A făcut ceva vâlvă prezența unor mari campioni ai acestei țări într-una dintre sălile de la Palatul Parlamentului, într-o nouă încercare de a atrage atenția autorităților asupra stării precare în care se găsește sportul românesc. Sigur, nu a fost pentru prima oară când oameni celebri precum Cristi Gațu, Gabi Szabo, Ilie Năstase, Camelia Potec, Alina Dumitru, acum și Nadia Comăneci, Bibi Birtalan sau Simona Halep ies în față pentru a apăra și susține sportul, dar tocmai de aceea începem să ne întrebăm cine și pentru ce are interes să expună public asemenea valori. Mi-e tare teamă că strigătul lor de ajutor – bine intenționat, de altfel – se pierde în pustiu, așa cum s-au petrecut în fapt lucrurile de fiecare dată când s-au organizat asemenea întâlniri. Ca un amănunt deloc nesemnificativ, evenimentul a fost pus la cale de doi oameni politici suficient de penali și compromiși, Șerban Nicolae și Daniel Zamfir, ambii de la PSD, adică partidul care are încă în stăpânire cea mai mare parte a Parlamentului. Cu alte cuvinte, acești binevoitori parlamentari ar fi putut mult mai lesne să acționeze cu multă vreme în urmă, inițiind și susținând proiecte de legi care să promoveze activitatea fizică și sportul de performanță, să ajute efectiv. Spre exemplu, în locul celebrei Ordonanțe 13, guvernanții ar fi putut susține rapid alte măsuri, între care creșterea infrastructurii sportive, acordarea de facilități fiscale sponsorilor din sport, sau recrearea cadrului competițional la nivelul școlilor și liceelor, ca bază indispensabilă a sportului de performanță.
Și mi-e teamă că foarte respectabilii foști sportivi care s-au repezit să vină încă o dată la chemarea factorului politic s-au păcălit. Sau au fost mai curând păcăliți de cei care nu și-au dorit altceva decât imagine pe spatele acestor valori, reușind chiar „să se tragă în poză” alături de Simona, Nadia și toți ceilalți. Cum bine știm, nu este pentru prima oară când politicienii noștri se grăbesc să se imortalizeze alături de cei mai recenți campioni, pe covorul roșu întins la aeroport, uitând însă complet, a doua zi, de promisiunile făcute în fața microfonului. Aduceți-vă aminte de câte ori a fost promisă mare sală polivalentă de care Bucureștiul are nevoie ca de aer, cum este abandonată construcția noului patinoar artificial, cât de mult ne doare lipsa unui stadion de atletism (se fac 10 ani de când întârzie finalizarea stadionului „Iolanda Balaș”), lipsa unei săli de scrimă sau a unui bazin olimpic de înot, și câte și mai câte, ca să ne referim numai la infrastructura sportivă. Toate acestea se știu, nu mai era nevoie să fie încă o dată semnalate. Ceea ce lipsește este tocmai voința politică de a fi realizate. Credeți că apelul Simonei Halep va mișca ceva din această inerție? Mă îndoiesc profund.
Personal, m-am bucurat mult când l-am auzit pe președintele Klaus Iohannis decretând că sportul trebuie să devină una dintre prioritățile țării. Sună foarte bine, dar n-am văzut, cel puțin deocamdată, nicio măsură concretă în sprijinul acestei idei generoase. Nu-i mai puțin adevărat că președintele țării nu are deocamdată influență asupra forului legislativ, într-o relație în care nu știi prea bine cine este șoarecele și cine pisica. Într-un fel, Iohannis se află în situația Simonei sau Nadiei, fiind plin de bune intenții, dar predicând unor surzi. Poate că lucrurile se vor schimba nu peste multă vreme, în funcție de alegerile anticipate, vom vedea. Până atunci, nu-mi rămâne decât să deplâng postura în care au fost obligate să se compromită câteva dintre cele mai mari valori ale sportului românesc, aduse la Parlament doar pentru a se bifa o acțiune de imagine. Și desigur, pentru poza aferentă!