportul nostru se află într-o cădere accentuată, iar până la Olimpiada de la Tokio nu mai sunt decât câteva luni. Cum comentați?
Să începem cu sfârșitul întrebării dvs.: Olimpiada de la Tokio. Într-adevăr, preiau conducerea acestui minister într-un moment cu adevărat delicat prin prisma faptului că sunt pus în fața faptului deja împlinit, în momentul de față avem deja competiții de calificare, sau deja avem o bază de pregătire pentru cei calificați, dar pe de altă parte dificil și din punctul de vedere al luării unor decizii. E evident că există în momentul de față un plan la care s-a lucrat ani de zile, există și un obiectiv asumat – COSR-ul de altfel s-a exprimat public cu obținerea a 16 medalii -, treaba mea este să mă asigur acum că va exista finanțare și le-am spus deja că îmi doresc să-mi ia toți banii pentru premierea sportivilor pentru toate cele 16 medalii! Este în mod evident că trebuie să facem un salt, că trebuie să urcăm o treaptă, dacă e să comparăm rezultatele preconizate cu cele obținute la Rio, doar patru medalii. E mai mult decât evidentă nevoia de a face acest pas. Rămâne să vedem; eu sunt un om optimist. Vă spun sincer, încă de la primele ore ale mandatului meu m-am zbătut să avem suficientă finanțare în a asigura pregătirea fără cusur, fără sincope a tuturor sportivilor români care participă la Olimpiadă și bineînțeles și a celor care vor participa la concursurile de calificare. Doi la mână, va trebui la fel să susținem tot ce înseamnă participare și premiere ulterioară. Sportul românesc înseamnă totuși mai mult decât înalta performanță și competiția olimpică. Iar dificultatea momentului, revenind la prima parte a întrebării dvs., stă din păcate în nivelul extrem de scăzut al practicării sportului de masă.

