„România are sportivi care au dovedit că știu să se urce pe podium”

Dumitru Graur: Domnule Mișcă, sunteți un om aproape invizibil în presa sportivă. Aveți totuși mari responsabilități în cadrul COSR, unde îndepliniți cu discreție funcția de Secretar General adjunct. Aș vrea să aflu însă mai multe despre dumneavoastră. Mai întâi, de unde sunteți de fel?
Florin Mișcă: Din București. Ca și părinții mei. Bucureștean get-beget, cum se spune.

Ați făcut sport, domnule Mișcă? Dacă da, unde și în cel fel?
Am făcut sport, am practicat judo la Clubul sportiv Rapid, dar la un nivel scăzut de performanță. Însă consider că a fost o activitate care m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea personală. Am făcut judo până la vreo 19 ani, mă duceam de trei, patru ori pe săptămână, iar în vacanțe în fiecare zi, fără a fi însă selecționat în vreun lot. Privind înapoi, pot spune că m-a ajutat foarte mult. Sportul în general ajută la crearea personalității unui tânăr, iar judo în special, dată fiind filozofia lui.
Cum ați ajuns la Comitetul Olimpic și Sportiv Român?
Eu am absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport în 1998, ulterior am făcut și Masterul. La COSR am ajuns grație unui program inițiat de domnul Mișu Nedef, care era consilier al președintelui COR, la vremea respectivă domnul Țiriac. Domnul Nedef a inițiat atunci un program de burse pentru studenții din anii terminali, pentru a-i familiariza cu ce înseamnă activitatea Comitetului Olimpic, și olimpismul în profunzimea lui. Încercând astfel să identifice posibili lucrători în administrația Comitetului Olimpic, sau ale federațiilor. Eu nu mai eram student, eram deja masterand, dar domnul Nedef, fostul mare baschetbalist, mi-a recomandat să vin la COSR, fiindcă președintele, așa s-a exprimat, dorește să facă și niște angajări. Și a fost un concurs, l-am susținut împreună cu un coleg al meu, domnul Dragoș Tătaru, cu care lucrez și azi foarte bine. Am venit împreună și până la urmă am fost acceptați amândoi. Inițierea în meseria de funcționar al COSR am făcut-o alături de oameni de excepție ca domnii Mișu și Nicolae Nedef, domnii Cucu Predescu, Șoni Lăzărescu, Hadârcă – am avut de la cine învăța! La 1 decembrie 1998 a fost prima mea zi de lucru la COSR. Aveam 22 de ani atunci. Încet, încet am aflat ce înseamnă să lucrezi în administrație, m-am format și aici am rămas, funcționar al sportului.
Aș zice că sunteți un înalt funcționar al sportului!
(face o pauză) Acum, după atâta timp, aș putea zice da. Au trecut mai bine de 25 de ani de când lucrez la COSR.
Și câți președinți „ați schimbat” până acum?!
La momentul angajării mele președinte era domnul Țiriac. Au urmat domnul Morariu, domnul Petrache și domnul Covaliu, actualmente. Instituția și-a completat numele, a devenit din COR COSR, tot la vremea domnului Țiriac. A urmat un trend european, prin cooptarea federațiilor sportive neolimpice. În Europa majoritatea comitetelor naționale olimpice includ și sportul neolimpic.

