Tânărul gazetar român Mihai Dolinschi împărtășește experiența sa ca participant la AIPS Young Reporters Program în Italia, cu ocazia Euro U-21.
Atunci când am aflat că voi participa în programul AIPS și voi reprezenta România a fost o bucurie, dar în același timp am simțit o mare responsabilitate. Nu doar pentru că era prima mea participare, ci mai ales datorită faptului că era cel mai mare eveniment la care AIPS a introdus programul Young Reporters în colaborare cu UEFA.
Să vizitezi 5 din cele 6 stadioane pe care s-au disputat meciuri la UEFA U-21 Euro reprezintă o bucurie pentru orice iubitor de fotbal, mai ales că pe 3 dintre ele a evoluat naționala României. Un turneu final înseamnă ceva aparte pentru orice jurnalist, dar prezența echipei țării tale în acel turneu, transformă totul în ceva special. Lăsând deoparte emoţia participării, ceea ce înveți prin programul oferit de „Association Internationale de la Presse Sportive”, pe scurt AIPS, te ajută să te dezvolti în primul rând ca om, apoi ca jurnalist și implicit hrăneşte pasiunea pentru sport .
Mentori de la care am avut ce învăța
Încă din primele zile am creat legături puternice ca grup. Am fost împărțiți pe două grupe. Cei din Grupa A, din care am făcut și eu parte, am rămas la Bologna și ne-am ocupat de grupele A și C, în timp ce Grupa B a mers la Udine și s-a ocupat de grupa B a Campionatului European, cu meciurile de pe Stadio Friulli și de la Trieste, de pe Stadio Nereo Rocco.
Mentorii de la AIPS sunt împărțiţi pe specializări, iar fiecare dintre ei știe cum să obțină tot ce este mai bun de la tine. Prima lecție și cea mai importantă predată de ei a fost cea despre Gossip. Importanța comunicării cu partenerul, colegul și rămânerea permanentă în pas cu știrile. Nu doar cele din sport, ci și din politică. Keir Radnedge și Riccardo Romani au fost mentorii care au stat cu noi în grupa A, în timp ce domnii Martin Mazur și Andrea Giannini au mers la Udine, cu cei din Grupa B.
Planul a fost unul de simplu. Ședințele începeau dimineața la ora 9, iar în aproximativ 4 ore învățam istorie fotbalistică, modul în care trebuie să ne construim articolele scrise, dar și cum trebuie formate întrebările la conferințele de presă. Cursurile ne-au fost mai mereu prezentate printr-un video-proiector, iar la aproximatix trei zile aveam de susținut și câte un test, dincolo de articolele pe care le scriam. De altfel, chiar din prima zi am susținut un test cu întrebări din toate sporturile. Am avut șansa să fiu între cei mai buni, deoarece multe întrebări au fost din sporturile americane: NBA și NFL, apropiate mie.
Prieteniile s-au creat între noi, tinerii reporteri, în special pe modul în care a trebuit să pregătim primele meciuri. Cu o zi înaintea meciului asistam la conferințele de presă ale celor două echipe și la antrenamentele oficiale, pentru a ne putea pregăti articolele scrise sau materialele video. În acest mod aș putea spunea că am legat o amiciție cu Matteo Pasccuci din San Marino și Filip Ožbolt din Croația. Deplasarea am făcut-o singuri cu trenul din Bologna până în Rimini, în ziua de luni. Pentru a ajunge la Stadionul din San Marino am fost nevoiți să mergem cu trenul aproximativ două ore până în Rimini, iar de acolo să luăm un autuobuz până în apropierea Arenei, asta din cauza faptului că nu există un tren care să meargă direct din Italia în San Marino. Distanța de la gara din Rimini și până la San Marino Stadium fiind parcursă în aproximativ 25 de minute.