Personal am fost foarte impresionat de declarația președintelui Iohannis, care a spus recent că Sportul trebuie să devină una dintre prioritățile României. Este pentru prima oară când un om care ocupă prima funcție din stat, recent reales cu o majoritate zdrobitoare de altfel, are o asemenea poziție. Eu îmi aduc aminte că un important politician român a declara acum câțiva ani că Sportul nu intră între primele zece priorități ale guvernului său! Spuneți-mi că acum lucrurile intră pe o cu totul altă matcă!
Mă bucur că societatea în ansamblul ei, presa, sportivii, sunt atente la angajamentele publice și la declarațiile președintelui României, ca și ale premierului României, care a fost alături de mine la învestirea în funcție. Mai mult decât aceste declarații, pentru mine ca ministru este o obligație (subliniază) în a aduce sportul ca fiind prioritatea națională. Și asta nu pentru că acum, neapărat, echipa liberală vrea lucrul acesta, ci pentru că trebuie! Locul sportului într-o societate europeană, într-o societate dezvoltată, într-o societate sănătoasă, este în zona priorităților. Trebuie să depășim odată pentru totdeauna – apropos de declarațiile celui care nu vedea sportul în top 10 priorități –, să conștientizăm că sportul îți întoarce un beneficiu social real. Și trebuie să ne gândim când spunem lucrurile acestea la educație, fiindcă este o formă de educație sportul, la formarea viitorilor adulți, la disciplină, la rigurozitate, la fair-play, la competiție, trebuie să ne gândim la sănătate (accentuează), la stare de sănătate a populației. Chiar am văzut recent un raport al Comisiei Europene în care ne recomandau anumite măsuri pe care trebuie să le luăm în zona Sportului, deși analiza era făcută pe Sănătate! Deci ăsta este motivul pentru care sportul trebuie să fie o componentă esențială a unei societăți sănătoase, a unei societăți model. Sportul, atenție, practicat de orice categorie de vârstă! Fiindcă orice fel de om, indiferent de vârstă, poate să practice sportul și să obțină un beneficiu real în urma activității fizice. Aici, mai mult decât ministerul nostru, este nevoie de o implicare directă a Ministerului Educației, pentru că dacă vrem să lucrăm la acest aspect trebuie să insuflăm societății încă de la cele mai fragede vârste, în zona copiilor, a elevilor această apetență pentru sport. Trebuie să educăm în acest sens, pentru a obține o nouă generație de oameni care să facă sport, să îmbunătățim sănătatea și educația copiilor, care pe viitor să devină o bază de selecție pentru sportul de performanță. Asta e ordinea normală, firească, nu e inventată nici de Stroe, nici de Orban, nici de Iohannis, oriunde în lume este cel mai bun exemplu de urmat în ceea ce privește îngrijirea, atenția pe care trebuie să o dai societății și legătura sa cu sportul. Copiii încadrați în forme de învățământ sunt primii și cei mai ușor de format și modelat în acest spirit. De asta aminteam de rolul Ministerului Educației și de modul cum va trebui să lucrăm împreună pentru a genera activitate sportivă în școală, pentru a avea competiții sportive școlare și universitare. Pentru a pune cu adevărat preț și a-i conștientiza și pe părinți, nu numai pe copii, de beneficiul pe care îl are copilul care urmare a practicării unui sport! Nu la cel mai înalt nivel de performanță, dar la un nivel care să-i asigure educație, sănătate, formare, lucruri esențiale pentru un tânăr. Din păcate, trăim vremuri în care, nu mai spun din ce cauze, ca să nu intrăm în alte discuții, jumătate din clasă sunt scutiți, iar cealaltă jumătate face matematică sau dirigenție în ora de sport. Trebuie schimbată filozofia asta. Și apropos, pentru cei care vor să se axeze mai mult pe studiu, dând mai mult timp pe această direcție, le transmit că absolvenții de Harvard nu primesc acea diplomă de absolvire fără a demonstra, cu rezultate și performanță, practicarea a două sporturi în universitate! Și multe alte universități. Este o regulă, modelul american mie îmi place foarte mult. Dar și cel european: oriunde ai face, indiferent de domeniu, de interes, de competență sau de pregătire, în mod obligatoriu trebuie să faci sport. Iar la americani sunt două discipline. Și te întreabă: în college ce ai făcut? Păi am jucat în echipa de baschet a școlii și am făcut ping-pong la nivel mediu. OK. În România am văzut lucrul acesta în zona școlilor private. Care le prezintă semestrial elevilor câte două sporturi. Am văzut o școală care funcționează în felul acesta, iar copiii, pentru a merge mai departe dacă își doresc, se înscriu la cluburile care îi pregătesc într-un anume sport. Deci, semestrul ăsta studiem handbal și ping-pong, semestrul următor fotbal și rugby, apoi înot și tenis, și mulți dintre copii, odată ce îndrăgesc un sport, pot să rămână mai departe la cluburile unde s-au pregătit cu școala. Este simplu. Se făcea lucrul ăsta și la noi, dar veneau profesorii de la cluburi în școli și făceau selecție. Și eu am trecut prin asta. Din păcate s-a renunțat la acest sistem.