Cum a trecut „vaporul” din Izvorani de la Bancorex la COSR

Vă întreb direct: domnul Țiriac a fost un președinte bun?
Toți au fost președinți buni. La vremea când ei au condus forul olimpic din România pot spune că au fost „omul potrivit la locul potrivit”, cel puțin așa a apărut din punctul nostru de vedere. Realmente, fiecare dintre ei au urcat pe o treaptă superioară forul olimpic. După succesul participării la ediția de la Sydney 2000, domnul Țiriac a inițiat demersuri pe lângă autoritățile statului (guvern, președinte – n.n.) pentru a obține un complex sportiv prin care să securizeze pregătirea loturilor olimpice. A fost identificat complexul de la Izvorani și s-a făcut transferul. Inițial hotelul, „vaporul” i se spunea, a aparținut Bancorex, iar la COSR a trecut de la RAPPS. Dar acolo era puține facilități deja construite, în afara hotelului. Și în 2000 s-a trecut la construirea majorității bazelor sportive, cu noul hotel, bazinul olimpic, stadion, sala de gimnastică și așa mai departe, ceea ce se numește acum Complexul sportiv „Sydney 2000”. Tot domnul Țiriac a inaugurat începutul construcției.
Când v-ați mutat în „Casa Olimpică”, aici pe bulevardul Mărăști?
Aici ne-am mutat în 2011. După „vila Matilda” de pe strada Oțetari, acolo am venit și eu la Comitetul Olimpic, în 2006 COSR și-a mutat sediul în Piața Victoriei, unde există și acum un etaj care ne aparține. De 13 ani funcționăm aici, în „Casa Olimpică”, o clădire care chiar face cinste olimpismului românesc. Ea a fost inaugurată pe timpul domnului Octavian Morariu.

La Jocurile Olimpice sunt foarte multe reguli de la care nu poți să te abați

Știu că de foarte multe ori ați fost șeful de misiune pe lângă delegațiile sportive care au reprezentat România la diferite ediții ale Festivalului Olimpic al Tineretului European, pe scurt FOTE. Cred că a fost o experiență foarte interesantă. La câte ediții ați participat?
Am început din 2001, cu ediția de la Murcia, în Spania. Apoi (numără pe degete), 2003, 2005, 2007 cu două ediții, de vară și de iarnă, 2009 iar ambele, la fel în 2011, în 2013 numai cea de vară, fiindcă cea de iarnă am organizat-o noi la Brașov; în 2015 iar două – cred că sunt vreo 13-14 ediții ale FOTE, de iarnă și de vară. Eu sunt foarte mulțumit din punct de vedere profesional că am început la FOTE cu rolul de șef de misiune, fiindcă am avut multe de învățat. Prin încercare și eroare, prin descoperire, a fost ca o școală pentru mine. Așa cum poate știți, Pierre de Coubertin a văzut rolul de „șef de misiune” ca un fel de ambasador sportiv. Termenul în sine vine din diplomație, de acolo a fost importat. Nu trebuie înțeles ca rolul unui șef ierarhic, ci mai mult de om de legătură între delegația propriei țări și organizatori. În idea de a prelua de la organizatori diferite obligații și reguli, să te asiguri că toți participanții din propria țară se adaptează la ceea ce cere organizatorul. Și uneori invers, organizatorul reușește pe alocuri să se modeleze pe nevoile țării tale. Însă Jocurile au evoluat foarte mult, rolul acesta de șef de misiune s-a transformat din ce în ce mai mult și în cel de „manager de proiect”. În ultima vreme aș putea spune că Jocurile au început să aibă o abordare mai corporatistă. Sunt mai multe reguli în care trebuie să te încadrezi și mai puțin să remodelezi. Sunt foarte multe cerințe la care nu mai face nimeni rabat.
Cum ați privi aceste participări acum, există sportivi care vin din spate, cum se spune, afirmându-se mai întâi la aceste mici Olimpiade ale tinerilor?
Da. FOTE este un indicator bun pentru Jocurile Olimpice. Sunt multe „staruri” olimpice din sportul românesc care și-au început experiența olimpică, experiența multisport la FOTE. Un exemplu recent este David Popovici, care a excelat la Festivalul Olimpic și ulterior a confirmat, a făcut pasul către Jocurile Olimpice. La Tokyo a fost o revelație, și acum ne dorim cu toții să reconfirme la Paris. Dintre cei mai din trecut, o pot da exemplu pe colega mea, Ionela Târlea, apoi doamna Camelia Potec sau doamna Gabi Szabo, care și-au început cariera olimpică la FOTE. Este primul contact al unui tânăr sportiv cu ce înseamnă mediul multisport. Până la momentul respectiv poate că tinerii au o experiență internațională, dar monosport, în care lucrurile se întâmplă mult mai simplu: există o singură locație de cazare, apoi transferul către locul de antrenament sau cel de concurs, fie bazin, sală sau stadion. În zona mea de cazare sunt numai colegi de-ai mei, din sportul meu. Când treci însă în zona multisport, s-ar putea ca înotător să stai în cameră cu un judoka, care trebuie să se scoale dimineața să facă cântarul. Aici trebuie să ne respectăm fiecare programul de antrenament, programul de masă, să nu ne deranjăm reciproc. Când înveți asta de la o vârstă fragedă, știi despre ce este vorba când ești senior. Nu mai spun cu cine te poți întâlni acolo, pe aleile satului olimpic, acum el se numește satul sportivilor, asta-i terminologia. Este uneori șocant pentru un tânăr. Plus diferite „distrageri”, să le spunem, care se petrec acolo. Există diferite mini-spectacole, magazine cu suveniruri și așa-numita „plaza”, locul de întâlnire pentru toți sportivii din sat. Sunt și prietenii care se leagă, toate acestea te pot distrage de la obiectivul tău. Pe măsură ce la FOTE te obișnuiești cu asemenea mini-stressuri de distragere a atenției, altfel le percepi când ești senior.

