Georgeta Andrunache este prototipul femeii de succes, cu o carieră împlinită sub toate aspectele: sportiv, profesional şi familial
Alexandru Enciu
Luna martie este rezervată prin excelenţă femeilor. O lună specială, în care le sărbătorim pe cele de lângă noi, cele care ne dau forţă, echilibru şi rostul de a fi. Soţii, prietene, mame, campioane şi, din ce în ce mai des, modele de urmat. Statisticile sportului sunt relevante. România a cucerit în istoria sa olimpică 89 de medalii de aur. Dintre acestea, 58 au fost obţinute de femei, în probe de simplu sau în echipe / echipaje, ceea ce înseamnă o contribuţie de 65 la sută din total. Balanţa se înclină înspre favoarea femeilor şi când numărăm campionii olimpic. Avem 111 medaliaţi cu aur la JO, dintre care 76 sunt femei (68 la sută). Când luăm în calcul sportivii multimedaliaţi la JO, statistica este şi mai categorică. Între primii 15 români, există un singur bărbat, Ivan Patzaichin (4 aur şi 3 argint). În rest, femei peste tot.
Revista Sport în România face o reverenţă în faţa ”sexului frumos” şi prezintă în acest număr una dintre exponentele sale: Georgeta Andrunache. La 40 de ani, multipla medaliată olimpică şi mondială se poate considera o femeie împlinită din toate punctele de vedere: sportiv, profesional, familial. Comisar-şef în cadrul Clubului Sportiv Dinamo, unde îndeplineşte funcţia de Şef Serviciu Organizare şi Instruire Sportivă, Georgeta Andrunache este unul dintre motivele pentru care femeile sunt considerate port-drapelul sportului românesc. Ea face parte din tripleta de aur a cvintuplelor campioane olimpice tricolore, alături de Nadia Comăneci şi Elisabeta Lipă.
Georgeta Andrunache a ajuns una dintre cele mai mari sportive ale lumii pentru că aşa i-a fost scris să fie. Putea fi o simplă educatoate de şcoală primară din mediu rural, undeva într-o comună din nord-estul ţării, dar destinul i-a aşezat în faţă covorul roşu, pe care frumoasa copilă a păşit cu încredere şi docilitate. ”Am fost un copil ascultător, dedicat. Dacă mama mă punea să fac ceva, atunci nu renunţam până nu terminam treaba. La fel am fost şi mai târziu, în lungile zile de cantonament”, spune Geta.
La 13 ani a plecat singură la Bucureşti
S-a născut pe 14 aprilie 1976, în satul Drăcşani, comuna Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie aşezată, cu trei copii. Zona era una săracă, dar familia Damian n-a fost mânată din spate de neajunsuri mari. ”Aveam tot ce ne trebuia, tata muncea, mama avea grijă de noi. Plecam chiar şi în tabere cu şcoala”, povesteşte campioana.
Destinul i s-a schimbat într-o zi de vară din anul 1989. Antrenoarea Elena Iacob, de la CS Botoşani, a venit într-o selecţie în zonă, pentru a căuta sportivi în vederea trimiterii lor la Bucureşti. ”Clubul din Botoşani avea o colaborare cu Steaua. Eu nici nu eram la şcoală atunci când a venit, dar profesorul de sport din şcoală a insistat să mă vadă şi pe mine. A văzut el ceva special, probabil, deşi aveam doar 1,73 înălţime, în condiţiile în care căutau elevi de peste 1,75 metri, povesteşte Geta.
A fost selectată, dar nu a avut şansa de a pleca imediat, pentru că mama ei s-a opus. Cum să-i plece fata de acasă, la doar 13 ani, printre străini? ”O săptămână am plâns, pentru că-mi intrase în cap că trebuie să plec. Nu ştiam nimic de canotaj, decât că este un sport cu bărci lungi, cu vârf ascuţit, dar ceva mă trăgea ca un magnet spre el. Am plâns până când mama a venit acasă într-o zi şi a spus, gata, diseară pleci, îţi fac bagajul. M-a dus la tren şi n-am să uit niciodată ce mi-a spus. Ai grijă să nu mă faci de ruşine. Am plecat cu două idei bine conturate, să nu mă mai întorc acasă şi să nu o fac pe mama de râs”, spune doamna comisar-şef.
De la Botoşani la Bucureşti a venit singură, ştiind doar că în gară o va aştepta un domn înalt, cu mustaţă, adică antrenorul Nicolae Gioga. Întâlnirea a decurs fără probleme, la fel ca şi integrarea ei în rândul celorlalte sportive de la Steaua, cantonate într-o unitate militară la Cernica. Şi a început urcuşul performanţei.