Noua generație a jucătorilor de fotbal
Meciul dintre România și Croația a avut o semnificație multiplă pentru mine. Primul turneu final pe care l-am văzut la televizor a fost Campionatul Mondial din 1998, când România era eliminată în optimi de Croația. Am crescut cu dezamăgirea acelui meci pierdut. Apoi clar a fost ceva deosebit să fiu un jurnalist acreditat la prima partidă a României după 21 de ani la un Campionat European de tineret și să scriu despre atmosfera de acolo. Dincolo de victoria obținută de elevii lui Mirel Rădoi, seara a fost una cu adevărat specială atunci când mi-am dat seama că acești jucători știu cu adevărat cum să comunice cu presa și să își exprime pasiunea pentru sportul rege. După meci am avut ocazia să realizez două interviuri cu Dennis Man și Ianis Hagi, iar amândoi au răspuns afirmativ chiar dacă veneau după un meci dificil și declarații de aproximativ 20 de minute oferite pentru televiziunile din țară. De altfel acesta a fost și un alt mod prin care mentorii ne-au motivat să realizăm materiale. Discuții private cu jucătorii, iar această generație are și această abilitate de a comunica, pe lângă ceea ce au arătat în teren.
Fiind cel puțin trei studenți la fiecare partidă, înseamna o distribuire pe subiecte stabilită de mentor pentru fiecare dintre noi. În mod normal subiectul pentru mine fiind succesul “tricolorilor” și prestația jucătorilor din ofensivă. Pentru colegul din Croația subiectul a fost prestația slabă a lui Alan Halilovic, în timp ce colegul din San Marino a discutat chiar la stadion cu șeful federației de fotbal din țara natală despre importanța organizării unor asemnea partide, într-o țară cu o cultură fotbalistică redusă.
Începerea turneului a însemnat și reducerea studenților în fiecare zi la cursuri. Conferințele de presă erau de multe ori programate de dimineață, iar asta însemna pe rând absența minim a trei tineri reporteri. Chiar și în aceste condiții ședințele aveau o cursivitate deosebită, iar după prima etapă a fazei grupelor am învățat și cum se dorește de la noi să se realizeze un match-report.
Keir Radnedge are o mare experiență în scris, iar în cele 18 zile de cursuri cu el pot să spun că am dobîndit un plus mare pentru scris, iar asta în limba engleză, chiar dacă în primele 5 zile am avut anumite probleme să îmi găsesc cuvintele. Riccardo Romani este genul de profesor pe care și-l dorește oricine. Îmbină excelent momentele în care îți atrage atenția, în care te motivează cu minutele în care te face să zâmbești. Are atâtea povești din care poți învăța, iar un tânăr jurnalist are nevoie de o asemenea experiență și de sfaturile dumnealui. Un mentor ca el nu face decât să îți ofere încredere, motivație și sfaturi pentru a te dezvolta. A fost mentorul cu care am petrecut cel mai mult timp pentru că la fiecare partidă la care mergeam cel puțin trei studenți/tineri reporteri, lângă noi era un mentor care ne ajuta cu ceea ce trebuia să scriem și cum trebuia construit articolul, pe baza declarațiilor oferite de antrenori la conferința de presă sau pe interviurile jucătorilor la zona mixtă.
Președintele AIPS, Gianni Merlo nu a stat decât două zile alături de noi, dar pot să spun că îndrumările oferite de dumnealui au fost deosebite și aș putea să spun chiar neașteptate. Nu sunt genul de persoană care să întârzii, indiferent de eveniment, iar faptul că în a doua zi m-am grăbit să ajung la curs și să fiu primul în sală, mi-a oferit șansa de a purta un dialog cu dânsul, de aproximativ 10 minute, din care am primit sfaturi ce sunt sigur că mă vor ajuta în viitorul apropiat.
Un jurnalist trebuie să fie obiectiv!
În grupul nostru de la hotelul din Bologna, am fost 13 studenți, din care doi au fost din Italia. Ceilalți au fost din Spania, Franța, Croația, Anglia, Slovacia, Belgia, Polonia, Uganda și San Marino. În grupa B au fost studenți din Serbia, Germania, Ungaria, China, Austria, Danemarca și Italia. Am fost al doilea cel mai în vârstă tânăr reporter. Doar jurnalistul spaniol era mai în vârstă decât mine. El avea 28 de ani, fix cu un an mai experimentat decât mine, iar colegul din Belgia avea aceași vârstă ca și mine.