Sarcinile unui șef de misiune sunt multiple

Trebuie să spunem cititorilor un detaliu foarte important: dvs. sunteți șeful de misiune și pentru foarte apropiata ediție a Jocurilor Olimpice de vară, cea de la Paris, de care ne mai despart doar două luni de zile. Spuneți-mi, în ce constă activitatea pe care o faceți în această funcție?
Am avut onoarea de a fi numit de Comitetul Executiv al COSR în rolul acesta de șef de misiune. Activitatea mea, cred că în proporție de 80-90 la sută este o activitate de comunicare cu părțile interesate de această misiune. Vorbim de Comitetul Executiv al COSR, de comisiile de specialitate implicate în coordonarea activităților loturilor olimpice, vorbim în primul rând de Comisia tehnică olimpică pentru sportul de performanță, Comisia medicală, Comisia de etică – care are un rol important în selecția membrilor echipei olimpice, unul dintre criteriile impuse de Charta olimpică fiind profilul moral al sportivilor. Vorbim desigur de Comitetul de organizare a Jocurilor, de federațiile internaționale, cele care stabilesc criteriile ca și cotele de calificare ale sporturilor respective. Vorbim de asemenea de CIO, care ne obligă la respectarea Chartei și a altor reguli specifice, care se adaptează de la o ediție la alta.
Cu alte cuvinte, sunteți persoane care știe tot ce se întâmplă și trebuie respectat la Jocuri.
Da, în principiu, așa trebuie să fie. Dar lângă mine este ceea ce noi numim „Secretariat Olimpic”, care este o echipă pe proiect. Ea este formată din oameni din toate departamentele COSR. Această echipă lucrează cu mine și intră în detaliile proiectului, pe secvențe de lucru. Sigur, cel mai la îndemână este să vorbim de partea sportivă: calificările obținute, ca și calificările care sunt în curs de a se concretiza. Aici directorul sportiv, Dragoș Tătaru lucrează cu mine pe această temă. Apoi, la marketing, cu aspecte pe promovare-comunicare, aici sunt Violeta Beclea și Alina Alexoi. Vă asigur că avem mult de lucru.

Avem așteptări mari la Paris!