Barca de aur Andrunache – Susanu s-a legat în 1999
La numai trei luni de canotaj trăgea deja la naţionalele de juniori, în barca de 8+1. Doi ani mai târziu era în lotul de mondialele de juniori. Patru ani la rând, din 1991 până în 1994, nu a lipsit de la nicio ediţie de campionat mondial rezervat vârstei, cu medalii în fiecare an. Aurul a venit în ultimul (1994), la 4 rame, ediţie la care a dublat şi cu argint la 8+1.
Anul următor, 1995, a fost primul fără medalie în cariera Georgetei Andrunache. ”A fost anul de trecere de la juniori la seniori. Nu a fost uşor, mai ales că eram cea mai mică din lotul mare, dar m-am ţinut după celelalte. Nu am renunţat niciodată”, spune campioana. Din toamna anului 1995, s-a alăturat celui mai titrat club din România, Dinamo Bucureşti. ”Eram la Botoşani când m-a sunat Ioan Dospinescu să mă întrebe dacă nu vreau să vin la Dinamo. Bineînţeles că am acceptat. Anul următor eram deja subofiţer”, detaliază cvintupla campioană olimpică.
În 1996, la 20 de ani, Georgeta Andrunache punea deja presiune pe colegele mai mari, fiind foarte aproape de a-şi câştiga locul în barca de 8+1, care a mers la Jocurile de la Atlanta. Doar vârsta i-a fost un impediment. De anul următor, din 1997, nimic nu a mai oprit-o, deşi a trebuit să muncească enorm, an de an, pentru a-şi câştiga locul în barcă. Medaliile mondiale de aur s-au înnodat în anii următori, 1997, 1998 şi 1999. Din 1999 s-a format echipajul de aur Georgeta Andrunache – Viorica Susanu, care avea să domine timp de peste 10 ani proba doi fără cârmaci (rame). ”Doar la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000, nu am tras împreună. Suzi s-a accidentat atunci înainte de competiţie şi am tras proba cu Doina Ignat”, spune Geta. La Sydney, ea a cucerit două medalii de aur, la 8+1 şi la doi fără cârmaci, aşa cum s-a întâmplat şi în 2004. Ultimul aur olimpic a venit în 2008, alături de Viorica Susanu, la doi fără cârmaci. A pus punct final carierei în 2012, cu un aur european la 8+1.
La Dinamo a început de jos, de la instructor sportiv
Din toamna anului 2012, Georgeta Andrunache s-a alăturat echipei administrative de la CS Dinamo. ”Nu am avut rezervat din start un scaun de şef serviciu. Nici măcar nu am pretins aşa ceva. Am pornit de jos, de la funcţia de instructor sportiv, acumulând experienţa necesară pentru a putea da examen atunci când mi s-a oferit ocazia, pentru promovare. Mi s-a părut normal să nu ard etapele, să muncesc pentru a urca din punct de vedere profesional, nu să consider că mi se cuvine o poziţie privilegiată în virtutea titlurilor olimpice cucerite. Ca şef al Serviciului Organizare şi Instruire Sportivă coordonez întreaga activitate organizatorică şi de instruire pentru pregătirea şi participarea în competiţii a sportivilor secţiilor din cadrul clubului, în vederea îndeplinirii obiectivelor de performanţă propuse”, mărturiseşte campioana.
Georgeta Andrunache este măritată din 2001 cu Valeriu, şi el fost canotor. Împreună au doi copii, care s-au născut imediat după Jocurile Olimpice: Ştefan în 2005, iar Miruna în 2009. ”Energia mea se împarte acum între familie şi sport, pentru că noi, campionii, avem întotdeauna datoria să dăm înapoi sportului ceea ce el ne-a oferit. Iar mie mi-a dat totul, o familie, o carieră profesională şi posibilitatea de a fi cea mai bună din lume”, mai spune marea campioană.
De la finele anului trecut, Georgeta Andrunache este şefa Comisiei Tehnice a COSR, organismul care avizează planurile de pregătire ale tuturor loturilor olimpice.
6 medalii olimpice are în palmares Georgeta Andrunache: 5 de aur şi una de bronz.
11 medalii la Campionatele Mondiale de seniori, dintre care 7 de aur, a cucerit Georgeta Andrunache într-o carieră de 15 ani.
Georgeta Andrunache a cucerit titlul olimpic la doi fără cârmaci (rame) la trei ediţii consecutive ale JO: 2000, 2004 şi 2008.