Trebuie să ne prezentăm ireproșabil la Euro 2020

Ați fost împreună cu premierul Ludovic Orban pe șantier, ca să vedeți stadiul lucrărilor pentru Euro 2020. Finalizarea stadioanelor este de asemenea o prioritate pe agenda dvs. de lucru?
Ministerul Tineretului și Sportului are rol integrator în ceea ce privește organizarea acestui important eveniment. Poate cel mai important eveniment sportiv organizat vreodată în România. Audiența va fi la nivelul întregului continent, și nu numai. De aceea trebuie să ne prezentăm ireproșabil. Am fost într-adevăr cu premierul Ludovic Orban pe stadioane, nu numai pentru a încerca să impulsionăm, dar și pentru a identifica anumite probleme care necesită rezolvare urgentă. Pentru că pur și simplu timpul nu mai ține cu noi. Nu ne mai permitem nicio sincopă în momentul de față în ceea ce privește asigurarea infrastucturii sportive necesare pentru acest eveniment. Deja s-a întârzit foarte, foarte mult. Avem în momentul de față în plan finalizarea stadioanelor din Ghencea și Arcul de Triumf, un lucru fezabil. Ele vor fi gata la nivelul suprafețelor de joc, al vestiarelor, grupurilor sanitare și cu scaunele montate. Nu pentru joc, ci pentru antrenament. Din păcate, celelalte două stadioane (Giulești și Dinamo – n.n.), pe rând, au abandonat această cursă. Ele nu mai intră în calcul pentru Euro 2020. E bine că stadionul Rapidului se face totuși, dar ordinul de construcție s-a dat abia în luna septembrie, vă dați seama că nu poate fi gata. Cu premierul, apropos de întrebare dvs., am fost acolo pentru a evita întârzieri, știți că și vremea este un factor, pentru a prioritiza anumite lucrări, astfel încât să se lucreze non-stop. Termenul este unul maximal, nici măcar o zi nu putem întârzia! Mâine, pomâine vine zăpada și vrem să se mai lucreze intens cât e vremea încă bună. Am fost asigurați că le vom avea pe cele două gata la timp, dar credeți-mă că stau cu inima strânsă, pentru că termenul final este sfârșitul lunii mai. După care în procedură rapidă trebuie să le autorizăm, ISU și toate celelalte, fiindcă în iunie aici vor fi echipele care vor juca, între care sper eu să fie și echipa României!

Ați fost inițiatorul unui proiect în Parlament prin care sălile polivalente sau sălile de sport aflate în proprietatea administraţiilor locale ar fi putut beneficia de scutirea sau reducerea impozitului pe clădiri. A fost e votată, sau respinsă în plen?
Nu mai știu nici eu! Mă interesez și vă dau răspunsul. Oricum, ea se încadrează între multe alte inițiative, punctuale, care să asigure sportului un regim special. E mai mult decât evident că în România dacă vrei să dezgheți situația sportului, parcă încremenită în timp, trebuie să dai sportului un regim special. Scutirea de impozit prin această inițiativă poate fi unul dintre lucruri, care să asigure funcționarea sălilor, dar pe lângă acest lucru multe alte măsuri ar putea să ajute sportul românesc. În momentul de față sunt în faza de documentare și studiez posibilitatea finanțării din bani europeni și cu expertiză internațională a unei strategii naționale pentru sport. Și spun asta pentru că e nevoie în primul rând să identificăm, cât mai obiectiv posibil, cam unde ne aflăm. Nu pentru a găsi vinovați, ci pentru a vedea real unde suntem! Și de acum înainte tot ceea ce facem să fie planificat și construit în urma unei strategii adevărate. La această strategie națională pentru sport am să invit, pe lângă experții internaționali pe care mi-i doresc, aș dori ca și federațiile să numească reprezentanți care să lucreze în această comisie. Evident că și Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației vor desemna oameni acolo. Formele de învățământ, și în special cea universitară din domeniul sportului pot să desemneze la rândul lor reprezentanți. Să avem și noi un plan. Englezii au o vorbă: „Failing to plan, is planning to fail!” Adică: Eșecul planificării înseamnă planificarea eșecului. Dacă facem acest plan, și dacă este asumat de toți, indiferent de culoarea politică – eu cred că politicul în zona de sport contează mult mai puțin -, deci odată asumat acest plan de a prioritiza, de a duce sportul acolo unde trebuie, a lua măsurile necesare, putem să avem și noi un orizont, putem să avem obiective. Alții au făcut-o înaintea noastră și au făcut-o cu succes, eu nu ascund faptul că modele similare pot fi împrumutate în activitatea curentă. Așadar, măsuri concrete și inițiative voi mai avea în zona asta. De exemplu îmi doresc acum să studiez posibilitatea de a schimba puțin legea sponsorizării. Această lege și capitalul privat sunt componente esențiale în finanțarea sportului românesc. Nu toate sporturile din păcate au fericita situație ca la fotbal, să poată să atragă bani din afară. Dar un cadru mult mai prietenos asigurat sponsorizării poate să ne ducă bani de exemplu la gimnastică ritmică, unde nu este audiență foarte mare. Și de exemplu, câteva măsuri concrete pe care le-aș vedea într-un proiect legislativ, că de la asta am pornit, ar eliminarea pragului de 0,75 la sută din cifra de afaceri, care e limitativ, ar fi schimbarea caracterului de mecenat, de donații a sponsorizării, pentru că cel care face sponsorizarea – din punctul meu de vedere trebuie să beneficieze și el, ca urmare a acestei sponsorizări, într-un anume fel -, m-aș inspira, de ce nu, din legea publicității, să ofer parte din impozitul meu când statul mă scutește, și mai pot fi și altele…

