Selecţionata jurnaliştilor sportivi din România a obţinut azi o splendidă victorie în disputa cu gazetarii sportivi din Ungaria. Meciul s-a desfăşurat pe terenul indoor al complexului sportiv Alexandreea Club Fitness&Spa şi a opus următoarele echipe:
ROMÂNIA: Augustin Roman (Antena 1), Adrian Dobre (Ev. Zilei) – Cătălin Oprişan (Antena 1), Cristi Vlad (Digi TV), Radu Maxim (Digi 24), Mihai Toma (Libertatea), Alberto Boţoghină (Intact), Liviu Hagieşteanu (B1 TV), Romeo Chiriac (APSR), Mihnea Tottan (Fanatik), Cătălin Cârnu (Radio România), Petre Dumitru (Prima TV) şi „stranierul” Nana Falemi (analist Digi Sport).
UNGARIA: Tibor Somogyi (Uj Szo napilap)– Robert Sus (Four-For-Two), Szabo Laszlo (nb1.hu), Gazdag Josef (Uj Szo, Poznan), Gobolyos Gabor (MTI), Ilyas Tibor (MTI), Kovacs Peter (mlsz.hu), Szigeti Balint (Vasaruop), Szollosi Gyorgy (FFT), Novak M. Elos (Magyar Nemzet), Negri Ivan (Nepszabasag), Takacs Jozsef (FFT), Vegh Gabor (FFT) şi Knezy Jeno (MTV).
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dl. Mircea Sandu, prezent la locul disputei, a ţinut să le ureze bun-venit oaspeţilor noştri şi a dat lovitura de începere a partidei. Meciul a fost arbitrat de cunoscutul cavaler al fluierului Florin Chivulete.
Dîrz disputat, meciul a fost în cea mai mare parte a lui la discreţia gazetarilor sportivi români, care au cîştigat cu confortabilul scor de 6-2. Golurile au fost marcate de Cristi Vlad, Romeo Chiriac, Mihai Toma, Cătălin Cârnu şi Radu Maxim (2), în vreme ce pentru jurnaliştii unguri au înscris Gobolyos Gabor şi Gobolyos Josef.
Învingătorilor le-a fost decernat trofeul transmisibil „Iosif Petschovschi Friendly Cup”, care va putea fi repus în joc cu ocazia unei viitoare întîlniri a celor două selecţionate ale gazetarilor sportivi români şi maghiari.
La sfîrşitul întîlnirii, toţi cei prezenţi, în număr de peste 50 de gazetari sportivi din ambele tabere, au luat loc la o masă comună, desfăşurată pe teresa restaurantului ”La copaci”, aflat în imediata apropiere a Arenei Naţionale.
{gallery}aps_meci{/gallery}