Se spune despre a XXXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, Paris 2024 că va fi una cu totul deosebită, în care spectacolul sportiv, ca și audiența mondială vor atinge cote uriașe. Dar mai întâi vă întreb la câte ediții ale Jocurilor Olimpice ați asistat până în acest moment?
Prima mea ediție de Jocuri Olimpice a fost cea din 2008, la Beijing. Au urmat, edițiile de vară și de iarnă, de la Vancouver și Londra – 2012, Soci – 2014, Rio – 2016, apoi PyeongChang – 2018, Tokyo – 2020 (organizată în 2021 – n.n.) și Beijing – 2022. Deci opt ediții de iarnă sau de vară.
Așadar urmează a noua. Cum credeți că va fi?
Toată lumea vorbește acum despre revenirea Jocurilor în Europa și despre faptul că se vor atinge niște cote de spectatori și de utilizatori social-media fără precedent. Se crede că spectacolul va fi la cote care vor depăși edițiile anterioare. De Franța olimpismul românesc este foarte mult legat, și ca națiuni, dar și din punct de vedere olimpic. La 1900 a fost prima participare la Jocurile Olimpice a unui român, domnul Plagino, iar în 1924, tot la Paris, România a obținut prima medalie olimpică. Aș putea spune că există o reală euforie în ce înseamnă pregătirea pentru participare. O emulație și în rândul sportivilor, dar și a specialiștilor mai mare față de edițiile anterioare. Și avem așteptări mari. Am putea zice că va fi o ediție deschisă din punct de vedere al circulației față de ce au însemnat ultimele două ediții, Tokyo și Beijing. Unde a existat o participare în sistem de „bulă închisă”, cu reguli clare de transport internațional și local. Acum toată lumea se gândește că se ajunge mai ușor la Paris, există o mai mare flexibilitate în modul în care sportivii vor ajunge acolo. Noi, ca o națiune francofonă, cunoaștem posibilitățile Franței de a organiza un eveniment la cote maxime. Și sunt convins că vor dori să facă o ediție cel puțin la fel de spectaculoasă ca cea de la Londra.
Cum așteptați participarea delegației României la aceste Jocuri? Câți sportivi calificați avem, care sunt sporturile cu cele mai mari șanse de medalii, după dvs.?
În momentul de față vorbim de 87 de sportivi calificați. Includem în acest număr atât sportivii pentru care federațiile internaționale au confirmat în scris cotele de calificare, dar și sportivii care se află în clasament în poziții din care nu mai pot pierde calificarea, cum ar fi cei de la haltere. Oficial se va anunța la sfârșitul lunii mai, dar îi putem include în cei 87. Mai sperăm să obțină calificarea încă 15-20 de sportivi și suntem încrezători că vom depăși 100 de sportivi în delegația noastră, cam 105-110. Un număr destul de mare. În ce privește șansele, performanțele de valoare pe care să le obținem acolo, avem repere care ne pot face să credem că la Paris vom lua 8 medalii. Dar nu vă vorbesc „instituțional”, nu este evaluarea comitetului olimpic, este mai curând o opinie personală. Atunci când a fost organizat Forumul olimpic pentru evaluarea potențialului, fiecare federație, când și-a stabilit obiectivele, a fost un pic cam optimistă. Nu se poate socoti niciodată matematic, se poate gândi și un pic mai optimist. Adunând, depășeam cu mult 10 medalii, dar nu prea cred, realitatea nu ne arată asta. Nu cred că vom depăși 10, dar putem să ajungem la 8 medalii. Ca sporturi, sigur că vorbim de canotaj, vorbim de înot, de canoe. Și lotul de haltere poate obține medalii. Gimnastica, cu Sabrina Voinea, poate și de la lupte. E greu să calculezi șansele, dar sunt sportivi care au dovedit că știu să se urce pe podium, ca să zic așa.

În ciclul olimpic se investesc peste 100 de milioane de lei

Foarte frumos zis! Să continuăm. COSR a preluat total activitățile legate de pregătirea sportivilor români calificați la JO. Este un efort financiar important, care ar trebui răsplătit pe măsură. La cât se cifrează mai exact contribuția statului și a sponsorilor pentru Jocurile de la Paris?
N-aș putea să vă dau acum cifre exacte, suntem în plină perioadă de pregătire. Așa cum știți, bugetul cu care lucrăm pentru pregătirea misiunii este compus din contribuția statului român, subvenții de la CIO și contribuțiile de la partenerii și sponsorii naționali ai COSR. Desigur că ponderea mare o are contribuția statului. Trebuie însă să știți că noi vedem această pregătire olimpică în perspectivă, includem și pregătirea pentru viitoare ediție a JO, cea din 2028. Pentru că în afara loturilor de seniori avem și Centre naționale de pregătire a juniorilor, ca și Centre naționale de pregătirea tineretului, cu bătaie mai lungă decât ediția de la Paris, spre Los Angeles și Brisbane. Ca o cifră, vă pot spune că întreaga pregătire olimpică și cea de participare la Jocuri, vorbim de ciclul 2022-2024, se ridică la peste 100 de milioane de lei.