Deplasarea la Cesena, pentru conferințele de presă ale României și Angliei mi-au născut emoții pentru prima dată. Pulsul era unul ridicat în ambele tabere, iar să ai ocazia să simți acel aer rarefiat a fost ceva unic. În timpul meciului și la finalul partidei a fost dificil să mă controlez în a rămâne doar un fan, dar am reușit datorită lecțiilor primite de la Riccardo, care ne-a explicat o lecție foarte importantă: „Jurnalistul nu trebuie să arate ca un fan!”
Fiind un mare fan al sportului rege încă de la vârsta de 6 ani, am vrut să particip și la alte partide, iar mentorii au primit cu bucurie această cerere. Astfel că am mers și la meciurile Italiei cu Polonia și Belgia, de pe Stadio Renato Dall’Ara, respectiv Mapei Stadium. Partida dintre Italia și Polonia a fost deosebită. Nu doar pentru faptul că echipa gazdă a fost învinsă, dar am și adresat întrebări la conferințele de presă ale celor doi antrenori, iar articolul scris de mine despre tehnicianul polonez Czeslaw Michniewicz a fost cel mai vizualizat din programul Young Reporters.
Pe lângă ședințele cu mentorii AIPS, am avut și oportunitatea de a participa la cursuri cu angajați ai UEFA. Directori de competiții, șefii de pe Social Media, observatori tehnici și șefii de pe arbitraj. Cele mai interesante ședințe pentru mine au fost zilele în care au fost invitați Peter Rudbaek, fost antrenor la Aalborg și Roberto Rosetti, șeful arbitrilor UEFA. Fiind un mare pasionat de tactică am pus cele mai multe întrebări pentru domnul Rudbaek, iar domnul Rosetti ne-a explicat sistemul VAR și noile reguli introduse, dar și de ce nu s-a introdus în cele din urmă regula cu faza oprită după ce portarul respinge balonul la loviturile de la 11 metri. Ședința susținută de fostul arbitru italian a durat cel mai mult, iar pe parcursul ședinței Rosetti i-a lăudat pe arbitrii români Ovidiu Hațegan și István Kovács.
Bologna – oraș românesc
Ziua de joi, rezervată semifinalelor, a însemnat reunirea grupelor și împărțirea studenților și mentorilor la semifinale. Practic de la ultima etapă a grupelor și până la stabilirea finalistelor, programul s-a axat pe crearea de material video, iar aici Andrea Geannini este expertul. Un fost atlet important al Italiei, cu care poți discuta și despre ce înseamnă viața unui sportiv, dar și cât de importantă este alimentația pentru a ajunge la cel mai înalt nivel cu putință în orice sport.
Înaintea meciului România-Germania am avut cu toții mai mult timp în a ne pregăti materiale. Ședințele s-au scurtat, dar trebuia să citim foarte mult pentru ca materialul pe care îl realizăm să aibă o bază puternică. Am colaborat cu colegul din Germania, pentru a afla mai multe detalii despre Luca Waldschmidt și combinat cu cifre de pe uefa.com, plus povestea despre Ianis Hagi, m-au ajutat să scriu un articol ce a fost prezentat colegilor ca un bun material înainte unui meci.
În Bologna, atmosfera a fost splendidă. Pentru câteva ore am avut impresia că este un oraș românesc. Suporterii cântau pe stradă, toată lumea era cu zâmbetul pe buze. Căldura și-a pus însă serios amprenta chiar și pe atmosfera din stadion, nu doar pe joc. Totuși partida a fost pasionantă, iar jucătorii României au făcut mândri un popor. La finalul partidei toată lumea din stadion era tristă, mai puțin fanii și jurnaliștii germani.
