…după ce au învins Irlanda de Nord, graţie ”dublei” stelistului Paul Papp, la primul meci de la revenirea generalului Iordănescu pe banca tehnică a naţionalei.
Şocul plecării bruşte a lui Victor Piţurcă de la cârma primei reprezentative, în plină cursă de calificare la EURO 2016, dintr-o grupă parcă mai accesibilă ca oricând, nu s-a resimţit negativ la a treia ”reactivare” a generalului Iordănescu. Tata Puiu a mizat, în linii mari, pe lotul cu care Piţi a dus primele trei bătălii din această campanie şi în meciul cu Irlanda de Nord şi a obţinut o victorie care a propulsat România pe prima poziţie a Grupei F.
Stadionul pe jumătate plin la un meci pentru şefia grupei l-a convins pe Iordănescu că mai e mult de muncă până când va avea din nou o trupă de paradă, pe care lumea să se înghesuie să o privească. Prima parte a meciului de pe Naţional Arena a fost în tiparul obişnuit al ”tricolorilor” din ultima perioadă, cu ceva dificultăţi la construcţie, scădere de ritm în apropierea careului advers şi o mare lipsă de concentrare în faţa porţii. Mai ales din partea lui Stancu.
Chiar şi aşa, Chipciu – cu o dublă ratare în minutul 18, când balonul şutat de el a lovit transversala – putea aduce liniştea la pauză. Lafferty, în ultimele secvenţe ale primei reprize, cu o mare ratare, l-a obligat pe selecţioner să facă primele mutări imediat la reluare, introducându-l pe Keşeru în locul lui Stancu şi mai apoi pe Maxim în locul lui Tănase. Superioritatea României a început să fie tot mai evidentă, însă fără mari ocazii de poartă, până cu 15 minute înainte de final. Atunci Paul Papp, fundaşul care din primii bani din fotbal a plătit factura la lumină, pentru ca frăţiorii săi să-şi poată face lecţiile altfel decât la lumina lumânării, a fost ”cu cinci minute mai deştept” decât irlandezii. ”Dubla” lui Paul, din minutele 74 şi 79, a asigurat României victoria care-i permite să ierneze pe primul loc al grupei şi să devină principala favorită la calificare.
Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 14–noiembrie 2014.