Au fost multe emoții la procesul democratic de desemnare a noului președinte. Din fericire România a ales calea europeană, dar incertitudinea a existat până în ultimul moment. Votul urii, al celor care credeau că a da foc țării este cel mai bun remediu pentru o schimbare de lideri, era cât p-aci să predomine, ceea ce ar fi aruncat întreaga țară într-un marasm economic și politic de nedescris. România ar fi devenit fără îndoială o țară în derivă, lipsită de sprijin și de viitor, la cheremul vânturilor care bat din est din ce în ce mai puternic. Pe plan intern cuplul Simion-Georgescu ne-ar fi readus, după propriile declarații, în epoca naționalizărilor și dictaturii, după modelul sovietic al anilor ’50. Sunt mulți care cred că asemenea lucruri nu se mai pot întâmpla. Dar credeți că a bănuit cineva că marii industriași Mocionița sau Malaxa își vor putea pierde uzinele, sau că, peste noapte, nimeni nu va mai fi proprietar pe casa sau afacerea sa, atât de garantate în Constituția vremii? Și totuși aceste lucruri s-au întâmplat, sunt scrise în istoria noastră, dar prea puțin cunoscute de noile generații. Și cine nu învață nimic din propria istorie e sortit să sufere aceleași grozăvii. Știți care este cea mai importantă lecție a istoriei? Că nimeni nu învață nimic din nicio lecție a istoriei!
România inteligentă, conștientă că poate asigura viitorul european al țării prin votul democratic, a reacționat excepțional. Între cei care și-au expus opțiunea în mod clar, deși au avut de suportat multe mizerii și chiar amenințări, se află nume importante ale sportului românesc: David Popovici, Alex Chipciu, Cristina Neagu, Florin Gardoș, Valeriu Iftime și alții. „Eu unul vreau să rămân în România, spunea David, cel puțin pe parcursul carierei mele sportive, de asta sunt sigur. Pot face asta doar într-o Românie sănătoasă politic, care promite și se străduiește să facă”. Mesaj clar, subtil, pentru care a fost însă înjurat de sute de persoane. Au fost unii care i-au cerut să plece din țară! Trebuie să-l adaug aici și pe Tudor Chirilă, fiul marelui cronicar Ioan Chirilă, care a devenit o voce importantă între tineri, extrem de implicat în arzătoarele chestiuni civice ale momentului. Alții au fost mai subtili, dar au și ei meritul de a fi avut curaj: FR Fotbal sau Edi Iordănescu. Într-o astfel de răscruce de vremuri datoria fiecărui cetățean conștient este să ia atitudine.
Sportul ar trebui să fie apolitic, s-a spus nu o singură dată, dar fără temei. Și avem exemplele Rusiei și Bielorusiei, „pedepsite” de marile foruri internaționale pentru agresiunea armată împotriva Ucrainei. Au existat voci care au încercat să ne convingă că sportivii nu au nicio vină, ei trebuie lăsați să concureze. Din fericire, UEFA și FIFA și-au menținut pozițiile, deși CIO, ca și unele federații internaționale, au acceptat compromisul participării fără steaguri și însemne naționale. Cum ar fi fost dacă și sportivii români s-ar fi trezit într-o astfel de situație? Este motivul pentru care, tot David Popovici a subliniat: „Mulți mă întreabă ce treabă am eu, un sportiv, cu politica, că poate ar trebui să-mi văd de bazinul meu și să tac din gură. Pe cei care gândesc așa îi salut, însă le spun că fiecare dintre noi are treabă cu politica, fie că e student, inginer, mecanic sau poet”. Cu voia dvs., i-aș adăuga aici și pe gazetarii sportivi! „Politica ne privește pe toți, de la aerul pe care îl respirăm până la siguranța pe care o simțim când mergem pe stradă” (David Popovici). Chiar nu mai e nimic de adăugat.
Dar ne bucurăm enorm că avem azi România lui David Popovici, a Cristinei Neagu și a tuturor celorlalți care au pus umărul pentru menținerea cursului european normal, de progres al țării. Al unei țări în care, atenție, niciodată în istoria sa nu s-a trăit mai bine! Este un fapt pe care nu-l spun numai eu, este certificat de o mulțime de specialiști și de cifre convingătoare. Trebuie să fii orb sau total rău intenționat ca să nu vezi asta!
Editorial scris de Dumitru Graur