Orașul Jocurilor Olimpice poate deveni cel mai sigur loc din lume

Există în acest moment mai multe motive de îngrijorare în ce privește desfășurarea Olimpiadei de la Paris. Este vorba în primul rând despre securitatea sportivilor și a spectatorilor. Din ce știți dvs., marea festivitate de deschidere a Jocurilor va fi organizată pe Sena, sau se va alege o altă variantă, să spunem mai „safe”?
În acest moment noi știm, și ne pregătim pentru ceremonia de deschidere pe Sena. În presa internațională au apărut unele dubii, chiar și eu am citit un articol în „Inside the Games”, cum că ar exista preocupări pentru variantele B și C în ce privește ceremonia de deschidere. Însă nici CIO, nici Comitetul de organizare nu au comunicat către noi nimic în acest sens. Pe Sena ar fi un lucru spectaculos, cu un spațiu generos. Loc suficient pentru tribune, ca și pentru diferite momente artistice, spre a îmbogăți spectacolul defilării. Se vorbește despre un potențial de 500.000 de spectatori. Pentru pregătirea acestei defilări nautice, Comitetul de organizare, în discuții cu fiecare Comitet Olimpic național, a început să estimeze, să aloce un număr de persoane pentru fiecare delegație. Raportat la câți sportivi se califică și la câți oficiali vin. Și am avut discuții repetate în acest sens, dar nicio informație n-a venit către noi că s-ar pregăti să schimbe ceva. Dacă însă asta s-ar întâmpla, ei pot să schimbe oricând, chiar și cu numai câteva zile înainte.
Sunt organizații teroriste islamice care au amenințat că vor face atentate la Paris în perioada Jocurilor. Mai există și pericolul în ce privește securitatea cibernetică, personal mi-e frică că aici ar putea rușii să-și bage coada! Lumea întreagă își dorește totuși Jocuri Olimpice, ca o normalitate a vieții de care nu ne putem lipsi. Așa este?
Cu toți ne dorim Jocurile Olimpice ca o normalitate a vieții, sunt convins că așa este. Personal, din experiența mea de participant la Jocuri Olimpice, pot spune că fiecare ediție a avut un anumit grad de incertitudine pe securitate, cu discuții în jurul unor astfel de aspecte, care ar putea periclita într-un fel sau altul desfășurarea Olimpiadei. Și totuși, după 1972 (JO de la Munchen, cu atentatul comis împotriva sportivilor israelieni – n.n.), putem spune că fiecare ediție s-a derulat în condiții de securitate perfecte. Îmi place să cred că în timpul Jocurilor Olimpice locația în care acestea se desfășoară ar putea fi cel mai sigur loc de pe Pământ. Sigur, conform Chartei olimpice, Jocurile se încredințează unui oraș. Dar este un efort al națiunii respective, nu doar al Parisului sau al Londrei, ci întreaga națiune are un interes deosebit ca aceste Jocuri să se desfășoare, așa cum ați spus, ca o normalitate a vieții și în condiții depline de siguranță. Mai există și interesul internațional, al tuturor țărilor care trimit delegații acolo. Discuții despre securitate sunt mai ample de la ediție la ediție, dar lucrurile au fost mereu puse la punct, Sunt convins că și statul francez, care are mare tradiție în a organiza diferite evenimente, va face tot posibilul ca lucrurile să se desfășoare fără niciun incident, inclusiv din punct de vedere cibernetic. Atacurile cibernetice au un impact mult mai mare în ziua de astăzi. CIO are însă un acord foarte mare în ce privește protecția cibernetică a Jocurilor. Cum știți astăzi toate înscrierile la Jocurile Olimpice, acreditări, verificările de securitate ale persoanelor, liste nominale, totul se lucrează online. Toate datele personale ale tuturor posibililor participanți, din întreaga lume, se stochează în niște servere din Franța, iar serviciile de securitate franceze verifică om cu om, decizând cine va putea primi acreditarea și cine nu. Un atac cibernetic în zona asta ar produce mari dereglaje, dar eu cred că nu se va întâmpla.
Credeți că ar putea exista acea pace olimpică, „Olympic Truce”, cum este cunoscută, valabilă încă de la Jocurile Antice? Președintele Emanuel Macron a vorbit de curând despre ea.
(face o pauză de gândire) Noi dorim să existe! Cei care vor participa la Jocuri, nu își doresc decât să existe așa ceva. Altfel nu te-ai mai duce. Nu te poți duce la Jocuri cu inima îndoită. Războaie sunt multe în lume. Ar fi excepțional să se întrerupă pe durata Jocurilor Olimpice.
Vă mai întreb ceva: în plin conflict armat între Rusia și Ucraina, Comitetul Internațional Olimpic a hotărât să admită la Jocuri sportivi ruși și bieloruși, sub titlu individual, fără steag și fără echipe. După mine, cred că ei ar fi trebuit excluși de tot. Care este părerea dvs.?
Văd că-mi puneți și întrebări dificile! (zâmbește) Comitetul Internațional Olimpic a luat această decizie din perspectiva prevederilor Chartei Olimpice. Care, între altele, spune că Jocurile Olimpice sunt o competiție între sportivi, și nu între națiuni. Motiv pentru care nici clasamentele pe națiuni nu sunt oficiale, deși se vehiculează o perioadă pe site-ul oficial al Comitetului de organizare. CIO este condus în momentul de față de un președinte care este la bază avocat (germanul Thomas Bach – n.n.). Are o bună pregătire academică în legislație. Nu are o decizie unică, dar sunt convins că s-a gândit la toate aspectele deciziei la care v-ați referit din punct de vedere legal. După cum știm, sunt totuși federații internaționale care văd diferit această problemă. Personal, în calitatea pe care o am, de angajat al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, dar și ca șef de misiune, abordez doar opiniile oficiale.