Celebra Ordonanță 114 este un atentat la sport

Cum e cu Ordonanța 114, o schimbați?!
Ordonanța 114 este, cum spunea premierul, un act criminal! Eu am să continui idea și am să spun că ordonanța 114 este un atentat la Sport. Sigur, nu numai la Sport, dar am să mă refer la domeniul meu. Pentru că, în mod abuziv din punctul meu de vedere, a amputat veniturile cuvenite Sportului generate de taxa de viciu, cota parte din accizele pe alcool și tutun care se duceau către Sport. Domnule, nu este o filozofie românească! Oriunde în lumea asta, aceste accize, aceste taxe se pun pe aceste produse pentru a recupera ceea ce se produce nociv în societate. Deci, bani de Sănătate vrei, bani de Sport vrei, dar tu îți faci rău cu mâna ta (referință la cei care au adoptat celebra Ordonanță 114 – n.n.). Deci în mod normal, dă oamenilor posibilitatea să facă sport, fă să ai un sistem de sănătate performant, dacă știi că se consumă asemenea produse. Ba mai mult decât atât, în zilele noastre, și acest lucru este cât se poate de evident că ar trebui făcut și în România, s-au introdus accize pe tutun încălzit, acele „țigări electronice” – care aproape că au și depășit, ca și consum, țigările normale -, pe produsele îndulcite cu zahăr, care fac la fel de rău, grăsimile nesaturate și produsele cu conținut ridicat de sare. Sunt directive ale Uniunii Europene! În România însă, din aceste cinci categorii doar două erau reglementate legal, tutunul și alcoolul, iar OUG 114 ce a făcut, a amputat pur și simplu veniturile care se duceau la activitatea sportivă, și mai precis la COSR. Nu numai că îmi doresc a remedia acest lucru, și premierul s-a exprimat clar, că în foarte scurt timp vom modifica această ordonanță, deci nu numai că-mi doresc a reda sportului aceste surse de venit, mai mult decât normale în orice societate democratică, sănătoasă, europeană, dar doresc a adăuga ca și venit destinat sportului accize pe acele produse care încă sunt neaccizate în România. Adică, așa cum am spus, produsele cu tutun încălzit, produsele cu conținut ridicat de zahăr și cele cu conținut ridicat de sare! Uitați-vă oriunde în lumea civilizată, în țări ca Germania, Italia, Spania că accizele au intrat și în această zonă. Sunt produse care ne afectează sănătatea, este opțiunea fiecăruia de a le consuma sau nu, dar nu vreau să uităm filozofia americană: dăi Sportului un dolar, pentru că te va scuti de trei dolari la sistemul de sănătate! Cam asta este.

