Daniel Martin şi-a continuat parcursul excelent din acest an cu o prestaţie peste aşteptări la Campionatele Mondiale de nataţie pentru juniori, de la Indianapolis (SUA), unde a cucerit medalia de bronz în proba de 100 metri spate.
Mihai Popescu
Adolescentul băcăuan, care va împlini în curând 17 ani, este în acest moment vârful de lance al înotului românesc în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2020. Daniel a avut un an competiţional extraordinar, început cu o serie de recorduri naţionale la concursurile interne, la care s-a adăugat o salbă de medalii la Balcaniada de la Sofia. Vara a venit cu cele mai importante competiţii de juniori, Campionatele Europene şi apoi cele Mondiale. Sportivul antrenat de Iulian Matei a trecut cu brio cele două probe de ”foc”, obţinând o medalie de argint la Europene şi una de bronz la Mondiale, unde a mai ocupat un loc 4 şi un loc 5. Înotătorul nostru a început fulminant competiţia de peste ocean, cu o clasare pe podium în proba de 100 m spate. Timpul din finală a fost 54’55”, cu doar 4 sutimi în plus faţă de medaliatul cu argint, irlandezul Conor Ferguson, 54’51”. Aurul i-a revenit spaniolului Hugo Gonzalez, cu 54’27”, nou record al competiţiei. Precedentul record al probei la acest nivel era deţinut de Robert Glinţă, 54’30”. A urmat proba de 50 metri spate, în care a ajuns din nou în bătălia pentru medalii şi a terminat pe un onorant loc 5, cu timpul de 25’52” (personal best). Daniel Martin a încheiat campionatele lumii cu proba sa favorită, 200 metri spate, în care s-a clasat pe 4, după 1:59.02.
Daniel Martin: ”A fost un an foarte bun!”
Înotătorul băcăuan a fost impresionat de condiţiile din SUA şi s-a arătat bucuros pentru performanţele obţinute în 2017. ”Am rămas uimit de America, de oraş, de organizare. Cazarea şi mâncarea au fost impecabile, cu totul altceva. Singurul inconvenient a fost temperatura scăzută, tot timpul aveam mâinile reci. De la competiţie a lipsit rusul Koleşnikov, campionul european, care ar fi fost răcit. Pentru mine, a fost un an foarte bun ca performanţe deşi, paradoxal, a fost cel mai slab din punctul de vedere al pregătirii. M-am pregătit cel mai puţin, doar două luni şi jumătate. La anul urmează o altă competiţie internaţională importantă, Festivalul Olimpic pentru juniori mai mari, în Argentina, unde am aşteptări superioare”, a mai spus sportivul de 17 ani.
”Noi, familia, facem mari eforturi financiare”
Nu facem parte dintr-un club cu foarte mulţi bani, SCM Bacău. Este singurul sportiv cu rezultate notabile însă clubul nu dispune de fonduri. Noi, familia, facem eforturi financiare considerabile, dar nu putem acoperi toate necesităţile lui Dani. El are nevoie şi de preparator fizic, de masaj, de suplimente alimentare de calitate, de costume de înot etc. Din cauza clorului din bazin, acestea se degradează rapid. Într-o lună îi trebuie alt costum, alţi ochelari de înot… O parte din cheltuieli le suportă clubul, o parte noi, familia. Din fericire, federaţia ne-a dat o veste bună: şi-a manifestat sprijinul în tot ceea ce îl priveşte pe Dani, cu absolut orice o să aibă nevoie în pregătire! Nu se pune problema să îl mutăm pe Dani la alt club sportiv deoarece el nu concepe să renunţe la antrenorul de la SCM Bacău, Iulian Matei! De la vârsta de 8 ani se antrenează cu acesta, nu se vede fără el”, ne-a declarat doamna Martin.
Camelia Potec: „Va avea multe de spus în nataţie!”
”Dacă era apt pentru competiţii, Robert Glinţă ar fi obţinut performanţele de care este capabil. Dar ăsta este sportul, mai există şi probleme medicale neprevăzute. El a început bine pregătirea în SUA, se va întoarce în ţară în decembrie pentru Campionatele Naţionale de la Miercurea Ciuc, apoi dacă se va simţi bine poate va participa şi la Europenele în bazin scurt.”
Camelia Potec, preşedinte FRNPM