Organizarea oferită de UEFA a fost impecabilă la toate meciurile la care am participat, iar orașele mai mici, în special Cesena și Udine sunt două orașe splendide, ce merită vizitate. Orașul Bologna are o istorie aparte, iar pe stadionul Renato Dall’Ara poți chiar să simți acest lucru, chiar dacă Dino Manuzzi, arena din Cesena este mai cochetă. Evident, cel mai frumos stadion este cel din Udine, dar Mapei Stadium, arena pe care s-a disputat meciul dintre Italia și Belgia, are un aer mai modern, fiind nou construită și aparținând clubului Sassuolo, o echipă apărută recent pe prima scenă a fotbalului italian.
Ultima zi a fost și cea mai frumoasă. Nu doar pentru că a fost finala, ci și datorită faptului că l-am întâlnit pe președintele UEFA, Aleksander Čeferin. Acesta ne-a înmânat un certificat al programului AIPS în colaborare cu UEFA și ne-a oferit și câteva sfaturi înainte de începerea finalei. Mai mult decât atât, am fost bucuros pentru faptul că Mister Keir și Mister Riccardo m-au ales pe mine să scriu match-report-ul ultimului act. Un articol pe care orice student și-l dorea. Din punctul lor de vedere modul în care analizam meciurile era cel mai corect. Poate nu a fost un articol scris perfect, dar domnul Keir Radnedge a fost atât de mulțumit de match-report-ul meu încât a distribuit articolul pe site-ul dânsului.
În majoritatea serilor, atunci când nu aveam de lucru luam cina și vedeam meciurile din camerele noastre de hotel. Însă în tot acest timp, trebuia să fim și la curent cu toate informațiile din sport, dar și să ne documentăm pentru noi articole. Dacă se întâmpla un eveniment important, ca de exemplu retragerea lui Fernando Torres, imediat eram întrebați dacă știm cea mai importantă știre apărută peste noapte. Astfel că la micul dejun eram învățați că dincolo de importanța hranei, era și documentarea până la intrarea în clasele de ședință.
Șansa de a fi selecționat în programul Young Reporters
Este evident că UEFA ține excelent cont de organizarea în cel mai mic detaliu al competițiilor. Sunt alegeri inspirate în a duce aceste turnee Under-21 în orașe mici pentru a dezvolta financiar și zona mai mică a anumitor țări. La finalul meciului, implicit și al turneului câștigat de Spania, am avut cu toții șansa de a întâlni jurnaliști ce lucrează publicații importante din Europa și chiar de a avut scurte discuții cu ei despre ce reprezintă munca pe teren a unui jurnalist.
A fost o experiență unică și o oportunitate imensă de a lua parte la un asemnea eveniment, de a putea participa la conferințe de presă ale unor antrenori importanți, de a vorbi cu jucători ce pot deveni staruri ale fotbalului mondial și mai ales de a învăța ce prespune munca unui jurnalist din toate punctele de vedere. Pe lângă a învăța a fost o oportunitate imensă de a îmi face amici și de a cunoaște modul de lucru din alte țări, și de ce nu chiar de a avea șansa să păstrez legătura cu ei pentru a putea obține informații prețioase pe viitor. Mirare, emoţii, bucurie sunt sentimente trăite de mine, datorate participării la acest turneu alături de echipa naţională U-21. În plan personal pot spune că aceste cursuri nu doar mi-au îmbogăţit bagajul de cunoştinţe dar mi-au deschis perspective noi pentru evoluţia mea profesională.
Este un program care cu siguranță poate ajuta orice tânăr jurnalist și mă simt privilegiat că am avut această șansă de a progresa în carieră. Pentru acest lucru trebuie să le mulțumesc domnilor Vlad Enăchescu, Silviu Tudor Samuilă, Emil Grădinescu și nu în ultimul rând domnului Dumitru Graur, președintele APSR, care au avut încredere deplină să mă aleagă pe mine în a reprezenta România la acest program.
Articol scris de Mihai Dolinschi