La instalarea dvs. în funcție, cei prezenți v-au putut auzi promitând că veți avea o atenție specială pentru infrastructura sportivă. Și vă întreb direct: pe când o mare sală polivalentă în București?!
(surprins) Pff. Acest demers este asumat de Primăria generală a Capitalei. Se pare că a rămas doar la nivel de inițiativă, dar după ultimele declarații doamna primar nu pare dispusă să înceapă prea curând lucrările. N-aș putea să vă răspund când, dar aș putea să vă spun cât mi-aș dori eu ca să se întâmple. Și cred că dacă am alinia la anul toate instituțiile și resursele implicate, eu cred că trei ani de zile (termenul până la finalizare – n.n.) poate fi un orizont rezonabil. Trei, patru ani de zile. Ne-am învățat noi românii în zona marilor investiții să privim cu mare suspiciune orice fel de realizări. Dar n-am să mă compar cu state dezvoltate, ci am să mă compar cu vecinii noștri, cei pe care-i avem aproape. Și îmi aduc aminte că am fost la Belgrad într-o sală polivalentă excepțională, de cam 18.000 de locuri, dacă nu mai mult (Stark Arena, 18.386 locuri – n.n.), pe care sârbii o au acolo. Iar Serbia nu este în Uniunea Europeană! Și la noi se poate, dar trebuia să ai: 1. Voință; 2. Instituții responsabile, în care fiecare să știe să-și facă treabă. Să nu ne poticnim în direcții contrare: ministerul își dorește, dar Primăria nu vrea; însă ea trebuie să vină cu pământul, după care CNI să vină cu investiția. Deci dacă instituțiile sunt aliniate, dacă există resursa necesară și voința, adică angajament public, eu spun că în trei ani de zile ar putea fi realizată.

Vă dați seama cât de utilă ar fi?
Doamne, dumnezeule! Capitală europeană înseamnă, între multe alte lucruri – siguranță, trafic civilizat, infrastructură rutieră, iluminat, civilizație, școli și așa mai departe -, înseamnă și posibilități de practicare a sportului. Iar o sală polivalentă este mai mult decât necesară, și nu numai activității sportive în sine, ci și evenimente mari poți organiza acolo, expoziții, spectacole… Din păcate noi nu realizăm încă beneficiile unui management special destinat unei asemenea infrastucturi sportive. Care poate să-ți dea mult mai mult decât doar a susține meciuri de handbal pentru CSM București sau alte echipe.

În interesul cui lucrează fundațiile pentru tineret?

Ați promis că în șase luni de la preluarea mandatului veți prezenta un raport cu situația actualizată a patrimoniului fostei Uniunii a Tineretului Comunist. Se știe că acum acest important patrimoniu este dat unor fundații obscure, care sunt conduse de indivizi dubioși. N-ar trebui ca măcar acum la 30 de ani de la Revoluție, acest patrimoniu să aparțină MTS-ului?
Mă bucur că mi-ați pus întrebarea asta, pentru că aceste fundații, spuneți dvs. obscure, se numesc „fundații pentru tineret”, dar sunt toate de drept privat! Și aș vrea să întreb care mai le este activitatea destinată tineretului și cum folosesc acest patrimoniu în interesul populației tinere? Și cred că pornind de aici avem răspunsuri și pentru ce se va întâmpla de aici înainte. Așa cum dvs. știți, eu eram prea mic atunci, UTC-ul îi reprezenta pe tinerii comuniști. Ori la momentul Revoluției au apărut toate aceste fundații pentru tineret, în fiecare județ există, care s-au erijat în continuatoarele formelor asociative pentru tineret din zona respectivă. Și și-au însușit patrimoniul, unul uriaș dacă vreți să știți! Din punctul meu de vedere, total nedrept. Dar nu ilegal. Pentru că dacă aceste fundații ar fi acționat ilegal, acum patrimoniul ar fi fost mult mai ușor de recuperat. La vremea respectivă au existat chiar hotărâri judecătorești care le-au pus în posesie. S-au emis și hotărâri de guvern. Întrebarea mea este, și o repet: aceste fundații lucrează în interesul tineretului din România? Aceste fundații sunt reprezentative? Aceste fundații folosesc în mod legitim, adică fără altă destinație, patrimoniul care le-a fost oferit? Câte dintre activitățile de tineret se desfășoară în aceste case, unele fiind de altfel clădiri impozante? Deci toate aceste bunuri ar trebui administrate și folosite de populația tânără. Date ONG-urilor de tineret. Ei, de aici pornește supărarea mea. Acum nu peste tot situația este dramatică, în anumite județe ONG-urile de tineret au reușit să intre în legătură și să deschidă activitatea fundațiilor pentru tineret, să se integreze; însă în anumite județe ele sunt administrate la fel cum li s-a permis, adică în alt scop. Așa am declarat de altfel și la Comisia parlamentară la care am fost audiat. Și da, am promis ca în șase luni de zile va exista un raport complet visavi de modul cum sunt administrate aceste bunuri, de propuneri, de măsuri care trebuiesc luate pentru a reda tineretului patrimoniul, pentru că până la urmă acesta este sensul demersului meu.

