2019, anul perfect pentru APS

Podiumul pe care a urcat președintele Dumitru Graur la AIPS Sport Media Awards, participarea tricoloră la Congresul SEESJA, dar și implicarea în cauze juridice, apărând jurnaliștii afiliați, reprezintă succese ale Asociației Presei Sportive din România.

Asociația Presei Sportive din România încheie unul dintre cei mai buni ani din ultimele decenii, cu succese pe toate planurile, fie că a fost vorba despre organizarea activității pe plan intern, concursuri internaționale sau susținerea membrilor săi, confruntați cu grave probleme, în domeniul în care activează. Anul 2019 a avut „semne” pozitive încă de la început: președintele APSR a fost premiat, în luna ianuarie, la Lausanne, în cadrul galei AIPS Sport Media Awards, la secțiunea Editorial. Dumitru Graur a fost singurul jurnalist român care a urcat pe podium la concursul organizat în premieră de Asociația Internațională a Presei Sportive și dotat cu premii totale de peste 100.000 de dolari. Gala a avut loc într-un cadru unic, la Beau-Rivage Palace Hotel, aceste adevărate premii Oscar pentru jurnalism sportiv aducând în competiție aproape 1.300 de materiale, la diferite secțiuni, provenind de la jurnaliști din 119 țări. Editorialul înscris în concurs de președintele Dumitru Graur, sub titlul „Lacrimile unui comentator bătrân”, a fost publicat în ediția din iunie 2018 a revistei „Sport în România”, editată de APSR, iar juriul internațional l-a ales pentru marea finală, alături de articolele scrise de ziariști de la publicații de top mondial: rusul Igor Rabiner (Sport Express), care a fost câștigătorul acestei categorii, iar britanicul Oliver Brown (The Daily Telegraph) a ocupat locul secund.

13, cu noroc!

Al doilea eveniment important în 2019 pentru Asociația Presei Sportive din România a fost votul din cadrul Adunării Generale de Alegeri, care a avut loc în sala Amfiteatru a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Sâmbătă, 13 aprilie, Dumitru Graur a fost reales în funcția de președinte, fiind validat, de asemenea, și Consiliul APSR, în componența Vlad Enăchescu (Telekom Sport) – vicepreședinte; Daniel Ion (Sport în România) – secretar general; Cătălin Cârnu (Radio România Actualităţi), Narcis Drejan (Sport Total FM), Cristian Vlad (Digi Sport) şi Alexandru Enciu (Sport în România) – membri. Evenimentul a fost precedat de un moment special, în memoria gazetarilor sportivi trecuți în neființă în 2018, ulterior fiind decernate și premiile APSR pe anul precedent. Cristian Geambașu (Gazeta Sporturilor), Radu Naum (Digi Sport), Adrian Fetecău și Horia Alexandrescu s-au numărat printre laureați, fiind înmânat și un premiu special lui Ion Cârstea, fostul secretar general al APS, ajuns la vârsta de 85 de ani.

Cooperare regională

Unul dintre punctele forte în ultimii ani pentru Asociația Presei Sportive din România îl reprezintă colaborarea permanentă cu celelalte foruri de profil din sud-estul Europei. În luna octombrie, jurnaliștii români s-au numărat printre protagoniștii celui mai important eveniment anual de acest gen, Congresul SEESJA (South East European Sports Journalists Association), ajuns la ediția a 8-a și găzduit de Ungaria. În cadrul consfătuirii de la Siofok s-au discutat probleme acute din presa sportivă mondială, fiind stabilite și direcțiile pentru ca jurnalismul să rămână la cel mai înalt nivel. Oameni importanți din AIPS, printre care Zsuzsa Csisztu, membru în Comitetul Executiv, trezorierul AIPS Europe, Murat Agca sau Gyorgy Szollosi, membru în Comitetul Executiv AIPS Europe, din care face parte şi preşedintele APS România, Dumitru Graur, au fost printre VIP-urile sosite la evenimentul onorat de jurnaliști din 12 ţări est-europene. De asemenea, o prezență surpriză a fost Vasil Tupurkovski, președintele Comitetului Olimpic din Macedonia de Nord! Temele principale au fost combatarea rasismului în sport, reducerea dopajului (presa având un rol important, prin dezvăluirile sale), încurajarea voluntariatului în sport și promovarea egalității de sex în jurnalismul sportiv. În plus, echipa APSR a avut rezultate remarcabile în tradiționalul turneu de fotbal organizat de SEESJA.

APSR – „avocat”, dar și mediator

Pe final de an a mai urmat un succes extrem de important, Asociația Presei Sportive obținând câștig de cauză în procesul intentat la CNCD întru apărarea cauzei jurnalistului băimărean Daniel Pop: clubul CFR Cluj-Napoca a fost amendat pentru refuzul de a acorda acreditare în sezonul trecut lui Pop și colegilor săi din trustul Maramureș Jurnal. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a analizat petiția înaintată de APSR, cu un an în urmă, în care era explicat cazul: conducerea clubului CFR l-a stigmatizat pe Daniel Pop, pe motiv că a pus întrebări incomode la sfârșitul ultimului meci din campionatul 2017-2018. Colegiul Director al CNCD a hotărât că refuzul acreditării constituie discriminare, clubul CFR fiind amendat cu 5.000 de lei.
Aproape imediat APSR a demarat un nou proces, în aceeași luptă dusă pentru libertatea de exprimare: a fost înaintată o sesizare către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării privind situaţia fotografului Halmagyi Zsolt. Conducerea clubului Csikszereda nu i-a permis acestuia accesul la stadion, deşi avea acreditare pentru întreg sezonul competiţional 2019-2020. „Luptăm în continuare cu abuzurile care afectează libertatea presei și facem demersurile necesare pentru ca discriminările să dispară. Conform prevederilor din Statutul asociaţiei, este obligaţia noastră să luptăm pentru apărarea drepturilor ziariştilor sportivi”, a explicat Dumitru Graur. De asemenea, Asociația Presei Sportive din România a luat atitudine în conflictul dintre FRF și cotidianul Gazeta Sporturilor, reușind să medieze reluarea dialogului dintre cele două părți. Mai mult, în urma demersului nostru, forul condus de Răzvan Burleanu a decis să contribuie la recunoașterea conduitei oneste a jurnaliștilor sportivi, oferind un Premiu de Integritate pe care să-l decerneze anual la Gala APS!

8 ani a durat lupta pentru rezolvarea pe deplin legală a poziției sediului APSR, asociație de utilitate publică începând din 2015 și aflată sub Înaltul Patronaj al MS Margareta, custodele coroanei regale. În 2019, în urma unei ordonanțe guvernamentele, a devenit definitivă decizia de a fi stabilit sediul Asociației Presei Sportive din România în clădirea MTS.

1927 este anul în care a fost înființată Asociația Presei Sportive din România, fiind format și primul Consiliu al APS. Preşedinte a devenit boierul Grigore Caracostea, ajutat de vicepreşedinţii Boerescu şi Papagheorghe şi de membrii R. Ottulescu, O. Costescu şi L. Roşianu.

Articol scris de Cristian Vlad, membru în Consiliul APSR