La Paris va fi sigur mai bine decât la Tokyo!

La precedenta ediția a Jocurilor Olimpice, la Tokyo, România s-a situat pe locul 46, cu o singură medalie de aur și trei de argint. Unde credeți că va fi locul nostru, al sportului românesc de fapt, la încheierea ediției din acest an?
Cu siguranță mai sus de acest loc. Viziunea noastră, a celor din Comitetul Olimpic, este să ne repoziționăm în primele 15 națiuni ale lumi, într-un anumit timp. A forma sportivi, a forma de fapt oameni care să poată performa la cea mai importantă competiție a mapamondului, cere timp. S-a reușit ceva, desigur și cu aportul federațiilor de care țin sportivii. Se vede că sunt programe derulate cu succes, și se văd rezultatele de la campionate mondiale și europene. Sunt sigur că vom înregistra un progres chiar de la această ediție. Mi-e greu să estimez totuși pe ce loc ne vom situa. Depinde acest clasament în primul rând de numărul de medalii de aur obținute, apoi cele de argint și bronz. Se mai face și un clasament, tot neoficial, pe număr total de medalii. Ele diferă, evident. Acum, noi suntem încrezători că vom fi mai sus, cât de sus vom vedea. Poate undeva mai sus de locul 30, probabil undeva spre 40. Dar sigur mai jos de 46. La Jocurile Olimpice, știți cum e, destulă improbabilitate. Au venit sportivi cu medalia de gât și au plecat fără ea! Sau au venit „no name” și au plecat campioni olimpici. Se întâmplă mai des decât la campionatele mondiale. Nu știu, poate și pentru că se desfășoară o dată la patru ani, contează emulația care se formează acolo, pe unii îi motivează mai mult, alții vin prea încrezători.
Să sperăm că va fi bine pentru noi! Vă urez mult succes.
Mulțumesc.

Interviu realizat de Dumitru Graur și publicat în numărul 125 al revistei „Sport în România”