V-ați întâlnit nu cu mult în urmă cu doamna Roxana Mărăcineanu, ministrul sportului din Franța. Știu că există deja un protocol de colaborare între ministerele de resort din Franța și România. Cum credeți că s-ar putea transfera spre țara noastră expertiza managementului sportiv francez?
Foarte simplu. În primul rând vă subliniez faptul că Roxana Mărăcineanu lucrează exact ca un ambasador român în Franța (râde). Glumesc, desigur. Dânsa și-a arătat totala disponibilitate în a ajuta sportul românesc, în toate aspectele la care o vom solicita. Da, avem un protocol, este făcut în luna septembrie și vom trece la faza în care să avem o activitate concretă. Evident că expertiza Franței în zona managementului sportiv ne este absolut necesară. Apoi, stagii de pregătire, schimburi de experiență ale sportivilor români ne sunt la fel de necesare. Dar și noi, la rândul nostru, putem să fim un foarte bun model pentru francezi, dacă ne gândim că până în clasa a VI-a nu se face sport în școlile de la ei. Așadar dorim ca schimburile să se desfășoare în ambele sensuri. Am de gând să întreb toate federațiile care le sunt solicitările visavi de expertiza franceză și o să fac o evaluare ca să vedem unde putem să colaborăm. Studiez deja modele franceze de încurajare și de susținere a sportului de masă; am legături cu doamna Mărăcineanu în ceea ce privește perfecționarea și expertiza pe care antrenorii și managerii din România pot să o dobândească în urma unor stagii petrecute acolo. Vă spun că fiecare pas concret făcut va fi anunțat public. Abia am o săptămână de când m-am întâlnit cu dânsa, aș prefera să vorbesc despre chestiuni concrete în momentul în care acestea se vor realiza. Acum studiez în principal modelul francez de sprijinire a sportului de masă. Fiindcă mă interesează foarte mult cum acționăm la nivelul copiilor și al elevilor pentru a le implanta de mici dragostea pentru sport.

Vrem să reintroducem competițiile școlare și universitare

Apropo: știu că aveți doi copii. Îi încurajați să facă sport? Pe de altă parte, susțineți idea că viitorul sportului românesc este în școală, ca baza piramidei sportului de performanță?!
(zâmbește) Da, am doi copii de care sunt foarte mândru, doi băieți. Și amândoi practică fotbalul, desigur (râde). Fiindcă fotbalul este în mod evident cel mai accesibil și cel mai ușor de înțeles, mai spectaculos pentru această vârstă. Cel mic are 7, el mare are 9. Evident că i-am încurajat. Eu considerându-mă sportiv de când mă știu, toată viața am făcut sport, i-am încurajat, i-am dus de foarte mici pe stadioane, în sălile sportive la competiții. Am vrut să le stârnesc interesul și să descoper, ca părinte, către ce se îndreaptă. Cel mare a schimbat până în momentul de față vreo patru sporturi, ca orice alt copil, a făcut tenis, apoi baschet, face fotbal de la cinci ani și ceva, în paralel face și aikido din când în când. Cel mic, bazându-se pe modelul fratelui mai mare, a ales direct fotbalul (râde) și aikido la fel, în privat. Cel mare este legitimat deja la Universitatea Craiova, unde altundeva, iar cel mic este la școala de fotbal a lui Emil Săndoi. Am văzut că de pe acum îi place să dea goluri, este atacant.

Bun. Vorbind despre viitorul sportului românesc în școală, cum vă propuneți să colaborați în această direcție cu Ministerul Educației Naționale?
Revin la idea pe care v-am spus-o și la începutul interviului, fără cei de la Ministerul Educației acțiunea noastră este incompletă (subliniază). Ei trebuie să fie cei care deschid școala, cei care motivează profesorii și care introduc în curriculă această disciplină esențială, sportul. Și o vor face, am discutat deja cu ministrul Educației, Monica Anisie, și am văzut că nu numai că înțelege, dar chiar mă solicită: Ionuț, vino la mine, suntem chiar amici, vino se punem planul pe hârtie, pentru că de la anul trebuie să dăm drumul la activitate. Vom organiza, o spun dvs. de pe acum, deja urmează să facem un anunț public comun, vom reintroduce competițiile sportive școlare, vom reintroduce competițiile universitare, vom încerca să generăm interes pentru copii și să lucrăm în egală măsură și cu părinții. Pentru că, poate mai mult decât școala, prima decizie în viața copiilor o iau părinții. Și consider că trebuie atent lucrat cu părinții în România! Poți să ai un ministru foarte bun la Ministerul Educației, foarte orientat către sport, și la fel inspectori școlari dedicați, dar dacă acasă părintele nu-i validează copilului alegerea, nu-l sprijină și eventual renunță la tentația de a-l scuti de sport, nu ajungem nicăieri. Sigur că își doresc copiii să facă sport, pentru că pentru ei este o activitate foarte prietenoasă, foarte la îndemână, componenta de sport din viața unui copil este foarte ușor de stimulat și de atins. Ei cu siguranță se vor îndrepta spre sport de foarte mici, trebuie doar să le oferi cadrul în care să o facă, să fie un motor bun la școală și un părinte bun acasă. În rest, vă spun, îmi aduc aminte cu drag de campionatele între școli pe vremea mea, cum munceam pe brânci să ne calificăm pe județ și ulterior pe țară; am făcut parte dintr-o echipă de baschet campioană județeană cu care am mers la turneul final al campionatului național, la Deva. Doamne ce experiență frumoasă era, n-am s-o uit niciodată. Vă spun drept, domnu Graur, eram elev la Colegiul național Carol I din Craiova și mi se părea că particip la cea mai importantă competiție din lume!

O ultimă întrebare: de ce Winston Churchill este modelul dvs. politic, așa cum ați afirmat?
Oh, Winston Churchill este din punctul meu de vedere un politician realmente simpatic. Este un tip care a scos Marea Britanie dintr-un moment de maximă dificultate. Poate că mai mult decât abilitățile lui și modul în care a exercitat funcția de prim-ministru al Marii Britanii în momente extrem de dificile pentru soarta țării, îmi place latura lui umană, latura lui extrem de aplicată. Și îmi plac totodată vorbele lui și una dintre ele tot timpul mi-a ghidat cariera politică: Atâta timp cât facem politică, suntem obligați să fim optimiști! Păi dacă noi, cei care spunem că ne luptăm pentru binele public, am spune că ne îndreptăm către vremuri groaznice, sau că trebuie să luăm măsuri care să afecteze populația, dacă am veni să criticăm mai degrabă decât să construim, atunci cine să ofere oamenilor și societății pe care ai pretenția că o conduci, optimismul și perspectiva pozitivă? De asta îmi place la nebunie ceea ce spune Churchill: ca oameni politici suntem obligați să fim optimiști!

Vă mulțumesc, tocmai mi-ați dat finalul, domnule ministru. Vă urez mult succes în activitatea dumneavoastră!